Spete pretentii comerciale. Decizia 460/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.460
Sedința publică din 05 noiembrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Decebal Taragan
JUDECĂTOR 2: Minodora Condoiu
GREFIER - - -
****************
Pe rol pronunțarea asupra cererii de apel, formulată de apelanta reclamantă - D & D SRL B, împotriva sentinței comerciale nr.110 F/03.03.2008 pronunțată de Tribunalul Ialomița Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă - ASIGURARI SA - SUCURSALA
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 29.10.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta și când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 05.11.2008, când a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA:
Deliberând asupra apelului de față, constată:
Prin sentința comercială nr. 110F DIN 3.03.2008 a Tribunalului Ialomița - Secția Civilă, s-a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta - D & D SRL B, în contradictoriu cu pârâta - ASIGURARI SA- SUCURSALA
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere susținerile părților, probele administrate în cauză și dispozițiile legale în materie.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, reclamanta D & D SRL, considerând-o netemeinică și nelegală.
În motivarea apelului, reclamanta a arătat, că prin sentința civilă, pe care o critică, instanța i-a respins, cererea formulată, ca nefondată, având în vedere faptul că, față de declarația, semnată de reprezentantul legal al societății, la data de 15.05.2007, orice obligație a asiguratorului, se stinge.
Potrivit articolului 261 pct 5 Cod procedură civilă, hotărârea va cuprinde, în mod obligatoriu, "motivele de fapt și de drept, care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". Tribunalul Ialomița nu a respectat această cerință imperativă a legii. Având în vedere că, întreaga motivare a hotărârii, se bazează pe declarația din data de 15.05.2007, a apreciat, în primul rând, că instanța trebuia să dea o calificare juridică acestei declarații, pentru a se putea verifica, condițiile de fond și de formă, precum și efectele pe care le producea, cu alte cuvinte, să lămurească situația de fapt și de drept, sub toate aspectele sale.
Potrivit articolului 1091 Cod civil, obligațiile se sting prin plată, prin novațiune, prin anulare sau resciziune, prin efectul condiției rezolutorii și prin prescripție. Prin nemotivarea hotărârii în drept, nu se poate ști care anume mod precizat, expres de lege, a dus la stingerea obligației asigurătorului. Declarația nu este un mod de stingere a unei obligații.
Pe de altă parte, față de dispozitivul sentinței, respinge cererea, ca nefondată, și, din nou în lipsa unei motivări, instanța de fond, probabil, a interpretat această declarație, ca fiind o renunțare la un drept, însă, și în acest caz, hotărârea este nelegală.
Renunțarea la un drept este un act de dispoziție, pentru a produce efecte, renunțarea trebuie făcută de titularul dreptului, personal sau prin mandatar, cu procură specială și să fie fără echivoc.
În cauză, titulară a dreptului și parte, semnatară în contractul de asigurare, este persoana juridică SRL. Persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale, conform actului constitutiv și dispozițiilor legii. În relațiile cu terții, reclamanta este reprezentată de administrator. Pentru a face, însă, acte de dispoziție, administratorul trebuie să primească un mandat special - mandat ce nu a fost acordat în cauză.
Prin urmare, având în vedere principiul relativității actelor juridice, respectiv "declarație", nu conține voința persoanei juridice, fiind inopozabilă.
Cu privire la înscrisul "declarație", ca instumentum, formulatul este integral tipărit și pus la dispoziție, de către societatea de asigurare. Totodată, principalul rol al acestui înscris, este de a preciza modalitatea de plată a despăgubirii, declarația, ce se consideră liberatorie pentru asigurator, este strecurată, în acest înscris, astfel că, semnarea cererii de plată duce, implicit, și la asumarea acestei declarații.
Dacă se refuza semnarea înscrisului, societatea nu primea nici măcar acea despăgubire, parțială, necesară pentru acoperirea prejudiciului suferit. Totodată, respectivul înscris, nu cuprinde și o rubrică în care semnatarul să insereze, eventualele, obiecțiuni.
Reclamanta, a mai arătat că, pentru a produce efecte și pentru a fi fără echivoc, declarația de renunțare la restul de despăgubire, trebuia să fie materializată într-un înscris separat, provenit integral de la partea semnatară.
Prin impunerea semnării acestei declarații, cuprinsă în cadrul unei simple cereri de plată, societatea de asigurare manifestă o poziție dominantă, aplicând Legea nr. 136/1996, într-un mod abuziv.
Prin OUG nr. 61/2005, au fost modificate unele dispoziții ale Legii nr. 136/1995, printre care și articolul 55. Astfel, alineatul 4 al articolului 55 prevede: "Odată cu încasarea despăgubirii, persoanele păgubite vor declara, în scris, că au fost despăgubite, pentru pagubele suferite și că nu mai au nici o pretenție de la asiguratorul de răspundere civilă și asigurat în legătură cu paguba suferită". Însă, această dispoziție nu este aplicabilă, în cauză.
Potrivit articolului 1 din Legea nr. 136/1995, în România, activitatea de asigurare se desfășoară sub forma asigurărilor facultative și obligatorii.
Articolul 2 arată că, în asigurarea facultativă, raporturile dintre asigurat și asigurator, precum și drepturile și obligațiile fiecărei părți, se stabilesc prin contractul de asigurare.
Articolul 3 prevede că, în asigurarea obligatorie, raporturile dintre asigurat și asigurator, drepturile și obligațiile sunt stabilite prin lege.
Articolul 55, ce cuprinde obligativitatea respectivei declarații, este cuprinsă în Cap. III - Asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule - reglementând o asigurare obligatorie.
Reclamanta se află în prezența unei asigurări facultative, raporturile dintre părți fiind guvernate, doar,de contractul de asigurare.
Contractul de asigurare facultativă cuprindea: cererea chestionar; polița de asigurare; clauzele speciale, concret fiind vorba de Clauza 54-0/3, însușită prin semnătura de părți, care prevede, în mod expres, la punctul 12 că la, prezenta clauză se aplică toate prevederile din Condițiile generale, privind asigurarea animalelor pentru riscuri generale și boli COD 54-0.
Nici unul dintre documentele menționate, care împreună, reprezenta legea părților, nu prevedeau obligativitatea semnării unei declarații, de renunțare, în cazul producerii evenimentului asigurat, sau interzic, părții nemulțumite, să se adreseze instanței de judecată. Dimpotrivă, punctul 50 din condițiile generale, prevede expres că, dreptul de a ridica pretenții față de asigurator, privind plata unor despăgubiri, stinge în termen de 2 ani, iar potrivit punctul 52, orice litigiu, în legătură cu aplicarea prezentelor condiții, se rezolvă de instanțele de judecată.
Prin urmare, apreciind că respectiva declarație ar fi în concordanță cu legea și cu voința părților, aceasta nu înlătură dreptul reclamantei, de a cere instanței de judecată, verificarea modului în care s-au îndeplinit obligațiile, avînd în vedere punctul 50, care reglementează dreptul asiguratului - exclusiv, de a ridica pretenții față de asigurator, privind plata unei despăgubiri. Situația reglementată nu se referă, așadar, doar la plata despăgubirii ci, la pretențiile ce s-ar putea ridica, după efectuarea unei, plăți. Și din acest punct de vedere, hotărârea instanței de a respinge cererea, ca nefondată, este nelegală.
Mai mult, dacă a apreciat că este aplicabil în cauză alineatul 4 al articolului 55, atunci devenise aplicabil și alineatul 5 al aceluiași articol, care prevede că, în situația efectuării plății, în termen de 30 de zile, de la data intrării sumei în contul său bancar, nu a notificat, asiguratorului, obiecțiunile sale. Or, așa cum reiese din extrasul de cont, existent la dosar, banii au intrat în cont, la data de 23.05.2007, iar notificarea ce cuprindea obiecțiunile reclamantei, față de despăgubirea primită și, totodată, convocarea la conciliere directă a fost trimisă la data de 8.06.1007, deci la mai puțin de 30 de zile. Prin urmare, față de obiecțiunile formulate de reclamantă, în termen, legea nu o prezumă integral despăgubită, iar respectivele declarații sunt, inoperante, prin efectul legii.
Față de toate aceste considerente, hotărârea instanței de fond, ce consideră stinsă, orice obligație a asiguratorului, este dată cu încălcarea și interpretarea greșită a legii, precum și prin interpretarea greșită a actului dedus judecății.
Pe fondul cauzei, din motivarea succintă a hotărârii, reiese că, instanța de fond nu a răspuns tuturor argumentelor, invocate de reclamantă, nici măcar implicit.
Cererea reclamantei a avut ca obiect, obligarea asiguratorului, la plata integrală a despăgubirii și a fost întemeiată, pe două considerente: reducerea cu 50%, în mod abuziv și aleatoriu, a despăgubirii cuvenite, pentru paguba suferită; despăgubirea să cuprindă și paguba prevăzută, în procesul verbal din 11.05.2007.
Reclamanta a mai arătat, față de primul considerent că, în cererea de chemare în judecată, asiguratorul a redus despăgubirea cuvenită și calculată, pentru paguba survenită, în mod abuziv și aleatoriu, atât prin reducerea cantității, de la 80 tone la 75 tone, cât și prin reducerea sumei.
Potrivit procesului verbal de constatare - evaluare și a fișei de calcul, după aplicarea reținerilor, valoarea despăgubită este de 260.812 lei. Această sumă a fost redusă, cu o proporție de 50%, considerată ca risc favorizat neacoperit.
Această practică a societății de asigurare, a reclamat-o prin cererea de chemare în judecată, însă, instanța de fond nu a cercetat- Nici o clauză contractuală nu permite asiguratorului să facă reduceri, în baza unor aprecieri subiective. Situațiile în care pot fi aplicate reduceri, la despăgubirea cuvenită, sunt expres menționate la punct 27 din Condiții generale.
Cauzele producerii pagubei au fost stabilite pe bază de analize la laborator, analiză pe care asiguratorul avea posibilitatea să le conteste, prin solicitarea unei contraexpertize, conform articolului 33 din Condițiile generale. Prin neformularea de obiecțiuni se poate prezuma că a acceptat concluziile buletinelor de analiză, astfel că, reducerea aplicată, este nelegală.
Al doilea considerent, se referă la faptul că, paguba reală, înregistrată, a fost mai mare decât cea reținută, unele efecte fiind descoperite mai târziu. Conform procesului verbal din data de 11.05.2007, s-au mai recoltat încă 5 tone crap, ieșit ulterior la suprafața apei. Paguba este rezultat, ca urmare a aceluiași eveniment, doar constatarea ei s-a făcut mai târziu.
Față de motivarea că lipsește procesul - verbal din data de 11.05.2007, instanța în baza rolului activ, avea obligația să dispună înfățișarea înscrisului invocat (fiind vorba de o simplă eroare).
În susținerea apelului s-a solicitat proba cu înscrisuri, iar cererea a fost timbrată cu o taxă de timbru în sumă de 2.542 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei.
Apelul este fondat.
Analizând actele și lucrările dosarelor, în raport cu motivele de apel invocate, probele administrate, clauzele contractuale și dispozițiile legale în materie, Curtea constată că, la data de 8.01.2007, reclamanta a încheiat cu pârâta, polița de asigurare nr.-, prin care, fondul piscicol, de la ferma Ratca, situată în comuna, jud. I, a fost asigurat, atât pentru riscurile generale, cât și pentru cele speciale, prevăzute la punctul 5 din Clauza 54-0/3, ce constituie, anexă la poliță.
Potrivit notei de constatare, din data de 4.05.2007, începând cu data de 2.05.2007, s-au înregistrat pierderi, prin mortalitate, a unor cantități de, din fondul piscicol asigurat, la ferma menționată mai sus.
Prin procesul verbal de constatare-evaluare, din 15.05.2007, întocmit în prezența părților, s-a constatat că, prin producerea evenimentului asigurat, s-a creat reclamantei, o pagubă, prin pierderea unei cantități de 75 tone, în valoare totală de 367.500 ron.
Din cuprinsul documentelor de constatare, cât și buletinelor de analize, rezultă că,cauza determinantă a producerii pagubeil-a constituitlipsa oxigenului, care este risc, special, asigurat, potrivit punctului 5.2.2. din Clauza 54-0/3, din anexa la polița de asigurare, astfel că, pârâta trebuia să plătească, întreaga, contravaloare a despăgubirii, neexistând nici un temei legal sau contractual, pentru reținerea a 50% din suma datorată, prin interpretarea, unilaterală, a contractului de asigurare, de către pârâtă.
În aceste condiții, Curtea constată că, nu are nici o relevanță juridică faptul că, reprezentantul reclamantei, a dat pârâtei, la data de 5.05.2007, cu ocazia plății unei părți din despăgubire, o declarație, că, nu mai are nici un fel de pretenții, față de asigurator, în legătură cu această daună, atâta vreme cât, acesta nu a avut un mandat special, din partea firmei, pe care o reprezenta.
În consecință, Curtea constată că, instanța de fond a reținut o situație de fapt eronată în cauză, pe baza probelor administrate, și a făcut o interpretare și aplicare greșită a clauzelor contractuale și a dispozițiilor legale în materie, specifice speței și menționate mai sus, astfel că, motivele de apel sunt întemeiate.
Față de considerentele expuse mai sus, Curtea constată că, sentința comercială atacată este netemeinică și nelegală, și urmează a fi schimbată, în tot, prin admiterea, în parte, a acțiunii, numai pentru 75 tone, pentru care s-a făcut dovadă certă, prin documente opozabile pârâtei, în principal, cel din 15.05.2007, în valoare de 367.500 ron, din care se vor scădea: plata parțială efectuată, deja, în valoare de 117.126 ron, pierderi tehnologice de 15%, în sumă de 52.088 ron, franciză de 54.600 ron și contravaloarea primelor de asigurare datorate, până la sfârșitul perioadei de asigurare, în sumă de 13.280 ron, cu care, de altfel, reclamanta a fost de acord, astfel că, în final, pârâta va mai fi obligată la plata unei diferențe de 160.406 ron, către reclamantă.
Văzând și dispozițiile articolului 274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta reclamantă - D & D SRL, cu sediul în B,-,. 5,. 2,. 8,. 52 sector 4, împotriva sentinței comerciale nr.110 F din 3.03.2008 a Tribunalului Ialomița - Secția Civilă, în contradictoriu cu intimata pârâtă - ASIGURARI SA - SUCURSALA, cu sediul în S, nr. 3, Județ I, și în consecință:
Schimbă, în tot, sentința atacată, în sensul că, admite, în parte, acțiunea și obligă pârâta la plata sumei de 160.406 lei, reprezentând diferență despăgubire, datorată și neachitată, către reclamantă.
Obligă intimata - pârâtă la plata sumei de 6.701 lei cheltuieli de judecată, la fond și în apel, către apelanta - reclamantă.
Definitivă. Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi - 5.11.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - -
GREFIER
- -
Red.Jud.
Tehnored.
4 ex.
18.11.2008
Tribunalul Ialomița - Secția Civilă
Judecător fond:
Președinte:Decebal TaraganJudecători:Decebal Taragan, Minodora Condoiu
