Spete pretentii comerciale. Decizia 42/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr intern 1733/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 42
Ședința publică de la 26 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tatiana Gabriela Năstase
JUDECĂTOR 2: Ruxandra Monica Duță
Grefier ---
************
Pe rol soluționarea apelului formulat de reclamanta - AUTO SRL împotriva Sentinței comerciale nr.5808/13.04.2009 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București, în contradictoriu cu intimata pârâtă - SRL.
Dezbaterile în apel au avut loc în cadrul ședinței publice din data de 19 ianuarie 2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată - ce face parte integrantă din prezenta -, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera în temeiul art.260 Cod procedură civilă și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii sau note scrise la dosar, la solicitarea expresă a intimatei, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 26 ianuarie 2010, când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra apelului comercial d e față, deliberând, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.5808/13.04.2009 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului Bucureștia fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta - AUTO SRL, în contradictoriu cu pârâta - SRL.
Instanța de fond a reținut că, reclamanta a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 30.000 Euro (118.491 lei) reprezentând comisionul convenit conform contractului încheiat de părți, cu cheltuieli de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut că între reclamantă, în calitate de agenție și pârâtă, în calitate de client, a intervenit contractul cadru de publicitate nr.011/24 ianuarie 2006. Părțile urmau să-și stabilească anula obiectivele privind volumul de vânzări de realizat, precum și acțiunile specifice necesare realizării acestuia, urmând ca în baza obiectivelor și a bugetului alocat să stabilească un program de promovare. Agenția s-a obligat să realizeze pentru client activități de publicitate pentru produsele deschise în anexele A și
Potrivit articolului 2.1, la solicitarea scrisă a clientului, agenția urma să realizeze și să execute activități și servicii pe care le efectua în mod obișnuit, ca și alte activități convenite de părți pentru produsele menționate în contract.
urmau a fi date de client în funcție de programul descris în anexa E, iar agenția era obligată să supună spre aprobarea prealabilă a clientului toate elementele de reclamă produse în baza contractului, bugetele și strategiile de publicitate și timpul necesar elaborării acestora.
Toate materialele și serviciile de publicitate urmau a face obiectul avizării prealabile a clientului înainte de demararea oricărui proiect.
Agenția urma să emită comenzi cu condiția ca devizul estimativ să fie aprobat în prealabil de client.
După analizarea clauzelor contractuale apreciate de tribunal ca fiind pertinente în cauză, acesta a reținut că toate activitățile și serviciile la care s-a angajat reclamanta urmau să fie desfășurate sub controlul strict al pârâtei, iar orice operațiune pe care agenția urma să o întreprindă reprezenta punerea în practică a unei comenzi ferme și concrete emise de client. Agenția nu putea trece la executarea comenzii fără a exista avizul prealabil al clientului atât asupra operațiunilor concrete cât și asupra bugetului necesar fiecărei operațiuni în parte.
Odată adusă la îndeplinire comanda, agenția era obligată să emită facturi detaliate în cuprinsul cărora să expună în mod analitic costurile operațiunii și să indice în mod distinct comisionul aferent fiecărei operațiuni facturate.
În ceea ce privește comisionul general, părțile au agreat ca acesta să fie plătit într-o singură tranșă, scadentă în termen de 15 zile de la data emiterii facturii de către agenție.
Emiterea facturii a fost apreciată ca fiind importantă de către instanța de fond întrucât conferea creanței agenției un caracter exigibil, comisionul fiind datorat în termen de 15 zile de la emiterea documentului fiscal.
De asemenea, emiterea facturii era esențială pentru determinarea câtimii exacte a sumei datorate de către client întrucât plățile între rezidenți nu se pot face decât în moneda națională. Având în vedere acest context, părțile au prevăzut ca suma datorată de client cu titlu de comision, exprimată în Euro, să fie plătită în lei la cursul de schimb al BNR din ziua emiterii facturii.
Tribunalul a constatat că reclamanta nu a parcurs această procedură, ceea ce face ca suma pe care a pretins-o cu titlu de comision să nu aibă caracterul unei creanțe lichide și exigibile.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel reclamanta care a solicitat desființarea în totalitate a sentinței apelate și în consecință admiterea cererii de chemare în judecată.
În motivarea apelului, s-a arătat că instanța a respins acțiunea încălcând dreptul la apărare și principiul contradictorialității procesului, nefiind puse în discuția părților argumentele referitoare la emiterea facturii și împrejurarea că aceasta era esențială în determinarea câtimii exacte a sumei datorate de către intimată. În ședința publică din 23.03.2009 pârâta a susținut doar un singur argument al respingerii acțiunii, respectiv lipsa facturii, restul argumentelor fiind prezentate în scris, prin note de ședință care nu au fost comunicate reclamantei.
S-a arătat că prima instanță a refuzat practic soluționarea cauzei, întrucât s-a limitat la a reține dispozițiile părții introductive a articolului 3, refuzând coroborarea acestora cu articolul 4 pct.1 din contract, care prevede că fiecare factură emisă va conține și comisionul agenției.
Această coroborare conduce la concluzia că părțile aveau posibilitatea încasării comisionului și în tranșe, lucru care s-a și întâmplat. Având în vedere cele 6 facturi emise anterior a rezultat încasarea unei părți de comision de 10.000 Euro, reclamanta a solicitat prin acțiune plata diferenței de comision.
Instanța a fost investită inclusiv cu determinarea cuantumului just al comisionului care a mai rămas neîncasat, având în vedere faptul că acel contract încheiat de părți nu a încetat prin îndeplinirea obiectului său ci prin faptul dă intimata pârâtă a comunicat încetarea calității sale de reprezentant HONDA în România.
S-a mai învederat că instanța nu a soluționat speța dedusă judecății ci o speță teoretică în care obiectul contractului ar fi fost integral executat, iar reclamanta ar fi trebuit să emită o factură pentru întregul comision.
Instanța nu a realizat faptul că singurul câștig din derularea contractului încheiat era reprezentat de comisionul de 59.000 Euro fără TVA, comision care era datorat exclusiv pentru rezervarea de spațiu publicitar.
În plus, existența unei hotărârii judecătorești care să statueze în mod clar obligarea intimatei pârâte la achitarea sumei este absolut necesară întrucât s-ar emite o factură fiscală fără rost, pentru care reclamanta va achita o sumă consistentă cu titlu de TVA, în condițiile în care plata facturii va fi evident refuzată.
S-a mai arătat că instanța de fond nu a avut în vedere nici prevederile articolului 3.3 și 6.4 din contract și nu a ținut cont de reaua-credință a intimatei care a solicitat continuarea campaniilor publicitare pentru ca ulterior să invoce încetarea calității de reprezentant HONDA în România și să refuze să achite contravaloarea spațiului publicitar rezervat și a campaniilor media efectuate.
În drept s-au invocat dispozițiile articolului 282 și următoarele Cod procedură civilă.
Prin cererea de completare a motivelor de apel depusă la data de 27.10.2009 la dosar, apelanta a arătat că situația anexelor contractului prezentat de către intimată la fond este eronată, iar în ceea ce privește suma de 600.000 Euro la care face referire articolul 3, obligația sa era aceea de a rezerva spațiul publicitar, acesta urmând a fi cumpărat numai în măsura în care intimata achita efectiv contravaloarea acestuia.
Comisionul era datorat în avans pentru rezervarea de spațiu publicitar și nu pentru numărul de campanii realizate.
Comisionul era diferit de orice alte costuri la care face referire intimata la pct. 5 al notelor sale scrise.
Apelanta a solicitat plata comisionului și nu a altor costuri.
Prin întâmpinare și completare la întâmpinare intimata a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Analizând întreaga cauză sub aspectul motivelor de apel invocate, Curtea reține următoarele:
Referitor la primul motiv de apel invocat, încălcarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, curtea constată că aceste principii, a căror respectare este esențială pe parcursul judecații, impun ca cererile formulate de părți să fie "auzite" de judecător, astfel încât drepturile pe care partea le pretinde să nu rămână teoretice și iluzorii, ci să fie examinate efectiv.
Examinând conținutul încheierilor de ședință, curtea constată că pe parcursul judecății reclamanta a fost asistată de avocat, cererile de probatoriu formulate de aceasta au fost admise în totalitate, iar pârâta a invocat în cadrul concluziilor orale apărarea sa referitoare la emiterea unei facturi, apărare care putea fi combătută prin concluziile scrise pe care reclamanta era îndrituită să le depună la dosar în intervalul de timp 23.03.2009 - 13.04.2009.
Împrejurarea că tribunalul nu a prezentat părților argumentele avute în vedere la pronunțarea soluției nu echivalează cu încălcarea principiilor enunțate în primul motiv de apel întrucât o astfel de expunere echivalează, în opinia curții, cu o antepronunțare asupra cauzei, iar rolul activ al judecătorului nu se poate extinde la expunerea argumentelor care urmează a fi folosite în considerentele hotărârii.
În ceea ce privește apărările asupra fondului cauzei, curtea apreciază că instanța de fond a procedat în mod corect la analiza clauzelor contractuale apreciate ca fiind pertinente pentru determinarea caracterului cert, lichid și exigibil al creanței, întrucât numai o creanță care îndeplinește aceste condiții stabilite de art. 379 Cod de procedură civilă poate atrage urmărirea debitorului pentru plata acesteia.
În aceste condiții, curtea constată că tribunalul nu a examinat o speță teoretică, ci a analizat conținutul concret al contractului care reprezintă legea părților și în raport de clauzele căruia se apreciază dacă suma solicitată este sau nu datorată cu titlu de comision.
Referitor la cerința emiterii unei facturi reținută de tribunal, se poate observa că apelanta însăși invocă în motivele de apel că o parte din comision a fost achitată cu ocazia unor facturi emise anterior, dar nu administrează nici o dovadă în acest sens și recunoaște implicit că achitarea comisionului a fost condiționată, pe parcursul derulării contractului, prin voința părților contractante, de emiterea în prealabil a unor facturi fiscale.
De altfel, conform contractului, achitarea comisionului urma a fi efectuată în termen de 15 zile de la emiterea documentului fiscal, astfel că, atât timp cât un astfel de document nu a fost emis, creanța nu a devenit exigibilă.
Împrejurarea invocată de apelantă referitoare la obligația sa de a achita TVA de la data emiterii facturii, în condițiile legislației fiscale, chiar dacă datoria pârâtei nu va fi achitată excede prezentei cauze, instanța fiind obligată să analizeze numai conținutul contractului încheiat de părți, respectiv al clauzelor referitoare la plata comisionului pe care acestea le-au agreat.
În ceea ce privește completarea motivelor de apel, curtea apreciază că acestea vizează conținutul apărărilor prezentate de intimată prin concluziile scrise, apărări referitoare la anexele contractului și la explicitarea sumelor datorate conform acestuia, care nu se regăsesc însă în considerentele sentinței apelate.
Față de considerentele expuse pe larg mai sus, curtea va respinge apelul ca nefundat, apreciind că soluția tribunalului asupra cauzei este legală și temeinică.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod de procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta reclamanta - AUTO SRL, cu sediul în B, sector 5, Str. -. - nr.19-21,.3 și cu sediul ales în B la CA #. -, Bl.50,.2,.4,.61, împotriva Sentinței comerciale nr.5808/13.04.2009 pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București, în contradictoriu cu intimata pârâtă - SRL, cu sediul în B, sector 3,- și cu sediul ales la CA #.- - B,--110, --34,.2,.3,.23, sector 6, ca nefondat.
Obligă apelanta la plata către intimată a sumei de 5.000 lei cheltuieli de judecată în apel.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 26.01.2010.
Președinte, - - - | Judecător, --- - |
Grefier, --- |
Red.Jud.
Tehnored.
ex.6/27.01.2010
Com.4 ex./28.01.2010
Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Tatiana Gabriela NăstaseJudecători:Tatiana Gabriela Năstase, Ruxandra Monica Duță
