Spete pretentii comerciale. Decizia 42/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 42/A/
Ședința publică din 09 Aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Bătrînu judecător
JUDECĂTOR 2: Ingrid Emina Giosanu
Grefier - -
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, apelul declarat de reclamanta C, cu sediul în C,-, județul A, împotriva sentinței comerciale nr. 1064/C din 13 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimați-pârâți fiind - CUI UNIVERSAL SA CÂMPULUNG, cu sediul în-, județul și, domiciliat în C,-, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în fond asupra apelului au avut loc în ședința din 02.04.2008 concluziile fiind consemnate în încheierea de la aceea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar pronunțarea s-a amânat la data de 09.04.2008, când s-a dat următoarea soluție:
CURTEA:
Deliberând asupra apelului de față:
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 16.02.2007, reclamanta - - reprezentată prin lichidator SA "Pro Solvența Plus" SRL a chemat în judecată pe pârâții - " Cui Universal" SA C și solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună obligarea pârâților la plata sumei de 10000 lei ocazionată de soluționarea dosarului nr.591/2005 al Tribunalului Argeș - Secția Comercială.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că prin sentința nr.358/19.08.2006 dată în Dosarul nr.591/2005, Tribunalul Argeșa respins cererea având ca obiect, în principal, rezoluțiune contract cesiune nr.2752/28.06.2002 și în subsidiar, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de vânzare - cumpărare între - " și - " Cui Universal" a bunurilor reprezentând o moară și mai multe autocamioane, în valoare de 15 miliarde lei.
Astfel, pentru susținerea apărării în această cauză s-a încheiat contractul de asistență juridică nr.52/08.12.2005, cu un onorariu de 10.000 lei, convenindu-se ca plata acestuia să fie făcută în momentul în care societatea va avea disponibil în cont.
Deși, instanța a făcut vorbire în considerente (pag.10 alin.3) de lipsa documentelor justificative privind acordarea cheltuielilor de judecată, prin dispozitiv nu s-a mai pronunțat în sensul admiterii ori respingerii acestui capăt de cerere.
S- mai arătat că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile art.274 Cod pr.civilă.
Prin concluziile scrise depuse la 12.11.2007, pârâții au solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală, pe considerentul că nu s-au adus documente care să justifice acordarea sumei solicitate.
Tribunalul Comercial Argeș - prin sentința comercială nr.1064/C/13.11.2007 a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța în sensul arătat, s-a reținut că, într-adevăr din considerentele sentinței nr.358/C/2006 rezultă că instanța a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, întrucât la data soluționării dosarului, nu se depuseseră documente justificative privind efectuarea unor astfel de cheltuieli.
S-a mai constatat că serviciile de redactare a înscrisurilor au fost asigurate pentru reclamantă de un avocat angajat la 8.12.2005, plata onorariului fiind făcută la 20.11.2006, mai concret, la un an de la data semnării contractului.
Or, atât factura, cât și contractul trebuiau depuse la dosar la data angajării avocatului, astfel că, până la data închiderii dezbaterilor toate probele să fie la dosar.
Împotriva acestei hotărâri, s-a formulat apel, în termen legal, de către reclamantă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, astfel:
- hotărârea dată de către instanța de fond contravine dispozițiilor art.274 Cod pr.civilă, raportate la art.998 Cod civil, în sensul că dacă s-ar accepta punctul de vedere al acesteia, textele legale ar fi lipsite de conținut, părțile nemaiputând solicita obligarea celor căzuți în pretenții la plata cheltuielilor de judecată, printr-o acțiune separată;
- instanța de fond nu a sesizat că obligația de plată a onorariului de avocat s-a născut la momentul încheierii contractului de asistență juridică și cheltuiala la care a fost obligată reclamanta din culpa pârâților, era angajată anterior soluționării Dosarului 591/2005; deci, cheltuiala este legată indisolubil de cererea de chemare în judecată a părții căzute în pretenții;
- instanța de fond nu a observat că odată încheiat, contractul de asistență juridică, este titlu executoriu de drept, potrivit art.30 alin.3 Legea 51/1995 și reclamanta nu se poate sustrage de la plata acestuia, chiar dacă plata s-a făcut după o perioadă mai mare de timp de la soluționarea cauzei, însă angajamentul este anterior pronunțării hotărârii atacate.
Prin urmare, se impune admiterea apelului și schimbarea hotărârii prin admiterea cererii sale.
Prin Încheierea din 5.03.2008, instanța de apel a repus cauza pe rol pentru a se pune în discuția părților excepția necompetenței materiale a instanței de fond.
Astfel, în raport de dispozițiile art.137 Cod pr.civilă, la termenul din 9.04.2008, curtea a invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului Comercial Argeș în soluționarea cauzei.
Potrivit art.2 Cod pr.civilă, tribunalul judecă în primă instanță, procesele și cererile în materie comercială, al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei, iar potrivit art.1 pct.3 Cod pr.civilă, judecătoriile judecă, în primă instanță, orice alte materii date prin lege în competența lor.
Cum obiectul acțiunii de față îl constituie pretenții cu o valoare sub l miliard lei, mai concret, suma de 10.000 lei RON, se concluzionează că tribunalul a judecat cauza cu încălcarea competenței materiale a altei instanțe.
Ca atare, potrivit art.297 alin.2 Cod pr.civilă, dacă prima instanță investită cu soluționarea cauzei s-a declarat competentă iar instanța de apel stabilește că a fost necompetentă, cazul în speță, va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre judecare celei competente.
Față de dezlegarea dată pricinii, criticile prezentei căi de atac nu se mai impune a fi analizate și, în raport de dispozițiile art.297 alin.2 Cod pr.civilă, curtea, va admite apelul, va anula sentința și va trimite cauza spre competentă soluționare, în primă instanță, Judecătoriei Câmpulung -, județul A, care va analiza cererea cu luarea în considerare și a criticilor expuse de apelanta - reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de reclamanta C, cu sediul în C,-, județul A, împotriva sentinței comerciale nr. 1064/C din 13 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimați-pârâți fiind - CUI UNIVERSAL SA CÂMPULUNG, cu sediul în-, județul și, domiciliat în C,-, județul
Anulează sentința și trimite cauza spre competentă soluționare în primă instanță la Judecătoria Câmpulung -, județul
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, Judecător,
Grefier,
Red.
TC/4 ex.
11.04.2008
jud.apel:
Președinte:Ioana BătrînuJudecători:Ioana Bătrînu, Ingrid Emina Giosanu