Spete pretentii comerciale. Decizia 42/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR.42

Ședința publică din data de 7 martie 2008

PREȘEDINTE: Giurgiu Afrodita G -

JUDECĂTOR 2: Preda Popescu Florentina

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de pârâta - SA, cu sediul în B, sector 1,-, - SA-sucursala P, cu sediul în P,-,. 27E, parter, jud. P împotriva sentinței nr.706 din data de 14 mai 2007 pronunțate de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu reclamanta - SRL, cu sediul în P,-, județul

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 4 martie 2008, fiind consemnate în încheierea de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie, după care instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, în baza art.156 alin.2 Cod proced. civ. a amânat pronunțarea la data de 7 martie 2008, adoptând următoarea soluție:

CURTEA:

Prin cererea înregistrată la ribunalul Prahova sub nr.9439/2006, reclamanta - SRL P, a chemat în judecată pe pârâta - SA-sucursala P, solicitând instanței să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 219.879 RON reprezentând contravaloarea despăgubirilor și a dobânzilor legale aferente, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta polița de asigurare seria F, nr.-/24.08.2005 pentru riscurile referitoare la lucrările de construcții, montaj și răspunderea, obiectul asigurării constând în lucrarea " - 60 și rețea drumuri locale comuna ".

S-a mai arătat că la data de 3 octombrie 2005 s-a încheiat și un act adițional la polița de asigurare din 24.08.2005, urmare cererii reclamantei nr.5163/03.10.2005 prin care a solicitat majorarea sumei asigurate cu 150.000 RON.

Menționează în continuare că urmare inundațiilor produse în perioada 2004-2006 s-au înregistrat pagube consemnate în procesele verbale din datele de 19.08.2004, 04.03.2005, 12.05.2005, 13.10.2005 și 03.01.2006 și în adresa 5105/25.05.2005.

Reclamanta a mai arătat că s-a adresat pârâtei pentru plata pagubelor suferite, comunicându-i totodată că valoarea daunei a fost greșit evaluată de expertul tehnic desemnat de aceasta.

În dovedirea acțiunii reclamanta a depus înscrisuri și a îndeplinit procedura prealabilă a consilierii directe prevăzute de dispozițiile art.7201pr.civilă.

Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii arătând că referitor la primul eveniment (inundațiile din perioada 18-20.09.2005) a fost informată cu adresa nr.5658/12.10.2005, prin care paguba a fost estimată la suma de 88.093.563 RON, dar potrivit dispozițiilor art.8.1.2. din contractul de asigurare facultativă reclamanta avea obligația să înștiințeze asiguratorul cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 48 de ore de la producerea sau apariția evenimentului asigurat, ori, reclamanta a înștiințat-o la 12.10.2005, deci după trecerea a termenului de 40 de ore.

Pârâta a invocat în favoarea sa dispozițiile art.19 din Legea 136/1995 potrivit cărora în cazul nerespectării obligației de înștiințare în 48 de ore de la producerea evenimentului, asiguratorul poate refuza plata daunei.

A mai arătat pârâta că expertul tehnic desemnat pentru evaluarea pagubei a reținut că lucrările nu au fost corespunzător efectuate.

Cu privire la cel de-al doilea eveniment, pârâta a arătat că reclamanta nu a achitat rata de primă la scadență conform specificației și actului adițional încheiat șa 03.10.2005, conform art.15 din Legea 136/1995.

A mai susținut că reclamanta trebuia să achite rata primei de asigurare la data de 23.11.2005, iar evenimentul asigurat s-a produs la 2.12.2005 și potrivit dispozițiilor art.6.5. din condițiile de asigurare, în caz de neplată la termenele scadente și în cuantumul prevăzut a primei de asigurare sau, după caz, a ratelor acesteia, contractul de asigurare își suspendă automat efectele juridice, răspunderea asiguratorului încetează, fără a mai fi necesară nici notificare (în scris) sau altă formalitate prealabilă din partea asiguratorului, astfel că la data de 2.12.2005, efectele contractului de asigurare erau suspendate.

Cu privire la cel de-al treilea eveniment pârâta a arătat că reclamanta nu a solicitat o extindere a poliței de asigurare pentru execuție.

Aceasta s-a încheiat la data de 31.12.2005, iar lucrarea nu a fost finalizată și nu se încheiase procesul verbal de recepție.

În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Prahova a pronunțat sentința nr.706 în data de 14 mai 2007 prin care a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 85707,3 RON reprezentând contravaloare despăgubiri pentru cele trei evenimente asigurate constatate la 12.10.2005, 02.12.2005 și 03.01.2006.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut în considerente că "părțile au încheiat contract de asigurare facultativă seria F nr.-/24.08.2005 pentru riscurile referitoare la lucrările de construcții montaj și răspunderea, obiectul asigurării constând în lucrarea " - 60 și rețea drumuri locale comuna, județ P".

La data de 3 octombrie 2005 s-a încheiat și un act adițional la polița de asigurare mai sus menționată, majorându-se suma asigurată cu suma de 150.000 RON.

În perioada 2004-2006, ca urmare inundațiilor s-au înregistrat pagube la lucrările efectuate la obiectivul asigurat. S-au încheiat procese verbale de constatare. consemnate în procesele verbale din datele de 19.08.2004, 04.03.2005, 12.05.2005, 13.10.2005 și 03.01.2006 și în adresa 5105/25.05.2005.

Reclamanta a informat pârâta cu privire la producerea riscului asigurat la data de 12.10.2005 cu adresa 5658 și a solicitat despăgubiri în cuantum de 88.093 RON inițial. Evenimentul asigurat l-au reprezentat precipitațiile abundente în perioada 18.09.-20.09.2005.

Daunele produse au fost consemnate în procesul verbal din 13.10.2005 (a se vedea și fila 7 din raportul de expertiză V).

Pentru evaluarea acestor daune expertul a luat în considerare situațiile de lucrări conformate de beneficiar ca fiind executate anterior producerii calamităților, dosarul de lucrări ascunse de la cartea tehnică, buletinele de analiză, valoarea acestora fiind de 21.234,14 RON.

Pârâta s-a prevalat de dispozițiile art.8.1.2 din polița de asigurare, art.19 din Legea 136/1995, însă dispozițiile art.19 din Legea 136/1995 exonerează asiguratorul de plata despăgubirilor doar în situația în care datorită neînștiințării în 48 de ore de la producerea evenimentului nu a putut determina cauza producerii evenimentului asigurat și întinderea pagubei, ceea ce nu este cazul în speță.

Chiar pârâta a arătat în întâmpinare și în concluziile scrise considerentele pentru care prejudiciul pentru evenimentul produs în perioada 18-20.09.2005 se situează sub franșiza stabilită.

Cu privire la cel de-al doilea eveniment asigurat, cel produs la 02.12.2005, pârâta a arătat că plata ratei de asigurare trebuie efectuată la 23.11.2005 potrivit actului adițional la polița de asigurare și a fost efectuată la data de 05.12.2005.

Potrivit disp.art.6.5. din contract, în caz de neplată la termenele scadente și în cuantumul prevăzut a primei de asigurare, contractul de asigurare își suspendă automat efectele juridice.

Însă în polița de asigurare (fila 60), la modalitatea de plată s-a prevăzut plata în rate R1-R4 3733 RON - plată lunară, iar actul adițional se referă la majorarea sumei de asigurare, diferența primei de asigurare în valoare de 766 RON trebuia achitată la 23 octombrie 2005 și 23.11.2005.

Deci data scadentă de 23.11.2005 s-a prevăzut pentru plata diferenței primei de asigurare.

produse pentru evenimentul asigurat din 2.12.2005 au fost arătate și la fila 7 din raportul de expertiză, pentru evaluarea lor luându-se în considerare situațiile de lucrări, cartea tehnică cu lucrările ascunse și alte înscrisuri ce precizează stadiul fizic al lucrărilor, valoarea acestora fiind de 23460,53 RON.

Cu privire la evenimentul asigurat din data de 03.01.2006 pârâta a arătat că reclamanta nu a solicitat extinderea poliței de asigurare, iar lucrarea nu a fost finalizată până la 31.12.2005 și nu s-a încheiat proces verbal de recepție.

Valoarea daunelor produse la 03.01.2006 este de 41012,64 RON a fost stabilită pe baza proceselor verbale (cărți tehnice cu lucrări ascunse, minute, etc.).

Dispozițiile clauzei privind extinderea acoperirii pentru perioada de garanție - art.2.1. riscuri acoperite prevăd că pagubele materiale apărute în perioada în care asiguratul se află pe amplasamentul lucrării și înainte ca procesul verbal de recepție să fi fost semnat sunt acoperite.

Așa cum a arătat și pârâta procesul verbal de recepție la data de 03.01.2006 nu a fost semnat și lucrările nu erau finalizate".

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta criticând- ca netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:

Prima critică vizează nelegalitatea hotărârii pronunțate de instanța de fond, pentru faptul că la data de 07.05.2007 a respins cererea apelantei de constatare a nulității absolute a raportului de expertiză specialitatea "construcții, căi ferate, drumuri și poduri" întocmit de expertul desemnat de instanță, cu încălcarea prevederilor art.208 pr.civilă.

Al doilea motiv de nelegalitate se referă la faptul că hotărârea atacată a fost pronunțată cu nerespectarea principiului continuității completului de judecată așa cum s-a statuat prin art.52 alin.1 din legea 304 /2004 republicată.

Sub aspectul temeiniciei, apelanta a învederat că hotărârea primei instanțe se bazează exclusiv pe raportul de expertiză tehnică lovit de nulitate, este criticată instanța pentru că nu s-a pronunțat cu privire la dovezile administrate de apelantă referitor la acel eveniment, a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a motivat superficial, insuficient, extrăgând din contextul dovezilor sau mijloacelor de apărare avute în vedere în motivarea hotărârii numai aspectele favorabile soluției pronunțate.

Cu privire la primul eveniment consemnat în procesul verbal de constatare din 13.10.2005, apelanta a arătat că din măsurătorile efectuate rezultă că structura rutieră nu a fost executată, iar cu privire la gabioane - cele realizate în luna august nu au fost distruse, iar în septembrie nu s-au mai executat.

Consemnările din procesul verbal concordă cu precizările făcute de beneficiarul lucrării, Primăria com., în data de 07.02.2006 și cu concluziile raportului de expertiză.

Față de aceste probatorii, asigurarea pentru toate riscurile, la art.4.2.VI- din condiții specifice, menționează că nu se acordă despăgubiri pentru pierderi sau daune cauzate, produse dau agravate, direct sau indirect, de sau ca o consecință a greșelilor de proiectare, costul înlocuirii, reparării sau remedierii ca urmare a distrugerii sau avarierii bunurilor asigurare datorate erorilor sau omisiunilor în execuție, defectelor sau viciilor ascunse existente la începerea poliței.

Cum în cauză nu s-a putut stabili motivele producerii evenimentului asigurat, ca urmare a producerii precipitațiilor abundente din luna august 2005 (necuprinsă în asigurare) și luna septembrie 2005, reclamantul nu era îndreptățit la despăgubiri.

Cu privire la cel de-al doilea eveniment produs la 2 decembrie 2005, apelanta învederează faptul că potrivit art.15 din Legea 136/1995 modificată prin Legea nr.172/2004, reclamantul era obligat să plătească primele de asigurare la termenele stabilite în condițiile de asigurare, iar plata primelor se face integral sau în rate plătibile la termenele scadente din contract. la data de 2 decembrie 2005 când reclamantul a reclamat producerea evenimentului asigurat, rata nu fusese achitată, astfel că, potrivit art.6.5.din condițiile generale, de la data de 23.11.2005 efectele contractului de asigurare au fost suspendate și răspunderea apelantei a încetat.

Referitor la cel de-al treilea eveniment, din data de 03.01.2006, pârâta susține că polița s-a încheiat pentru o perioadă de asigurare privind execuția lucrării de la 24 august 2005 până la 31 decembrie 2005, iar de la 01 ianuarie 2006 și până la 31 decembrie 2006 polița acorda perioada de garanție a lucrărilor. Prin urmare, evenimentul din data de 03 ianuarie 2006 nu s-a produs în perioada de asigurare, reclamantul nesolicitând o extindere a perioadei de asigurare, conform dispozițiilor art.6.4 din condițiile generale de asigurare, prin încheierea unui act adițional, în schimbul unei supraprime, iar conform art.6.3.din condiții, la data de 31 decembrie 2005, ora 24, răspunderea pârâtei încetase.

Contrar acestei situații de fapt, prima instanță a apreciat că evenimentul produs la 03 ianuarie 2006 este acoperit conform art.2.1. din clauza privind extinderea acoperirii pentru perioada de garanție, dispoziții care prevăd o altă împrejurare, respectiv că pagubele materiale apărute în perioada în care asiguratul se află în amplasamentul lucrării și înainte ca procesul verbal de recepție să fi fost semnat, sunt acoperite.

Apelanta învederează faptul că deși acest eveniment din 3.01.2006 s-a produs în perioada de garanție, acesta nu a fost cauzat în perioada de execuție asigurată, întrucât aceasta expirase la 31.12.2005, iar reclamantul nu solicitat extinderea perioadei se asigurare pentru execuție, conform art.6.4.din condițiile generale.

Valoarea daunelor produse au fost stabilite în baza unei expertize tehnice nule, motiv pentru care și sub acest aspect apelul este întemeiat, a mai susținut pârâta.

Referitor la cheltuielile de judecată, pârâta a arătat că suma acordată de prima instanță, de 15082,2 RON nu se justifică, cu atât mai mult cu cât reclamantul și-a micșorat pretențiile de la suma de - RON la 85 707,3 RON, ceea ce impune scăderea corespunzătoare și a onorariului avocatului, a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, răspunzând în mod detaliat fiecărui motiv de apel invocat de pârâtă.

În ședința publică din 13 noiembrie 2007, instanța de apel a dispus în baza art.295 pr.civilă refacerea raportului de expertiză, iar la data de 27.11.2007 a admis cererea de suspendare formulată de apelantă, dispunând suspendarea executării sentinței nr.706/14.05.2007 pronunțată de Tribunalul Prahova.

În urma refacerii raportului de expertiză de același expert desemnat inițial de prima instanță, Curtea a rămas în pronunțare.

Verificând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate în apel și a noilor probe administrate în cauză, Curtea constată că apelul este nefundat, după cum urmează:

Prima critică vizând nelegalitatea hotărârii pronunțată de prima instanță ca urmare a fundamentării soluției pe un raport de expertiză nul este nefondată, întrucât în apel s-a refăcut raportul de expertiză conform cerințelor procedurale.

Cu privire la nerespectarea principiului continuității completului de judecată, critica este nefondată și va fi respins ca atare, pe de o parte pentru că din lucrările dosarului nu rezultă o astfel de situație de fapt, iar pe de altă parte, problema continuității completului de judecată, prevăzută în nr.387/2005 este o problemă administrativă, de organizare interioară, sancționată numai pe linie administrativă și nicidecum procedural, prin atragerea nulității sentinței.

Criticile referitoare la fondul cauzei, sunt nefondate, după cum urmează:

Primul eveniment produs în intervalul18.09.20.09.2005, ca urmare a ploilor abundente, a fost recunoscut de apelantă prin procesul verbal încheiat la 13.10.2005, discuțiile ivindu-se numai asupra cuantumului valorii despăgubirilor și nicidecum a însuși evenimentului asigurat. Raportul de expertiză refăcut în apel stabilind corect valoarea pagubelor produse, pe baza situațiilor de lucrări conformate de beneficiar, a dosarelor de lucrări ascunse de la cartea tehnică și a buletinelor de analiză, valoarea lor totalizând 21.234,14 RON.

Criticile apelantei vizând necorespunderea calitativă a lucrărilor de construire sunt infirmate de expertul tehnic, în raportul său de expertiză.

Referitor la expertiza efectuată de, aceasta a fost întocmită extrajudiciar și nu are valoare probantă în cauză. Cu toate acestea se poate observa din cuprinsul acestui raport de expertiză că nu se reține culpa reclamantului în neexecutarea corespunzătoare a lucrărilor, ci culpa proiectantului, respectiv a șefului de proiect și a verificatorului de proiect. Reclamantului nu îi incubă nici o obligație în legătură cu neexecutarea proiectului, motiv pentru care prima instanță a reținut în mod corect că pârâta datorează reclamantului despăgubiri pentru acest eveniment asigurat.

Art.4.2.VI-VII din condițiile specifice privind asigurarea pentru toate riscurile invocată de apelantă nu are nici o legătură cu obiectul cauzei, acest text reglementând alte situații de fapt decât cea dedusă judecății.

Referitor la cel de-al doilea eveniment instanța de fond a reținut corect că pârâta datorează despăgubiri conform contractului de asigurare încheiat între părți, întrucât din actele depus la dosar rezultă în mod evident că prima de asigurare a fost plătită și pentru această perioadă.

Astfel, conform poliței de asigurare reclamantul s-a obligat să achite pârâtei prima de asigurare în patru rate a câte 3733 RON fără a fi specificat termenul scadenței. Prin actul adițional încheiat ulterior, a fost mărită suma asigurată cu încă 150.000 RON, iar pentru diferența de primă de asigurare de 388 RON s-a stabilit un termen de plată și nicidecum pentru prima de asigurare, cum pretinde apelanta. Această diferență de primă de asigurare a fost încasată de apelantă, astfel încât se poate în mod justificat considera că și cel de-al doilea eveniment a fost asigurat și plata despăgubirilor corect datorata.

Ultimul eveniment contestat la plată de pârâtă, din data de 03.10.2006 și pentru care dauna a fost stabilită la 41012,64 RON, s-a produs în perioada de garanție a lucrărilor și nu a perioadei de execuție, susține apelanta.

Aceste susțineri sunt irelevante, întrucât la data producerii evenimentului, lucrările deja fuseseră recepționate parțial în mod incontestabil, iar prelungirea recepției finale s-a datorat culpei pârâtului, care extins termenul de finalizare prin Hot. Nr.52/28.12,2005 a Consiliului Local, de la 31.12.2005, până al 30.06.2006.

Față de această situație de fapt rezultă că nu sunt întemeiate criticile formulate de apelantă în legătură cu cele 3 evenimente asigurate.

Referitor la cheltuielile de judecată, instanța constată că deși prima instanță nu a motivat în mod detailat cuantumul acestora la dosar s-au depus acte privind onorariul de avocat în sumă de 9000 RON (fila 290), onorariul de expert 700 RON și taxa judiciară de timbru de 5385, 21 RON (fila 6 dosar).

Fiind dovedite cu acte cheltuielile, în mod întemeiat prima instanță a dispus obligarea pârâtei la plata lor, neexistând nici un argument pentru a reduce cuantumul acestora conform susținerilor apelantei.

În baza art.296 pr.civilă instanța ca respinge apelul declarat de pârâtă ca nefundat, urmând a respinge cererea de obligare a pârâtei apelante la plata cheltuielilor de judecată în apel formulată de intimata reclamantă, ca nedovedită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta - SA, cu sediul în B, sector 1,-, - SA-sucursala P, cu sediul în P,-,. 27E, parter, jud. P împotriva sentinței nr.706 din data de 14 mai 2007 pronunțate de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu reclamanta - SRL, cu sediul în P,-, județul

Respinge ca nedovedită cererea de plată a cheltuielilor de judecată solicitate de intimata reclamantă - SRL.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2008.

Președinte Judecător

G - - - -

Grefier

- -

Red. / tehnored.S

4 ex./26 martie 2008

ds.f- Tribunal

Președinte:Giurgiu Afrodita
Judecători:Giurgiu Afrodita, Preda Popescu Florentina

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 42/2008. Curtea de Apel Ploiesti