Spete pretentii comerciale. Decizia 41/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 41/
Ședința publică din 25 februarie 2010
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Cătălin Nicolae Șerban
JUDECĂTOR 2: Dorin Ilie Țiroga
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de către reclamanții G și împotriva sentinței civile nr.982/PI din 09.10.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâtul intimat, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat în reprezentarea reclamanților apelanți G și și avocat în reprezentarea pârâtului intimat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentantul reclamanților apelanți solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, reiterând pe larg starea de fapt și motivele de apel, fără cheltuieli de judecată, depunând concluzii scrise.
Reprezentantul pârâtului intimat solicită respingerea apelului ca fiind nefondat pentru considerentele precizate în întâmpinarea depusă și menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr- pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- -a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și în consecință s-a respins cererea formulată de reclamanții G și, în contradictoriu cu pârâtul -, ca fiind prescrisă. A obligat reclamanții să plătească pârâtului suma de 9.520,00 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr.864/4.10.2005 pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția Comercială în dosarul nr.5026/COM/2004 (57-62) a fost admisă acțiunea formulată de, fiind obligați pârâții G și "să se prezinte la notariat pentru a încheia cu reclamantul contract de vânzare-cumpărare în formă autentică pentru 80% din acțiunile deținute la SC SA în număr de 146.678, iar în caz contrar prezenta hotărâre va ține loc de contract de vânzare-cumpărare autentic".
Apelul declarat de către pârâții G și a fost admis, fiind schimbată în tot sentința apelată în sensul respingerii acțiunii reclamantului (Decizia civilă nr.71/2.03.2006 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA - Secția Comercială în dosarul nr.12023/COM/2005, 63-68).
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul prin Decizia civilă nr.3047/18.10.2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Comercială (69-77) fiind modificată decizia recurată și schimbată în parte sentința civilă nr.864/4.10.2005 pronunțată de Tribunalul Timiș, în sensul că, pe fond "respinge numai capătul de cerere privind constatarea materializării acțiunilor, pentru care s-au încheiat promisiunile de vânzare-cumpărare, în imobilele indicate ca făcând parte din patrimoniul SC SA, cu care reclamantul și-a întregit cererea de chemare în judecată".
Tribunalul constată că dreptul promitenților-vânzători de a obține prețul, fiind concomitent dreptului promitentului-cumpărător de a i se transmite proprietatea, conform art. 1322.civ. s-a născut cel mai târziu la data pronunțării sentinței civile nr.864/4.10.2005, cât timp această hotărâre, executorie în raport de dispozițiile art. 720 ind. 8.proc.civ. (forma în vigoare la data de 4.10.2005), transferă dreptul de proprietate. Chiar dacă aparent transferul dreptului de proprietate operează doar în ipoteza neexecutării de bunăvoie a obligației asumate de promitentul vânzător, se observă că tocmai această neexecutare a obligației asumate prin promisiunea de vânzare-cumpărare se constituie în cauza unei acțiuni în pronunțarea hotărârii care ține loc de contract de vânzare-cumpărare, instanța fiind chemată să suplinească consimțământul părții aflate în culpă.
Într-adevăr, astfel cum a susținut pârâtul, obligația sa de avansare a prețului acțiunilor în condițiile contractuale era exigibilă la data scadenței obligațiilor de plată în favoarea FPS, prin urmare anterior transmiterii dreptului de proprietate, însă poziția promitenților vânzători - de a denunța promisiunea, consemnând la data de 07.07.2004 pe seama și la dispoziția pârâtului suma avansată de acesta pentru achitarea avansului și ratelor 1, 2 și 3 - nu a fost contestată decât prin formularea cererii soluționate prin sentința civilă nr.864/4.10.2005, astfel încât sunt incidente dispozițiile art. 16 lit. a) din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, prescripția fiind întreruptă prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
Raportat la data pronunțării sentinței civile nr.864/4.10.2005, acțiunea vânzătorilor pentru plata prețului s-a prescris la data de 4.10.2008, conform art. 1 coroborat art. 3 din Decretul nr.167/1958. Ca atare, cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 18.02.2009 cu încălcarea normelor imperative ce reglementează prescripția dreptului la acțiune.
În temeiul art. 274.proc.civ. reținând culpa procesuală a reclamanților, aceștia au fost obligați să plătească cheltuielile de judecată avansate de către pârât în cuantum de 9.520,00 lei onorariu avocațial avansat conform facturii fiscale -/14.05.2009.
Împotriva sentinței civile nr.982/PI din 09.10.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- au declarat apel reclamanții G și solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
Instanța și-a fundamentat hotărârea în mod nelegal pe faptul că dreptul reclamanților la acțiunea în pretenții, reprezentând plata prețului și a cheltuielilor vânzării s-a născut la data la care hotărârea judecătorească ce ține loc de contract de vânzare-cumpărare a fost pronunțată de prima instanță, în condițiile în care în realitate respectivul efect al hotărârii nu se putea produce înainte de rămânerea ei definitivă și irevocabilă. Instanța a confundat caracterul executoriu al hotărârii primei instanțe, care are ca efect doar nașterea dreptului părții care o obține de aop une în executare înainte de a rămâne definitivă (ceea ce în speță oricum nu s-a întâmplat) cu autoritatea de lucru judecat a hotărârii, care reprezintă adevăratul temei al efectului unei hotărâri judecătorești de a ține loc de contract între părți, dar și atunci numai cu condiția ca partea împotriva căreia s-a pronunțat să nu o fi executat de bunăvoie. Cu alte cuvinte, o hotărâre judecătorească nu ține loc de contract între părți de la data la care primește caracter executoriu și nici chiar de la data rămânerii ei definitive și irevocabile, ci de la data la care se constată refuzul părții împotriva căreia s-a pronunțat de aoe xecuta voluntar. într-adevăr, prescripția dreptului la acțiune nu putea să curgă înainte de data nașterii raportului de drept, iar raportul contractual între părți s-a născut în speță la momentul începând cu care hotărârea judecătorească ține loc de contract de vânzare-cumpărare între părți. în plus, prima instanță a ignorat faptul că, în subsidiar, argumentul prin care se leagă nașterea dreptului la acțiune de caracterul executoriu al hotărârii de primă instanță este contrazis, în speță, de faptul că hotărârea respectivă a fost desființată de instanța de apel, astfel că nu mai putea produce nici un efect, doar decizia ulterioară a instanței de recurs fiind cea în baza căreia hotărârea instanței a ținut loc de contract. Mai mult, contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni este un contract esențialmente sinalagmatic, iar obligațiile contractuale ale părților urmau a fi executate simultan, astfel că nu puteau fi sancționați pentru rămânerea în pasivitate cât timp acțiunile ce urmau a fi transmise se aflau încă în proprietatea noastră, ci numai după ce efectul translativ de proprietate s-a produs. în consecință, în mod greșit a fost respinsă acțiunea ca fiind prescrisă, astfel că se impune desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
Reclamanți apelanți au dobândit un număr de 184.433 acțiuni la în cadrul procedurii de privatizare a societății, acțiuni cumpărate prin intermediul ției salariaților T, după cum urmează: G - un număr de - acțiuni (63,22% din cele 184.433 acțiuni), respectiv - un număr de 67823 acțiuni (36,78% din cele 184.433 acțiuni).
În scopul dobândirii acțiunilor de către salariați, la data de 23.03.1999 a fost constituită ția salariaților în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale.
La data de 25.05.1999, ția salariaților Tap articipat la procedura de licitație organizată de Fondul Proprietății de Stat și a cumpărat 187.706 acțiuni, reprezentând 83,03% din capitalul social al
Prin Contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. TM/60/02.06.1999, prețul vânzării a fost stabilit la 6.006.592.000 lei (ROL), respectiv un preț de 32.000 lei (ROL)/acțiune. Totodată, s-a stabilit ca plata prețului să se facă în condițiile achitării unui avans reprezentând 20% din preț și a 5 rate anuale, după cum urmează:
Un avans de 1.201.318.400 lei (ROL), reprezentând 20% din preț, de achitat până la data de 01.08.1999;
Diferența rămasă de achitat, în sumă de 4.805.273.600 lei (ROL), reprezentând 80% din preț, urma să se achite în 5 rate anuale egale, de câte 961.055.000 lei (ROL) fiecare, cu scadențe fixate la 15.12.2000, 15.12.2001, 15.12.2002, 15.12.2003 și 01.06.2004.
Pentru suma rămasă de achitat în rate s-a stabilit să se plătească o dobândă de 10% pe an. În aceste condiții, raportat la sumele rămase de plată, la prețul din contract, de 6.006.592.000 lei (ROL), urma să se adauge și dobânda aferentă, în sumă totală de 1.649.327.661 lei (ROL).
Avansul și primele 3 rate anuale au fost achitate de ția salariaților T din sumele de bani depuse de membrii asociației, proporțional cu numărul de acțiuni subscrise, iar ultimele 2 rate au fost achitate dintr-un credit bancar.
Suma efectiv plătită către Fondul Proprietății de Stat a fost de 7.611.421.563 lei (ROL), mai mică decât suma calculată prin contract, de 7.655.919.661 lei (ROL), datorită faptului că ultima a fost achitată în avans, în luna decembrie 2003, astfel încât nu a mai fost necesar să se achite dobânda aferentă acestei rate, în valoare de 44.498.098 lei (ROL).
Pentru partea care le revenea din avans și primele 3 rate (aferentă celor 184.433 acțiuni cumpărate din totalul de 187.706 acțiuni), reclamanți au făcut împrumuturi personale de la patru persoane fizice, și llea, în temeiul unor contracte de împrumut și a unor promisiuni de vânzare-cumpărare. Sumele au fost împrumutate de la aceste persoane după cum urmează: în anul 1999 câte 296.660.995 lei (ROL) de la fiecare, în anul 2000 câte 425.233.870 lei (ROL) de la fiecare, în anul 2001 câte 336.369.215 lei (ROL) de la fiecare, în anul 2002 câte 624.685.680 lei (ROL) de la pârâtul intimat și numitul. Suma totală împrumutată a fost de 5.482.427.680 lei (ROL), echivalent al sumei de 221.508 USD. Această sumă a fost depusă integral în contul ției salariaților T și a fost folosită la achitarea ratelor scadente.
încheierii contractelor de împrumut și a promisiunilor de vânzare-cumpărare, ceilalți trei împrumutători și-au cesionat creanțele, direct sau indirect, către pârâtul intimat, care a devenit unicul obligat la respectarea convenției încheiate cu apelanții.
Refuzul pârâtului intimat de a le pune la dispoziție fonduri pentru plata ultimelor rate întrucât pârâtul intimat a refuzat să ne mai pună la dispoziție fonduri, pentru ratele 4 și 5, cu scadență la 15.12.2003 și 01.06.2004, în anul 2003 ția salariaților Tac ontractat un credit bancar la Banca Română de Dezvoltare - BRD- Sucursala T, în sumă totală de 2.114.319.460 lei (ROL), în baza Contractului de credit nr. 648/09.12.2003, sumă cu care au fost achitate ratele și dobânda aferentă către Fondul Proprietății de Stat. Creditul și dobânda aferentă au fost rambursate în totalitate de către ția salariaților Au consemnat ulterior la Casa de Economii și Consemnațiuni pe seama și la dispoziția pârâtului intimat suma de 7.377.766.956 lei (ROL), reprezentând valoarea totală a împrumutului și o dobândă de 10% pe an.
Cu toate acestea, pârâtul intimat a refuzat să ridice suma consemnată și i-a acționat în judecată pentru a obține pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare de acțiuni.
Pronunțarea unei hotărâri judecătorești (Sentința civilă nr. 84 din 04.10.2005 a Tribunalului Timiș - Secția Comercială, definitivă și irevocabilă conform Deciziei civile nr. 3047 din 18.10.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Comercială) care ține loc de contract de vânzare - cumpărare de acțiuni între subsemnații și pârâtul intimat între subsemnații, în calitate de vânzători, și pârâtul intimat, în calitate de cumpărător, a intervenit contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra a 146.678 acțiuni
Contractul a fost constatat a fi încheiat prin Sentința civilă nr. 84 din 04.10.2005 a Tribunalului Timiș - Secția Comercială, definitivă și irevocabilă conform Deciziei civile nr. 3047 din 18.10.2006 a înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Comercială.
Prin această hotărâre judecătorească, au fost obligați să încheie cu pârâtul intimat, în formă autentică, contractul de vânzare-cumpărare asupra a 146.678 acțiuni, în caz contrar hotărârea urmând a ține loc de contract.
Astfel, hotărârea judecătorească irevocabilă care ține în prezent loc de contract de vânzare-cumpărare între părțile prezentului litigiu prevede următoarele condiții contractuale esențiale, intrate în puterea lucrului judecat și care produc efecte față de părți:
Cumpărătorul achiziționează, prin intermediul vânzătorilor, 80% din acțiunile cumpărate de vânzători prin ția Salariaților de la Fondul Proprietății de Stat;
Cumpărătorul, în schimbul acțiunilor, este obligat să pună la dispoziția vânzătorilor prețul integral al acțiunilor (atât al celor 80% pe care urma să le dobândească el însuși, în mod definitiv, cu titlu de preț, cât și al celor 20% pe care urmau să le dobândească vânzătorii, cu titlu de împrumut);
Vânzătorii urmau să restituie împrumutul pentru propriile acțiuni din dividendele obținute de la
în consecință, între părți a intervenit, în baza unei hotărâri judecătorești care ține loc de contract, un contract de vânzare-cumpărare complex, al cărui efect esențial este transmiterea dreptului de proprietate a acțiunilor către pârâtul intimat, în schimbul prețului acestora și al finanțării achiziției acțiunilor subsemnaților.
Au fost obligați să execute dispozițiile hotărârii judecătorești care ține loc de contract de vânzare-cumpărare.
Astfel, subsecvent Deciziei civile nr. 3047 din 18.10.2006 a înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Comercială, prin care s-a constatat, în mod definitiv și irevocabil, încheierea contractului de vânzare-cumpărare asupra a 146.678 acțiuni, pârâtul intimat le-a adresat invitația de a le prezenta la Biroul Notarilor Publici ți "-" T în data de 10.11.2006. Cu ocazia convocării, a fost dresată încheierea de certificare nr. 9116 din 10.11.2006 a Biroului Notarilor Publici ți "-" T, neîncheindu-se un contract de vânzare-cumpărare în forma autentica asupra acțiunilor.
Pârâtul intimat era ținut să își execute, simultan obligațiile corelative născute din acest contract de vânzare-cumpărare, esențialmente sinalagmatic, și să răspundă pentru prejudiciul cauzat prin neexecutarea la timp a acestor obligații, în temeiul art. 1073.civ. -se contractul în formă autentică (nu din culpa lor pentru că ei au susținut că acțiunile nu se află încă în patrimoniul nostru, pentru a le putea transmite), hotărârea judecătorească irevocabilă ține în prezent loc de contract de vânzare-cumpărare între părțile prezentului litigiu și se substituie tuturor înțelegerilor pre-contractuale dintre acestea, inclusiv așa-numitelor "contracte de împrumut" și "promisiuni de vânzare-cumpărare de acțiuni", a căror natură juridică reinterpretată a intrat în puterea lucrului judecat, împreună cu efectele specifice contractului de vânzare-cumpărare și cu cele particulare stabilite de instanța supremă, menționate supra. în consecință, între părți a intervenit, în baza unei hotărâri judecătorești care ține loc de contract, un contract de vânzare-cumpărare complex, al cărui efect esențial este transmiterea dreptului de proprietate a acțiunilor către pârâtul intimat nu numai în schimbul prețului acestora, ci și al finanțării achiziției acțiunilor reclamanților.
Pârâtul intimat nu poate scinda efectele acestui contract, invocând în favoarea sa doar efectul care îi profită (transmiterea dreptului de proprietate) și ignorând efectele corelative, reprezentând propriile sale obligații (plata prețului vânzării și punerea la dispoziție a fondurilor necesare cumpărării acțiunilor). Contractul de vânzare-cumpărare este în esența sa sinalagmatic, iar obligația apelanților de a transfera proprietatea acțiunilor își care cauza juridică tocmai în obligațiile corelative ale pârâtului intimat.
În primul rând, pârâtul intimat avea obligația de a achita integral prețul acțiunilor. Această obligație este de esența contractului de vânzare-cumpărare, conform art. 1361.civ. Astfel, pârâtul intimat a dobândit un număr de 146.678 acțiuni, respectiv 79,52% din cele 184.433 acțiuni cumpărate prin ția Salariaților de la Fondul Proprietății de Stat.
Suma pusă la dispoziția apelanților de către pârâtul intimat, direct sau prin persoanele ale căror creanțe le-a dobândit ulterior, este de 548.242,77 lei, în condițiile în care cota-parte de 79,52% din prețul plătit prin ția Salariaților pentru acțiunile dobândite (respectiv 747.870,24 lei) este de 594.706,41 lei. Diferența neachitată de pârâtul intimat din prețul acțiunilor a căror proprietate a dobândit-o este de 46.463,64 lei.
În al doilea rând, pârâtul intimat avea obligația de a le pune la dispoziție fondurile necesare cumpărării acțiunilor prin intermediul ției Salariaților de la Fondul Proprietății de Stat, atât în ceea ce privește acțiunile dobândite de pârâtul intimat, cât și în privința acțiunilor dobândite de reclamanți.
Pârâtul intimat nu și-a îndeplinit această obligație, astfel încât acțiunile au fost achitate cu fonduri atrase de noi din alte surse (un credit bancar), pentru care a fost plătită o remunerație stabilită contractual (constând în dobânzi și comisioane bancare).
În aceste condiții, pârâtul intimat are obligația de a repara prejudiciul cauzat subsemnaților prin nepunerea la dispoziție a fondurilor necesare cumpărării acțiunilor. Prejudiciul constă în costurile de finanțare integrală a tranzacției cu acțiuni, pe care subsemnații a trebuit să le suportăm personal. Astfel, în urma refuzului pârâtului intimat de a le pune la dispoziție fondurile, ția Salariaților a fost nevoită să obțină un credit bancar în sumă de 211.341,95 lei, acordat de Banca Română de Dezvoltare BRD - Sucursala T prin Contractul de credit nr. 648 din 09.12.2003. Din acest credit, suma de 199.627,47 lei, respectiv 94,40%, a fost utilizată pentru plata ultimelor două rate din prețul aferent acțiunilor cumpărate prin ția Salariaților de la Fondul Proprietății de Stat.
Pentru creditul respectiv apelanții au achitat ției Salariaților costurile reprezentând dobânzi și comisioane bancare plătite de aceasta Băncii Române de Dezvoltare BRD - Sucursala T, în sumă de 128.226,12 lei, din care suma de 121.045,45 lei, respectiv 94,40%, aferentă ultimelor două rate din prețul aferent acțiunilor cumpărate de reclamanți prin ția Salariaților de la Fondul Proprietății de Stat. Pârâtul intimat avea obligația de a plăti aceste sume cel mai târziu la data de 10.11.2006, dată începând cu care hotărârea judecătorească ține loc de contract de vânzare-cumpărare între părți, față de faptul că acest contract este sinalagmatic, iar obligațiile părților se execută simultan. De la acea dată pârâtul intimat este de drept în întârziere, întrucât obligația sa are natură comercială, potrivit art. 3 pct. 4.com. care prevede că vânzările de acțiuni ale societăților comerciale sunt fapte de comerț conexe, și art. 43.com. care instituie regula curgerii de drept a dobânzilor în materie comercială.
Admițând excepția invocată de pârât privind prescripția dreptului la acțiune, prima instanță a respins în mod nelegal cererea formulată ca fiind prescrisă.
Cu privire la data începerii curgerii prescripție, prima instanță ignoră faptul că hotărârea judecătorească irevocabilă menționată supra a ținut loc de contract de vânzare-cumpărare între părțile prezentului litigiu și s-a substituit tuturor înțelegerilor pre-contractuale dintre acestea numai de la data la care s-a constatat refuzul reclamanților de a încheia voluntar contractul la încheierea căruia au fost obligați prin hotărârea judecătorească. De la această dată s-a născut raportul juridic contractual (care l-a înlocuit pe cel pre-contractual) și tot de la această dată a început să curgă prescripția, conform art. 7 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă: "(1) Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune -.
În obligațiile care urmează să se execute la cererea creditorului precum și în acelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripția începe să curgă de la data nașterii raportului de drept".
Astfel, instanța și-a fundamentat hotărârea, în mod nelegal, pe faptul că dreptul subsemnaților la acțiunea în pretenții reprezentând plata prețului și a cheltuielilor vânzării s-a născut la data la care hotărârea judecătorească ce ține loc de contract de vânzare-cumpărare a fost pronunțată de prima instanță, dată de la care hotărârea are caracter executoriu.
Instanța a confundat caracterul executoriu al hotărârii primei instanțe, care are ca efect doar nașterea dreptului părții care o obține de aop une în executare înainte de a rămâne definitivă (ceea ce în speță oricum nu s-a întâmplat, pârâtul intimat neefectuând nici un fel de demersuri pentru ca reclamanți să încheie contractul după pronunțarea hotărârii de primă instanță) cu autoritatea de lucru judecat a hotărârii, care reprezintă adevăratul temei și explicația reală a efectului unei hotărâri judecătorești de a ține loc de contract între părți, dar și atunci numai cu condiția ca partea împotriva căreia s-a pronunțat să nu o fi executat de bunăvoie.
Astfel, pe de o parte efectul unei hotărâri judecătorești de a ține loc de contract între părți nu se poate produce oricum înainte de rămânerea ei definitivă și irevocabilă. într-adevăr, prescripția dreptului la acțiune nu putea să curgă înainte de data nașterii raportului de drept, iar raportul de drept nu s-a născut decât subsecvent rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești. Numai de la această dată efectele înțelegerilor pre-contractuale dintre părți, inclusiv ale așa-numitelor "contracte de împrumut" și "promisiuni de vânzare-cumpărare de acțiuni", invocate în apărare de către pârâtul intimat, puteau fi substituite cu efectele unui contract de vânzare-cumpărare, în baza unei hotărâri judecătorești cu autoritate de lucru judecat.
De altfel, acest efect este confirmat și de faptul că hotărârea judecătorească executorie, de la data pronunțării căreia instanța reține că s-a născut dreptul reclamanților la acțiune, a fost desființată in integrum de instanța de apel, astfel că nu mai putea produce nici un efect, doar decizia ulterioară a instanței de recurs fiind cea în baza căreia hotărârea instanței a ținut loc de contract.
Prin urmare, obligația de a face, de a încheia în viitor contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni cu pârâtul intimat ("promisiunile de vânzare-cumpărare de acțiuni"), născută illo tempore în sarcina reclamanților în baza înțelegerilor pre-contractuale dintre părți, a fost transformată într-o obligație de a da (de a transmite dreptul de proprietate asupra acțiunilor) numai ca efect al admiterii recursului pârâtului intimat și al rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești. Chiar dacă s-ar considera că dreptul la acțiune al reclamanților s-ar fi născut în acel moment (18.10.2006), prescripția extinctivă nu ar fi intervenit.
Pe de altă parte, însă, de esența unei hotărâri judecătorești care obligă partea împotriva căreia a fost pronunțată la încheierea unui contract și care, în caz contrar, ține loc de contract este caracterul subsidiar al efectului hotărârii de a ține loc de contract, efect care se produce numai cu condiția constatării refuzului părții împotriva căreia a fost pronunțată hotărârea de a încheia contractul la care a fost obligată.
Or, momentul la care s-a constatat acest refuz în speță și începând cu care voința părților a fost substituită de hotărârea judecătorească (10.11.2006) este momentul la care s-a născut în speță dreptul la acțiune al reclamanților, iar în raport cu acesta evident că prescripția extinctivă nu a intervenit.
Mai mult decât atât, contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, inclusiv cel căruia îi ține loc o hotărâre judecătorească, este un contract esențialmente sinalagmatic, iar obligațiile contractuale ale părților urmau a fi executate simultan, astfel că reclamanți nu puteau fi sancționați pentru rămânerea în pasivitate cât timp acțiunile ce urmau a fi transmise se aflau încă în proprietatea lor, ci numai după ce efectul translativ de proprietate s-a produs.
Într-adevăr, obligațiile contractuale ale pârâtului intimat, atât cea de a achita integral prețul acțiunilor, cât și cea de rambursare a costurilor financiare ale dobândirii acțiunilor, se impunea a fi executate simultan cu obligația reclamanților de a transmite proprietatea acțiunilor (la data de 10.11.2006, la care contractul este considerat a fi fost încheiat și raportul juridic născut), iar prescripția dreptului la acțiune al reclamanților curge de la acea dată.
În sinteză, o hotărâre judecătorească nu ține loc de contract între părți de la data la care primește caracter executoriu și nici chiar de la data rămânerii ei definitive și irevocabile, ci de la data la care se constată refuzul părții împotriva căreia s-a pronunțat de aoe xecuta voluntar. în subsidiar, chiar dacă s-ar considera că dreptul la acțiune s-ar fi născut la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești, prescripția nu ar fi intervenit.
Totodată, efectele hotărârii judecătorești intrate în puterea lucrului judecat nu pot fi scindate. în măsura în care pârâtul intimat a înțeles să obțină pe cale judiciară obligarea la încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, în iar caz contrar pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de contract, această hotărâre judecătorească se impune a fi respectată integral nu numai de către reclamanți, ci și de către pârâtul intimat, adică de ambele părți contractante, întocmai ca un contract de vânzare-cumpărare.
Pârâtul intimat a formulat întâmpinarea de la 23 dosar, prin care a solicitat respingerea ca nefondată a cererii de apel și a expus pe scurt situația de fapt dintre părți, după care a arătat în esență că în ce privește excepția dreptului material la acțiune, trebuie arătat că un eventual drept al reclamanților de a solicitat achitarea ultimelor rate ale convenției s-a născut la data scadenței ratelor patru și cinci din contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni, încheiat cu FPS, respectiv 15.12.2003 și 1.06.2004 și nu la data de 10.11.2006 s-a născut dreptul reclamanților de a cere plata, respectiv obligarea la plată a acesteia.
Susține că obligația de plată a respectivelor sume de bani se naște înainte de transferul dreptului de proprietate asupra acțiunilor și chiar înainte de transferul ulterior al dreptului de proprietate de la ție la reclamanți, indiferent ce se întâmpla cu acest transfer.
Termenul de prescripție nu a fost întrerupt și nici suspendat, iar în ce privește susținerea apelanților, cum că ar fi avut proprietatea asupra acțiunilor, consideră că se induce în eroare instanța de judecată, întrucât prin două acțiuni diferite susține, pe de o parte, că au deținut acțiunile până la 10.11.2006, iar pe de altă parte, că nu le dețin, și au solicitat ției să realizeze împărțirea și predarea acțiunilor existente în patrimoniul acesteia.
Un ultim aspect reiterat este faptul că din anul 2006 și până în prezent intimatul a fost nevoit să execute silit de mai multe ori pe reclamanții apelanți prin intermediul executorului judecătoresc, însă nu s-a susținut niciodată că ar exista și o datorie față de apelanți din partea sa, pentru a interveni compensația legală.
Examinând calea de atac a reclamanților, conform cu motivele invocate de către aceștia și art.295 și următoarele proc.civ. Curtea apreciază ca întemeiat apelul, pentru următoarele considerente:
Tribunalul a stabilit prin hotărârea apelată, că dreptul la acțiune a reclamanților este prescris și în temeiul acestei excepții a respins cererea introductivă, însă, deși a stabilit o situație de fapt conformă cu înscrisurile de la dosar și susținerile părților a făcut o aplicare greșită a legii ce reglementează această instituție a prescripției extinctive.
Astfel s-a reținut în mod just că dreptul promitenților vânzători de a obține prețul este concomitent cu dreptul promitentului cumpărător de a i se transmite proprietatea, și că în aceste condiții, dreptul reclamanților s-a născut cel mai târziu la data intervenției instanței de judecată care a stabilit în raporturile juridice dintre părți obligația acestora de a încheia contractul de vânzare - cumpărare a acțiunilor, iar în caz de neexecutare a acestor obligații în formă autentică, hotărârea să țină loc de contract.
În acest context, însă, prima instanță a reținut ca dată pentru începerea cursului prescripției, data pronunțării sentinței civile nr.864/4.10.2005 a Tribunalului Timiș, cu motivația că aceasta deși este dată în primă instanță este executorie, omițând însă, aspectul potrivit căruia această sentință nu a subzistat decât până la data de 2.03.2006 când prin decizia nr.71/2006 în apel sentința a fost schimbată în tot și s-a respins acțiunea reclamantului din acea cauză.
Obligațiile părților au fost stabilite irevocabil doar la data de 18.10.2006, când s-a pronunțat decizia nr.3047/2006 în sensul stabilit de către prima instanță, respectiv obligația de a se încheia contractul în formă autentică și în caz contrar hotărârea să țină loc de contract de vânzare - cumpărare. În raport de această dată, acțiunea prezentă a reclamanților înregistrată la Tribunal la 18.02.2009 nu este prescrisă.
Caracterul subsidiar al efectului hotărârii de a ține loc de contract intervine ca urmare a refuzului părții împotriva căreia a fost pronunțată hotărârea de a încheia contractul la care a fost obligată, și acest refuz în speță poate fi constatat din momentul în care obligația a fost stabilită irevocabil prin decizia pronunțată în recurs, moment de la care această parte putea să se conformeze dispozițiilor hotărârii judecătorești.
Curtea de Apel nu poate reține apărările intimatului care apreciază că dreptul de a solicita plata celor două rate din convenție s-a născut la data scadenței lor, astfel cum este înserată în contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni, în raport de aceste date se calculează și termenul de prescripție, întrucât prezenta acțiune nu are ca obiect obligarea pârâtului la plata acestor rate din prețul acțiunilor stabilit prin promisiunea de vânzare - cumpărare, ci se referă la plata părții neachitate din acțiunile dobândite prin contractul de vânzare - cumpărare astfel cum s-a stabilit prin hotărârea judecătorească irevocabilă care în final a ținut loc de contract între părți.
Aceasta a rămas în final temeiul transmiterii proprietății asupra acțiunilor și obligația corelativă de plată a prețului, nefiind fondate și celelalte susțineri ale intimatului conform cu care această obligație s-ar fi născut înainte de transferul total al dreptului de proprietate, ori aprecierile asupra caracterului acțiunii formulate în litigiul anterior.
Pe cale de consecință, și în condițiile art.297 proc.cvi. Curtea va admite apelul declarat de către reclamanți și desființând sentința atacată va trimite cauza spre rejudecarea fondului la aceeași instanță.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamanții G și împotriva sentinței civile nr.982/PI din 09.10.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, desființează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 25 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red.17.03.2010
Tehnored 5 ex.17.03.2010
Instanță fond: Tribunalul Timiș
Jud.
Președinte:Cătălin Nicolae ȘerbanJudecători:Cătălin Nicolae Șerban, Dorin Ilie Țiroga
