Spete pretentii comerciale. Decizia 4/2010. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 4/A-COM
Ședința publică din 13 Ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Constantina Duțescu judecător
: - -, JUDECĂTOR 2: Andreea Tabacu
: - -, grefier
S-au luat în examinare, pentru soluționare, apelurile declarate de reclamanta G -, (cunoscută anterior sub denumirea G -), cu sediul în G,-, județul G, cât și de pârâta - - R, cu sediul în Râmnicu V,-, județul V, împotriva sentinței nr.1175 din 14 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea -Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Apelul reclamantei este timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 2.745,69 lei, potrivit Ordinului de plată nr.9325 din 17.12.2009 (fila 15 din dosar) și cu timbru judiciar în valoare de 0,60 lei.
Apelul pârâtei nu este timbrat cu suma de 2788,72 lei taxă judiciară de timbru și 0,5 lei timbru judiciar
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, prin serviciul registratură, la data de 12.01.2010, s-au depus motive de apel și întâmpinare din partea apelantei-reclamante. Se mai referă faptul că apelul pârâtei nu este timbrat.
Curtea, constatând că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă potrivit dispoz.
art. 242 pct. 2 cod.pr.civilă, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra apelurilor de față, constată următoarele:
La data de 20.12.2006, pe rolul Judecătoriei Rm.V s-a înregistrat cererea reclamantei - G - (fostă - - G) prin care aceasta a chemat în judecată pe pârâta - V - pentru a fi obligată la plata sumei de 392,36 lei, contravaloare factură fiscală nr.-/28.11.2003 plus dobânda legală și actualizarea cu indicele de inflație și la obligarea la restituirea cantității de 77.254,50 kg tablă proprietatea reclamantei, aflată în custodia pârâtei, conform adresei nr.121/10.08.2005, obligarea pârâtei la plata contravalorii deprecierii acestei cantități, iar în subsidiar, în cazul în care nu se mai poate restitui marfa, s-a solicitat obligarea pârâtei la contravaloarea mărfii la prețul pieței pentru produse similare.
În motivare s-a arătat că, la solicitarea pârâtei, reclamanta a livrat mai multe sortimente de tablă în scopul comercializării către consumatori zonali, iar în măsura în care pârâta comercializa produsele siderurgice, aceasta solicita facturarea cantităților vândute.
În aceste condiții, pârâta a solicitat emiterea de către reclamantă a unei facturi fiscale pentru o cantitate de 483 kg tablă groasă, factura în cauză fiind -/28.11.2003, cu scadență la data de 20.12.2003, refuzată la plată de către pârâtă.
În plus, deși, conform ultimei inventarieri, pârâta deținea în stoc o cantitate de 77.254,50kg, aceasta a comunicat reclamantei, la data de 12.01.2006, că nu mai deține nicio cantitate de marfă, fără să fi solicitat reclamantei facturarea acestora. Deoarece, până la data introducerii acțiunii, pârâta nu a justificat lipsa cantității sus-menționate, aflată în custodia sa, se solicită restituirea mărfii.
În drept sunt invocate dispozițiile art.969, 1073, 1088 cod civil raportate la cele ale art.43,46 și 59 Cod comercial.
Au fost anexate cererii, dovada concilierii directe, adresa nr.1853/26.10.2006, adresa nr.2104/25.11.2003, adresa nr.9/12.01.2006, adresa nr.121/1.08.2005.
La data de 29 ianuarie, reclamanta a făcut precizări în legătură cu schimbarea succesivă a denumirii societății, societate care inițial s-a numit - - G, apoi - - G, pentru ca ulterior denumirea societății să se schimbe în - G -, depunând în dovedirea celor susținute actele de la filele 18-23 dosar.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția prescripției, cu privire la primul capăt de cerere, invocând dispozițiile Decretului nr.167/1958 referitoare la termenul general de prescripție de 3 ani.
În ceea ce privește capătul al doilea al cererii, s-a solicitat obligarea reclamantei să-și precizeze cererea, având în vedere că prețul comunicat pârâtei de către reclamantă pentru marfa din litigiu a fost de 480 EURO/tonă fără TVA pentru ta- și 220 dolari/tonă pentru ta-.
De asemenea, pârâta a invocat faptul că este titulara unei creanțe certe, lichide și exigibile ce constă în contravaloarea chiriei pe care o datorează reclamanta pentru spațiul ocupat prin depozitarea tablei, în sumă de 60.207,86 lei, conform facturilor nr.-/13.12.2004 și -/18.04.2005.
Au fost anexate întâmpinării cele două facturi și adresa nr.3100/4801/21.04.2005.
Pârâta a înțeles să depună ulterior și un set de înscrisuri în susținerea întâmpinării, aflate la filele 42-52 dosar, și anume: factura fiscală -/15.02.2007, adresele nr.301/19.02.2004, 379/17.02.2004, 145/23.01.2003, 487/4.03.2002, 310/22.03.2007, 253/12.03.2007 și 1125/14.07.2004.
Față de apărările pârâtei, reclamanta a arătat că excepția prescripției este neîntemeiată, având în vedere că acțiunea a fost depusă la oficiul poștal la data de 28.11.2006, așa cum rezultă din actele dosarului.
Referitor la capătul doi al cererii, reclamantă a solicitat, la rândul său, ca pârâta să precizeze dacă stocul de marfă mai există în custodia sa sau nu, iar în situația în care produsele siderurgice nu mai pot fi restituite s-a solicitat efectuarea unei expertize tehnice prin care să se evalueze marfa din litigiu la prețul pieței pentru produse similare.
În ceea ce privește cele două facturi menționate în întâmpinare, reclamanta a menționat că aceste acte nu au fost recunoscute, fiind emise în mod unilateral.
Prin precizarea de la fila 51 dosar, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii cantității de 77.254,50 kg tablă raportat la prețul pieței, valoare apreciată la suma de 47.126,27 EURO, aproximativ 157.368,75 lei, conform actului anexat precizării.
Referitor la apărările pârâtei cu privire la oferta de preț înaintată acesteia de către reclamantă, s-a arătat că oferta de valorificare a tablei, proprietatea reclamantei, aflată în depozitarea pârâtei a fost făcută pentru evitarea cheltuielilor de transport cu restituirea produselor, aceasta nefiind urmată de acceptarea din partea depozitarului.
Totodată, reclamanta a arătat că și în condițiile acceptării ofertei de preț din partea pârâtei, reclamanta avea dreptul la diferența valorică dintre prețul obținut din vânzare și valoarea integrală a produselor siderurgice.
Prin Încheierea din data de 25 aprilie 2007 instanța a respins ca neîntemeiată excepția prescripției invocată de către pârâtă prin întâmpinare, pentru ca ulterior, prin sentința nr.2876/16 mai 2007 să dispună declinarea competenței în favoarea Tribunalului Vâlcea, față de dispozițiile art.2 pct.1) lit. a) Cod procedură civilă.
După declinarea competenței, reclamanta a depus la dosar înscrisuri cu privire la schimbarea denumirii societății în - G -, filele 62-64 dosar.
De asemenea, pârâta a înțeles să depună oad oua întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii, deoarece nu au fost îndeplinite dispozițiile referitoare la procedura concilierii directe, având în vedere că în convocare nu s-a trecut data pentru rezolvarea pe cale amiabilă a litigiului.
În continuare s-a arătat că între părți s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr.5738/1999, iar cantitatea de tablă din prezenta cauză face parte din lotul de 160 mii tone tablă distribuită pârâtei în anul 1999.
Referitor la cantitatea de 77.254 kg tablă, s-a arătat că această marfă a fost lăsată în custodie, pentru că aceasta nu se mai putea vinde, din cauza vechimii și a faptului că era corodată, ca urmare a condițiilor atmosferice, (conform procesului-verbal din 16.09.2002 aceasta prezenta în proporție de 10-15%). Marfa era, la acea dată, greu vandabilă, din cauza structurii necomerciale pe piață, și făcea parte dintr-un lot refuzat la export, cu dimensiuni atipice, nestandardizate. În aceste condiții, prețurile propuse de reclamantă, care erau majorate periodic, raportat la prețul produselor curente, au făcut practic imposibilă vânzarea bunurilor pentru cele două produse, iar din corespondența purtată între părți, rezultă că pârâta a propus reducerea prețului mărfii. Deoarece în final nu s-a stabilit un preț exact al mărfii aflată în custodia pârâtei, aceasta arată că nu se poate reține vreo culpă în sarcina sa, atâta timp cât a depus toate diligențele pentru înstrăinarea mărfurilor.
În plus, pârâta a precizat că au existat numeroase solicitări din partea sa de a returna tabla, în perioada 2003-2005, solicitări rămase fără niciun răspuns, condiții în care pârâta a reușit să înstrăineze cantitatea de 65.959 kg tablă, rămânând o cantitate de 11.295 kg, cantitate ce poate fi returnată.
Situația vânzării mărfii a fost comunicată reclamantei, care nu a înțeles să emită facturile fiscale, în condițiile în care modalitatea de plată era cea descrisă mai sus: comunicarea de către pârâtă a cantității vândute către reclamantă, moment după care se emiteau facturile fiscale de către aceasta din urmă.
În final, referitor la primul capăt de cerere, pârâta a arătat că este de acord cu plata sumei de 392,36 lei, iar cu privire la capătul doi, că este de acord să restituie cantitatea de 11.295 kg tablă.
Față de cea de-a doua întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea excepției inadmisibilității, arătând că în adresa nr.5410/23.10.2006 au fost menționate toate datele prevăzute de art.7201Cod procedură civilă, iar în plus concilierea s-a realizat efectiv, pârâta exprimându-și punctul de vedere prin adresa nr.1853/26.10.2006.
Pe parcursul judecății, prin sentința nr.939/C din 31.10.2007, Tribunalul Vâlcea și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Rm.V, ivindu-se astfel un conflict negativ de competență, conflict soluționat de Curtea de APEL PITEȘTI, prin Sentința nr.2/F-CC din 9.01.2009, în sensul stabilirii competenței în favoarea Tribunalului Vâlcea.
După stabilirea competenței, s-a depus la dosar contractul de furnizare produse și servicii nr.5738/1999 la comanda beneficiarului nr.147/1999-fila 102 și adresa nr.5410/7.04.2008, prin care reclamanta aduce la cunoștința instanței că marfa livrată pârâtei a fost produsă de reclamantă, care are ca obiect de activitate "producția de metale feroase sub forme primare și feroaliaje", conform certificatului constatator depus la fila 106 dosar.
La data de 19.06.2008 pârâta a înțeles să precizeze că odată cu întâmpinarea a formulat și cererea reconvențională, al cărei obiect îl constituie obligarea reclamantei la plata sumei de 60.207,86 lei, contravaloare chirie, așa cum a fost cuprinsă în facturile fiscale nr.-/31.12.2004 și -/18.04.2005-fila 126.
Instanța a dispus efectuarea unei expertize de specialitate, care să aibă ca obiectiv stabilirea contravalorii cantității de 77.254,50 lei, cu specificarea calității acesteia, iar în cazul în care vor constata deprecieri, să specifice cauzele acesteia.
Prin expertiza tehnică dispusă în cauză-fila 140 dosar, expertul a stabilit sortimentele de tablă aflate în custodia pârâtei conform adresei nr.121/1.08.2005, din care cantitatea de 9.500 kg ta- a fost identificată de expert ca fiind depozitată în aer liber, tablă corodată în întregime, fără posibilitatea de a se folosi. Expertul a stabilit valoarea tablei și la suma de 56.080,26 EURO, potrivit specificației depusă la fila 52 dosar și respectiv de 93.320,04 EURO, conform ofertelor de preț la zi.
În concluziile sale, expertul a justificat diferențele mari de prețuri între valorile transmise de reclamantă și cele calculate la zi, prin prisma majorării succesive a prețurilor energetice în anul 2008, precum și a salariilor.
Cu privire la deprecierea tablei, acesta a reținut că ea se datorează perioadei foarte lungi de la livrare și expirarea protecției inițiale cu ulei, corelat cu condițiile improprii de depozitare.
Față de concluziile raportului de expertiză, reclamanta a mărit cuantumul pretențiilor la suma de 93.320,04 EURO, arătând că pârâta, în calitate de depozitar, nu și-a respectat obligațiile legale de păstrare a produselor siderurgice primite în depozit, de asigurare a integrității lor și de a nu le folosi fără acordul proprietarului, condiții în care se impune obligarea pârâtei la plata sumei sus-menționate.
Cu privire la cererea reconvențională, reclamanta a subliniat faptul că emiterea în mod unilateral a celor două facturi nu reprezintă o prestație comercială acceptată de către cealaltă parte, nefiind încheiată o convenție privind închirierea suprafeței de 280 mp din depozitele pârâtei.
La cererea instanței, reclamanta a depus un set de înscrisuri, și anume adresa nr.666/21.03.2002 și procesul-verbal nr. 2036/16.09.2002-filele 172-173 dosar.
Pârâta a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, în sensul că expertul nu a justificat modalitatea de calcul a sumei de 56.080,26 EURO, iar în varianta a II a, nu s-a ținut cont că marfa este greu vandabilă, având în vedere actele dosarului.
Se arată că expertul nu a făcut și o evaluare a bunurilor în funcție de calitatea tablei, precum și raportat la prețurile comunicate de pârâtă la data de 21.04.2005. În susținerea obiecțiunilor pârâta a depus facturi fiscale din care rezultă valorificarea tablei din litigiu de către pârâtă către diverse societăți comerciale-filele 102-123 dosar completate cu cele aflate la filele 132-182.
De asemenea, s-a depus contractul de locațiune nr.1853/29.09.2004, în susținerea cererii reconvenționale.
Obiecțiunile au fost admise, iar prin raportul depus la filele 198-203 dosar, expertul explică modalitatea de calcul a sumei de 56.080 EURO, arătând că aceasta a fost aleasă prin compararea prețurilor de piață în septembrie 2008 de 93.320,04 EURO cu specificația reclamantei, expertul alegând-o pe cea mai mică, cea a producătorului, fără adaosuri comerciale. A precizat că elementul de bază în stabilirea unor asemenea produse sunt listele de prețuri de la producători.
Asupra valorii inițiale de 56.080 EURO, expertul a revenit, arătând că în fapt valoarea reală a stocului de marfă este de 47.126,27 EURO, valoare ce cuprinde și TVA.
Referitor la celelalte obiecțiuni, expertul a stabilit valoarea de 30.399,73 EURO, luând în considerare prețurile propuse de reclamantă la data de 21.04.2005 și posibilitatea restituirii cantității de tablă identificată pe teren.
Reclamanta a invocat nulitatea completării raportului inițial de expertiză, nefiind respectate dispozițiile art.208 Cod procedură civilă, excepție respinsă prin încheierea din data de 3 iunie 2009, iar pe fond reclamanta a menționat că prețul mărfii din litigiu este cel de 93.320,04 EURO.
La data de 9 iunie 2009 pârâta a făcut o precizare a cererii reconvenționale în sensul că solicită instanței să constate intervenită compensația legală pentru suma de 115.311,86 lei, față de prețul stabilit de expert de 30.399,73 EURO, având în vedere că înțelege să solicite contravaloarea chiriei pe perioada 1.01.2002-31.03.2005, la care se adaugă o perioadă în plus cuprinsă între 1.04.2005-31.03.2005, pentru care se solicită o chirie în cuantum de 56.313,6 lei.
Prin sentința nr. 1175/14.10.2009 TRIBUNALUL VÂLCEA - SECȚIA COMERCIALĂ SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV FISCAL a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta - G -, cu sediul în G,-, jud.G, în contradictoriu cu pârâta - V -, cu sediul în Rm.V,-, jud.V și a obligat pe pârâta - V - la plata sumei de 392,36 lei contravaloare factură fiscală nr.-/2003 plus dobânda legală de la data scadenței - 20.12.2003 până la plata efectivă și la contravaloarea în lei a sumei de 47.126,27 EURO la cursul zilei la data efectuării plății către reclamanta - G -.
A fost respinsă cererea reconvențională, așa cum a fost modificată, pentru sumele aferente perioadei 01.01.2002-31.01.2004 ca prescrisă, iar pentru restul sumei solicitate de pârâtă ca neîntemeiată.
A fost de asemenea obligată pârâta - V - la plata sumei de 5.785,98 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanta - G -.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că excepția inadmisibilității invocată de pârâtă prin întâmpinare, nu e fondată, anterior introducerii cererii, reclamanta a convocat-o pe pârâtă la soluționarea pe cale amiabilă a litigiului, prin adresa nr.5410/23.10.2006-fila 4 dosar, iar prin adresa nr.1853/26.10.2006, pârâta comunică reclamantei că factura fiscală invocată de reclamantă nu este înregistrată în evidența contabilă a pârâtei, solicitând, la rândul său, plata contravalorii facturilor fiscale ce constituie obiectul cererii reconvenționale-fila 7 dosar.
Pe fond, pentru primul capăt al cererii principale, s-a reținut că pârâta, prin întâmpinarea depusă la fila 68 dosar, recunoaște creanța reclamantei în cuantum de 392,39 lei, dobânda legală curgând de la data scadenței, 20.12.2003 până la plata efectivă a sumei, potrivit dispozițiilor art.43 Cod comercial.
Referitor la reactualizarea sumei prin aplicarea indicelui de inflație, instanța a reținut că acoperirea prejudiciului cauzat reclamantei se realizează numai prin obligarea la plata dobânzii legale, iar în caz contrar, s-ar ajunge la o dublă reparare a aceluiași prejudiciu și în final la o îmbogățire fără just temei a reclamantei.
În ceea ce privește capătul doi al cererii, instanța a reținut că inițial raporturile juridice dintre părți au fost reglementate de contractul de furnizare produse și servicii nr.5738/1999-fila 102 dosar, pentru ca ulterior să aibă loc o novație obiectivă, prin schimbarea cauzei raportului juridic obligațional, în sensul că marfa furnizată de reclamantă pârâtei a fost lăsată în custodia acesteia, între părți încheindu-se un contract de depozit în formă simplificată.
Deoarece contractul de depozit nu s-a încheiat în formă scrisă, din corespondența purtată între părți, potrivit actelor aflate la dosar, s-a reținut că la data de 16.09.2002, reprezentanții reclamantei s-au deplasat la sediul pârâtei pentru a inventaria marfa aflată în custodia pârâtei, ocazie cu care s-a constatat că 68,2 tone tablă groasă se afla depozitată în aer liber, sub influența condițiilor atmosferice, tablă ce prezenta în procent de 10-15% datorită perioadei lungi de depozitare, fără a influența utilizarea tablei-fila173 dosar. subțire se afla depozitată în patru pachete sub acoperiș, trei dintre ele fiind oxidate la pe o lățime de 75- 100 mm spre interior, cantitatea de tablă inventariată fiind de 17.148,5 kg.-fila 173 dosar.
Anterior efectuării acestei inventarieri, pârâta a comunicat reclamantei disponibilitatea de a restitui marfa aflată în custodia sa, cu plata contravalorii prestațiilor cărăușului, iar în cazul în care reclamanta înțelege să mențină mărfurile în custodia pârâtei, s-a solicitat păstrarea prețului existent la data de 28.02.2002-fila 172.
În perioada cuprinsă între luna februarie 2002 și august 2005 părțile au purtat corespondență cu privire la posibilitatea vânzării de către pârâtă a stocului de marfă proprietatea reclamantei, aflată în custodia pârâtei, pârâta solicitând reclamantei reducerea prețului tablei sau ridicarea acesteia de către reclamantă, cu asigurarea mijloacelor de manipulare și încărcare, așa cum rezultă din adresele emise în martie 2003-iulie 2004-filele 43-49 dosar.
În aceeași perioadă, pârâta a solicitat reclamantei plata contravalorii chiriei pentru spațiul ocupat de marfa reclamantei.
În luna aprilie 2005 între părți s-a purtat corespondență în legătură cu posibilitatea valorificării mărfii de către pârâtă, cu acordul reclamantei, reclamanta comunicând pârâtei propunerile de preț pentru tabla aflată în custodie, și anume de 480 EURO/t fără TVA, pentru ta- și respectiv de 220 dolari/t, pentru ta-.
S-a precizat de către reclamantă că acordul în legătură cu vânzarea produselor urmează a fi dat după încasarea contravalorii mărfii, în contul reclamantei-fila 171 dosar.
În luna august 2005, prin adresa nr.121, pârâta a adus la cunoștința reclamantei stocul de marfă existent în custodia sa, și anume 16.226,50 kg tablă subțire și 61,128 kg tablă groasă, în total 77.254,50 kg tablă, aceasta fiind cantitatea de tablă din prezentul litigiu-fila 11 dosar.
Inventarierea sus-menționată a fost ultima efectuată de părți, iar până la data introducerii cererii principale, din acest stoc de marfă, pârâta efectuat vânzări succesive, potrivit facturilor fiscale depuse la filele 132-182 dosar.
În aceste condiții, la data de 12.01.2006 pârâta a comunicat reclamantei că la 31.12.2005 stocul de tablă aflată în custodie era 0, situație față de care reclamanta a demarat procedura concilierii prealabile prevăzute de art.7201Cod procedură civilă, prin care solicită restituirea cantității de tablă, așa cum a fost identificată prin adresa nr.121/2005.
Pe parcursul judecății, pârâta a comunicat reclamantei, prin adresa nr.253/12.03.2007- că în fapt pe stoc au rămas 9.500 kg ta-, tablă identificată și de către expert, fila 48 dosar, astfel că în realitate a fost înstrăinată toată cantitatea de tablă groasă de 61.128 kg și 6.626,50 kg tablă subțire.
Față de situația de fapt expusă mai sus, capătul al doilea al cererii principale a fost apreciat ca întemeiat în parte, iar cererea reconvențională ca neîntemeiată.
A reținut instanța că acțiunea prezentă are caracter personal, ex contractu, prin care reclamanta, în calitate de deponent, urmărește executarea obligației pârâtei, în calitate de depozitar, și anume aceea a restituirii bunurilor depozitate.
de marfă din litigiu este cel aflat în custodia pârâtei la data de 31.07.2005, stoc ce a fost înstrăinat de pârâtă în cea mai mare parte, potrivit facturilor fiscale depuse la dosar, fără acordul reclamantei-proprietare.
Lipsa acordului a rezultat din corespondența purtată între părți și din împrejurarea că pârâta nu a solicitat emiterea facturilor fiscale de către reclamantă, în modalitatea acceptată de părți și descrisă mai sus. Într-adevăr, pârâta a solicitat reclamantei ridicarea mărfii depozitate, însă în speță este vorba despre un contract de depozit fără termen, astfel că singura cale legală de obligare a deponentului de a-și ridica marfa, în lipsa stipulării unui termen, era obținerea unei hotărâri judecătorești, în sensul obligării proprietarului de a-și îndeplini această obligație, cu posibilitatea plății de daune-interese în favoarea depozitarului.
S-a reținut că pârâta putea recurge la procedura ofertei reale urmate de consemnațiune, potrivit dispozițiilor art.1114-1121 Cod civil și art.586-590 Cod procedură civilă.
Referitor la cuantumul despăgubirilor, instanța a constatat că este incidentă ipoteza neexecutării obligației de restituire din partea pârâtei, ca depozitar, care a înstrăinat fără drept lucrurile reclamantei, condiții în care se impune restituirea prin echivalent la valoarea bunurilor din momentul restituirii, iar nu din momentul constituirii depozitului.
Pentru stabilirea valorii mărfii depozitate raportată la momentul prezent, s-a avut în vedere calitatea mărfii așa cum trebuia păstrată, în condiții normale, care să nu pricinuiască deteriorarea acesteia, având în vedere obligația de păstrare ce incumbă depozitarului, potrivit dispozițiilor art.1599 Cod civil. Mai mult, prin adresa nr.121/1.08.2005, prin care pârâta însăși a făcut inventarierea mărfii din litigiu, bunurile nu sunt identificate sub aspectul calității, iar în situația în care prin contract nu s-au stabilit condițiile în care bunurile trebuie restituite, depozitarul răspunde pentru degradarea acestora.
S-a reținut că nici tabla subțire identificată de expert, nu poate fi restituită reclamantei, în condițiile în care aceasta este inutilizabilă, fiind corodată în întregime - ila 141 dosar.
În ceea ce privește valoarea reală actuală a unor produse de aceeași natură, în speță ta- și ta- instanța a apriat cea corespunde celei precizate de expert prin completarea raportului inițial de expertiză, și anume corespunde sumei de 47.126,27 EURO -fila 199 dosar. Reclamanta care este chiar producător al acestor produse, a înaintat instanței, un document intitulat "specificație detaliată pe sortiment de produs" - fila 52 dosar, prin care aceasta a înțeles să facă dovada prețurilor din luna martie 2007 la produsele siderurgice aflate în litigiu, prețuri exprimate în EURO. Expertul a considerat că aceste prețuri corespund valorii reale a tablei din litigiu, deoarece prețurile producătorilor constituie elementul de bază în evaluarea unor astfel de bunuri.
Referitor la cererea reconvențională, instanța a invocat prescripția dreptului la acțiune raportat la suma solicitată cu titlu de chirie, pentru perioada 01.01.2002-31.12.2004, față de data introducerii cererii reconvenționale, și anume 31.01.2007 și în temeiul art.1 alin.1) raportat la art.3 alin.1) din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă.
Referitor la contravaloarea chiriei solicitată pentru perioada 31.01.2005-26.04.2007, așa cum a fost modificată ulterior cererea reconvențională, - fila 214 dosar, instanța a reținut că temeiul cererii principale, cât și al celei reconvenționale, este un contract unilateral, de depozit, care dă naștere unor obligații numai în sarcina depozitarului, deoarece este un contract cu titlu gratuit, prin natura sa, așa cum prevăd dispozițiile art.1600 alin.2) Cod civil. Depozitarul, dacă pretinde vreo sumă de bani sau un alt avantaj patrimonial pentru serviciile prestate, trebuie să dovedească stipularea în contract a acestor plăți. Pârâta nu a făcut această dovadă și nici a împrejurării că ar desfășura cu titlu profesional o astfel de activitate astfel că nu s-a reținut caracterul oneros al contractului de depozit încheiat între părți.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel - G - (fostă - - G) și - V -.
Prin apelul formulat de - G - se solicită schimbarea sentinței atacate, în sensul acordării contravalorii cantității de tablă ce nu mai poate fi restituită de depozitar, la valoarea de piață, respectiv 93.320, 04 euro pentru 77.254,50 Kg tablă, calculat la cursul zilei din momentul efectuării plății. Se arată că suma acordată prin sentința atacată reprezintă prețul de producător la un anumit moment, care nu poate fi considerat pentru repararea pierderii produsă pentru reclamantă.
Se solicită în consecință, modificarea sentinței în sensul acordării sumei de 93.320, 04 euro, 6913,71 lei, cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru, onorariu expertiză și timbru judiciar.
În apelul formulat de către pârâta - - se solicită schimbarea sentinței în sensul respingerii cererii ca neîntemeiată și admiterea cererii reconvenționale așa cum a fost precizată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare se arată că, între părți s-a derulat un contract de prestări servicii, transformat într-un contract de depozit, marfa urmând să fie vândută clienților găsiți de către pârâtă. În cauză, marfa nu era vandabilă iar reclamanta nu a înțeles să o ridice, deși i s-a solicitat acest lucru, dimpotrivă formulând cerere de chemare în judecată după 4 ani.
Se arată că întrucât instanța de fond a reținut că nu există contract de depozit, nu se poate reține ocuparea spațiului cu titlu gratuit.
Sunt invocate prevederile art.1605, 1618 și 1619 Cod civil.
Obligarea pârâtei la plata sumei de 47.126, 27 euro, nu este legală și nu corespunde raportului de expertiză, care a evaluat tabla la 30.399,73 euro.
Raportul de expertiză a menționat și posibilitatea returnării tablei aflată încă în custodia reclamantei, însă instanța nu a luat în calcul acest aspect. De altfel, reclamanta nu a înțeles să-și modifice cererea, solicitând suma de 93.320, 04 euro, astfel că aspectul legat de restituirea tablei existente nu a fost menționat.
Se susține că potrivit art.1605 Cod civil, pârâta nu răspunde de devalorificarea mărfii depozitate, cu atât mai mult cu cât nu mai era utilizabilă. Instanța a greșit când a apreciat gratuitatea contractului de depozit, cu atât mai mult cu cât pârâta a solicitat ridicarea mărfii rezultate dintr-un contract ajuns la termen, fără caracter gratuit.
Dreptul de retenție valorificat de pârâtă a întrerupt prescripția, astfel că plata chiriei pentru facturile din 2004 și 2005, trebuia admisă.
Modificarea denumirii și sediului reclamantei a determinat imposibilitatea comunicării reale și în timp util între părți, pârâta neavând nicio culpă în derularea raportului juridic în discuție.
Cererea reconvențională a avut ca obiect compensarea legală pentru contravaloarea depozitului până la 26.04.2007, iar nu compensarea în momentul formulării cererii. De altfel, compensația legală operează de drept.
Se critică și argumentația instanței în sensul că pârâta nu ar desfășura cu titlu profesional activitatea în discuție, obiectul de activitate al acesteia fiind printre altele și depozit/închiriere.
In apel, părților li s-a pus în vedere prin citație pentru primul termen de judecată, taxă de timbru în raport de criticile invocate.
Numai apelanta - reclamanta și-a îndeplinit obligația timbrării, apelanta - pârâtă, deși legal citată la 14.12.2009 (14 dosar apel), cu mențiunea timbrării, nu și-a îndeplinit această obligație.
Potrivit art.20 din Legea nr.146/1997, axele judiciare de timbru se plătesc anticipat, în cazul neachitării, instanța fiind obligată să pună în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.
Ca atare, neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru, va atrage în raport de prevederile sus menționate, anularea apelului pârâtei ca netimbrat.
Apelul formulat de reclamantă, analizat prin prisma probatoriului administrat în cauză, este nefondat pentru următoarele considerente:
Într-adevăr prin prima precizare a cererii de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii cantității de marfă, raportat la prețul pieței, în funcție de prețurile din luna martie 2007, respectiv 47.126,27 euro (fila 51) dar prin precizarea de la fila 209, arătat că solicită valoarea de 93320,04 euro cu TVA.
În cauză a fost efectuată expertiză tehnică de specialitate, în care valoarea totală a cantităților de tablă aflată în litigiu a fost determinată la două valori: 47126,27 euro (199), respectiv 93320,04 euro (fila 141), conform comunicărilor reclamantei (în raport de prețurile cerute de către reclamantă) și respectiv ofertelor pentru prețul zilei în luna septembrie 2008.
Expertul a justificat diferența între informațiile depuse de reclamantă, pentru prețul tablei din luna mai 2007 față de prețul pieței din septembrie 2008, pe majorarea succesivă a prețurilor energetice de producție în anul 2008.
Față de faptul că la 31.12.2005 stocul de tablă era 0, după inventarierea din august 2005, aspect cunoscut de reclamantă, aceasta putea cere restituirea mărfii sau contravaloarea acesteia.
Potrivit art. 1604.civ. epozitarul trebuie să înapoieze tot acel lucru ce a primit, astfel că interesează valoarea bunului care a făcut efectiv obiectul convenției, la momentul la care se face restituirea, conform art. 1605.civ.
Totodată, potrivit art. 969.civ. trebuie să se țină seama de convenția părților, respectiv de prețurile stabilite în temeiul contractului de prestări servicii.
Cum restituirea nu mai este posibilă, valoarea trebuie să aibă în vedere: tabla în starea în care se găsea la data cererii de restituire iar nu o tabla nouă, produsă în anul 2008, și prețul cerut de către reclamantă pentru a fi obținut de pârâtă iar nu prețul pieței la nivelul anului 2008.
Or, pe de o parte, tabla în litigiu a fost produsă mult anterior, urmând a se lua în considerare prețul de producție al acesteia, vechimea (172), dimensiunile și posibilitatea de valorificare. Este cert că deși înstrăinată în cea mai mare parte de către pârâtă, tabla nu putea fi evaluată la aceeași sumă cu cea nouă, al cărei preț l-a determinat expertul în raport de prețul pieței la nivelul anului 2008. Mai mult, în lipsa facturării, la inventarierea tablei la 01.08.2005 nu au fost determinate caracteristicile și calitatea acesteia, astfel că nu se poate considera că marfa era de o anumită calitate.
Pe de altă parte, valoarea tablei nu poate depăși valoarea solicitată de reclamantă către pârâtă, ca răspuns la adresele acesteia cu privire la imposibilitatea de valorificare a tablei precum și valoarea transmisă expertului de către reclamantă ( 52), astfel că instanța a analizat corect raportul dintre părți și a obligat pârâta la plata sumei de 47.126,27 euro.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 296.proc.civ. curtea va respinge apelul declarat de către reclamantă și în temeiul art. 20 din nr. 146/1997 va anula ca netimbrat apelul formulat de către pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta G -, (cunoscută anterior sub denumirea G -), cu sediul în G,-, județul G, împotriva sentinței nr.1175 din 14 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-.
Anulează ca netimbrat apelul declarat de pârâta - - R, cu sediul în Râmnicu V,-, județul V, împotriva aceleiași sentințe.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 ianuarie 2010, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, JUDECĂTOR 3: Victoria Ilinca
- - - -
Grefier,
- -
Red.
/4 ex/15.01.2010
Jud fond
Președinte:Constantina DuțescuJudecători:Constantina Duțescu, Andreea Tabacu, Victoria Ilinca
