Spete pretentii comerciale. Decizia 463/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 155/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 463

Ședința publică de la 06 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Adriana Bucur

JUDECĂTOR 2: Marcela Câmpeanu

Grefier: - -

Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta reclamantă - SRL împotriva sentinței comerciale nr.11856/22.10.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a-VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚA.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanta reclamantă prin avocat - cu împuternicire avocațială depusă la dosar fila 74 și intimata pârâtă prin avocat care depune împuternicire avocațială la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Intimata pârâtă prin apărător depune la dosar tranzacția încheiată între părți, tranzacție ce este semnată de administratorul societății apelantei reclamante și de către intimata pârâtă prin avocat cu procură notarială pe care o depune în anexă la dosar.

Apelanta reclamantă prin apărător solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței și să se ia act de tranzacția încheiată între părți.

Intimata pârâtă prin apărător solicită să se ia act de tranzacția încheiată între părți.

Instanța constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra apelului de față de a reținut și constatat că:

Prin sentința comercială nr. 11856 din 22.10.2007, Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC JUDETEȚEAN DE URGENȚĂ T, a obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 736.171,75 lei debit actualizat cu rata inflației și dobândă egală de la data acțiunii până la achitarea efectivă și suma de 12.333 lei cheltuieli de judecată dispunând și restituirea echipamentelor hardware și de rețea puse la dispoziția pârâtului.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen, motivat și legal timbrat - SRL, criticile vizând netemeinicia sentinței atacate, sub aspectul neacordării dobânzii legale aferente debitului principal de la data scadenței și până la data introducerii cererii de chemare în judecată potrivit articolului 43 Cod comercial și articolului 1084 cod civil și sub aspectul determinării exacte a echipamentelor în privința cărora instanța a dispus restituirea.

Apelanta a susținut că hotărârea este netemeinică și prin aceea că instanța a limitat cheltuielile de judecată proporțional cu suma de bani la plata căreia a fost obligat pârâtul, iar pe de altă parte prin aceea că nu a acordat onorariul de avocat.

Intimata a depus întâmpinare în combaterea apelului solicitând respingerea acestuia ca neîntemeiat.

În ședința publică de la 6.11.2008, părțile în cauză au depus la dosarul cauzei TRANZACȚIA încheiată la 6.11.2008 prin care au înțeles să litigiul ce formează obiectul dosarului nr-.

În aceste condiții, potrivit articolului 295 Cod procedură civilă și articolului 296 Cod procedură civilă, Curtea urmează să admită apelul cu consecința schimbării în tot a sentinței atacate.

Constatând după verificarea tranzacției, că aceasta exprimă voința liberă a părților de a pune capăt litigiului, că părțile au capacitate legală de a tranzacționa, că prin încheierea tranzacției nu se încalcă o dispoziție imperativă a legii și că tranzacția este susceptibilă de a fi pusă în executare, Curtea va lua act de tranzacție în temeiul articolelor 271 - 273 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de apelanta reclamantă - SRL, cu sediul în B,--39,. 3,. parter sector 2, împotriva sentinței comerciale nr.11856/22.10.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a-VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚA T, cu sediul în T,-, Județ

Schimbă în tot hotărârea atacată și pe fond ia act de tranzacția încheiată între părți, având următorul cuprins: "TRANZACȚIE:. Avand in vedere ca - SRL are calitatea de apelant-reclamant in cauza ce formeaza obiectul dosarului avand nr. unic - al Curtii de Apel B-Sectia a V-a comerciala, dosar in care SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA T are calitatea de intimat-parat. Avand in vedere ca prin sentinta comerciala nr. 11856/22.10.2007 pronuntata in dosarul avand nr. unic -, Tribunalul B-Sectia a VI-a comerciala a admis actiunea formulata de catre apelanta-reclamanta - SRL si a obligat intimata-parata SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA T: -la plata sumei de 736.171,75 lei debit actualizat cu rata inflatiei de la data scadentei si pana la data introducerii cererii de chemare in judecata; la plata dobanzii legale aferente debitului de la data introducerii cererii de chemare in judecata si pana la data platii efective; -la restituirea echipamentelor hardware si de retea puse la dispozitia intimatei-parate Spitalul; -la plata cheltuielilor de judecata, in cuantum de 12.333 lei; Avand in vedere ca pentru recuperarea sumei datorate de catre SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA T, - SRL a efectuat cheltuieli in cuantum total de 77.132,36 lei reprezentand: taxa de timbru, timbru judiciar, onorariu expertiza financiar-contabila, onorariu avocat. Avand in vedere ca SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA T, prin ordinele de plata nr. 2252/18.10.2007, 4078/27.12.2007, 81/29.01.2008 si 119/29.01.2008 a efectuat plati in cuantum total de 684.416,08 lei. 1. - SRL, societate comerciala de nationalitate, cu sediul in B,--39, tronon III, parter, sector 2, inmatriculata in Registrul Comertului B sub nr. J-, Cod Unic de Inregistrare -, reprezentata prin Administrator avand calitatea de apelanta-reclamanta denumita in continuare si 2. SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA T, cu sediul in T,-, jud. T, reprezentata prin Av. avand calitatea de intimata-parata denumita In continuare SPITALUL. In conformitate cu prevederile art. 1704-1717 Cod Civil si ale art. 271-273 Cod procedura civila au convenit dupa cum urmeaza: Art. 1. SPITALUL se obliga sa plateasca catre SRL suma de 51.755,67 lei reprezentand diferenta dintre suma de bani acordata cu titlu de debit actualizat cu rata inflatiei de catre Tribunalul B prin sentinta comerciala susmentionata si platile partiale efectuate de catre SPITAL. Art. 2. SPITALUL se obliga sa plateasca catre SRL suma de 76.706,24 lei reprezentand dobanda legala pentru perioada cuprinsa intre scadenta debitului principal si data introducerii cererii de chemare in judecata, astfel cum a fost determinata prin raportul de expertiza financiar-contabila intocmit si depus la dosarul cauzei. Art. 3. SPITALUL se obliga sa plateasca catre SRL suma de 77.132,36 lei reprezentand cheltuielile de judecata efectuate de catre SRL. (fond si apel). Art. 4. SPITALUL se obliga sa plateasca catre SRL suma de 72.118,29 lei, reprezentand dobanda legala aferenta debitului pentru perioada cuprinsa intre data introducerii cererii de chemare in judecata si data platii efective. Art. 5. Plata sumelor prevazute la art. 1,2,3 si 4 (total 277.712,56 lei) va fi efectuata de catre SPITAL prin ordin de plata in contul Cont -XXX- SRL deschis la Trezorerie Sector 2, in termen de 10 luni de la data pronunțării de catre Curtea de Apel a hotărârii de expedient prin care se ia act de prezenta tranzacție. Art.6. Având in vedere prevederile art. 9.2. din Contractul de închiriere nr. 2629/08.04.2002, SRL se obliga sa transmită SPITALULUI, o licența netransmisibila (drept neexclusiv de folosința) a programului informatic Manager pentru un număr de 60 posturi de lucru, exclusiv pentru uz propriu SPITALULUI. SPITALUL nu va încalca dreptul de proprietate intelectuala a SRL in ce privește programul informatic si nu va permite nici altei părți sa copieze, sa folosească sau sa acceseze programul informatic fara o licența valida din partea SRL. SPITALUL este de acord sa nu divulge sau sa nu pună la dispoziția oricărei alte părți, programul informatic, in orice forma sau proporție, precum si să nu îl înstrăineze, sub orice forma, cu titlu gratuit sau oneros. Art. 7.Avand in vedere perioada pe parcursul căreia Spitalul nu a mai utilizat programul informatic, va presta si serviciile de evaluare a infrastructurii hardware necesara rularii programului informatic, reinstalare a programului informatic precum si re instruire a personalului desemnat de către SPITAL. Art. 8. Prin prezenta tranzacție se sting orice pretentii intre parti in legatura cu obiectul cu care a fost investita instanta in cauza. Art. 9. Prezenta tranzactie constituie titlu executoriu conform prevederilor legale. Prezenta Tranzactie a fost încheiată astăzi, 06.11.2008, în 3 exemplare originale, în limba română, fiecare parte atestând că se află în posesia câte unui exemplar original.- SRL, Prin Administrator. indescifrabil. SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA T, Prin Avocat, prin procura notariala incheiata la BNP la data de 05.11.2008. indescifrabil".

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică azi 6.11.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

4 ex.

28.11.2008

Tribunalul București - Secția a VI a Comercială

Judecător fond:

Președinte:Adriana Bucur
Judecători:Adriana Bucur, Marcela Câmpeanu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 463/2008. Curtea de Apel Bucuresti