Spete pretentii comerciale. Decizia 451/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIA NR.451/
Ședința publică de la 28 august 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alexandrina Zaharia dr. - -
JUDECĂTOR 2: Gina Ignat
JUDECĂTOR 3: Veronica Pacurariu
Grefier- - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pe rol, judecarea recursului declarat de către pârâta ASOCIAȚIA DE proprietari NR.206 G, cu sediul în G,-, - împotriva sentinței comerciale nr. 38/24.11.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - -, cauza având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde pentru recurenta pârâtă avocat G, lipsă fiind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la al doilea termen de judecată, motivat, iar prin citația emisă s-a pus în vedere recurentei să timbreze cu suma de 1320 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 1,5 lei.
Curtea, având în vedere obiectul cererii - "completarea dispozitivului sentinței civile nr. 727/27.03.2008"constată că din eroare s-a pus în vedere obligativitatea timbrării și nefiind alte cereri acordă cuvântul apărătorului recurentului pentru susținerea recursului.
Apărătorul recurentei susține că intimata a primit hotărârea prin agent procedural și a formulat acțiune pentru completarea dispozitivului cu mult peste termenul de recurs.
Solicită admiterea recursului urmând a se constata tardivitatea formulării cererii de completare a dispozitivului formulată de intimată, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 38/CC/24 noiembrie 2008 Tribunalul Galați, secția comercială, maritimă și fluvială și de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 2812proc.civ. a admis cererea formulată de "" - G și a completat dispozitivul sentinței civile nr. 727/27 martie 2008 a Tribunalului Galați în sensul că a obligat-o pe pârâta Asociația de proprietari nr. 206 și la plata sumei de 65.053,78 lei cu titlu de penalități de întârziere pentru perioada martie 2004 - august 2005.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin cererea introductivă de instanță, reclamanta "" - Gas olicitat obligarea pârâtei Asociația de proprietari nr. 206 G și la plata sumei de 65.053,78 lei cu titlu de penalități de întârziere, calculate pentru perioada martie 2004 - august 2005 și că sunt îndeplinite dispozițiile art. 2812proc.civ.
Împotriva menționatei hotărâri, în termen legal, pârâta Asociația de proprietari nr. 206 Gad eclarat recurs invocând tardivitatea cererii de completarea dispozitivului sentinței civile nr. 727/27.03.2008 formulată de reclamanta "" - În dezvoltarea acestui motiv de recurs pârâta a susținut că reclamanta a primit sentința civilă nr. 727/27.03.2008 a Tribunalului Galați la data de 14 august 2008, că ultima zi pentru a declara recurs a fost prin prorogare ziua de 2 septembrie 2008, deoarece ziua de 30 august 2008 a fost nelucrătoare (sâmbătă). Recurenta a susținut că cererea de completare dispozitiv a fost formulată la data de 29 octombrie 2008, cu încălcarea dispozițiilor art. 2811alin. 1 proc.civ.
Recursul este fondat;
Potrivit art. 2812alin. 1 proc.civ. " se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri ". În speță, sentința nr. 727/27.03.2008 a Tribunalului Galați, secția comercială, a cărei completare s-a solicitat de către recurentă a fost dată "cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare".
Curtea constată că reclamanta "" - Gap rimit sentința civilă nr. 727/27.03.2008 a Tribunalului Galați la data de 13 august 2008, așa cum rezultă din dovada de primire și procesul-verbal de predare de la fila 44 dosar fond și că cererea de completare dispozitiv a fost formulată la data de 29 octombrie 2008 (fila 50 dosar fond).
Din cele expuse mai sus, Curtea constată că reclamanta a formulat cererea având ca obiect completarea dispozitivului sentinței civile nr. 727/27.03.2008 a Tribunalului Galați la data de 29 octombrie 2008, cu depășirea termenului legal de 15 zile.
Așadar, recursul declarat de pârâtă fiind fondat, urmează ca în temeiul art.312 alin.1 și 3 pr.civ. în referire la art. 304 alin.1 pct.9 proc.civ. să fie admis, cu consecința modificării sentinței comerciale nr. 38/24 noiembrie 2008 a Tribunalului Galați în sensul respingerii cererii reclamantei de completare dispozitiv, ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR.206 G, cu sediul în G,-, - împotriva sentinței comerciale nr. 38/24.11.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- și, în consecință;
Modifică sentința comercială nr. 38/24.11.2008 a Tribunalului Galați și în rejudecare:
Respinge, ca fiind tardiv formulată, cererea de completare dispozitiv formulată de reclamanta - "" -
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 august 2009.
Președinte, dr. - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. dr.
Tehno: 2 ex./07.09. 2009
Fond:
Președinte:Alexandrina ZahariaJudecători:Alexandrina Zaharia, Gina Ignat, Veronica Pacurariu