Spete pretentii comerciale. Decizia 432/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1293/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIE COMERCIALĂ Nr. 432
Ședința publică de la 03 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alecsandrina Rădulescu
JUDECĂTOR 2: Rodica Zaharia
GREFIER ---
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelanta SC - SA împotriva sentinței comerciale nr. 6580 din data de 26.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelanta prin consilier juridic, cu delegație la dosar, intimata prin consilier juridic, cu delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Apelanta prin consilier juridic depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanță și timbrul judiciar aferent.
Apelanta prin consilier juridic arată că alte cereri nu mai are de formulat și nici probe de administrat solicitând cuvântul pe apel.
Intimata prin consilier juridic arată că alte cereri nu mai are de formulat și nici probe de administrat.
Nemaifiind cereri de formulat și nici probe de administrat constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe apelul declarat.
Apelanta prin consilier juridic solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, obligarea intimatei la plata despăgubirilor pentru restituirea în natură a imobilului 1 Mai către foștii proprietari, cu cheltuieli de judecată. Se arată că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr.99/1999.
Apelanta prin consilier juridic arată că în cauza dedusă judecății este vorba de o situație post privatizare - situație care a intervenit la o perioadă de timp după încheierea procesului de privatizare la SC SA, iar prin cererea de chemare în judecată nu se atacă un act prev. de Legea 137/2002 cu privire la accelerarea privatizării și nici nu se valorifică un drept conferit de acest act normativ. Apelanta prin consilier juridic mai arată că în cauza de față se aplică normele de drept comun și nu normele speciale, deci acțiunea sa nu este prescrisă.
Apelanta prin consilier juridic mai arată că restituirea unor imobile către foștii proprietari nu este o operațiune ce derivă din procesul de privatizare, ci este o operațiune creată ulterior procesului de privatizare, astfel că valorificarea acestui drept poate fi făcută în termenul general de prescripție de 3 ani. Mai arată că la dosarul de fond există dovezi depuse, ce nu au fost luate în considerare la pronunțarea sentinței.
Intimata prin consilier juridic solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată. Se arată că temeiul despăgubirilor este prev. de dispoz. art.32/4 din nr.OUG88/1997 modificată prin Legea nr. 99/1999. În ce privește termenul de prescripție, acesta este cel stipulat în această lege și nu este vorba de termenul general de prescripție. Așa deci, în speța de față se aplică dispoz. art. 32/28 din același act normativ, care prevede că termenul de prescripție pentru introducerea cererii prin care se atacă o operațiune ori valorificarea unui drept conferit de aceasta este de 3 luni, deci dreptul reclamantei la despăgubiri nu este reglementat de o norma generală, ci de o normă cu caracter special, situație în care acțiunea reclamantei este prescrisă așa cum în mod corect a reținut instanța de fond.
Intimata prin consilier juridic depune la dosar copia deciziei comerciale nr. 280 din 26.05.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr-, ca practică judiciară.
CURTEA
Prin sentința comercială nr.6580/26.05.2008 s-a respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanta - împotriva pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului
În motivarea acestei sentințe s-a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile legii privatizării respectiv art.39 cu referire la art.30 din Legea nr.137/2002 care prevede un termen special de prescripție de o lună, motivat de faptul că intenția legiuitorului este de accelerare a privatizării așa cum o arată și denumirea legii mai sus arătate, scopul legii respective fiind acela de lămurire rapidă a situațiilor litigioase generate de acte sau fapte anterioare privatizării.
Împotriva sentinței comerciale nr.6580/26.05.2008 a declarat apel reclamanta criticând sentința atacată pe care o consideră ca fiind netemeinică și nelegală pentru următoarele motive: instanța de fond a făcut o interpretare eronată a temeiurilor care au stat la baza cererii sale constând în obligarea pârâtei la acordarea de despăgubiri pentru restituirea în natură a imobilului 1 Mai către foștii proprietari prin efectul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Dat fiind precizat obiectul cauzei arată că în speță sunt aplicabile dispozițiile art.324din OUG nr.88/1997 aprobată prin Legea nr.44/1998 modificată și completată, printre care și Legea nr.99/1999 pe ale cărei prevederi și-a întemeiat cererea, prevederi care potrivit dispozițiilor art.30 alin.3 (3) din Legea nr.137/2002, rămân aplicabile numai pentru contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiate înainte de intrarea în vigoare a acestei legi, respectiv 28.03.2002, situație în care se încadrează și situația din speță. Deci în cauză se aplică dispozițiile dreptului comun, și nu normele speciale, deoarece ne aflăm în prezența unei situații post-privatizare, situație intervenită la foarte mult timp după încheierea procesului de privatizare la -
Prin cererea sa nu se atacă un act sau operațiuni prevăzute de Legea nr.137/2002 sau care ar avea legătură cu această lege și nici nu se valorifică un drept conferit de acest act normativ.
Cazul reliefat în prezenta acțiune nu are nicio legătură cu contractul de vânzare-cumpărare acțiuni încheiat între FPS și cumpărătorul Com B, înainte de intrarea în vigoare a legii nr.137/2002. Nu este o operațiune ce derivă din procesul de privatizare, ci este o operațiune creată ulterior procesului de privatizare, astfel că valorificarea acestui drept poate și trebuie făcut numai în termenul general de prescripție de 3 ani.
Invocă și practica judiciară în materie, decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.
astfel admiterea apelului și pe fond admiterea acțiunii.
Intimata nu a depus întâmpinare, dar prin reprezentantul său în ședință cere respingerea apelului ca nefondat.
Apelul este fondat.
Față de cele de mai sus și având în vedere actele depuse la dosarul cauzei, Curtea constată și reține următoarele: reclamanta, petiționara de astăzi în apel prin acțiunea sa a cerut pârâtei AVAS acordarea despăgubirilor ce i se cuvin pentru restituirea în natură a imobilului 1 MAI către foștii proprietari prin efectul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
S-a menționat de reclamantă și dovedit prin acțiune că ea face parte din societățile privatizate integral încă din 1999. Instituția implicată în privatizare a fost FPS, denumită ulterior APAPS, azi AVAS.
Și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.32 pct.(1), (2) și (3) din Legea nr.99/1999.
Curtea apreciază că față de obiectul acțiunii, față de faptul că privatizarea societății a avut loc cu mult înainte de apariția Legii nr.137/2002, care nu poate retroactiva, în mod greșit instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor acestei legi care are drept scop după titulatură accelerarea privatizării.
Este cert că această lege se aplică tuturor societăților aflate în curs de privatizare, ceea ce nu mai este cazul societății reclamante.
În atare situație Curtea reține că în speță nu-și pot avea aplicabilitate dispozițiile Legii nr.137/2002 care prevăd un termen special de prescripție de o lună, ci dispozițiile dreptului comun privitoare la prescripția extinctivă, respectiv Decretul nr.167/1958, la care fac trimitere și referire dispozițiile art.324pct.(1), (2) și (3) din Legea nr.99/199 pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea.
Curtea reține astfel că acțiunea reclamantei nu este prescrisă, că în speță se aplică prescripția de 3 ani prevăzută de art.3 din Decretul nr.167/1958, și în consecință va admite apelul, va desființa sentința atacată nr.6580/26.05.2008 ca fiind netemeinică și nelegală și va trimite cauza spre rejudecare în fond la aceeași instanță Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelanta - cu sediul în, Calea lui, nr.794, județul V, împotriva sentinței comerciale nr.6580/26.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în contradictoriu cu intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului cu sediul ales în B,--11, sector 1.
Desființează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.10.2008.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
---
Red.Jud. - 15.10.2008
tehnored. - 20.10.2008
Nr.ex.: 4
Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:
Președinte:Alecsandrina RădulescuJudecători:Alecsandrina Rădulescu, Rodica Zaharia