Spete pretentii comerciale. Decizia 457/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 457/R-
Ședința publică din 23 Aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Miriță judecător
JUDECĂTOR 2: Ioana Bătrînu
Judecător: -
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile formulate de recurenta - reclamantă SC SA PRIN LICHIDATOR EXPERT, cu sediul în Pitești,-,.1,.17, și recurenta - pârâtă AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B, sector 1, str. -. - nr. 50, împotriva sentinței nr. 95/C din 30.01.2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Dezbaterile în fond asupra recursului au avut loc în ședința din 18.04.2008, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de la aceea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar pronunțarea s-a amânat la data de 23.04.2008, când s-a dat următoarea soluție:
CURTEA
Constată că, prin sentința comercială nr.95/C/30.01.2008 a Tribunalului Comercial Argeșa fost admisă cererea formulată de SC SA, prin lichidatorul judiciar SC. Expert și a fost obligată pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la plata sumei de 5.000 lei, reprezentând contravaloarea despăgubiri și la 889 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel,tribunalula constatat că la 27.04.2007, SC SA a solicitat obligarea pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) la plata sumei de 5.000 lei, reprezentând contravaloarea activului Moară și a suprafeței de 945,912teren, sub motiv că aceste bunuri au ieșit din patrimoniul său în baza sentinței civile nr.7829/29.09.1998 a Judecătoriei Pitești și a deciziei civile nr.966/2.04.1999 a Tribunalului Argeș; că reclamanta a fost privatizată în anul 2000 prin contractul de privatizare AG 21/2000; în drept, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile art.39 din Legea nr.137/2002 și ale art.324din Legea nr.99/1999.
Tribunalul a constatat, de asemenea că, pârâta AVAS a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței; excepția prescripției dreptului material la acțiune în raport cu dispozițiile art.39 din Legea nr.137/2002 și excepția netimbrării cererii de chemare în judecată; iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, iar în subsidiar a solicitat să fie obligată la plata contravalorii contabile a acestor bunuri, în procent de 90,19%, întrucât prin contractul de privatizare, pârâta a vândut numai 90,19% din capitalul social al SC SA, în drept invocând art.3 alin.3 din Legea nr.31/1990 potrivit căreia "acționarii. răspund numai până la concurența capitalului social subscris".
Analizând excepțiile, prin încheierea din 3.10.2007,tribunalula respins excepția ca neîntemeiată.
Analizând pe fond litigiul,tribunalula constatat că,în faptpârâta a vândut lui G pachetul majoritar de acțiuni, reprezentând 90,19% din capitalul social subscris al SC SA; că activul moară și terenul aferent situate în comuna, obiect al litigiului, au fost evaluate, cu ocazia privatizării la valoarea lor contabilă de 21.806.000 lei ROL, înscrisă în contabilitatea societății; că aceste bunuri au ieșit din patrimoniul reclamantei, la 31.01.2006, în baza sentinței civile nr.7829/29.09.1998 a Judecătoriei Pitești, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.966/2.04.1999 a Tribunalului Argeș.
În drept,tribunalula constatat că incidente în cauză sunt dispozițiile OUG nr.88/1997, așa cum a fost modificată prin Legea nr.99/1999, precum și dispozițiile Legii nr.137/2002, modificată și republicată în varianta aflată în vigoare la data soluționării prezentei cauze.
Cu privire la valoarea imobilelor și la modul de calcul al acestora, tribunalul a concluzionat că atât OUG nr.88/1997, așa cum a fost modificată, cât și Legea nr.137/2002, fixează cadrul procedural de soluționare al litigiilor privind despăgubirile acordate de stat societăților privatizate în cazul în care din patrimoniul acestora au ieșit bunuri prin restituirea lor foștilor proprietari. Se argumentează că textul art.30 alin.3 din legea arătată stipulează faptul că prevederile art.324din OUG nr.88/1997 cu modificările ulterioare rămân aplicabile numai contractelor de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.137/2002, ipoteză în care se încadrează și contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni în litigiu (AG 21/15.06.2000).
Analizând aceste texte,tribunalulconstată că valoarea despăgubirilor prevăzută de legiuitor reprezintă "echivalentul bănesc al prejudiciului", fără a distinge asupra modului de calcul al acestuia. Pentru aceste motive, tribunalul a înlăturat teza reclamantei prin care aceasta susține că prevederile Legii nr.137/2002 nu ar fi aplicabile în cauza de față fiind incidente doar dispozițiile OUG nr.88/1997, motiv pentru care aceasta nu a fost de acord cu suma stabilită cu titlul de despăgubiri prin raportul de expertiză, prin care a fost evaluat bunul la valoarea lui contabilă și nu la cea de circulație. În plus, aratătribunalul, nu se poate pretinde evaluarea la valoarea de circulație a bunurilor în litigiu, deoarece în speță nu sunt incidente regulile răspunderii civile delictuale, despăgubirea acordată de stat, având natura juridică de garanție legală care trebuie să fie limitată în marginile consacrate de art.30 alin.1 din Legea nr.137/2002, potrivit căruia "în toate cazurile valoarea despăgubirilor acordate potrivit art.27-29, nu va putea depăși cumulat 50% din prețul plătit efectiv de cumpărător".
Relativ la această proporție,tribunalula constatat că, potrivit raportului de expertiză, expertul a fost în imposibilitatea de a stabili dacă valoarea despăgubirilor calculate se încadrează în limita celor 50 de procente din prețul plătit, deoarece reclamanta nu i-a pus la dispoziție caietul de sarcini și nici anexele în baza cărora a fost perfectat contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni. Observând însă că pârâta nu a contestat valoarea bunurilor stabilite de expert,tribunalula concluzionat că acest procent este conform legii.
Tribunalul a mai constatat că, expertul a stabilit o valoare a bunurilor de 5.470,13 lei, însă reclamanta nu și-a majorat pretențiile, astfel că a fost luată în discuție doar suma de 5.000 lei, invocată în acțiune.
De asemenea, tribunalul a înlăturat apărarea pârâtei prin care aceasta susținea că ea trebuie să fie obligată la despăgubiri în limita procentului de 90,19% din capitalul social vândut reclamantei, reținând că, răspunderea pârâtei este angajată în calitate de autoritate publică și nu în calitate de acționar potrivit Legii nr.31/1990.
La 6.03.2008, SC SA a declarat recurs, criticând soluția instanței de fond ca nelegală.
Se susține că greșit instanța de fond a respins obiecțiunile formulate de reclamantă la raportul de expertiză, invocându-se faptul că acestea nu au fost depuse în termenul legal. Apelanta susține că aceasta a depus la instanța de fond o cerere de imposibilitate de prezentare, cerere care a fost respinsă deși dovada imposibilității a fost dovedită cu acte.
Recurenta arată, de asemenea, că obiecțiunile la expertiză vizau criteriile de evaluare a valorii imobilelor în litigiu, aceasta susținând că evaluarea trebuia să se facă la valoarea de circulație și nu la cea contabilă așa cum a fost efectuată în cauză. În acest sens se susține că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.324din OUG nr.88/1997, argumentând în acest sens și cu prevederile art.30 alin.3 din Legea nr.137/2002, text care consacră ultraactivitatea legii civile vechi în raport cu dispozițiile legii civile noi, în sensul că primul act normativ ar rămâne aplicabil contractelor de vânzare-cumpărare încheiate înainte de data intrării în vigoare a Legii nr.137/2007. Se mai arată, de asemenea că, textul art.324din OUG nr.88/1997 obligă instituția publică la o despăgubire care să acopere echivalentul prejudiciului.
II. La 20.03.2008, AVAS a declarat recurs, criticând soluția instanței de fond ca nelegală.
1. Nelegalitatea sentinței deoarece instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune invocat de pârâtă.
Se susține că instanța trebuia să ia ca punct de plecare în calcularea termenului de prescripție data de 3.12.1999, acesta fiind momentul la care a fost pronunțată decizia nr.3926/3.12.1999 a Curții de APEL PITEȘTI prin care a fost respins recursul declarat de SC SA. Faptul că reclamanta a pus în aplicare hotărârea abia în anul 2006, nu o îndreptățește să solicite în anul 2007 despăgubirile de la AVAS, iar în intervalul de timp arătat reclamanta a avut doar dreptul de folosință al bunurilor nu și dreptul de proprietate.
2. Greșit instanța de fond a respins excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Argeș, încălcând astfel teza 1 din art.5 și art.10 pct.1 Cod pr.civilă.
Se susține că instanța de fond a aplicat greșit art.12 Cod pr.civilă, rezumându-se să rețină opțiunea reclamantei de a alege instanța fără să aibă în vedere și textele legale arătate mai sus.
3. Greșit instanța de fond nu a ținut cont că despăgubirea trebuie să se facă în limita procentului de 90,19% cât a reprezentat obiectul contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni.
Recursurile sunt fondate.
Este fondat recursul formulat de SC SA, încadrat din oficiu de curte în motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
1. Curtea constată că, este fondată critica recurentei prin care aceasta susține că instanța a respins greșit cererea reclamantei de obiecțiuni la raportul de expertiză. În adevăr, apărătorii reclamantei au făcut dovada că, la data de 12.12.2007, când a avut loc ședința de judecată a prezentului litigiu, aceștia au fost în imposibilitatea de a se prezenta la instanță (fila 105). Cu toate acestea, instanța a respins cererea de amânare a cauzei, invocând faptul că reclamantei i-a mai fost încuviințată o amânare la termenul anterior.
De asemenea, curtea constată că, textul art. 156 Cod pr.civilă,interzice instanței să amâne cauza pentru un al doilea termen pentru lipsă de apărare, însă într-o astfel de ipoteză ea este obligată să amâne judecata pentru acest motiv, în vederea depunerii de concluzii scrise, și că în speță reclamanții au depus obiecțiuni în termenul acordat pentru depunerea concluziilor scrise. Cu toate acestea, instanța de fond a considerat că reclamanta a încălcat dispozițiile art.212 alin.2 Cod pr.civilă, respingându-le ca tardiv formulate.
Curtea consideră că, reclamanta nu s-a aflat în ipoteza prevăzută de art.156 Cod pr.civilă, pentru că aceasta a solicitat amânarea cauzei nu pentru lipsă de amânare ci pentru imposibilitatea apărătorului de a se prezenta în fața instanței la termenul de judecată.
În fine, curtea constată că, din interpretarea art.322 pct.8 Cod pr.civilă, potrivit căruia: dacă partea a fost împiedicată să se înfățișeze la judecată și să înștiințeze instanța despre aceasta dintr-o împrejurare mai presus de voința sa,soluția instanței este supusă revizuirii, rezultă că legiuitorul obligă instanța să acorde termen în situația de imposibilitate a părții de a se prezenta la instanță și dacă el anunță această imposibilitate înainte de termenul de judecată.
În concluzie, instanța de fond a invocat greșit textul art.156 Cod pr.civilă, cu atât mai mult cu cât apărătorii reclamantei au făcut dovada că sunt în imposibilitatea de a se prezenta la instanță, dovadă care potrivit înscrisurilor aflate la dosar fac credibilă imposibilitatea lor de a se prezenta; în realitate, tribunalul trebuia să admită cererea de amânare, reclamanta având dreptul la această amânare așa cum rezultă din textul art.322 pct.8 Cod pr.civilă.
Pentru aceste motive soluția instanței de fond este casabilă, potrivit textului art.312 alin.5 Cod pr.civilă, și pentru motivele care vor fi arătate în continuare.
2. Relativ la legea aplicabilă speței, curtea constată că actul de vânzare-cumpărare a acțiunilor a intervenit la 15.06.2000 și că, în consecință, litigiile născute în legătură cu orice conflict născut din executarea acestui contract este supus legii în vigoare la data încheierii contractului, respectiv OUG nr.88/1997, așa cum a fost modificată până la OUG nr.38/20.04.2000, inclusiv.
Relativ la aplicabilitatea Legii nr.137/2002, curtea constată că din interpretarea art.30 alin.3 al acestei legi, litigiul de față continuă să fie subordonat OUG nr.88/1997, arătat mai sus și nu Legii nr.137/2002, rațiune care este conformă principiilor dreptului, ca și cu art.15 alin.2 din Constituție, ce consacră principiul neretroactivității legii noi: egea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Dat fiind că, obiecțiunile invocate de reclamantă necesită completarea expertizei, curtea constată că se impune casarea cauzei cu trimitere spre rejudecare potrivit art.312 alin.5 Cod pr.civilă.
3. Relativ la modul de calcul al prejudiciului, dat fiind că art.324din OUG nr. 88/1997 prevede obligația legală la despăgubire fără nicio precizare, curtea consideră că această regulă trebuie să fie interpretată prin aplicarea regulilor dreptului comun în materia obligației de despăgubire pentru garanția de evicțiune. Dreptul comun în această materie este art.1337 și următoarele din Codul civil. Mai exact, în speță este aplicabil art.1344 cod civil care prevede că <<în cazul în care din orice motiv a intervenit o sporire a valorii bunului, vânzătorul este dator să plătească cumpărătorului, pe lângă prețul vânzării excedentul valorii existente la epoca evicțiunii>>. Interpretând acest text, curtea consideră că, în situația în care singura sporire de valoare este cea rezultată din creșterea valorii pe piață a bunului, acest spor trebuie acordat.
II. Pe cale de consecință se impune și admiterea recursului pârâtei AVAS, având în vedere că aceasta ridică chestiuni de fond ce necesită o verificare unitară pentru soluționarea litigiului.
1.Cu privire la excepțiile invocate de aceasta, curtea constată că ele nu sunt fondate.
Excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Argeș este nefondată, deoarece așa cum bine a reținut această instanță, pârâta este o instituție publică și potrivit art.8 Cod pr.civilă, reclamantul poate formulaacțiunea împotriva acesteia la din reședința județului unde își are domiciliul reclamantul.
Nici excepția prescripției dreptului la acțiune nu este fondată, deoarece, așa cum bine a reținut prima instanță, termenul de prescripție este de 3 ani de zile, prevăzut de art.1 din Decretul nr.167/1958 și nu cel prevăzut de art.3228din OUG nr.88/1997, căci acest litigiu nu vizează o operațiune sau un act prevăzut de acest act normativ. De asemenea, curtea constată că instanța de fond a reținut corect că momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție este cel de la data de 31.01.2006, dată la care au ieșit bunurile din patrimoniul reclamantei. Dacă s-ar raționa altfel, ar însemna că, reclamantul putea să pretindă despăgubirile ce constituie obiectul prezentului litigiu, deși el exploata în continuare bunul.
2. Relativ la critica privind procentul de 90,19% din capitalul social, recurenta susține că în limita acestei proporții ar putea fi obligată la despăgubiri de 90,19% din valoarea bunurilor în litigiu. Curtea constată că obligația la despăgubire stabilită de art.324din OUG nr.88/1997 este obligație legală a statului, acesta garantând societății privatizate că o va despăgubi în cazul în care ea a fost obligată să restituie bunuri foștilor proprietari.
În consecință, fiind o obligație legală la despăgubire ea nu este circumstațiată de proporția acțiunilor transferate acționarilor. Această regulă este rațională, căci întregul patrimoniu al societății privatizate a aparținut statului și, în consecință, acesta trebuie să garanteze pentru orice evicțiune totală sau parțială. Așa cum se observă, această obligație de garanție a evicțiunii nu este legată de vânzarea acțiunilor către unul sau altul dintre acționari, ci de transferul proprietății din domeniul public în cel privat.
dreptul la despăgubire al societății reclamante este limitat de întinderea prejudiciului și nu procentul acțiunilor vândute de AVAS. Curtea, consideră că dreptul la despăgubiri prevăzut de art.324din OUG nr.88/1997, ca și cel prevăzut de art.29 din Legea nr.137/2002, este o aplicare a dreptului la despăgubire pentru evicțiune, drept ce-și are sediul general în art.1337-1351 Cod civil.
3. Relativ la cererea de suspendare formulată de pârâtă, curtea constată că aceasta a rămas fără obiect, având în vedere că sentința instanței de fond a fost casată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile formulate de recurenta - reclamantă SC SA PRIN LICHIDATOR EXPERT, cu sediul în Pitești,-,.1,.17, și recurenta - pârâtă AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B, sector 1, str. -. - nr. 50, împotriva sentinței nr. 95/C din 30.01.2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red.
/4 ex/14.05.2008
Jud.fond
Președinte:Ioana MirițăJudecători:Ioana Miriță, Ioana Bătrînu
