Spete pretentii comerciale. Decizia 47/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 47
Ședința publică din 25 martie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Eleonora Gheța Președintele secției
GREFIER: ---
S-a luat spre examinare, în vederea pronunțării, apelul formulat de către reclamanta - SRL C-N, împotriva Sentinței comerciale nr. 827/C din 14 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată - SRL T, având ca obiect pretenții.
La data de 24 martie 2009 s-au înregistrat la dosar concluzii scrise atât din partea reclamantei apelante - SRL, cât și din partea pârâtei intimate - SRL.
dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință a termenului din 18 martie 2009, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA:
Prin Sentința civilă nr.2840 din 21 octombrie 2006 pronunțată de Judecătoria Turda în dosar nr.3108/2006 s-a admis excepția privind necompetența acestei instanțe pentru soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta - SRL C împotriva pârâtei - SRL T și a declinat competența în favoarea Tribunalului Cluj. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Comercial Cluj sub nr-.
Prin Sentința comercială nr. 589/3 feb. 2007, tribunalul comerciala admis acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 1.246.708.713 ROL, cu dobândă legală de la data pronunțării sentinței și până la plata integrală a debitului, cu 7.535,40 lei cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr.166 din 6 sept. 2007,Curtea de Apel Cluja admis apelul declarat de pârâta - SRL T, a desființat sentința pronunțată de tribunal și a trimis cauza spre rejudecare.
În rejudecare, prin sentința comercială nr. 827 din 14 aprilie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Clujs -a respins cererea formulată de către reclamanta - SRL, cu sediul procesual ales la Societatea Civilă de Avocatură, &, situată în C-N,-, în contradictoriu cu pârâta - SRL, cu sediul în T,-, ca neîntemeiată.
Reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei suma de 4.567 lei cheltuieli de judecată în toate instanțele.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:
Între părți a fost încheiat contractul de execuție de lucrări nr. 10/1 octombrie 2004, prin care reclamanta s-a obligat să execute lucrările de construcție a unui complex comercial, pârâta urmând să achite contravaloarea acestora, în sumă de 246.581 euro, inclusiv TVA. În convenție s-a menționat că valoarea lucrărilor este fermă și nu poate suferi modificări pe toată durata construcției, decât cu acordul ambelor părți. Lucrările suplimentare care pot apare se vor executa numai în urma întocmirii unei oferte de lucrări suplimentare. Plata urma să se facă conform graficului de plată întocmit (filele 9-19 dosarul Judecătoriei Turda ).
La data de 1 martie 2005 fost încheiat un contract pentru lucrările suplimentare ce urmează a fi efectuate (filele 67, 70 dosarul Judecătoriei Turda ), termenul de execuție fiind trimestrul I al anului 2005, acestea având o valoare de 24.000 euro.
La data de 28 februarie 2005, printr-un proces-verbal încheiat între părți (fila 27 dosarul Judecătoriei Turda ), părțile au convenit să calculeze volumul lucrărilor având în vedere prețurile de achiziție ale materialelor și lucrările real efectuate, urmând ca acest calcul să fie efectuat de către reprezentanții celor două părți.
La concilierea prealabilă ce a avut loc (filele 49, 50 dosarul Judecătoriei Turda ), pârâta a arătat că nu cunoaște existența sau întinderea debitului pretins, susținând la rândul ei că a suferit prejudicii prin execuția necorespunzătoare calitativ a lucrărilor și întârzierea predării magazinului cu două luni de întârziere.
Facturile emise de către reclamantă și devizele lucrărilor efectuate (filele 20-24, 28-46 dosarul Judecătoriei Turda ) au fost însușite de către pârâtă în urma acelei înțelegeri de efectuare a unei recalculări a sumelor de bani ce urmează a fi plătite pentru contravaloarea reală a executărilor efectuate. întocmite de către reclamantă în urma înțelegerii intervenite s-au ridicat la suma de 4.845.415.120 lei vechi (pârâta susținând că e vorba de 4.844.815.120 lei vechi, sumă aproximativ egală cu cea calculată de către reclamantă), așa cum a arătat reclamanta în acțiune și cum pârâta a fost de acord în întâmpinare. Tribunalul a reținut că pârâta a achitat în întregime această sumă, așa cum rezultă din copiile ordinelor de plată aflate la filele 60-66 dosar).iar reclamanta a pretins în acțiunea inițială valoarea lucrărilor pe care ea le-a considerat că au fost executate și neachitate, bazându-se pe facturile întocmite inițial, înainte de recalcularea debitelor reale. Fără nici o justificare, deși valoarea lucrărilor executate pentru complexul comercial trebuie privită global în acest litigiu, reclamanta nu a luat în considerarea calculelor făcute toate plățile efectuate de către pârâtă.
Tribunalul a mai motivat că debitul a fost achitat în întregime, ba chiar mai mult decât s-a solicitat prin acțiune, reclamanta neavând nici o explicație cu privire la copiile ordinelor de plată depuse de către pârâtă. S-a concluzionat că este indiscutabil că reclamanta a greșit când a pretins că nu i-ar fi fost plătite lucrările efectuate, neluând în calcul toți banii încasați de la cea de a doua.
Probele constând în audierea martorilor nu au mai fost analizate de către instanță, motivându-se că ele nu relevă altceva decât faptul că între părți au izbucnit neînțelegeri și că nu pot fi considerate mai relevante decât probele cu înscrisurile administrate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta - SRL solicitând admiterea acestuia, schimbarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii în pretenții formulată de reclamantă, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în toate instanțele.
Se susține că instanța de fond, după o analiză sumară a probelor, a considerat că suma datorată a fost achitată în întregime de pârâtă, prin luarea în considerare a tuturor ordinelor de plată depuse la dosar deși aceasta a susținut că sumele înscrise în Ordinul de plată nr. 364 din 15 decembrie 2004 și Ordinul de plată nr. 15/18 ianuarie 2005 nu fac obiectul judecății. Cu aceste ordine de plată s-a achitat suma de 618.800.000 lei cu titlu de avans panouri conform facturii nr. -/14 decembrie 2004 și una de 1.452.533.992 lei diferență panouri conform facturii nr. -/11 ianuarie 2005.
Se mai arată că prin această ultimă factură s-a stornat avansul pentru panouri.
O altă critică adusă hotărârii instanței de fond se referă la faptul că instanța a omis a observa că sumele menționate anterior nu au fost incluse în devizul nr. 3.
Se mai arată că deși societatea intimată și-a însușit devizele și toate facturile fiscale nu a achitat contravaloarea facturii fiscale nr. -/8 februarie 2005 în valoare de 364.851.438 ROL reprezentând lucrări din devizul nr. 3 reprezentând contravaloarea materialelor accesorii (șuruburi și montaj panouri). Se mai arată că neînțelegerile dintre părți au avut drept cauză panourile termoizolante întrucât inițial beneficiarul a ales un tip de panouri, iar ulterior a ales alt tip, la alt preț.
Apelanta arată că solicită achitarea facturii nr. - din 8 februarie 2005 în valoare de 56.323.428 ROL reprezentând lucrări suplimentare zid de sprijin precum și achitarea facturii nr. -/9 iunie 2005 în sumă de 688.933.847 lei diferența de lucrări efectuate conform devizelor de lucrări la contractul nr. 10/2004.
Se solicită și dobânda legală, capăt de cerere care nu a fost soluționat în rejudecare.
În susținerea apelului se invocă aspectul reținut de instanța de rejudecare, respectiv că facturile emise de reclamantă și devizele de lucrări efectuate au fost însușite de pârâtă.
Intimata - SRL, prin întâmpinarea depusă la 1 octombrie 2008, și oral prin reprezentant a solicitat respingerea apelului formulat de reclamantă ca fiind neîntemeiat, cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, cu obligarea apelantei la cheltuieli de judecată în cuantum de 2000 lei, reprezentând onorariu avocațial.
Apelanta - SRL a depus la data de 24 martie 2008 prin serviciul registratură, concluzii scrise în dosar, învederând aceleași aspecte ca și în motivele de apel (165-168).
De asemenea, și intimata a depus concluzii scrise la data de 24 martie 2008, solicitând respingerea apelului conform motivelor expuse în scris în întâmpinarea depusă la dosar (169-173).
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea de apel constată că este fondat pentru următoarele considerente:
Deși instanța de fond a motivat că valoarea lucrărilor executate pentru Complexul Comercial, în baza contractului intervenit între părți, trebuie privită global, nu a procedat la o analiză concretă a valorii lucrărilor executate, a sumelor achitate în contul acestor lucrări și a debitelor rămase reținând numai cu titlu general că intimata a achitat mai mult decât valoarea devizelor recalculate.
Reținerile făcute de instanța de fond sunt contrazise de concluziile raportului de expertiză tehnică realizat în apel. Potrivit acestui raport valoarea devizelor inițiale a fost de 5.417.076.827,24 ROL (39). În baza concilierii directe ce a avut loc între părți la data de 28 februarie 2005, așa cum rezultă din procesul verbal încheiat la acea dată (27 dosar nr. 3108/2006) și confirmat de răspunsul la interogatoriul luat pârâtei - SRL T, apelanta reclamantă a procedat la reevaluarea acestor lucrări. Valoarea modificată este de 4.845.415.120 ROL (39).
Părțile nu au contestat valoarea refăcută a devizelor nr. 1-6, acestea fiind identificate și în raportul de expertiză cu valoarea modificată (39).
Din răspunsul la obiecțiuni rezultă că expertul a analizat în cu meticulozitate valoarea lucrărilor executate, valoarea facturilor emise, a stornărilor ce s-au menționat în facturi și a plăților efectiv făcute de intimată. Urmare a acestor verificări a stabilit că apelanta a încasat în contul lucrărilor executate suma totală de 3.598.706.407 ROL (100). Diferența dintre valoarea de deviz recalculată (4.845.415.120 ROL) și valoarea sumelor achitate și menționată anterior reprezintă suma de 1.246.708.713 ROL, exact suma ce s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată în dosar nr. 3108/2006 al Judecătoriei Turda.
Prin urmare, indiferent de controversele intervenite între părți cu privire la valorile facturate, cu privire la primirea sau nu a facturilor, cu privire la modalitatea în care unele sume au fost achitate sau nu,sau au fost stornate din valoarea facturilor, se confirmă de către expertul desemnat în cauză că diferența dintre valoarea lucrărilor executate de apelantă în favoarea intimatei și neachitate de către aceasta reprezintă suma solicitată prin cererea de chemare în judecată.
În raport de cele menționate anterior, Curtea apreciază ca nefiind semnificative din punct de vedere al soluționării cauzei și respectiv al reglării obligațiilor dintre părți problemele privind condițiile în care a fost emisă factura nr. -/9 iunie 2005 și cele referitoare la cele două ordine de plată precum și cele susținute de părți cu privire la efectuarea stornărilor între diferite facturi.
dintre părți cu privire la panourile utilizate pentru realizarea lucrării de închideri perimetrale și eventual cu privire la o cantitate de panouri neîntrebuințate nu pot fi soluționate de către instanța de apel în sensul solicitat de către intimată întrucât nu s-a făcut dovada că faptic aceste panouri au rămas în proprietatea apelantei. Prin urmare, chiar dacă ar exista panouri achiziționate și nemontate, atât timp cât nu s-a făcut dovada că aceste panouri neutilizate au rămas în posesia apelantei, aceasta este îndreptățită să solicite contravaloarea panourilor achiziționate pentru lucrarea executată în favoarea intimatei și neplătite integral.
Referitor la factura ce cuprinde valoarea lucrărilor suplimentare zid de sprijin, Curtea reține că intimata nu contestă executarea acestei lucrări. Simpla apărare că apelanta nu a emis factura cu valoarea refăcută a acestei lucrări nu justifică neachitarea lucrărilor respective, cu atât mai mult cu cât din lucrarea de expertiză realizată în cauză rezultă că la determinarea valorii totale a devizelor refăcute, lucrarea "zid de sprijin" este cuprinsă la valoarea recalculată de 41.358.954 ROL.
Nici apărările cu privire la nesemnarea unor facturi, sau neprimirea acestora nu justifică refuzul intimatei de a plăti lucrările realizate efectiv de către apelantă.
În ceea ce privește dobânda solicitată de apelantă, Curtea apreciază că aceasta se datorează de drept, în temeiul art. 44 Cod comercial raportat la art. 2 din OG nr. 9/2000 calculată asupra sumei de 1.246.708.713 ROL începând cu data de 29 mai 2006, data înregistrării acțiunii, și până la achitarea integrală a sumei.
În opinia Curții nu se poate acorda dobânda legală calculată asupra debitului principal începând cu data scadenței fiecărei facturi și până la momentul introducerii acțiunii având în vedere modalitatea în care s-au emis și transmis facturile precum și împrejurarea că pentru suma restantă datorată pârâta a fost pusă în întârziere numai prin cererea de chemare în judecată.
În temeiul art. 274 raportat la art. 298 Cod procedură civilă, Curtea va obliga pârâta să plătească reclamantei 12.266 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în primă instanță și în apel.
În consecință, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă va admite apelul și va schimba sentința instanței de fond, și va admite în parte acțiunea în sensul menționat anterior.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamanta - SRL C-N cu sediul în C-N-. 3A județul C împotriva Sentinței civile nr. 827/14.04.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, pe care o schimbă în sensul că:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei - SRL T cu sediul în T- județul C și în consecință:
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1.246.708.713 ROL, reprezentând rest de plată din contravaloarea lucrărilor efectuate în baza contractului nr. 10/2004 și dobânda legală în materie comercială calculată asupra acestei sume, începând cu data de 29.05.2006 și până la achitarea integrală.
Respinge petitul privind plata dobânzii legale calculate asupra debitului principal, începând cu data scadenței fiecărei facturi și până la momentul introducerii acțiunii.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 12.266 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale la fond și în apel.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 25 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - ---
Red./
5 ex./24.04.2009
Jud.fond.-
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Eleonora Gheța