Spete pretentii comerciale. Decizia 413/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.413
Ședința publică de la 3 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liliana Crîngașu
JUDECĂTOR 2: Mioara Badea
GREFIER - -
Pe rol pronunțarea apelului declarat de apelanta - - împotriva sentinței comerciale nr.2302/11.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ - -.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au fost consemnate prin încheierea de ședință din 27.10.2009, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 3.11.2009, când decis următoarele:
CURTEA
Deliberând, constată că:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului București Secția a Vl-a Comercială, reclamanta - - a chemat în judecată pe pârâta Banca Comercială Română - solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la plata sumei de 45.788,89 USD reprezentând speze și comisioane bancare încasate de BCR nejustificat în perioada 31.03.2005-31.03.2008, pentru contragaranția bancară ref.G-/820 (fosta referință -/84) și garanția bancară emisă de - Turcia pentru buna execuție a contractului semnat de (în prezent - - B) la data de 1.07.1984 cu firma TEAS Turcia, având ca obiect realizarea sistemului de transport la termocentrala Turcia; la plata sumei de 4.167,53 USD reprezentând dobânda legală de 6%/an calculată la suma pretinsă și în continuare, până la plata efectivă a sumei menționate; să sisteze încasarea de comisioane și speze bancare aferente contragaranției/garanției bancare; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că la 3.02.1984 între - - B, în prezent - - B - subcontractor și Turcia - contractor general, s-a încheiat un contract pentru livrarea unei părți din echipamentele necesare realizării sistemului de transport în cadrul Plant în favoarea beneficiarului Turcia, că în baza acestui contract, la 1.06.1984 reclamanta a încheiat cu beneficiarul un contract cu privire la livrarea echipamentelor necesare executării lucrărilor, livrările și plățile urmând a fi efectuate între părțile semnatare ale contractului, că perioada de garanție a echipamentelor livrate a fost stabilită la 12 luni de la punerea în operare, dar nu mai mult de 20 luni de la ultima livrare - 30.11.1988 și că deși perioada de garanție a expirat la 30.11.1988, pârâta a încasat de la această dată până în prezent, speze și comisioane bancare calculate la garanția și contragaranția emise pentru garantarea executării obligațiilor contractuale față de beneficiarul, cu excepția perioadei de la 16.03.2002 - 16.03.2005, când prin decizia nr.66/4.02.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a Vl-a Comercială în dosarul nr-, pârâta a fost obligată să restituie reclamantei speze și comisioane în sumă de 41.722,67 USD, 6170,41 USD dobânda legală de 6%/an.
A mai susținut reclamanta că potrivit art.1.8 din Convenția nr.-/1999, care reglementează raporturile juridice dintre părți, diminuarea angajamentului de plată asumat de bancă prin scrisorile de garanție bancară și contragaranție are loc integral la expirarea valabilității acestora, astfel că, termenul de valabilitate al garanției în litigiu fiind expirat, pârâta BCR nu mai are temei pentru încasarea spezelor și comisioanelor bancare pentru garanția în litigiu, că la 12.05.2004, peste termenul de valabilitate a garanției, beneficiarul a solicitat executarea acesteia, pe care, însă, pârâta nu a efectuat-o, motivat de faptul că beneficiarul nu a atașat la cerere acte din care să rezulte neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către reclamantă și că pârâta nu a respectat condiția înscrisă în textul garanției, potrivit cu care neîncheierea protocolului de recepție provizorie, neimputabilă reclamantei, exonerează pe aceasta de plata spezelor și comisioanelor bancare.
Pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în temeiul art.15 din OUG nr.18/2004, modificată, arătând că prin aceste dispoziții s-a prevăzut că statul român, prin Ministerul Finanțelor își asumă răspunderea garantării tuturor răspunderilor, inclusiv daunele directe sau indirecte rezultate din sau în legătură cu litigiile izvorâte din activitatea Băncii Române de Comerț - -, or prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat stabilirea unei răspunderi în sarcina BCR ca urmare a modului de interpretare a unei convenții angajament revolving încheiată în anul 1999 de către și preluate ca atare de către BCR.
Cu privire la fondul cauzei, pârâta a susținut că cererea este neîntemeiată, arătând că valabilitatea garanției este condiționată de semnarea protocolului de acceptare finală, dar nu poate depăși 12 luni de la data acceptării finale, însă până în prezent nu au fost semnate nici protocolul de acceptare provizorie și nici protocolul de acceptare finală, întrucât între beneficiar și contractorul principal au intervenit divergențe care au condus la înregistrarea pe rolul instanțelor de judecată turce a două litigii, nesoluționate în prezent, că beneficiarul (firma ) refuză eliberarea de obligații a garantului - banca, iar aceasta, la rândul său, refuză eliberarea contragaranției, respectiv a BCR.
S-a mai arătat că reclamanta dă o interpretare eronată prevederilor art.1.13 din, fără a avea în vedere condițiile și împrejurările existente la data emiterii garanțiilor, aspecte guvernate de legea și în prezent, că obligațiile clientului (reclamantei) încetează față de bancă numai dacă s-a restituit originalul garanției sau dacă există un acord expres al beneficiarului scrisorii de garanție din care să rezulte că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile contractuale, dacă aceștia nu au solicitat executarea scrisorilor de garanție și contragaranției în termenul de valabilitate, că banca TC Ankara a solicitat cu mesajul datat 13.05.2004 executarea garanției, prin care a transmis BCR cererea fermă a beneficiarului de plată în executare a garanției emise în baza contragaranției /BCR, ca urmare a "neîndeplinirii de către a obligațiilor asumate prin contractul nr.1/01.07.1984", că termenul de valabilitate arătat în cadrul scrisorilor de garanție nu afectează obligațiile asumate de în calitatea sa de bancă contragarantă, întrucât angajamentul său a fost asumat față de banca și nu față de reclamantă.
La termenul de judecată din data de 5.11.2008 Tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei pentru considerentele arătate în cuprinsul încheierii de ședință de la acea dată.
Prin sentința comercială nr.2302/11.02.2009 Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că la 8.09.1984 a emis în favoarea băncii din Ankara-Turcia scrisoarea de contragaranție nr-/AA (nr.actual G-/820) prin care și-a asumat obligația de a plăti suma de 439.572,24 USD, reprezentând 10% din prețul contractului nr.1/1.07.1984 încheiat între - - B (actuala reclamantă) și societatea comercială din Turcia, pentru situația în care reclamanta nu își îndeplinea obligațiile izvorâte din contractul încheiat cu firma, că Banca Română de Comerț s-a obligat să efectueze plata în temeiul unui protocol încheiat între ordonatorul garanției (reclamanta) și beneficiarul garanției (societatea ) în care se menționează că ordonatorul garanției nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul nr.1/1.07.1984, că s-a stipulat că garanția expiră la semnarea protocolului de acceptare finală între ordonatorul garanției și beneficiarul acesteia sau în situația în care protocolul de acceptare finală nu este încheiat din motive neimputabile ordonatorului garanției, garanția încetează după momentul încheierii protocolului de acceptare provizorie dar nu mai târziu de 12 luni de la acceptarea provizorie, că în temeiul acestei scrisori de contragaranție bancară, banca a emis propriul său angajament de plată față de beneficiarul, că întrucât apreciind că valabilitatea scrisorii de contragranție a expirat la 30.11.1998 reclamanta a solicitat ca pârâta să-i restituie spezele și comisioanele încasate în perioada 31.03.2005-31.03.2008 în temeiul acestei scrisori și în temeiul scrisorii de garanție emisă de - Turcia.
S-a mai reținut că prin art.1.8 din Convenția nr.-/21.04.1999, convenție ce reglementează și scrisorile de garanție emise anterior încheierii sale (conform mențiunii exprese din art.1.2), părțile au stabilit că "Diminuarea angajamentului de plată asumat de bancă din scrisorile de garanție bancară și contragaranție va avea loc integral la data expirării valabilității", iar prin art. 1.13 au prevăzut că " Independent de data valabilității prevăzută în garanție, obligațiile clientului față de bancă decurgând din scrisorile de garanție și contragaranție emise încetează numai în cazul restituirii originalelor de către beneficiari sau la primirea acordului expres al beneficiarilor, cu privire la încetarea obligațiilor băncii față de beneficiari, dacă aceștia nu au solicitat executarea scrisorii de garanție și contragaranție în termenul de valabilitate". Rezultă din aceste clauze contractuale că, pe de o parte, angajamentul de plată asumat de prin scrisoarea de contragaranție bancară încetează la data expirării termenului de valabilitate menționat în cuprinsul scrisorii de garanție, iar pe de altă parte, faptul că, indiferent dacă termenul de valabilitate prevăzut în garanție s-a împlinit sau nu și deci indiferent dacă a încetat sau nu obligația băncii garante de a face plata ca urmare a neîndeplinirii obligației de către ordonatorul garanției, obligațiile ordonatorului față de bancă subzistă până la restituirea originalului scrisorii de garanție/contragaranție bancară de către beneficiar sau până la primirea acordului expres al beneficiarului privind încetarea obligațiilor băncii față de beneficiar.
Tribunalul a arătat că această prevedere contractuală este în acord cu uzanțele bancare internaționale în materie de scrisori de garanție și contragaranție, că potrivit practicilor bancare, ordonatorul garanției este obligat, chiar dacă garanția a rămas fără obiect întrucât acesta în calitate de debitor principal și-a îndeplinit obligațiile, să plătească băncii garante comisioanele de la emiterea garanției și până la restituirea acesteia, că întrucât originalul scrisorii de contragaranție bancară nu a fost restituit pârâtei, aceasta neprimind nici confirmarea beneficiarului privind încetarea obligațiilor sale (banca garantă din Turcia solicitând chiar executarea garanției), reclamanta avea obligația de a plăti pârâtei spezele și comisioanele pe perioada 31.03.2005-31.03.2008, fiind lipsită de relevanță împrejurarea că termenul de valabilitate a scrisorii de contragaranție bancară ar fi expirat.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel, legal timbrat, reclamanta, solicitând admiterea acestuia și în consecință, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
În motivarea apelului, reclamanta a arătat că raporturile juridice sunt guvernate de Convenția și de Convențiile de garanție și de contragaranție, că valabilitatea garanției a expirat la 30.11.1998, că prin contractul încheiat cu beneficiarul s-a stabilit că perioada de garanție a echipamentelor livrate este de 12 luni de la punerea în operare, dar nu mai mult de 20 de luni de la ultima livrare (noiembrie 1988), că nu există reclamații din partea beneficiarului referitoare la echipamentele livrate și că fiind depășite moral și fizic, orice posibilitate de reclamație nu se poate solda cu un rezultat, că neîncheierea protocoalelor de acceptare provizorie și finală se datorează unor motive situate în afara controlului apelantei, întrucât între beneficiarul și contractorul general TEAS sunt divergențe aflate pe rolul instanțelor turce, ceea ce justifică pe deplin lipsa acestor acte.
S-a mai arătat că instanța de fond interpretează trunchiat prevederile art.1.8 și 1.13 din, că referitor la executarea solicitată la 12.05.2004 de beneficiarul, atât banca garantă, cât și banca contragarantă nu au efectuat-o cu motivarea că nu s-au atașat acte din care să rezulte neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către apelantă, că instanța de fond a omis să analizeze întregul text al art.1.13 din și anume "dacă aceștia nu au solicitat executarea scrisorilor de garanție/contragaranție", iar prin această omisiune instanța a dispus că o garanție/contragaranție produce efecte juridice după expirarea valabilității lor.
S-a mai susținut că instanța de fond a omis să cerceteze că ordonatorul (apelanta), banca garantă și banca contragarantă au refuzat executarea garanției bancare și că beneficiarul al garanției nu a cerut executarea silită a acesteia timp de 5 ani și în prezent, că în situația existenței unei solicitări de executare a garanției nu mai este posibilă restituirea originalului garanției, întrucât urmează, ca beneficiarul garanției să ceară executarea silită a garanției în Turcia pe baza originalului scrisorii de garanție.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că valabilitatea garanției este condiționată de semnarea protocolului de acceptare finală, dar nu poate depăși 12 luni calculate de la data acceptării temporare și că până în prezent nu au fost semnate nici protocolul de acceptare provizorie și nici protocolul de acceptare finală, iar beneficiarul, respectiv firma refuză eliberarea de obligații a garantului -banca, iar aceasta, la rândul său eliberarea contragarantului, respectiv a BCR.
S-a mai arătat că, atât timp cât nu s-a semnat niciunul din documentele care condiționau calculul termenului de valabilitate al garanției bancare, garanția/contragaranția bancară sunt în continuare producătoare de efcete juridice, iar îndeplinirea obligațiilor apelantei nu are nici un efect asupra valabilității garanției bancare emise de banca și ca urmare, nici asupra valabilității contragaranției bancare atât timp cât partenerul de afaceri nu confirmă acest fapt.
Intimata a mai susținut și că instanța de fond nu a interpretat trunchiat nici un articol, prin semnare de către apelantă, aceasta fiind de acord cu clauza conform căreia "Independent de data valabilității prevăzută în garanții, obligațiile clientului față de bancă decurgând din scrisorile de garanție și contragaranție emise încetează numai în cazul restituirii originalelor de către beneficiar sau la primirea acordului expres al beneficiarului cu privire la încetarea obligațiilor față de beneficiar, dacă aceștia nu au solicitat executarea scrisorilor de garanție și contragaranție în termenul de valabilitate.
Analizând în ansamblu criticile invocate, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că apelul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Data de 30.11.1988 menționată de apelantă ca fiind data expirării valabilității contragaranției bancare se referă la garanția de bună funcționare a echipamentelor livrate, iar aceasta nu determină valabilitatea garanției/contragaranției bancare. Garanția de bună funcționare privește relațiile comerciale dintre apelantă și beneficiarul, băncile garantă și contragarantă nefiind implicate în raporturile juridice dintre părțile contractului comercial, raporturile juridice care s-au născut în urma emiterii garanțiilor bancare fiind independente de contractul comercial d e livrare a echipamentelor necesare realizării sistemului de transport în cadrul Plant în favoarea beneficiarului.
Conform scrisorii de contragaranție bancară, angajamentul de plată asumat de încetează după încheierea protocolului de acceptare provizorie, dar nu mai târziu de 12 luni de la acceptarea provizorie (temporară), cu excepția cazului în care acceptarea finală este întârziată din cauza unor motive care sunt în afara controlului apelantei. Rezultă că numai dacă există acceptare temporară a lucrării operează acceptarea finală, fiind astfel îndeplinite condițiile necesare eliberării garanției.
Însăși apelanta arată că protocoalele de acceptare temporară și de acceptare finală nu au fost încheiate, menționând că acest fapt se datorează unor motive independente și neimputabile acesteia, astfel că, în opinia sa, contragaranția trebuie eliberată.
Curtea apreciază că, atât timp cât nu s-a semnat niciunul din documentele care condiționează calculul termenului de valabilitate al contragaranției bancare (protocolul de acceptare temporară și protocolul de acceptare finală), garanția/contragaranția bancară sunt producătoare de efecte juridice, iar îndeplinirea obligațiilor de către apelantă nu are nici un efect asupra valabilității garanției bancare emise de banca și ca urmare, nici asupra valabilității contragaranției bancare emisă de -, atât timp cât beneficiarul nu confirmă acest fapt.
de această modalitate de încetare a valabilității contragaranției emise de -, prin art.1.13 din s-a stipulat că " Independent de data valabilității prevăzută în garanții, obligațiile clientului față de bancă decurgând din scrisorile de garanție și contragaranție emise încetează numai în cazul restituirii originalelor de către beneficiari sau la primirea acordului expres al beneficiarilor, cu privire la încetarea obligațiilor băncii față de beneficiari, dacă aceștia nu au solicitat executarea scrisorii de garanție și contragaranție în termenul de valabilitate".
Astfel cum rezultă din acest text, stingerea obligațiilor are loc când se restituie originalul de către beneficiar sau când există un acord expres al acestuia cu privire la încetarea obligațiilor față de beneficiar dacă aceștia nu au solicitat executarea garanțiilor bancare, iar dacă se solicită executarea garanțiilor, obligațiile încetează când se execută garanția bancară. În speță, garanția nu a fost executată, scrisoarea de contragaranție nu a expirat, iar beneficiarul nu a prezentat acordul expres cu privire la încetarea obligațiilor apelantei.
Totodată, prin art.1.8 din se stipulează că "Diminuarea angajamentului de plată asumat de bancă din scrisorile de garanție bancară și contragaranție va avea loc integral la data expirării valabilității".
Conform dispozițiilor sus-citate, ceea ce se diminuează sunt angajamentele băncilor garantă și contragarantă și nicidecum obligațiile apelantei, iar această diminuare are loc atunci când expiră valabilitatea scrisorilor de garanție/contragaranție bancară. Când o garanție bancară a expirat (în speță, conform scrisorii de contragaranție bancară emisă de - și distinct de acest mod, conform art.1.13 din ) băncile garantă/contragarantă nu mai dețin în portofoliul lor aceste garanții bancare și contragaranții, încetând raporturile dintre părți.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că tribunalul a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar în temeiul art.296 Cod procedură civilă, va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanta - - cu sediul în B,- sector 1 împotriva sentinței comerciale nr.2302/11.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ - - cu sediul în B,- sector 3.
Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.11.2009.
Președinte, Judecător,
Dr.
Grefier,
Red./tehnored.Jud. - 3.12.2009
Nr.ex.: 4
Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:
Președinte:Liliana CrîngașuJudecători:Liliana Crîngașu, Mioara Badea
