Spete pretentii comerciale. Decizia 4/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 4/MF
Ședința publică din 26 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgiana Pulbere
JUDECĂTOR 2: Eufrosina Chirica
Grefier - -
S-a luat în examinare apelul maritim fluvial declarat de pârâta MANAGEMENT, cu sediul în B, sector 2, ---4, împotriva sentinței civile nr.8/MF/ 14.02.2007, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - SRL, cu sediul în C,-, județ C și cu sediul procesual ales în C,--84, județ C, având ca obiect pretenții.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 19.02.009 și consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 26.02.2009.
CURTEA:
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea adresată Tribunalului Constanța și înregistrată sub nr.4398/118 din 06.11.2006 (număr format vechi 54/MF/2006), reclamanta - SRL a chemat în judecată pe pârâta Management solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:
- obligarea pârâtei Management la plata sumei de 86.000 USD, reprezentând daune efectiv suferite;
- obligarea pârâtei Management la plata sumei de 65.000 USD, reprezentând beneficiu nerealizat;
- obligarea pârâtei Management la plata sumei de 5.218,56 USD, reprezentând dobânzi legale aferente sumei de 151.000 USD calculate conform dispozițiilor OG nr.9/2000, pentru perioada cuprinsă între scadența sumelor datorate și data introducerii acțiunii, precum și a dobânzilor în continuare, până la momentul achitării debitului;
- cu cheltuieli de judecată.
Motivând acțiunea reclamanta învederează în esență că, la data de 04.03.2006, a încheiat cu pârâta un contract de transport, pentru a cărui executare a contractat nava, aparținând Combi.
Întrucât marfa care urma să fie transportată nu era de încărcare pe navă, pârâta a anulat transportul, împrejurare în care a suferit daune în cuantum de 86.000 USD, constând în suma plătită armatorului navei.
În aceste condiții, motivează reclamanta că, beneficiul nerealizat reprezintă suma pe care reclamanta ar fi câștigat-o urmare a efectuării transportului și însumează 65.000 USD.
Totodată, reclamanta a apreciat că, depășirea scadenței o îndreptățește să pretindă dobânzi, conform art. 43.com, modalitatea de calcul fiind cea reglementată de dispozițiile art. 4 din OG nr.9/2000 și a precizat că, a inițiat procedura concilierii directe cu pârâta, însă aceasta nu a răspuns în nici un fel.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 969 și art. 1084.civ, art. 571 și urm. com, art. 43.com, OG nr.9/2000, art. 7201și urm. pr.civilă, art. 274.pr.civilă.
Prin sentința civilă nr.8/MF din 14.02.2007, Tribunalul Constanța a admis acțiunea formulată de reclamanta C, în contradictoriu cu pârâta Management, dispunând obligarea pârâtei la plata către reclamantă a următoarelor sume:
- 86.000 USD cu titlu de daune;
- 65.000 USD cu titlu de beneficiu nerealizat;
- 5.218,56 USD - dobânzi legale aferente sumei de 151.000 USD, calculate până la data de 23.10.2006, precum și dobânzi legale în continuare, până la achitarea integrală a sumelor datorate.
Prin aceeași hotărâre, s-a dispus obligarea pârâtei către reclamantă la plata sumei de 15.157 lei, reprezentând cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu avocat).
Pentru a pronunța sus-menționata hotărâre, prima instanță a reținut în esență că, în virtutea obligativității consacrate de art.969 civ și în condițiile rezilierii contractului de transport din culpa pârâtei care a încălcat clauzele acestuia, reclamanta este îndreptățită a pretinde pârâtei plata daunelor prevăzute în art. 7, constând în echivalentul pierderii efective suferite (reprezentată de navlul plătit armatorului pentru cancelarea contractului de navlosire, în sumă de 86.000 USD) și în beneficiul nerealizat (diferența dintre prețul transportului convenit cu pârâta -660.000 USD- și navlul ce urma să fie plătit armatorului -595.000 USD-, adică suma de 65.000 USD).
În considerarea dispozițiilor art.43 com, care prevăd că "datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile", reține instanța că, pârâta datorează și dobânda legală aferentă sumei de 151.000 USD (86.000+65.000 USD), în cuantum de 5218,56 USD, întrucât obligația sa de plată este comercială, lichidă și exigibilă.
În raport de dispozițiile art. 274.pr.civilă, pârâta, fiind partea care a pierdut procesul, a urmat să suporte și cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă, constând în taxa judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariul de avocat).
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta, invocând ca motive de nelegalitate:
1) citarea sa ca fiind cu încălcarea dispozițiilor art.5 din Legea nr.189/2003 - în sensul că a fost citată prin poșta rapidă, deși trebuia să fie citată prin Ministerul Justiției;
2) competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului București, conform art.8 din contract;
3) pe fondul cauzei nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii contractuale.
La termenul de judecată din 06 septembrie 2007, intimata reclamantă a înțeles a invoca excepția tardivității declarării apelului, care a fost respinsă de C cu motivația în esență că, nu s-a făcut dovada datei la care a fost comunicată sentința pârâtei, și astfel, apelul a fost promovat în termenul de 15 zile prevăzut de art.284 Cod pr.civilă - pentru că termenul de apel curge de la data comunicării sentinței.
Prin decizia civilă nr.15/MF/15.11.2007, Curtea de Apel Constanța a respins excepția tardivității declarării apelului, invocată de intimata reclamantă, a admis apelul promovat de apelanta pârâtă MANAGEMENT, împotriva sentinței civile nr.8/14.-, pronunțată de Tribunalul Constanța, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, potrivit art.85 Cod pr.civilă, judecătorul nu poate hotărî asupra cererii decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel.
Pe de altă parte, potrivit art.5 al.1 din Legea nr.189/2003 "Ministerul Justiției este autoritatea centrală prin intermediul căreia autoritățile judiciare române efectuează comunicarea de acte în străinătate".
Totodată, conform art.5 al.2 din același act normativ, se dispune "la primirea actelor de la autoritatea judiciară română, după controlul de regularitate internațională Ministerul Justiției le va putea trimite, după caz, în funcție de existența și prevederile unei convenții internaționale:
a) prin poștă direct destinatarului;
b) autorității centrale competente din statul solicitat, sau
c) misiunii diplomatice sau consulare a României din statul solicitat prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe.
S-a considerat de C că, pârâta este o persoană juridică străină, cu sediul în, și astfel, instanța era obligată să dispună citarea pârâtei prin intermediul Ministerului Justiției, respectând procedura din art.5 al Legii nr.189/2003 analizată la început și, neprocedând în acest fel, instanța de fond a pronunțat o hotărâre esențial nelegală.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părți.
Prin decizia civilă nr.3537 din 26.11.2008, Înalta Curte de Casație și Justiție B - Secția comercială, pronunțată în dosar nr-, admite recursul declarat de reclamanta - SRL C împotriva deciziei civile nr.15/MF/ 15.11.2007, pe care o casează și dispune trimiterea cauzei aceleiași instanțe, pentru judecarea apelului.
Totodată, prin aceeași decizie a fost admis și recursul declarat de pârâta MANAGEMENT împotriva încheierii nr.1 din 6 martie 2008, pe care a casat-o, dispunând trimiterea cauzei aceleiași instanțe, pentru rejudecarea apelului.
Pentru a aprecia de această manieră, instanța supremă reține în esență că, citarea părții pentru termenul când s-a judecat cauza, prin poștă rapidă și nu prin intermediul Ministerului Justiției - conform art.105 (2) Cod pr.civilă cu referire la dispozițiile cuprinse în Legea nr.189/2003 - nu este sancționată cu nulitatea absolutădecât dacă partea face dovada vătămării salefață de faptul că, în această situație, sancțiunea nefiind expresă, vătămarea nu este prezumată.
Concluzionează Înalta Curte că, partea nu a invocat nici o vătămare, iar la dosar există dovada citării (filele 42-46), ci numai faptul nerespectării normelor imperative prevăzute în Legea nr.189/2003, situație în care, sancțiunea nulității absolute nu operează automat.
Cât privește recursul pârâtei, care vizează încheierea nr.1/06 martie 2008, ce face corp comun cu hotărârea casată, în privința obligării la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu judecarea apelului, reține instanța supremă că, față de soluția dată celuilalt recurs, urmează a se admite și acest recurs în baza aceluiași temei legal, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.
După casare cu trimitere, deoarece urmare dispozițiilor cuprinse în art.99 al.6 din Hotărârea nr.38/15 ianuarie 2009 pentru modificarea Regulamentului de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.387/2005 cu modificările ulterioare, cauza a fost repartizată aceluiași complet de judecată, membrii componenți ai acestuia au înțeles a formula cerere de abținere în temeiul art.24 Cod pr.civilă care, prin încheierea pronunțată în Camera de Consiliul la 18 februarie 2009 fost respinsă ca nefondată.
În aceste condiții,procedând la rejudecarea cauzeiși văzând și dispozițiile art.296 Cod pr.civilă, Curtea, apreciază în sensul respingerii apelului ca nefondat.
Pentru a aprecia de această manieră, instanța are în vedere următoarele:
Referitor la primul motiv de apel, Curtea reține că, în speță sunt aplicabile dispozițiile cuprinse în art.315 (1)2Cod pr.civilă, conform cu care "în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probesunt obligatoriipentru judecătorii fondului".
Așa fiind, Curtea reține că, citarea părții pentru termenul când s-a judecat cauza prin poștă rapidă și nu prin intermediul Ministerului Justiției, - nu este sancționată cu nulitatea absolută, iar partea nu a invocat nicio vătămare, existând dovada citării la dosar, ci numai faptul nerespectării normelor imperative prevăzute de Legea nr.189/2003 - a fost îndeplinită în mod legal.
Concluzionând, Curtea apreciază că, toate susținerile făcute de apelantă în referire la primul motiv de apel apar ca fiind nefondate, și pe cale de consecință urmează a fi respinse.
Referitor la cel de-al doilea motiv de apel, privind necompetența teritorială a Tribunalului Constanța - Secția maritimă și fluvială, Curtea apreciază în sensul respingerii acestuia, ca nefondat având în vedere următoarele:
Interpretarea sistematică a regulilor de procedură civilă în materia competenței concluzionează sub aspectul că, competența instanțelor este aceeași pentru toți, fiind determinată prin lege; instanța neputând delega justiția, acționând numai în circumscripția sa teritorială.
Competența instanței este subiectivată prin acțiunea civilă, deoarece cererea de chemare în judecată, ca element al acțiunii civile, individualizează instanța.
Din acest principiu decurg câteva consecințe. În primul rând pentru verificarea competenței instanței nu interesează momentul stabilirii situației juridice între părți, ci acela al introducerii cererii de chemare în judecată, ca urmare a degenerării acelei situații într-o stare conflictuală, susceptibilă de rezolvat numai prin mijlocirea instanței.
În situația dată, excepția necompetenței teritoriale nu poate fi invocată în fața instanței de apel - în această fază procesuală - ci în fața instanței de fond, la prima zi de înfățișare.
Este real că, în contractul de transport perfectat de părți există clauza referitoare la apariția unor eventuale "dispute care nu pot fi rezolvate pe cale amiabilă" și care, vor fi înaintate spre soluționare "Curții de Justiție competente din B/România", însă această clauză de competență convențională a fost stabilită în favoarea - SRL, în aceasta menționându-se că, "contractul este guvernat de legile românești".
Cu alte cuvinte, apelanta nu poate face abstracție de legea română care, instituie secții maritime și fluviale - Decretul nr.203/1974 privind înființarea și organizarea de secții maritime și fluviale la unele instanțe judecătorești; Legea nr.304/2004 privind organizarea judecătorească - știut fiind că, competența teritorială în materie, pe teritoriul României, statuează despre existența instanței maritime-fluviale la nivelul instanței constănțene.
Pentru toate considerentele expuse, excepția este nefondată, apreciază Curtea urmând a fi respinsă, ca atare.
Referitor la fondul cauzei, Curtea reține că, raporturile juridice dintre părți își au izvorul în contractul de transport încheiat la data de 04.03.2006, în temeiul căruia intimata reclamantă - SRL, și-a asumat obligația de a efectua transportul mărfurilor, constând în echipamente, din Portul, Ucraina până în Portul,.
În executarea obligațiilor prevăzută în art.4 din contract, constând în furnizarea către pârâtă, în calitate de beneficiar, a unei nave de transport sigure, adecvate din punct de vedere tehnic, reclamanta a încheiat cu Combi contractul de navlosire a navei (filele 42-43 dos-).
Curtea reține că, potrivit art.4 al.2 din contractul intervenit între părți, pârâta Management, în calitate de beneficiar, trebuia să pregătească toată marfa pentru încărcare în perioada de timp anunțată și să efectueze încărcarea în.
Potrivit termenilor contractuali, perioada de ședere a navei în Portul era 13-15 martie 2006, iar data maximă de anulare a transportului a fost prevăzută la 20.03.2006.
Din corespondența părților rezultă că pârâta Mangement nu și-a îndeplinit obligația asumată prin art.4 alin 2, împrejurare în care reclamanta, în calitate de navlositor, a fost nevoită să denunțe unilateral contractul de navlosire și, în consecință, să suporte o parte din navlul convenit cu Combi, în cuantum de 86.000 USD.
Suma de plată rezultă din invoice nr.748/12/73 din 20.03.2006 și a fost achitată cu dispoziția nr.401/24.03.2006 emisă de Bank Romania SA (fila 17 dosar -).
Examinând dispozițiile art.7 din contractul perfectat de părți, Curtea apreciază că, în mod legal și temeinic, instanța de fond a reținut că, daunele pentru încălcarea contractului de către una dintre părți vor fi egale cu pierderea efectivă suferită, inclusiv profitul nerealizat ca urmare a nerespectării contractului.
Pe de altă parte, în conformitate cu dispozițiile art.8, este de netăgăduit că, contractul este guvernat de legile române, iar orice dispută care nu poate fi soluționată pe cale amiabilă, va fi înaintată instanțelor judecătorești din România.
Cu alte cuvinte, Curtea în considerarea clauzei stipulate în conținutul art.8, apreciază că, prezentul litigiu, generat de neexecutarea contractului de transport dintre părți, este de competența Tribunalului Constanța, iarlegea aplicabilă este cea română, ceea ce înseamnă că, în drept, suntincidente dispozițiile art.969 civ(invocate de altfel de reclamantă drept fundament al pretențiilor afirmate), în conformitate cu care "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante".
În contextul dat, în mod legal și temeinic instanța de fond a reținut că, acest principiu exprimă obligativitatea contractului, de la care părțile nu se pot sustrage.
Potrivit art. 1073.civ, "creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației", iar dacă acest lucru nu este cu putință, el "are dreptul la dezdăunare", și astfel, aceste dezdăunări reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare de către debitor.
Pe de altă parte, art.1084, prevede că "daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, afară de excepțiile și modificările mai jos menționate", astfel că, coroborând textele legale citate la situația de fapt sus-expusă, în mod legal și temeinic instanța de fond a apreciat ca fondată acțiunea reclamantei, și pe cale de consecință a admis-
Concluzionând, în virtutea obligativității consacrate de art.969 civ și în condițiile rezilierii contractului de transport din culpa pârâtei care a încălcat clauzele acestuia, reclamanta este îndreptățită a pretinde pârâtei plata daunelor prevăzute în art.7, constând în echivalentul pierderii efective suferite (reprezentată de navlul plătit armatorului pentru cancelarea contractului de navlosire, în sumă de 86.000 USD) și în beneficiul nerealizat (diferența dintre prețul transportului convenit cu pârâta -660.000 USD- și navlul ce urma să fie plătit armatorului -595.000 USD-, adică suma de 65.000 USD).
În considerarea art.43 com, conform cu care "datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile", pârâta datorează și dobânda legală aferentă sumei de 151.000 USD (86.000+65.000 USD), în cuantum de 5218,56 USD, întrucât obligația sa de plată este comercială, lichidă și exigibilă.
Pentru toate considerentele sus-expuse, cum nu sunt motive pentru a se dispune reformarea hotărârii apelate, Curtea văzând și dispozițiile art.296 Cod pr.civilă dispune respingerea apelului ca nefondat.
În temeiul art. 274.pr.civ, apelanta pârâtă urmează a fi obligată la plata sumei de 5.959 lei RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatei reclamante - SRL (conform dovezilor existente la dosar în momentul pronunțării).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul maritim fluvial declarat de pârâta MANAGEMENT, cu sediul în B, sector 2, ---4, împotriva sentinței civile nr.8/MF/ 14.02.2007, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - SRL, cu sediul în C,-, județ C și cu sediul procesual ales în C,--84, județ C, având ca obiect pretenții.
Obligă apelanta la 5.959 lei RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatei - SRL (conform dovezilor existente la dosar).
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Februarie 2009
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud.fond-
Jud.red. -/10.03.2009
Dact.CV/4 ex/10.03.2009
Președinte:Georgiana PulbereJudecători:Georgiana Pulbere, Eufrosina Chirica
