Spete pretentii comerciale. Decizia 403/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - pretenții -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
ȘECȚIA COMERCIAL, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 403
Ședința public din 05 martie 2009
PREȘEDINTE: Galan Marius
Judector - - -
Judector -
Grefier
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 45, cu sediul în S, dul - - nr. 18, județul S, împotriva sentinței nr. 3127 din 16 octombrie 2008 pronunțat de Tribunalul Suceava - Secția Comercial, Contencios Administrativ și Fiscal (dosar nr-), în contradictoriu cu reclamanta - reprezentat prin - cu sediul ales în S,-, județul S și chematul în garanție - MUNICIPIUL S - PRIN PRIMAR, cu sediul în S, dul 1 - nr. 5
La apelul nominal fcut în ședinț public au rspuns avocat G pentru pârâta Asociația de Proprietari nr. 45 S, consilier juridic pentru reclamanta intimat " " S, lips fiind pârâta recurent și chematul în garanție intimat Municipiul S - prin Primar.
Procedura complet.
S-a fcut referatul cauzei, dup care:
Avocat G pentru recurent depune chitanța nr. -/05.03.2009 în sum de 251 lei și timbru judiciar de 0,3 lei - aferent recursului declarat.
Întrebați fiind, reprezentanții prților prezente, arat c nu mai au alte probe de solicitat.
Instanța verific actele și lucrrile dosarului, constatând recursul legal timbrat și în stare de judecat acord cuvântul la dezbateri.
Avocat G pentru pârâta Asociația de Proprietari nr. 45 S pune concluzii de admitere a recursului, modificarea sentinței instanței de fond, în sensul admiterii acțiunii reclamantei faț de pârâta Asociația de Proprietari nr. 45 S, a cererii de chemare în garanție cu obligarea Municipiului S - prin Primar la plata sumei pretinse prin acțiune, invocând prevederile art. 60 alin. 1 Cod procedur civil. În susținere, arat c prima instanț a soluționat cauza pe lipsa calitții procesuale pasive a chematului în garanție, respingând cererea de chemare în garanție. Astfel, pe tot parcursul procesului, chematul în garanție a fost prezent în instanț, a depus întâmpinrile și excepții semnate de primarul, încât nu poate fi reținut aceast excepție. - arat c pe rolul instanței au fost înregistrate un numr de 17 cauze similare, prin care, Curtea de Apel a înlturat excepția lipsei calitții procesuale, admițând cererea de chemare în judecat. Depune concluzii scrise.
Consilier juridic pentru reclamanta intimat " " S, solicit admiterea recursului declarat de pârâta Asociația de Proprietari nr. 45 S, modificarea în totalitate a primei instanței și pe fond, admiterea acțiunii, cu consecința obligrii chematului în garanție reprezentând servicii de salubrizare.
Instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedur civil, declar dezbaterile închise,
Dup deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de fat, constat:
Prin sentința civil 1099/27.02.2008 s-a admis excepția necompetenței materiale a Judec toriei Suceava și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Secției comerciale,de contencios administrativ a Tribunalului Suceava.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Primria municipiului S -prin primar.
Prin decizia nr. 95 din 08.04.2008, Tribunalul Suceava în baza art.312 al.4 Cod procedur civil a respins recursul ca nefondat.
Cauza a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului Suceava - secția comercial, de contencios administrativ și fiscal la data de 19.08.2008 sub nr-.
Prin sentința 3127 din 16 octombrie 2008, s-a admis excepția lipsei calitții procesuale pasive a chematului în garanție - Primria Municipiului S - prin primar, s-a respins acțiunea faț de Primria Mun. S, ca fiind formulat împotriva unei prți lipsite de calitate procesual pasiv; s-a admis acțiunea reclamantei SC S fiind obligat pârâta Asociația de Proprietari nr. 45 s plteasc reclamantei suma de 7033,80 lei reprezentând contravaloare activitți prestri servicii de salubrizare și 508 lei cheltuieli de judecat.
În motivarea hotrârii, prima instanț a reținut c pârâta a refuzat îns executarea obligației corelative, prev. de art. 8 pct. 9 din contract, de plat a serviciilor de care a beneficiat.
Astfel, factura nr. 10722 din 17.09.2007 emis de ctre reclamant cu privire la suma de 7033,80 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate în baza contractului în perioada 01.01.2007 - 17.04.2007, a fost refuzat la plat, cu motivarea c, începând cu data de 01.01.2007 s-a instituit taxa de salubrizare.
Cum art. 969 cod civil consacr principiul forței obligatorii contractului în raporturile dintre prți, instanța apreciaz c pretențiile deduse judecții de ctre reclamant sunt întemeiate și urmeaz a le admite, pârâta nefcând dovada existenței unui caz fortuit, a forței majore sau a culpei creditoarei, care s justifice neexecutarea obligației izvorâte din contract.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, prima instanț a constatat c se impune analizarea cu prioritate, în conformitate cu disp. art. 137 Cod procedur civil, excepția lipsei calitții procesuale pasive a Primriei mun. S invocat de aceasta.
Asupra excepției instanța reține c, potrivit art. 6 al. 1 lit. k din Legea nr. 101/2006, stabilirea taxelor speciale și aprobarea tarifelor pentru servicii de salubrizare constituie atribuția exclusiv a autoritților administrației publice locale.
În speț, taxa de salubrizare în mun. Saf ost aprobat prin hotrârea Consiliului Local nr. 290 din 30.10.2006 și a intrat în vigoare de la 01.01.2007, conform art. 17 din anexa nr. 1 acestei hotrâri.
În ce privește excepția lipsei calitții procesuale pasive a chematei în garanție, instanța a reținut c taxa de salubrizare constituind venit la bugetul local, legitimare procesual pasiv în prezenta cauz justific unitatea administrativ - teritorial și nu Primria, structur funcțional care nu este parte în raportul juridic dedus judecții.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Asociația de proprietari nr. 45 artând în esenț c formularea "Primria municipiului S din recurs cuprinde atât "Municipiul S - prin primar, ca entitate cu legitimare procesual cât și instituția reprezentativ pe plan teritorial, respectiv Primria municipiului, unde entitatea de referinț poate fi citat.
În acest context, instanța de fond avea posibilitatea s constate c a fost chemat în judecat și entitatea la care s-a referit prin expunerea de motive din sentința criticat, precum și Primria municipiului S, din anexa nr. 1 la Hotrârea nr.290/30.10.2006, a Consiliului Local S, art. 1 rezult c Serviciul de dezvoltare a Serviciului Public, care a încasat taxa de salubrizare s-a organizat în cadrul Primriei municipiului S".
Recursul este neîntemeiat și va fi respins pentru urmtoarele considerente:
Potrivit art. 23 alin. 1 din Legea nr. 215/2001 "Autoritțile administrației publice prin care se realizeaz autonomia local în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orșenești și municipale, ca autoritți deliberative, și primarii, ca autoritți executive -."
Ca urmare, faț de caracterul limitativ al acestei enumerri, în mod corect prima instanț a reținut c primria este o structur funcțional care nu poate fi parte în raportul juridic dedus judecții.
Desigur îns, admiterea acestei excepții nu constituie decât o dilatorie în calea reglementrii raporturilor dintre pârât și chemata în garanție. pârâta având posibilitatea de a provoca pe calea unei acțiuni principale, o dezbatere asupra consecințelor, ce rezult sub aspect patrimonial, din adoptarea al municipiului nr. 290/30.10.2006.
În consecinț, constatându-se legal și temeinic soluția primei instanțe, recursul va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 Cod procedur civil.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMNELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 45, cu sediul în S, dul - - nr. 18, județul S, împotriva sentinței nr. 3127 din 16 octombrie 2008 pronunțat de Tribunalul Suceava - Secția Comercial, Contencios Administrativ și Fiscal (dosar nr-), în contradictoriu cu reclamanta - reprezentat prin - cu sediul ales în S,-, județul S și chematul în garanție - MUNICIPIUL S - PRIN PRIMAR, cu sediul în S, dul 1 - nr. 5
Irevocabil.
Pronunțat în ședința public din 5 martie 2009.
Președinte, Judectori, Grefier,
Red.-
Jud.fond:
Tehnodact./2 ex
13.03.2009
Președinte:Galan MariusJudecători:Galan Marius, Mitrea Munteanu Dana, Artene