Spete pretentii comerciale. Decizia 444/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1618/2007)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIE COMERCIALĂ Nr. 444
Ședința publică de la 10 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alecsandrina Rădulescu
JUDECĂTOR 2: Rodica Zaharia
GREFIER ---
Pe rol pronunțarea apelurilor declarate de apelantele AGENTIA DOMENIILOR STATULUI și SC SA împotriva sentinței comerciale nr. 5587 din data de 24.04.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr-.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de3 octombrie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când în urma deliberării a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Prin sentința comercială nr.5587/24.04.2007pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială s-a admis cererea precizată, formulată de reclamanta Agenția Domeniilor Statului A fost obligată pârâta județul C să plătească reclamantei suma de 9.739.- lei (973.908 RON) reprezentând redevență neachitată și penalități de întârziere, motivat de faptul că pretențiile reclamantei sunt justificate pentru suma menționată așa cum acestea au fost precizate prin cererea de majorare a câtimii obiectului cererii din 20.05.2004 (pag.151).
Împotriva sentinței comerciale nr.5587/24.04.2007 au declarat apel ambele părți aflate în litigiu.
Astfel prin apelul său reclamanta critică sentința atacată motivat de faptul că instanța de fond s-a referit la concluziile raportului de expertiză întocmit la data de 24.06.2004, că nu a ținut seama de perioada îndelungată de timp 21.10.2004 - 06.02.2007 în care cauza a fost suspendată, fără ca instituția sa să aibă vreo culpă, decizia suspendării fiind luată de instanță, și că în mod nejustificat a fost obligată pârâta la plata penalităților calculate doar până la data de 11.05.2004 conform expertizei, ori conform cererii de chemare în judecată a cerut penalități până la data stingerii debitului. Cum pârâta nu a achitat debitul restant, la data repunerii cauzei pe rol, instituția sa a formulat o nouă cerere de majorare a pretențiilor, respectiv adresa nr.11936/12.03.2007 pentru termenul din 13.03.2007, în care și-a majorat motivat pretențiile la suma de 1.287.703,30 lei (RON) reprezentând:415.788,83 lei RON redevență neachitată și 871.914,47 lei RON penalități de întârziere calculate până la data de 12.02.2007 conform dispozițiilor art.5.2 din contractul de concesiune nr.260/22.04.2007.
Face apărări pe fond și cere admiterea apelului și obligarea pârâtei la plata sumei astfel majorate.
Prin apelul său pârâta invocă prescripția dreptului la acțiune a reclamantei, motivat de faptul că în speță nu se aplică prescripția prevăzută de legea specială a privatizării așa cum în mod greșit a reținut instanța, ci prescripția extinctivă de 3 ani prevăzută de Decretul nr.167/1958, și nici că în speță s-ar fi întrerupt prescripția prin recunoașterea pretențiilor reclamantei la concilierea din 05.05.2003, concilierea nefiind un motiv de întrerupere a prescripției în sensul dispozițiilor Decretului nr.167/1958.
astfel admiterea apelului și exonerarea unități sale de plata pretențiilor formulate de reclamantă prin acțiune.
Referitor la apelurile declarate în cauză, față de cele de mai sus și având în vedere noile dispoziții ale art.297 (1) Cod procedură civilă, Curtea constată că în mod greșit instanța de fond a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului cu privire la capătul de cerere prin care la data de 12.03.2007 reclamanta și-a majorat pretențiile la suma de 1.282.703,30 RON (pag.264), pretenții asupra cărora instanța de fond nu a făcut nicio referire.
În atare situație, Curtea constatând că în mod greșit instanța de fond a rezolvat procesul fără a se pronunța și cu privire la cererea reclamantei de majorare a pretențiilor pentru suma de 1.287.703,30 RON, față de dispozițiile exprese ale art.297 (1) Cod procedură civilă, va admite ambele apeluri și desființând hotărârea atacată va trimite cauza pentru soluționarea acesteia sub toate aspectele și cu privire la capătul de cerere privind majorarea pretențiilor reclamantei așa cum s-a menționat mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelurile declarate de Agenția Domeniilor Statului cu sediul în B,-, sector 1, și de cu sediul în, nr.834, județul C, împotriva sentinței comerciale nr.5587/24.04.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-.
Desființează sentința atacată, respectiv sentința nr.5587/24.04.2007 și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.10.2008.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
---
Red.Jud. - 15.10.2008
tehnored. - 20.10.2008
Nr.ex.: 4
Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:
Președinte:Alecsandrina RădulescuJudecători:Alecsandrina Rădulescu, Rodica Zaharia