Spete pretentii comerciale. Decizia 401/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.401
Ședința Publică de la 22.09.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristina Scheaua
JUDECĂTOR 2: Alina Sekely Popa
JUDECĂTOR 3: Aurică
GREFIER -
.
Pe rol fiind, soluționarea, în complet de divergență, a cererii de apel, formulată de apelanta SC ROMANIA SRL, împotriva sentinței comerciale nr.2367 din 20.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ CFR MARFĂ SA.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns apelanta, prin consilier juridic dl. și intimata, prin consilier juridic dna..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Părțile prezente au arătat că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, declară terminate dezbaterile și acordă cuvântul în apel.
Apelanta a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte, a sentinței atacate și constatarea intervenirii prescripției dreptului material la acțiune pentru un număr de 12 facturi de penalități, în cuantum de 119.702,44 lei și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Apelanta arătat că facturile ce fac obiectul pricinii au ca izvor un contract de expediție internațională de mărfuri pe calea ferată, astfel încât raporturile juridice dintre părți sunt reglementate atât de cele două contracte de transport de marfă semnate, dar și de Convenția Internațională de la privind transporturile de mărfuri pe căile ferate la care România a aderat, astfel încât dispozițiile art.47 din Convenția M cu privire la prescripție sunt aplicabile. În raport de această situație, apelanta a mai arătat că instanța fondului în mod eronat, aplicând o interpretare de sistem, a stabilit că dispozițiile art.47 din Convenția referitoare la prescripție nu s-ar aplica decât cererilor introduse împotriva Ferate nu și acțiunilor aparținând celorlalte părți ale contractului de transport or, din punctul de vedere al apelantei, o asemenea distincție nu poate fi făcută de interpret, cu atât mai mult cu cât sensul normei juridice și voința legiuitorului reiese cu claritate din interpretarea întregului articol 47 din Convenția.
Ca urmare, apelanta apreciază că termenul special de prescripție de 1 an privește toate acțiunile izvorâte din contractul de transport.
Intimata a solicitat respingerea apelului, ca nefondat arătând că, față de natura juridică a celor două convenții încheiate între părți, care nu reprezintă contracte de transport internațional de marfă și în raport de temeiul de drept invocat, dispozițiile aplicabile referitoare la prescripția extinctivă sunt cele reglementate de Decretul 167/1958, respectiv termenul general de prescripție de 3 ani; depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA
Asupra apelului de față, în opinie majoritară, Curtea reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului București, reclamanta Societatea de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA a chemat în judecată pârâta SC ROMANIA SRL, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta la plata sumei de 131.602,37 EURO reprezentând 76.017,70 EURO penalități aferente anului 2004 și 55.584, 67 EURO penalități aferente anului 2005, cu cheltuieli de judecată.
S-a arătat în motivarea cererii că între părți au intervenit contractul 8392.12, valabil pentru perioada 01.01.2004 - 31.12.2004 și contractul 8392.12.valabil între 01.01.2005 - 31.12.2005, contracte având ca obiect preluarea și transportul autotrenurilor rutiere, pe cale ferată.
Au fost invocate dispozițiile art.4.2 din contractele încheiate,potrivit cărora plata contravalorii transportului se face la CFR Marfă, în termen de 30 de zile de la data facturării, pentru depășirea termenului scadent clientul datorând transportatorului majorări de întârziere de 1%pe lună; 12% pe an.
S-a mai arătat că pârâta a achitat contravaloarea facturilor emise cu mari întârzieri față de termenul scadent, datorând penalități de întârziere conform clauzelor contractuale.
La termenul din 09.05.2007,pârâta a invocat excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru parte din facturile reprezentând contravaloare penalități de întârziere, invocând dispozițiile art.47 din convenția, potrivit cărora termenul de prescripție este de 1 an.
Ulterior administrării probei cu expertiză judiciară contabilă, reclamanta a majorat câtimea cererii.
La termenul din 12.12.2007 pârâta, raportat la cererea precizatoare, a invocat, în temeiul art.720 indice 1 excepția inadmisibilității, pentru neîndeplinirea procedurii concilierii prealabile.
Tribunalul a respins excepția prematurității, apreciind că scopul urmărit de legiuitor a fost atins, prin îndeplinirea procedurii înainte de sesizarea instanței.
Prin sentința comercială nr.2367/2002.2008, pronunțată în dosar -, Tribunalul Bucureștia respins excepția prescripției dreptului material la acțiune ca neîntemeiată; a admis acțiunea; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 141.111, 5 EURO în lei la data efectuării plății, reprezentând 71.275,39 EURO penalități de întârziere aferente anului 2004; 69.836,11 EURO penalități de întârziere aferente anului 2005; cu 9.146,6 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut în ceea ce privește respingerea excepției prescrierii dreptului material la acțiune, întemeiate susținerile reclamantei potrivit cărora dispozițiile art.47 din stabilesc un termen special de prescripție, incident acțiunilor îndreptate împotriva transportatorului, aspect ce rezultă din interpretarea sistemică a prevederilor.
Pe fondul cauzei, instanța a avut în vedere prevederile art. 969 cod civil, faptul că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate și nu a achitat la scadență contravaloarea serviciilor prestate.
În ceea ce privește determinarea termenul scadent s-a apreciat că, raportat la art.4 din Legea nr.469/2002 prevalează convenția părților, prin care s-a stipulat că sunt datorate penalități de întârziere de 1% pe lună de la scadența obligației.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta, solicitând schimbarea în parte a sentinței atacate, constatarea prescripției unui nr. de 12 facturi emise pentru suma de 119.702,44 EURO.
În motivarea apelului au fost reiterate apărările întemeiate pe excepția prescrierii dreptului material la acțiune, susținându-se în esență că dispozițiile art.47 pct.2 lit. b din, prin care este reglementat termenul special de prescripție, sunt incidente și în cazul acțiunilor formulate de împotriva beneficiarului transportului.
Ca argument s-au invocat dispozițiile art.47 pct. 2 lit. b din care reglementează termenul de prescripție, "pentru acțiunile privind plata sau restituirea taxelor de transport, taxelor accesorii, altor taxe sau a suprataxelor".
De asemenea, prin cererea completatoare, apelanta a detaliat motivele de apel, susținând că, procedând la interpretarea similară a dispozițiilor art.47.2 lit. d și g din se poate concluziona în sensul că acestea privesc deopotrivă acțiunile îndreptate contra ului cât și cele îndreptate de în contra beneficiarului transportului.
S-a mai arătat că atât interpretarea sistemică a textului de lege cât și prin analogie cu dispozițiile art.32 din Decretul nr.451/1972, care, în jurisprudența actuală au fost interpretate în sensul că termenul special de prescripție este aplicabil tuturor acțiunilor derivând din contractul internațional de transport de mărfuri pe șosele, conduc la concluzia că, și în ceea ce privește toate acțiunile în legătură cu contractul internațional de transport de mărfuri pe cale ferată, termenul de prescripție este cel special și nu cel prevăzut de Decretul nr.167/1958.
Prin întâmpinarea formulată, SOCIETATEA NAȚIONALĂ de TRANSPORT FEROVIAR de MARFĂ CFR MARFĂ SA a solicitat respingerea apelului ca nefondat, susținând că în mod corect prima instanță, a reținut că dispozițiile speciale conținute de art.47 din sunt incidente numai acțiunilor formulate în contra ului, nu și acțiunilor formulate de către acesta în contra clienților.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Între părți a intervenit contracte succesive de transport nr.8392.12/01.01.2004 și 8392.12/01.01.2005 având ca obiect transportul autotrenurilor rutiere pe cale ferată, contracte executate de către reclamanta CFR MARFĂ și parțial de către clientul SC ROMANIA SRL, care a achitat cu întârziere contravaloarea transportului, astfel că în temeiul clauzei penale, convenite de părți s-au calculat penalități de întârziere în sumă de 76.017,70 EURO aferente anului 2004 și 55.584,67 EURO aferente anului 2005.
Cu privire la termenul de prescripție aplicabil acțiunii formulate de către împotriva clientului, beneficiar al transportului:
Dispozițiile incidente contractului de transport încheiat de părți sunt cele prevăzute de Convenția internațională de la privind transportul de mărfuri pe căile ferate, ratificat de România prin Decretul Consiliului de Stat nr.213/1974, cu modificările ulterioare, act normativ supus revizuirii periodic.
Din interpretarea sistemică a dispozițiilor cuprinse în Titlul III al actului normativ, intitulat Răspundere și Acțiuni; capitolul 2 Reclamații Administrative. Acțiuni judecătorești: Procedură și prescripție, ce cuprind articole prin care este reglementată exclusiv răspunderea transportatorului: art.42 privind persoanele ce pot exercita acțiunea judecătorească împotriva căi ferate; art.43 privind căile ferate împotriva cărora poate fi exercitată acțiunea judecătorească, art.44 privind modalitatea de stabilire a instanței competente să soluționeze acțiunea întemeiată pe dispozițiile cuprinse în capitolul III al convenției, îndreptată împotriva căii ferate, rezultă că legiuitorul a înțeles să reglementeze, prin prevederii derogatorii, distinct, inclusiv cu privire la prescrierea dreptului material la acțiune, numai răspunderea ului.
În ceea ce privește argumentele invocate de către apelant potrivit cărora din interpretarea dispozițiilor art.47.2 lit. c, d și e prin care au fost reglementate acțiuni ce pot fi îndreptate împotriva căii ferate, ar rezulta că se derogă de la dispozițiile Decretului nr.167/1958 atât cu privire la acțiunile îndreptate împotriva ului cât și cu privire la acțiunile acestuia îndreptate împotriva beneficiarului transportului.
Prin art.47.2 lit. c este reglementat momentul la care începe să curgă termenul special de prescripție pentru acțiunile îndreptate împotriva căii ferate, acțiuni având ca obiect restituirea taxelor accesorii, altor taxe sau a suprataxelor ori pentru acțiuni de rectificare, în caz de aplicare neregulată a tarifelor de către sau a unor greșeli de calcul.
Acest text nu a fost reprodus integral în cererea de apel, prin interpretarea prezentată apelantă urmărind deturnarea de la scopul avut în vedere de către legiuitor.
De asemenea, art.47.2 lit. d privește acțiunile îndreptate împotriva căii ferate având ca temei obligația de restituire a unor sume încasate, din eroare de către transportator de la destinatar pentru predător și invers; art.47.2 lit. privește acțiunile îndreptate împotriva căii ferate întemeiate pe obligația acesteia de a plăti rambursul, în condițiile art. 19 din Convenția internațională.
Prin urmare nici unul din textele de lege, aduse drept argument nu reglementează acțiuni îndreptate de către cale ferată împotriva clientului.
Faptul că titlul articolului nu cuprinde sintagma "prescripția acțiunii împotriva căii ferate", ci doar "prescripția acțiunii"precum și cele cuprinse în art.47.2 lit. h, prin care se face referire la toate celelalte acțiuni ce pot fi îndreptate împotriva căii ferate, altele decât cel prevăzute pe cale de excepție în art.47.2, nu pot fi reținute în sensul că legiuitorul instituie un termen de prescripție special pentru toate acțiunile derivând din contractul de transport de mărfuri pe cale ferată.
În consecință, apreciem că prin art.47 din Decretul 213/1974 cu modificările ulterioare, legiuitorul a consacrat un termen special de prescripție numai cu privire la acțiunile îndreptate împotriva ului.
În ceea ce privește jurisprudența și doctrina, chiar dacă acestea nu constituie izvor de drept și nu leagă instanța.
Deciziile izolate, de speță, ce au generat o practică neunitară, privesc contractul de transport de mărfuri pe șosele sau contractul de transport intern de mărfuri pe calea ferată, însă, chiar dacă dispozițiile ce reglementează prescripția sunt similare, nu pot constitui un argument în sprijinul apărărilor formulate de apelant.
În mod constant atât jurisprudența cât și doctrina au interpretat, în decursul timpului, dispozițiile sus menționate în sensul că termenul de prescripție prevăzut prin art.47 din Decretul nr.213/1974 derogă de la dreptul comun numai în ceea ce privește acțiunea contra ului.
În consecință, apreciind temeinică și legală sentința atacată, în conformitate cu dispozițiile art.296 pr.civ. va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECID E:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta SC ROMANIA SRL,cu sediul în B,-, sector 2, împotriva sentinței comerciale nr.2367 din 20.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ CFR MARFĂ SA cu sediul în B,-, sector 1.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 15.09.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.Jud.
Tehnored. - 03.10.2008
4 ex.
OPINIE SEPARATĂ
Pentru admiterea apelului declarat de apelanta-pârâtă ROMÂNIA și schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune pentru un număr de 12 facturi în valoare de 119.702,44 uro și al admiterii în parte a acțiunii și obligării pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 11899,93 uro penalități de întârziere.
Prin cererea de apel, apelanta-pârâtă ROMÂNIA a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune al intimatei-reclamante SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ "CFR MARFĂ" pentru un număr de 12 facturi enumerate în cerere, și, ca urmare, înlăturarea obligației sale de la plata sumei de 119.702,44 reprezentând penalități de întârziere la plata tarifului de transport.
În motivarea apelului, s-a susținut în esență că este eronată interpretarea sistemică a prevederilor art. 47 din Convenția internațională privind transportul de mărfuri pe calea ferată () în sensul că nu se aplică termenul special de prescripție de 1 an, care s-ar aplica doar acțiunilor introduse împotriva căii ferate, ci termenul de prescripție prevăzut de Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă.
Apelanta a considerat că argumente în sensul aplicării în cauză a termenului special de prescripție de 1 an prevăzut de art. 47 din sunt: interpretarea textului de lege prin prisma principiului "ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus" și interpretarea dispozițiilor art. 47 pct. 2 lit. b din conform cărora termenul de prescripție de 1 an se aplică și acțiunilor introduse de calea ferată.
Consider că apelul este fondat, având în vedere considerentele care vor fi expuse.
Termenul de prescripție a dreptului la acțiune incident acțiunii deduse judecății este cel prevăzut de art. 47 din Convenția internațională privind transportul de mărfuri pe calea ferată () ratificată prin Decretul nr. 213/1974 (art. 58 potrivit Decretului nr. 100/1983).
Textul arătat din Convenție prevede la alin. 1 un termen de prescripție special de 1 an aplicabil acțiunii întemeiate pe contractul de transport, dispunând că "acțiunea izvorâtă din contractul de transport se prescrie prin trecerea unui termen de 1 an".
Deoarece legea nu distinge între acțiunile izvorâte din contractul de transport, respectiv între acțiunile introduse de calea ferată contra celorlalte părți ale contractului de transport și acțiunile celorlalte părți ale contractului, adică expeditor sau destinatar, contra căii ferate, o asemenea distincție nu poate fi făcută. Este vorba despre aplicarea principiului de drept: unde legea nu distinge nici noi nu trebuie să distingem ("ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus").
Ca urmare, termenul de prescripție special privește toate acțiunile izvorâte din contractul de transport, indiferent dacă sunt promovate de calea ferată contra celorlalte părți ale contractului de transport sau de aceste părți contra căii ferate.
Excepție de la aplicarea termenului de prescripție de 1 an fac acțiunile enumerate de același text de lege, dar între care nu se regăsește acțiunea promovată de calea ferată pentru plata taxelor de transport și a accesoriilor acestora, cum ar fi penalitățile de întârziere.
Nu poate fi reținută susținerea că termenul special de prescripție de 1 an s-ar aplica numai acțiunilor formulate de către celelalte părți ale contractului de transport contra căi ferate. O asemenea susținere decurge dintr-o interpretare sistemică eronată a prevederilor legale cuprinse în Titlul III Capitolul 2 al.
Titlul III al este intitulat "Răspundere. Acțiuni", Capitolul 1 este intitulat "Răspundere", iar Capitolul 2 "Reclamații administrative. Acțiuni judecătorești. Procedura și prescripția". Din formularea generală a acestor titluri nu se poate concluziona că prevederile legale cuprinse în cadrul lor se referă numai la acțiuni formulate de celelalte părți ale contractului de transport contra căii ferate.
Faptul că majoritatea articolelor cuprinse în Capitolele 1 și 2 ale Titlului III al se referă la răspunderea căii ferate și la acțiuni contra acestei părți a contractului de transport nu înseamnă că toate articolele din aceste capitole, respectiv cel privind prescripția, se referă doar la răspunderea căii ferate. Aceasta având în vedere nu numai formularea generală a titlurilor capitolelor ci și faptul că, atunci când legiuitorul a vrut să se refere la răspunderea căii ferate și la acțiunile îndreptate contra acesteia a precizat în mod expres aceasta în cadrul titlului fiecărui articol. Astfel, sunt intitulate următoarele articole: art. 26- Răspunderea colectivă a căilor ferate; art. 39- Răspunderea căii ferate pentru angajații săi; art. 42- Persoanele care pot exercita acțiunea judecătorească împotriva căii ferate; art. 43- ferate împotriva cărora poate fi exercitată acțiunea judecătorească; art. 46 - Stingerea acțiunii împotriva căii ferate.
Art. 47 din este intitulat cu un termen generic "Prescripția", fără a se preciza că este vorba doar despre prescripția dreptului celorlalte părți ale contractului de transport la acțiunile îndreptate contra căii ferate sau a dreptului căii ferate la acțiunile îndreptate împotriva celorlalte părți ale contractului de transport. Având în vedere că legiuitorul nu a făcut o asemenea distincție, ea nu poate fi făcută, potrivit principiului enunțat mai sus.
argument în sensul că prescripția reglementată de art. 47 din privește nu doar acțiunile formulate de celelalte părți ale contractului de transport contra căii ferate, ci și acțiunile căii ferate contra celorlalte părți din contract decurge și din dispozițiile art. 47 alin. 2 din. Acest text de lege reglementează momentul de la care începe să curgă termenul special de prescripție, referindu-se și la acțiuni ale căii ferate contra celorlalte părți ale contractului de transport.
În privința acțiunii formulate de calea ferată împotriva expeditorului sau destinatarului pentru plata tarifului de transport, art. 47 alin. 2 prevede că "prescripția curge:c) pentru acțiunile privindplatasau restituirea taxelor de transport, taxelor accesorii, altor taxe sau suprataxelor ori privind rectificarea în caz de aplicare incorectă a unui tarif sau de greșeală de calcul sau de încasare: 2. dacă nu s-a făcutplata: din ziua primirii mărfii la transport dacă plata incumbă predătorului sau din ziua în care destinatarul a retras scrisoarea de trăsură, dacă plata incumbă acestuia".
Rezultă că termenul de prescripție a dreptului la acțiune a căii ferate pentru plata tarifului de transport este cel special de 1 an reglementat de art. 47 din.
Majorările de întârziere la plata tarifului de transport (clauză penală stipulată de părți la art. 4.2 din contractele de transport nr. 8392.12 ) au caracter accesoriu față de obligația principală a expeditorului mărfii, ROMÂNIA, de plată a tarifului de transport. În consecință, obligația de plată a majorărilor de întârziere urmează regimul juridic al obligației principale de plată a tarifului de transport.
Aceasta înseamnă că termenul de prescripție este același în cazul ambelor acțiuni, adică cel special de 1 an prevăzut de art. 47 din și nu cel general reglementat de Decretul nr. 167/1958, care este lege generală în raport cu, care este legea specială aplicabilă prezentei cauze.
Având în vedere aplicarea termenului de prescripție de 1 an, se constată că, în cauză, acțiunea pentru plata majorărilor de întârziere solicitate în cadrul a 12 facturi care formează obiectul acțiunii (facturi: nr. -/07.08.2004, -/13.11.2004, -/10.01.2005, -/08.02.2005, -/29.03.2005, -/20.04.2005, -/01.03.2005, -/01.04.2005, -/03.05.2005, -/06.06.2005, -/05.09.2005, -/01.11.2005) este formulată cu depășirea termenului special de prescripție.
Consider că apelul este astfel întemeiat și trebuie admis. În baza art. 296.pr.civ. trebuie schimbată în parte sentința atacată în sensul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune pentru penalitățile de întârziere consemnate în cadrul celor 12 facturi, în valoare de 119.702,44, al admiterii în parte a acțiunii și al obligării pârâtei la plata sumei de 11.899,93 cu titlu de penalități de întârziere.
JUDECĂTOR,
-
Președinte:Cristina ScheauaJudecători:Cristina Scheaua, Alina Sekely Popa, Aurică
