Spete pretentii comerciale. Decizia 436/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 2071/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 436
Ședința publică de la 12 Martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Marcela Câmpeanu
JUDECĂTOR 2: Eugenia Voicheci
JUDECĂTOR 3: Adriana Bucur
Grefier: - -
*******************
Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul împotriva sentinței comerciale nr.1078/23.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a V-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - SRL și.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații prin avocat cu împuternicire avocațială depusă la dosar fila 10, lipsind contestatorul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la dosarul cauzei, prin compartimentul registratură la data de 05 martie 2009, contestatorul a depus înscris prin care arată că își însușește contestația în anulare și solicită judecata în lipsă.
Intimați prin apărător arată că nu mai are alte cereri.
Nemaifiind alte cereri de contestația în anulare.
Intimații prin apărător solicită respingerea contestației în anulare ca nefondată. Astfel, contestatorul pretinde că semnătura sa pe motivele de recurs ar suplini semnătura de pe cererea introductivă de recurs. Cererea de recurs a fost semnată de un avocat care nu a făcut niciodată proba că ar fi fost împuternicit să semneze o asemenea cerere. Contestatorul a arătat că își întemeiată contestația în anulare pe dispozițiile art.318 teza I Cod procedură civilă, or, recursul a fost promovat la data de 04.04.2008 și judecat la data de 23.10.2008, având trei termene de judecată, timp suficient pentru ca partea contestatoare să-și semneze cerere de recurs sau să ca avocatul său să depună împuternicire cu drept de semnare. Față de aceste aspecte, solicită respingerea contestației în anulare, fără cheltuieli de judecată, depunând la dosar concluzii scrise.
Instanța constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
La data de 10 noiembrie 2008 s-a înregistrat sub nr- la Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială contestația în anulare formulată de către în contradictoriu cu - SRL și, împotriva deciziei comerciale nr.1078/23.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a V-a Comercială în dosarul nr-, prin care se solicită anularea acestei decizii.
În motivarea contestației în anulare se arată că la termenul de judecată din 23.10.2008 atât contestatorul cât și avocatul ales au fost în imposibilitate de prezentare. La dosar s-a depus contractul de asistență juridică încheiat între contestator și societatea de avocați, & Asociații. Prin decizia contestată a fost anulat recursul ca nefiind însușit de contestator. Se mai susține că cererea sa de amânare a judecății cauzei a fost respinsă din motive necunoscute de altfel ca și cererea de a se lua la cunoștință de recursurile depuse de pârâți. În raport de aceste situații,contestatorul apreciază că pentru o judecată dreaptă trebuiau respectate principiile egalității în drepturi și dreptul la un proces echitabil. În drept s-au invocat dispozițiile articolului 317 pct.1 și 318 pct. 1 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare intimații solicită respingerea contestației ca inadmisibilă - procedura de citare fiind corect îndeplinită cu contestatorul - și ca nefondată întrucât s-au acordat nenumărate amânări la cererea contestatorului pentru imposibilitate de prezentare a sa sau a avocaților săi, pentru însușirea recursului și pentru luarea la cunoștință a întâmpinărilor și în final la ultimul termen de judecată neîndeplinindu-și contestatorul obligațiile asumate de însușire a recursului și neprezentându-se la dezbateri, cauza a fost corect soluționată. Contestatorul a depus o cerere completatoare și precizatoare prin care arată că motivele de recurs s-au redactat, dezvoltat și semnat de acesta, dar au fost ignorate, instanța de recurs nesoluționându-le. Se mai învederează de acesta că are o stare de sănătate gravă atestată de certificate medicale care nu i-a permis să se prezinte în instanță și să-și însușească recursul. Instanța de apel a admis o excepție de neexecutare a apelantei - SRL deși nu a fost invocată în motivele s ale de apel încălcând dispozițiile articolului 295 (1) Cod procedură civilă. Totodată instanța de apel a judecat cererea petentului, deși a refuzat să timbreze apelul, reținând eronat în hotărâre că apelul a fost legal timbrat.
În final contestatorul arată că instanța reproduce motivele sale de recurs dar omite să le judece.
Analizând contestația în anulare în raport de actele dosarului Curtea reține următoarele:
Prin decizia comercială nr. 1078 din 23 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială în dosarul nr-a fost anulat recursul declarat de recurentul apelant reclamant împotriva deciziei nr.14/A/ 20 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr-,în contradictoriu cu intimatul apelant pârât. De asemenea, s-a anulat ca netimbrat recursul declarat de recurenta apelantă pârâtă - SRL împotriva deciziei nr. 14/A/20.02.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul apelant pârât.
Contestatorul a susținut că procedura de citare cu acesta nu a fost legal îndeplinită, afirmație infirmată de dovezile de îndeplinire a procedurii de citare din dosar precum și de consemnarea în încheierea ședinței din 23 octombrie 2008 a prezenței apărătorului acestuia. Așa fiind, cerințele prevăzute de articolul 317 pct. 1 Cod procedură civilă nu sunt întrunite, textul invocat ca temei de drept nefiind incident în cauză, procedura de citare a contestatorului la judecarea cauzei fiind legal îndeplinită.
Referitor la temeiul de drept invocat în contestație, respectiv articolul 318 (1) Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Instanța de recurs a acordat mai multe termene de judecată recurentului pentru imposibilitate de prezentare și pentru a-și însuși declarația de recurs, acesta nedând curs dispozițiilor instanței în acest sens.
În raport de soluția nulității recursului examinarea motivelor invocate prin cererea de recurs nu era posibilă pentru a fi examinată. Critica adusă prin această contestație deciziei instanței de recurs vizează modul în care instanța de recurs a soluționat problema nulității recursului. Articolul 318 (1) Cod procedură civilă nu vizează greșeli de judecată.
Cum se susține de contestator, altfel ar însemna să se deschidă părților dreptul a provoca rejudecarea căii de atac iar contestația în anulare ar deveni o cale de atac împotriva deciziei dată în recurs, ceea ce nu este posibil.
Așa fiind contestatorul nu a făcut dovada susținerilor sale și nici a întrunirii cerințelor prevăzute de articolul 317(1), 318(1) Cod procedură civilă precum și nu a probat încălcarea principiilor egalității și a dreptului la un proces echitabil invocate în cuprinsul contestației.
În raport de aceste considerente, urmează a respinge ca neîntemeiată contestația în anulare.
./.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca neîntemeiată contestației în anulare formulată de contestatorul împotriva sentinței comerciale nr.1078/23.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a V-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - SRL și.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
ex.2
11.05.2009
Președinte:Marcela CâmpeanuJudecători:Marcela Câmpeanu, Eugenia Voicheci, Adriana Bucur