Spete pretentii comerciale. Decizia 429/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

Dosar nr-

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 429

Ședința publică de la 15 mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nicolae Durbacă

JUDECĂTOR 2: Marius Irimie

JUDECĂTOR 3: Mircea Noșlăcan

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta - - de împotriva Încheierii pronunțată la data de 10.03.2009 în dosar nr- al Tribunalului Alba.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat - în substituirea d-nei avocat, pentru reclamanta recurentă și consilier juridic pentru pârâta intimată - și SRL

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că la dosar s-a înregistrat, din partea reclamantei recurente, o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător.

Mandatarul - SRL depune la dosar delegație de substituire și chitanța ce face dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 4 lei.

Arată că, din eroare s-a depus în acest dosar cererea de amânare, pe care înțelege să nu o mai susțină.

Reprezentanta - și SRL depune la dosar împuternicire.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Mandatarul reclamantei recurente solicită admiterea recursului, modificarea încheierii recurate, repunerea pe rol a cauzei și continuarea judecății.

Învederează instanței că, cererea de amânare pentru lipsa apărătorului formulată pentru termenul de judecată din data de 10.03.2009, a fost respinsă în mod nejustificat de instanța de fond, întrucât a fost probată cu împuternicire avocațială și extras de pe site-ul ÎCCJ, iar substituirea nu a putut fi asigurată deoarece clientul nu a fost de acord.

Reprezentarea pârâtei intimate lasă la aprecierea instanței soluționarea cauzei.

Arată că ar fi dorit să facă recurs. Pentru termenul din 10.03.2009 - și SRL a fost citată la ora 11, iar ședința de judecată s-a terminat la ora 10:15.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față,

Constată că prin Încheiere pronunțată în data de 10 martie 2009 în dosar nr- al Tribunalului Albas -a dispus, în baza art. 242 pct.2 Cod pr. civilă, suspendarea judecății și trimiterea dosarului în nelucrare până la o nouă stăruință a părților, reținându-se că la dezbateri nu s-a înfățișat niciuna din părți și nici nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta - -, solicitând modificarea încheierii recurate și, pe cale de consecință, repunerea pe rol a cauzei pentru a se proceda la judecarea acesteia.

În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 242 Cod pr. civilă, întrucât cererea de amânare pentru lipsa mandatarului a fost nejustificat respinsă, iar față de cererea de probe cu înscrisuri, instanța avea obligația să comunice înscrisurile cu părțile.

Recurenta arată că cererea de amânare a fost întemeiată, întrucât a făcut dovada calității de reprezentant al părții în fața instanței supreme, iar, dat fiind caracterul contractului de asistență juridică, substituirea nu era posibilă fără acordul expres al clientului.

Recursul a fost legal timbrat (fila 11).

Examinând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de reclamantă raportat la actele dosarului, curtea de apel constată că recursul este întemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Recurenta a făcut dovada, în dosarul de recurs, prin împuternicirea avocațială nr. 159/9.03.2009 și extrasul de pe site-ul Înaltei Curți de Casație și Justiție a motivului justificat invocat de mandatara reclamantei referitor la necesitatea susținerii cauzei nr- pentru termenul din 10.03.2009 la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar pe de altă parte suspendarea judecății, în baza art. 242 alin.1 pct. 2 Cod pr. civilă intervine ca urmare a lipsei de stăruință a părților în soluționarea cauzei manifestată prin neprezentarea acestora la termenul de judecată.

Or, din cererea formulată de reclamantă, prin care solicită, pe lângă amânare, și comunicarea cu partea adversă a unor mijloace de probă, rezultă fără echivoc intenția acesteia de a continua judecata, astfel că instanța de fond a interpretat greșit cererea reclamantei înregistrată la fila 263 din dosarul de fond.

Raportat la aceste considerente, curtea de apel constată că în speță sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 8 Cod pr. civilă, urmând ca, în baza art. 312 Cod pr. civilă, să fie admis recursul reclamantei, casată încheierea atacată și trimisă cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta - " " - de împotriva Încheierii pronunțate la data de 10.03.2009 în dosar nr- al Tribunalului Alba.

Casează încheierea atacată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 15.05.2009.

Președinte Judecător Judecător

- - - - - -

Grefier

- -

Red.

Th.

Ex. 2/17.06.2009

Jud. fond:

Președinte:Nicolae Durbacă
Judecători:Nicolae Durbacă, Marius Irimie, Mircea Noșlăcan

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 429/2009. Curtea de Apel Alba Iulia