Spete pretentii comerciale. Decizia 403/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 385/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 403
Ședința publică de la 15 Octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Eugenia Voicheci
JUDECĂTOR 2: Adriana Teodora Bucur
GREFIER - -
******************
Pe rol pronunțarea asupra apelului formulat de apelantele pârâte COMUNA ISLAZ prin Primar și CONSILIUL LOCAL al comunei Islaz împotriva sentinței comerciale nr.411/10.12.2007 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă - SRL.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 01 octombrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera si pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 08 octombrie 2009 și 15 octombrie 2009, când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra apelului comercial d e față.
Prin cererea înregistrată sub nr- la 2 noiembrie 2006 pe rolul Tribunalului Teleorman, reclamanta - SRL, cu sediul în de jud. D, a chemat în judecată CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI ISLAZ jud. T și a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 1.556.- lei vechi, din care 398.502.800 lei vechi reprezintă contravaloarea cantității de 210 tone de lemne de esență tare pentru foc și prestări de servicii, echivalând 175 metri cubi, iar diferența reprezentând penalități de întârziere la plată. A solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că în obiectul de activitate al societății reclamante figurează și activitatea de distribuție și de livrare material lemnos pentru foc, motiv pentru care reclamanta a prezentat oferte mai multor Consilii locale din țară, printre care și pârâtului din cauza de față, precizând condițiile referitoare la preț, respectiv 1.500.000 lei vechi/tonă inclusiv transportul, fără TVA inclus, precum și modalitatea de plată.
A susținut că pârâtul a acceptat oferta, ulterior acestui moment reclamanta începând livrările de lemn pentru foc, marfa fiind expediată cu avizele următoare:
-- din 10 octombrie 2004, pentru cantitatea de 38 metri cubi;
-- din 18 octombrie 2004, pentru cantitatea de 38 metri cubi;
-- din 17 noiembrie 2004, pentru cantitatea de 32 metri cubi;
-- din 25 octombrie 2004, pentru cantitatea de 15 metri cubi;
-- din 25 octombrie 2004, pentru cantitatea de 36 metri cubi și
-- din 7 noiembrie 2004, pentru cantitatea de 38 metri cubi.
A susținut că a fost confirmată primirea mărfii în cantitate de 175 metri cubi prin semnarea și ștampilarea avizelor de către beneficiar, că ulterior a fost expediată factura nr.- din 8 noiembrie 2004, necontestată de pârât, dar că pârâtul nu a efectuat plata, deși s-a încercat în repetate rânduri rezolvarea situației.
A mai arătat reclamanta că în urma nerespectării scadenței de plată la 30 de zile de la facturare, a fost în imposibilitate de a colecta TVA, această situație cauzându-i dezechilibru în activitate.
A arătat și că, în urma intervențiilor pe lângă pârât, a acceptat un nou termen de plată, respectiv 29 ianuarie 2005, convenind părțile că de la această dată reclamanta este în drept să calculeze penalități de întârziere de 0,5%, în acest sens fiind și dispozițiile articolelor 1361 și 1363 Cod civil.
Cererea este întemeiată în drept și pe dispozițiile articolelor 998 și 999 Cod civil.
La 24 noiembrie 2006, pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat în principal ca reclamanta să-și precizeze petitul cererii în raport de temeiul de drept invocat, solicitând ca în situația în care cererea va fi calificată drept acțiune comercială în pretenții, această cerere să fie respinsă pentru lipsa capacității personale de folosință a Consiliului Local în raport de dispozițiile legii nr. 215/2001 și să se constate că nu rezultă din cererea de chemare în judecată și din înscrisurile anexate că există raporturi contractuale între reclamantă, ca furnizor și Consiliul local ca beneficiar, oferta de livrare fiind înregistrată la Primăria Comunei Islaz.
Tot pentru situația în care cererea de chemare în judecată ar fi calificată drept acțiune comercială în pretenții, pârâtul a formulat apărări și pe fondul cererii.
La 18 ianuarie 2007, reclamanta și-a modificat și precizat cererea introductivă de instanță, în sensul că a chemat în judecată alături de Consiliul Local al comunei Islaz și pe pârâta Comuna Islaz prin Primar, pentru același cuantum al pretențiilor. În drept și-a completat încadrarea juridică invocând și dispozițiile articolului 942 și articolului 943 Cod civil.
La 19 ianuarie 2007, reclamanta a formulat răspuns la întâmpinarea pârâtului Consiliul Local al comunei Islaz.
La 19 martie 2007, pârâta Comuna Islaz a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii în pretenții în principal pentru autoritate de lucru judecat în raport de sentința comercială nr. 1204 din 27.06.2005 a Judecătoriei Turnu Măgurele, definitivă și irevocabilă. A invocat și celelalte apărări formulate de pârâtul Consiliul Local prin întâmpinarea proprie.
Prin sentința comercială nr. 411 din 10 decembrie 21007, Tribunalul Teleormana respins ca nefondată excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâți, a admis acțiunea reclamantei și în consecință a obligat la plata către reclamant a sumelor de 276.113.675 lei vechi și de 1.078.223.683 lei vechi. I-a obligat pe pârâți să plătească reclamantului 4.906,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru și onorariu de avocat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a înlăturat apărările pârâtei, întrucât prin sentința invocată s-a respins acțiunea reclamantei pe excepția chemării în judecată a unei persoane fără calitate procesuală pasivă, în timp ce în cauza de față au fost introduse în proces Comuna Islaz prin Primar, entitate cu personalitate juridică și Consiliul Local ca beneficiar al prestațiilor și ordonator de credite la nivelul comunei, pentru a-i fi opozabilă sentința.
Pe fond, prima instanță a reținut că din analiza probelor administrate, respectiv martori, interogatorii, înscrisuri și expertiză tehnico-contabilă, a rezultat că reclamanta a livrat celor doi pârâți 175 metri cubi de material lemnos, pentru anul 2004 consumul fiind de 206 metri cubi, 31 metri cubi fiind achitați în timp util. A reținut că această cantitate echivalează cu 141,435 tone, care la prețul acceptat din ofertă valorează 212.152.500 lei, la care se adaugă TVA 19%, la acest preț adăugându-se operațiunea de tăiat în butuci a lemnelor și TVA, serviciul valorând 23.652.200 lei vechi. A apreciat că suma totală de 276.113.675 lei vechi este datorată de pârâți în conformitate cu dispozițiile articolului 1361 Cod civil.
Reținând neplata în termenul stabilit, potrivit și constatărilor din expertiza depusă la dosar, în temeiul articolului 1363 cod civil i-a obligat pe pârâți la plata penalităților de întârziere de 0,5% pe zi, pentru 581 de zile de întârziere.
A făcut aplicarea dispozițiilor articolului 274 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat apeluri motivate pârâtele, ambele fiind înregistrate sub același număr unic la 21 februarie 2008 pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială.
În motivarea apelului, Comuna Islaz a criticat hotărârea de fond susținând că în mod eronat prima instanță a statuat că în cauză Comuna Islaz are calitate procesuală pasivă, în primul rând în raport de existența autorității de lucru judecat stabilită față de sentința civilă nr.1204/2005 a Judecătoriei Turnu Măgurele și în al doilea rând în raport de dispozițiile OUG nr.60/2001, în vigoare la momentul nașterii raporturilor juridice deduse judecății, Comuna Islaz neputând fi autoritate contractantă, așadar nici parte în această cauză.
Asupra fondului cauzei a invocat aceleași apărări formulate și de Consiliul Local Islaz.
Apelul este întemeiat în drept pe dispozițiile articolului 282 și următoarele Cod procedură civilă.
În motivarea apelului, Consiliul Local al Comunei Islaz a criticat hotărârea de fond în primul rând pentru că instanța a stabilit eronat cadrul procesual, susținându-se că au fost încălcate dispozițiile legii 215/2001, întrucât cauza, deși a fost calificată de reclamantă ca acțiune întemeiată pe răspunderea delictuală, aceasta se înscrie în sfera de reglementare a dispozițiilor privitoare la achizițiile publice. Sub acest aspect, a invocat și dispozițiile OUG nr.60/2001 și a subliniat faptul că oferta reclamantei este adresată Primăriei Islaz, în timp ce avizele de însoțire a mărfii au înscrise la rubrica beneficiar Consiliul Local al Comunei Islaz și instituțiile din subordinea acestuia, iar factura fiscală are înscrise la rubrica cumpărător Consiliul Local și Primăria Islaz, avizele de însoțire a mărfii purtând semnătura și ștampila instituțiilor din subordinea Consiliului local.
aceluiași motiv de apel, apelantul pârât a arătat și că în cauză nu s-a încheiat contract de achiziții în formă scrisă, că reclamanta a chemat în judecată, în calitate de pârâți, circumscris noțiunii de autoritate contractantă, atât Consiliul Local, cât și colectivitatea locală - Comuna Islaz, în timp ce prin sentința comercială atacată instanța a apreciat ca parte în cauză colectivitatea locală, respectiv Comuna Islaz, Consiliul Local fiind apreciat a avea calitate de parte pentru opozabilitate, întrucât este ordonator de credite.
Au fost invocate dispozițiile art.19, art.38, art.67 alineat 1 și art.91 din legea nr.215/2001, în raport de care autoritate contractantă nu poate fi decât primarul.
A doua critică vizează faptul că prin dispozitivul hotărârii atacate instanța nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Local.
A treia critică, vizând fondul cauzei, se întemeiază pe susținerea că intimata reclamantă nu a făcut dovada livrărilor și, în consecință, a prețului solicitat.
aceleiași critici, apelantul pârât a susținut și că instanța de fond a stabilit un cuantum al pretențiilor reclamantei contrar probatoriilor administrate, că a obligat la plata penalităților de întârziere în decontare în condițiile în care nu s-a dovedit existența unui înscris care să consacre voința ambelor părți cu privire la plata penalităților și în condițiile în care nu există contract în formă scrisă referitor la achiziții, precum și că obligarea la plata cheltuielilor de judecată a fost dispusă cu încălcarea dispozițiilor articolului 274 Cod procedură civilă.
La 6 mai 2008, intimata reclamantă a depus întâmpinare, prin care s-a apărat în fapt și în drept față de cele două apeluri, solicitând respingerea acestora.
La termenul din 9 octombrie 2008, instanța a pus în vedere părților să-și formuleze puncte de vedere cu privire la respectarea dispozițiilor articolului 25, raportat la articolul 27 punctul 7 Cod procedură civilă, având în vedere compunerea completului de judecată care a pronunțat decizia civilă nr.94R din 3 februarie 2006 a Tribunalului Teleorman, compunerea completului care a pronunțat sentința atacată în cauza de față, obiectul cererii deduse judecății și cadrul procesual pasiv din cauza de față.
Apelantele și-au formulat punctul de vedere în notele de ședință aflate la filele 82 și 83 ale dosarului de față, iar intimata reclamantă prin precizările de la fila 94 a dosarului Curții.
Același aspect a fost pus în discuția părților și la termenul din 1 octombrie 2009, părțile menținându-și poziția exprimată anterior în scris.
Analizând cu precădere acest motiv de ordine publică referitor la respectarea dispozițiilor imperative ale articolului 25 Cod procedură civilă, dispoziții care reglementează instituția abținerii, Curtea apreciază apelurile ca întemeiate și le va admite prin prisma acestui motiv, având în vedere următoarele considerente:
În dovedirea excepției autorității de lucru judecat, apelanta-pârâtă a invocat și depus la dosarul cauzei sentința comercială nr. 1204 din 27 iunie 2005, pronunțată de Judecătoria Turnu Măgurele, irevocabilă prin neexercitarea căii de atac (filele 41-43 ale dosarului de fond), ca și sentința civilă nr. 1618 din 6 septembrie 2005, pronunțată de aceeași instanță, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 94 R din 3 februarie 2006 a Tribunalului Teleorman (filele 44-49 ale dosarului de fond). Deși atât în dispozitivul sentinței civile nr. 1618 din 6 septembrie 2005 a Judecătoriei Turnu Măgurele, cât și în dispozitivul deciziei civile nr. 94R/2006 a Tribunalului Teleorman figurează ca parte Primăria comunei Islaz, Curtea constată că în realitate intimata reclamantă din cauza de față - reclamantă și în cauza respectivă - a chemat în judecată pentru aceleași pretenții că în cauza de fațăcomuna Islaz, jud. T,astfel cum reiese din considerentele celor două hotărâri, precum și din dispozitivul deciziei de recurs ( partea finală ).
Recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 1618/2005 a Judecătoriei Turnu Măgurelea fost soluționat prin decizia nr. 94R/2006 a Tribunalului Teleorman de un complet în a cărui compunere s-a aflat și judecătorul care a pronunțat hotărârea atacată în cauza de față și care, cel puțin în ce o privește pe pârâta Comuna Islaz, și-a spus părerea, apreciind că aceasta nu are calitate procesuală pasivă. Ca atare, în pricina soluționată prin sentința ce se atacă în prezenta cauză, pricina având același obiect, judecătorul trebuia să se abțină de la judecată, întrucât părerea acestuia cu privire la poziția procesuală a Comunei Islaz, copârâtă, era exprimată în dispozitivul unei hotărâri irevocabile, fiind aplicabile dispozițiile articolului 25 cu raportare la articolul 27 punctul 7 Cod procedură civilă.
Curtea a luat act de poziția tuturor părților litigante din cauza de față, în sensul lipsei oricărei temeri referitoare la subiectivitatea judecătorului, însă apreciază că această poziție nu asanează nulitatea hotărârii pronunțată în astfel de condiții, câtă vreme au fost încălcatenormele imperativeprivitoare la abținere, caz în care vătămarea se prezumă, potrivit articolului 105 alineat 2 teza finală Cod procedură civilă.
Pentru soluționarea cauzei cu încălcarea unor norme legale imperative, apelurile vor fi admise în conformitate cu dispozițiile articolului 295 alin1 teza finală și ale articolului 296 Cod procedură civilă, pentru motivul de ordine publică invocat din oficiu și care face de prisos cercetarea celorlalte motive invocate de părți, atrăgând nulitatea hotărârii în condițiile articolului 297 alineat 2 teza a II a Cod procedură civilă, cu raportare la articolul 105 alineat 2 teza finală, la articolul 25 și la articolul 27 punctul 7 Cod procedură civilă.
Având în vedere că, potrivit articolului 297 alineat 2 teza a II a Cod procedură civilă, după anularea hotărârii primei instanțe, instanța de apel este obligată să rețină procesul spre judecare, întrucât prima instanță a judecat în fond, Curtea va lua în analiză toate apărările formulate de apelantele pârâte în cadrul apelurilor.
Pronunțându-se cu precădere asupra excepțiilor, în condițiile articolului 137 alineat 1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
În ce privește excepția lipsei capacității de folosință a Consiliului local al comunei Islaz, se impun mai întâi câteva precizări de ordin procedural. Curtea constată că această parte litigantă a criticat hotărârea instanței pentru că nu cuprinde în dispozitiv nici o soluție referitoare la această excepție, aspect de necontestat. Numai că în considerente judecătorul fondului ia în analiză această excepție, într-un mod sumar e adevărat, ceea ce face ca această critică să nu poată fi susținută.
Or, în condițiile în care instanța este învestită doar cu soluționarea cererii de chemare în judecată, hotărârea care cuprinde în dispozitiv doar soluția dată cererii de chemare în judecată este la adăpost de critică prin prisma prevederilor articolului 129 alineat 6 Cod procedură civilă, care îl obligă pe judecător să hotărascănumai asupra obiectului cererii deduse judecății,nu și asupra excepțiilor invocate în apărare.
Se poate aprecia, așadar, că hotărârea judecătorească în considerentele căreia sunt analizate toate apărările și cererile părților, incluzându-se aici și excepțiile procesuale ca mijloace de apărare, este în consens cu dispozițiile articolului 261 alineat 1 punctul 5 Cod procedură civilă, părții neproducându-i-se în acest fel nici un prejudiciu.
În lumina acestor argumente, Curtea constată că judecătorul fondului, deși nu a făcut-o expressis verbis, a dat curs implicit dispozițiilor articolului 137 alineat 2 Cod procedură civilă, în sensul că, nepronunțându-se prin încheiere interlocutorie și pășind la admiterea probelor, a unit cu fondul excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului Consiliul Local al comunei Islaz și s-a pronunțat asupra acestei excepții prin considerentele hotărârii, demers pe care îl va întreprinde și Curtea câtă vreme a procedat la anularea sentinței de fond, nu și a procedurii urmate înainte de pronunțarea acesteia.
Excepția este neîntemeiată. Așa cum rezultă din dispozițiile articolelor 21 și 22 din legea nr.215/2001 (în forma în vigoare în luna octombrie 2004), act normativ invocat chiar de pârât, consiliile locale au statut deautoritățiale administrației publice, prin intermediul cărora se realizează autonomia locală în unitățile administrativ teritoriale. Potrivit articolului 25 din același act normativ, consiliile locale, ca autorități ale administrației publice locale, audreptulsă instituie și să perceapă impozite și taxe locale, să elaboreze și să aprobe bugetele de venituri și cheltuieli. În articolul 38 din lege sunt prevăzuteatribuțiileconsiliului, care sunt tot atâtea expresii ale competențelor sale, deci ale drepturilor și obligațiilor care le sunt conferite. Din analiza acestor prevederi legale rezultă fără putință de tăgadă că, fie și în lipsa unui patrimoniu propriu, consiliul local are statut de subiect de drept cu calitate de autoritate a administrației publice și, fiind titular de drepturi și de obligații, are capacitate de folosință în accepțiunea articolului 26 litera a din decretul nr.31/1954, cu atât mai mult cu cât este abilitat să aprobe bugetul local (articolul 138 alineat 1 litera d din legea nr.215/2001) și câtă vreme administrează sau, după caz,dispunede resursele financiare și de bunurile unității administrativ teritoriale (articolul 10 din legea nr.215/2001).
Sub acest aspect, Curtea a înlăturat susținerea pârâtului din întâmpinarea depusă în fața primei instanțe (fila 26 dosarului de fond) despre exercitarea drepturilor patrimoniale ale comunei prin primar. că patrimoniul îi aparține unității administrativ - teritoriale, conform articolului 19 din legea nr.215/2001. Numai că nici o dispoziție din actul normativ menționat nu este în sensul susținerilor pârâtului, articolul 67 din lege făcând referire la calitatea primarului de reprezentant al unității administrativ - teritoriale în relațiile cu autoritățile publice, cu persoane fizice și juridice române și străine, precum și la semnul distinctiv al primarului.
Din analiza dispozițiilor articolului 68 din legea nr.215/2001, referitoare la atribuțiile primarului, reiese per a contrario că acesta, întocmind doar proiectul bugetului local (litera e) și verificând încasarea șicheltuireasumelor din bugetul local, cu obligația de a comunica rezultatul consiliului local (litera g), nu are atribuția de a dispune de resursele financiare ale unității administrativ - teritoriale, această atribuție revenind, firesc, celeilalte autorități, respectiv consiliului local (articolul 21 din legea nr.215/2001).
În lumina acestor argumente, Curtea apreciază că există neîndoielnic capacitatea de folosință a Consiliului local, pe cale de consecință și posibilitatea acestuia de a dobândi și de a-și valorifica drepturile, corelativ cu necesitatea de a-și respecta obligațiile asumate.
Curtea apreciază că în speță Consiliul local al comunei Islaz este ținut a-și respecta obligațiile legal contractate chiar și prin raportare la dispozițiile articolului 34 din decretul nr. 31/1954, care consacră principiul specialității capacității de folosință a persoanei juridice.
, pentru necesitățile argumentației, problema nulității contractului încheiat cu reclamanta pentru nerespectarea cerințelor OUG nr.60/2001, în forma în vigoare la momentul încheierii contractului - octombrie 2004, Curtea reține următoarele:
Din punctul de vedere alcapacității de folosință, susținerea despre nulitatea contractului încheiat de Consiliul local cu reclamanta este neîntemeiată, întrucât consiliul local, potrivit dispozițiilor ce preced, are statut de autoritate publică a administrației locale, astfel încât este abilitat să încheie contractul conform articolului 5 alineat 1 litera a din OUG nr.60/2001.
Din punctul de vedere al respectării tuturor celorlalte condiții impuse de nr.OUG 60/2001, în special forma scrisă la care face referire apelantul, și dacă s-ar constata nerespectarea condițiilor legale prevăzute de norma specială, potrivit teoriei conversiunii actului juridic Curtea apreciază că un contract nul ca și contract de achiziții este perfect valabil ca și contract comercial încheiat în formă simplificată, în condițiile articolului 35-36 Cod comercial, respectiv în modalitatea ofertei acceptate și a comenzii urmate de executare imediată, fără act scris, întrucât vânzarea-cumpărare comercială și prestările de servicii sunt contracte consensuale, nici o dispoziție legală neimpunând ad validitatem forma scrisă în cazul acestora.
Revenind la principiul specialității capacității de folosință, Curtea apreciază că acesta este respectat în speță în raport de articolul 10 din legea nr.215/2001, care abilitează consiliile localesă administrezesau, după caz,chiar să dispună de resursele financiareale unității administrativ - teritoriale, firește pentru satisfacerea unei probleme (necesități) de ordin local, anume asigurarea combustibilului pentru desfășurarea activității în instituțiile locale în condiții decente.
Și dacă,in extremis, s-ar pune problema depășirii limitelor capacității speciale de folosință, Curtea apreciază că sancțiunea prevăzută de articolul 34 alineat 2 din decretul nr. 31/1954 nu poate fi aplicată, întrucât nulitatea actelor juridice este esențialmente judiciară în sistemul românesc de drept, iar pârâtele nu au învestit instanța, nici pe cale reconvențională, nici pe cale de excepție, cu constatarea nulității contractului comercial, ci, pe cale de excepție, cu nulitatea contractului de achiziții publice pentru nerespectarea cerințelor OUG nr. 609/2001, Curtea reținând, pentru considerentele ce preced, conversia actului juridic respectiv.
În ce privește existența, valabilitatea, conținutul și părțile contractante, precum și obligațiile ce decurg din contract, privite din altă perspectivă decât cea a nulității contractului și cea a lipsei capacității de folosință a Consiliului local, Curtea le va lua în analiză după examinarea excepției invocate de pârâta Comuna Islaz, județul
Excepția autorității de lucru judecat este neîntemeiată. Se constată că prin invocarea excepției pârâta încearcă în realitate să valorifice, în ceea ce o privește, o soluție anterioară, irevocabilă, care statuează asupra lipsei calității sale procesuale pasive în litigiul întemeiat pe contractul invocat de reclamantă.
Doctrina și jurisprudența sunt departe de a fi unanime în a recunoaște existența autorității de lucru judecat atunci când prin hotărârea în raport de care se invocă autoritatea s-a soluționat, chiar și irevocabil, o excepție.
Având, însă, în vedere efectul pozitiv al puterii de lucru judecat al hotărârii anterioare, precum și împrejurarea că s-a statuat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive, care este o excepție de fond, Curtea apreciază că în cauză nimic nu ar putea impieta asupra analizei condițiilor impuse de articolul 1201 Cod civil și de articolul 166 Cod procedură civilă.
Cu condiția, însă, ca prin hotărârea irevocabilă să se fi realizat chiar analiza raporturilor juridice dintre părțile litigante. Ceea ce în speță, însă, nu s-a întâmplat.
Pârâta Comuna Islaz a invocat autoritatea de lucru judecat indicând expres sub acest aspect sentința comercială nr. 1204/2005 a Judecătoriei Turnu Măgurele. Prin această hotărâre s-a soluționat o cerere promovată de aceeași reclamantă din cauza de față împotriva pârâtei Comuna Islaz, având ca obiect aceleași despăgubiri ca și în cauza de față. În dispozitivul acestei hotărâri în raport de care se susține existența autorității de lucru judecat se reține lipsa calității procesuale pasive a pârâtei Comuna Islaz.
Numai că autoritatea de lucru judecat, deși se stabilește indiscutabil în raport de dispozitivul hotărârii judecătorești, nu poate fi determinată pe baza unei analize strict formale și exclusive a acestei părți a hotărârii. Judecătorul chemat a aprecia asupra incidenței articolului 1201 Cod civil este abilitat a cerceta și considerentele hotărârii, ori de câte ori acestea fac corp comun cu dispozitivul, ca în speța de față.
Pentru ca instanța învestită cu a doua cerere de chemare în judecată să aprecieze că s-a statuat cu putere de lucru judecat asupra lipsei calității procesuale pasive, este imperios necesar ca prin hotărârea irevocabilă de referință judecătorul să fi stabilit că nu există identitate între titularul obligației din raportul juridic fundamentat și pârât.
Prin sentința comercială nr. 1204/2005 a Judecătoriei Turnu Măgureles -a reținut că pârâta Comuna Islaz nu are calitate procesuală pasivă, întrucât aceasta este o unitate administrativ - teritorială, că nu este titulară de drepturi și obligații, astfel că nu poate fi parte în proces potrivit dispozițiilor articolului 41 Cod procedură civilă.
Din considerentele sentinței comerciale nr. 1204/2005 a Judecătoriei Turnu Măgurele se reține că instanța a apreciatîn realitate asupra lipsei capacității de folosință a comunei Islaz.
Deși în dispozitiv se reține lipsa calității procesuale pasive a pârâtei Comuna Islaz, instanța nu analizează dacă această pârâtă este parte în contractul invocat de reclamantă ca temei al cererii, deci nu se pronunță asupra calității acesteia de debitor al obligației contractuale, element sine-qua-non al legitimării sale procesuale pasive.
În aceste condiții, Curtea apreciază că aparența creată de dispozitivul sentinței comerciale nr. 1204/2005 a Judecătoriei Turnu Măgurele nu poate constitui temei pentru a admite că există autoritate de lucru judecat în ce privește calitatea procesuală a pârâtei Comuna Islaz, astfel că va respinge ca neîntemeiată excepția invocată cu acest titlu.
Curtea nu va lua în analiză excepția de autoritate de lucru judecat și prin raportare la decizia nr. 84R/2006 a Tribunalului Teleorman, având în vedere că aceasta reprezintă un nou motiv de apel, formulat abia prin notele de ședință de la fila 215 a dosarului Curții de APEL BUCUREȘTI, depuse la 8 octombrie 2009, cu depășirea termenului prevăzut de articolul 287 alineat 2 Cod procedură civilă.
Această nouă critică vine în contradicție și cu dispozițiile articolului 292 alineat 1 Cod procedură civilă, care prevăd că părțile nu vor putea folosi înaintea instanței de apel dalte motive, mijloace de apărareși dovezi, decât cele invocate la prima instanțăsau arătate în motivarea apeluluiori în întâmpinare. Cum în motivarea apelului s-a invocat excepția autorității de lucru judecatdoarprin raportare la sentința comercială nr. 1204/2005 a Judecătoriei Turnu Măgurele, invocarea noului temei al excepției de autoritate de lucru judecat ca mijloc de apărare peste termenul de motivare a apelului nu poate fi primită. Aceasta cu atât mai puțin cu cât nici Curtea nu a pus în discuție din oficiu excepția în raport de această hotărâre, deși putea să o facă, dacă o găsea întemeiată, potrivit dispozițiilor articolului 166 cod procedură civilă.
Pe fondul cauzei, Curtea constată și reține următoarele:
La 28 iulie 2004, cu adresa nr. 185, reclamanta a lansat oferta privind furnizarea de cărbune și lemn pentru foc, ofertă în care erau prevăzute condițiile de preț, de plată, termenul de plată și perioada de valabilitate a ofertei. Această ofertă a fost înregistrată sub nr. 3844 din 2 septembrie 2004 în evidențele Primăriei Comunei Islaz, județul T, astfel cum reiese din înscrisul aflat la fila 17 dosarului de fond.
Această ofertă a fost acceptată la 14 octombrie 2004, în termenul prevăzut, astfel cum rezultă din procesul verbal încheiat de comisia de evaluare a ofertelor (fila 48 dosarului de apel), beneficiarul combustibilului fiind, așa cum rezultă din preambulul procesului verbal în discuție, "școlile din comuna Islaz".
Așa cum au precizat pârâtele la solicitarea Curții, prin notele de la filele 68 - 79 ale dosarului de apel, unitățile de învățământ beneficiare ale materialului combustibil sunt finanțate din bugetul local sau din bugetul defalcat al comunei Islaz, ca atare parte contractantă este comuna, ca subiect de drept cu personalitate juridică în conformitate cu articolul 19 din legea nr.215/2001. Cum procesul verbal prin care s-a hotărât acceptarea ofertei reclamantei nu este semnat de primar, ci de o comisie al cărei președinte este viceprimarul (care este ales dintre consilierii locali, conform articolului 78 din legea nr. 215/2001), având în vedere și împrejurarea că asigurarea combustibilului și includerea contravalorii acestuia în bugetul local este asumată ca responsabilitate a consiliului local (filele 101, 106 și 111 ale dosarului de apel), Curtea apreciază că în speță comuna a fost reprezentată în raportul contractual de către consiliul local, ca autoritate publică învestită legal cu această competență.
Pentru considerentele prezentate în legătură cu excepția lipsei capacității de folosință a Consiliului Local al comunei Islaz, Curtea apreciază că, pentru obligațiile rezultând din contractul încheiat cu reclamanta, urmează a fi antrenată răspunderea ambelor pârâte:a comuneica subiect de drept cu patrimoniu propriu, titulară a bugetului local din care se finanțează unitățile școlare de pe raza sa teritorială, precum șia consiliului local, care a încheiat contractul pentru comună prin intermediul comisiei de selecție a ofertelor, în condițiile articolului 10 și articolului 38 alineat 1 litera d din legea nr.215/2001.
Răspunderea celor două pârâte având același izvor, respectiv contractul încheiat cu societatea reclamantă, va urma regulile instituite de articolul 42 Cod comercial, câtă vreme beneficiarul prestației contractuale este unul singur, respectiv colectivitatea locală, fiind astfel incidente dispozițiile articolului 1041 teza ultimă Cod civil, cu raportare la articolul 3 alineat 1 din legea nr.215/2001.
În ce privește apărarea formulată în mod constant de către pârâte în legătură cu nulitatea contractului pentru nerespectarea dispozițiilor speciale instituite de OUG nr.60/2001, Curtea o apreciază ca lipsită de efecte în prezenta cauză, pentru următoarele considerente:
Se au în vedere în primul rând argumentele reținute în tratarea problemei specialității capacității de folosință a Consiliului local.
Tot astfel, este dincolo de orice discuție posibilitatea conferită oricărei persoane interesate de a invoca nulitatea absolută a unui act juridic oricând, pe cale de acțiune sau de excepție, astfel cum prevăd dispozițiile articolului 2 din decretul nr. 167/1958. Prin prisma acestor prevederi legale, Curtea apreciază că în speță pârâtele au invocat nulitatea contractului încheiat cu reclamanta pe cale de excepție, deși acest lucru nu l-au precizat in terminis.
Nulitatea fiind invocată pentru nerespectarea condițiilor speciale impuse de OUG nr. 60/2001, Curtea apreciază că aceasta nu poate fi valorificată pe cale de excepție, ci doar pe cale de acțiune principală, în condițiile derogatorii ale articolului 81 și următoarele din OUG nr. 60/2001, care reprezintă lex specialia, fiind pe deplin aplicabil principiul de drept specialia generalibus derogant.
Dar și dacă s-ar admite că prevederile legale precitate instituie o procedură specială aplicabilă doar acțiunilor introduse de ofertant și dacă acest contract ar fi apreciat ca nul pentru nerespectarea condițiilor impuse de OUG nr. 60/2001, acesta este încă generator de drepturi și de obligații în sarcina părților din cauza de față, fiind adus la îndeplinire de către reclamantă, în considerarea validității sale ca și contract comercial, potrivit principiului conversiunii actelor juridice civile. Acest principiu, dedus de lege din interpretarea articolului 978 Cod civil și a principiului actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat, pleacă de la imperativul salvării actului juridic civil și de la cel al sancționării doar a acelor efecte contrare scopului legii. În prezenta cauză acest imperativ este dictat de necesitatea asigurării unui echilibru între prestația reclamantei și beneficiul pârâtelor și de evitarea îmbogățirii fără justă cauză.
În această ordine de idei, Curtea apreciază că este în prezența unui contract comercial mixt, de vânzare-cumpărare și de prestări de servicii (transport și tăiere a lemnelor) perfect valabil, încheiat între un comerciant pentru care prestațiile contractate reprezintă specificul obiectului de activitate și cele două pârâte. Legislația incidentă este cea comercială în raport de dispozițiile articolului 56 Cod comercial, întrucât există un contractant comerciant care efectuează fapte de comerț din sfera celor prevăzute de articolul 3 punctele 3,5 și 13 Cod comercial. Curtea constată că -invocatul contract a luat naștere la momentul acceptării ofertei, în condițiile articolului 35 Cod comercial, raportat la articolul 942 Cod civil, consensu, întrucât nici o prevedere legală nu impune pentru un astfel de contract forma scrisă, nici măcar ad probationem.
În ce privește îndeplinirea obligațiilor asumate prin contract, Curtea reține următoarele:
Pentru a dovedi executarea obligațiilor proprii, reclamanta a emis factura fiscală nr. - din 8 noiembrie 2004 (fila 8 a dosarului de fond și fila 4 a dosarului de apel), acceptată la plată prin semnătură, precum și un număr de șase avize de însoțire a mărfii, toate semnate și ștampilate de unitățile de învățământ beneficiare ale combustibilului (filele 9-11 ale dosarului de fond). Cu aceste avize se face dovada îndeplinirii de către reclamantă a obligației de livrare a materialului lemnos tăiat și a transportării lui la beneficiar.
Cantitatea de lemn menționată în avizele în care mijlocul de transport figurează cu număr de înmatriculare SB - 04- SUB a fost contestată în raport de tipul de autoturism ( 1310, cu masă maximă autorizată 1360 kg - adresa nr. - din 3 ianuarie 2006 - fila 31 a dosarului de apel). Curtea apreciază apărarea pârâtelor ca întemeiată în parte: aceste avize se coroborează cu procesul - verbal încheiat la 8 noiembrie 2004 de membrii comisiei de recepție, proces - verbal în care s-a atestat recepționarea unui total de 175 metri cubi, cu o greutate de 210 tone, din care 142 tone reprezentau lemne tăiate pentru foc (fila 49 a dosarului de apel).
Cu toate acestea, date fiind neconcordanțele dintre tipul autovehiculului menționat cu număr de înmatriculare SB - 04-SUB, masa maximă autorizată a acestuia și cantitățile de lemne menționate în avizele întocmite pentru acest autovehicul, Curtea apreciază că în aceste avize s-a atestat necorespunzător cantitatea livrată, cantitate care, potrivit procesului - verbal de recepție de la 8 noiembrie 2004, este de 175 de metri cubi, astfel cum a fost recunoscută de comisia de recepție, procesul - verbal de recepție având valoarea unei recunoașteri în condițiile articolului 1204 Cod civil.
Sub acest aspect, Curtea va înlătura raportul de expertiză întocmit în apel, pentru că acesta vine în contradicție cu -menționatul proces verbal, a cărui forță probantă nu a fost pusă în discuție și infirmată în condițiile articolelor 177-184 Cod procedură civilă și împotriva căruia nici nu s-a probat existența erorii de fapt, astfel cum prevăd dispozițiile articolului 1206 alineat 2 teza a II Cod civil.
Cât privește echivalentul în kilograme al celor 175 de metri cubi de lemne de foc, Curtea va omologa raportul de expertiză întocmit în cursul procesului de fond, având în vedere că punctul de vedere și calculele sunt temeinic argumentate și riguroase, expertul indicând inclusiv materialul documentar care i-a servit drept suport al concluziilor. În plus, Curtea constată și faptul că expertul a realizat inclusiv o determinare riguroasă a consumului de combustibil pentru iarna 2004 - 2005, stabilind o cantitate necesară comparabilă cu cea care rezultă din actele aferente contractului în litigiu, argument suplimentar pentru omologarea acestui raport de expertiză.
Potrivit concluziilor acestui raport, 175 mc de lemn de esența celor livrate cântăresc 141, 435 tone, cantitate recunoscută și de pârâte la concilierea prealabilă (142 tone - procesul - verbal de la 30 iunie 2005 fila 19 a dosarului de fond) și care va fi reținută și de
Această cantitate de combustibil lemnos, potrivit prețului din oferta acceptată - 150.000 lei vechi per tonă plus TVA- valorează 27.611,36 lei noi, sumă la care pârâtele vor fi obligate în solidar cu titlu de despăgubiri în conformitate cu dispozițiile articolului 969, raportat la articolul 1294 și următoarele și la articolul 1470 și următoarele Cod civil, despăgubirile reprezentând preț al mărfii și al serviciilor de transport și tăiere.
În ce privește penalitățile de întârziere, Curtea constată că acestea sunt prevăzute nu în ofertă, nu în procesul - verbal de selecție a ofertelor, nici în procesul - verbal de recepție a materialului lemnos, ci în factura fiscală nr. - din 8 noiembrie 2004. Această factură poartă o semnătură de primire, care nu a fost niciodată contestată de pârâte nici sub aspectul calității semnatarului cumpărător, nici sub aspectul datelor pe care cuprinde. Mai mult, în această factură invocată de reclamantă în convocarea la conciliere (fila 6 a dosarului de fond) și pe baza căreia, alături de avize, s-a și desfășurat concilierea de la 30 iunie 2005, apare menționată cantitatea de 142 de tone de lemne tăiate chituci, cantitate pentru care reprezentanții pârâtelor propun să se facă plata, deci pe care o recunosc. Cum recunoașterea, potrivit articolului 1206 alineat 2 teza I Cod civil, este indivizibilă și ea se bazează pe factura în care cantitatea de 142 de tone este menționată, Curtea apreciază că reclamanta este îndrituită și la penalități, întrucât această clauză a fost însușită de pârâte, nefiind contestată nici măcar în faza de conciliere, ci doar în fața instanței. Prin urmare, și cu privire la penalități Curtea apreciază că există convenție legal făcută în condițiile articolelor 942 și 969 Cod civil, astfel că va admite și acest capăt de cerere, cu raportare la dispozițiile articolului 1066 și următoarele Cod civil.
Cât privește, însă, cuantumul acestor penalități, Curtea apreciază că nu acesta poate depăși valoarea debitului principal, întrucât nu există contract scris și nici dovada contractului verbal încheiat între părți în acest sens, astfel cum impun prevederile articolului 4 alineat 3 din legea nr.469/2002, în vigoare la momentul încheierii contractului.
Sintetizând cu privire la fondul cauzei, în temeiul articolelor 969, 1294 și următoarele și 1470 și următoarele Cod civil, Curtea va admite în parte cererea și le va obliga pe pârâte să plătească reclamantei în solidar despăgubiri de 27.611, 36 lei. În temeiul articolului 969, raportat la articolul 1066 și următoarele Cod civil, cu referire la articolul 4 alineat 3 din legea nr. 469/2002, în forma în vigoare la momentul încheierii contractului, Curtea le va obliga în solidar pe pârâte la penalități de întârziere de 27.611,36 lei.
În temeiul articolului 298, raportat la articolul 274 Cod procedură civilă, Curtea le va obliga pe pârâte și la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în fond și apel, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar la valoarea pretențiilor admise, onorariu de expert și onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile declarat de apelantele pârâte COMUNA ISLAZ PRIN PRIMAR, cu sediul în comuna Islaz, Județ T și CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI ISLAZ, Județ T, împotriva sentinței comerciale nr.411/10.12.2007 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă - SRL, cu sediul în De,-, Județ
Anulează hotărârea atacată.
Respinge ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâte.
Admite în parte cererea reclamantei.
Obligă pe pârâte să plătească în solidar reclamantei 27.611,36 lei cu titlu de preț, 27.611,36 lei cu titlu de penalități de întârziere și 5851,60 lei cu titlu de cheltuieli de judecată fond și apel.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile libere de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi,15 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
-
GREFIER
- -
Red.Jud.
Tehnored.
5 ex./16.11.2009
Tribunalul Teleorman - Secția Civilă
Judecător fond: G
Președinte:Eugenia VoicheciJudecători:Eugenia Voicheci, Adriana Teodora Bucur
