Spete pretentii comerciale. Decizia 475/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.475
Ședința publică de la 24 octombrie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Veronica Dănăilă
JUDECĂTOR I -
GREFIER - -
.
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta SC SA, împotriva sentinței comerciale nr.4887 /04.04.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția VI-a Comercială, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata SC SA.
Dezbaterile au avut loc la data de 16.10.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea consecutiv la 23.10.2008 și 24.10.2008, când în aceeași componență a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.4887/04.04.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosar nr-, instanța a admis cererea formulată de către reclamanta în contradictoriu cu pârâta, obligând pârâta la plata sumei totale de 524.639 lei în favoarea reclamantei, reprezentând contravaloarea folosinței terenului în perioada decembrie 2002 - ianuarie 2005 și a folosinței actualizate pentru același teren, plus cheltuieli de judecată de 15.927 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta este proprietara terenului pe care pârâta își află amplasate construcțiile și că acțiunea se justifică pe dispozițiile art. 480 Cod civil.
Probele pe care se întemeiază prima instanță justifică admiterea acțiunii datorită existenței unui drept de superficie al pârâtei pe terenul proprietatea reclamantei, de natură să genereze un drept indemnitar al proprietarului terenului, care își vede dreptul real dezmembrat.
Întrucât probele dosarului justifică acțiunea, instanța a admis-o, raportând cuantumul despăgubirilor la concluziile expertizei tehnice efectuate în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, pârâta, solicitând admiterea apelului și prin rejudecare respingerea acțiunii ca nefondata.
Arată apelanta că a devenit proprietara spațiilor comerciale situate în B,--49,.12,.C, parter, sector 1, șos. -, nr.243,.52,.B, parter, sector 2, și în-,.5. sector 2, prin raportarea acestora la capitalul social al, societatea care ulterior s-a divizat în Doi și, pentru ca ulterior, care a preluat în patrimoniu spațiile comerciale arătate, să fie absorbită de către
La rândul său, societate care a transmis proprietatea spațiilor comerciale identificate, a devenit la 02.12.2002 proprietara terenurilor pe care aceste spații erau amplasate, în cadrul unei indiviziuni asupra proprietății prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate nr.0133/02.12.2002 emis de.
Se arată că în această succesiune a modalității în care drepturile reale au fost dobândite de către părțile litigante, prima instanță de fond a ignorat dreptul de superficie al, drept constând în folosința asupra terenurilor pe care spațiile comerciale erau amplasate și care s-a născut din chiar momentul în care acestea au devenit proprietatea, în timp ce terenurile se aflau în domeniul privat al statului.
susține că a dobândit, la data emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, dreptul real dezmembrat în configurația în care el se regăsea în 02.12.2002, adică prin dezmembrarea folosinței care nu a făcut obiectul constituirii, deoarece era alocată în patrimoniul
Se arată că neîntemeiat și prin interpretarea greșită a probelor Tribunalul Bucureștis -a referit la sentința civilă nr.4694/2005, care avea doar calitatea unui act în constatare și nu în constituire de drepturi.
Un alt temei al apelului îl reprezintă faptul că lipsa de folosință generatoare de prejudiciu pe care se întemeiază reclamanta-intimată ar fi putut fi invocată ca temei al acțiunii numai dacă ar fi avut un izvor contractual și s-ar fi justificat pe obligația de a plăti contravaloarea folosinței, sau în temeiul unei răspunderi civile delictuale.
Or, susține apelanta, este cert că între și nu a existat nici un raport juridic contractual sau delictual de natură a genera o plată cu caracter indemnitar.
Nu se poate considera că prin atestarea dreptului de proprietate asupra terenurilor i se recunoaște vocația de a putea exploata în vreun fel independent de dreptul de superficie terenurile în discuție, atâta cât construcțiile ridicate pe acestea se mențin.
Făcând apel la doctrina și jurisprudența referitoare la dreptul de superficie și reiterând că nașterea dreptului apelantei se plasează în momentul în care terenurile se aflau în proprietatea statului, dar și că dreptul are caracter perpetuu, apelanta susține că are o atitudine abuzivă întemeiată pe propria sa culpă și că acțiunea este profund netemeinică, atât prin stabilirea unei situații de fapt greșite, cât și prin omologarea unui raport de expertiză care evaluează necorespunzător din punct de vedere pecuniar valoarea dreptului de folosință printr-o determinare exorbitantă a despăgubirii.
Împotriva acestui apel a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat, plecând în apărările sale de la dispozițiile art.480-482 Cod civil.
Astfel, se arată că potrivit art. 20 alin.2 din Legea nr.15/1990, a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului fără nici o limitare sau dezmembrare și că, dincolo de orice susținere a apelantei, dreptul de superficie este unanim recunoscut de către jurisprudență și nu poate fi considerat ca o obligație de gratificare a proprietarului în favoarea superficialului.
La nivel de principiu, intimata arată că proiectul Codului civil reglementează obligația superficiarului de a achita proprietarului contravaloarea dreptului de folosință de care este privat cel dintâi plecând de la principiul îmbogățirii fără justă cauză.
În cadrul apelului părțile nu au solicitat probe noi, prevalându-se de probele administrate în fața primei instanțe, chiar în condițiile în care Curtea a luat concluziile apelantei cu privire la oportunitatea efectuării unei noi expertize evaluatorii având în vedere critica legată de omologarea expertizei în fața primei instanțe.
Analizand apelul, in masura criticilor pe care apelanta le formuleaza impotriva primei hotarari pronuntate in judecarea cauzei in fond, Curtea va stabili sitiutia de fapt retinuta prin propria evaluare a dosarului, dar si avand in vedere limita cerereii cu care instanta este investita.
Astfel retine:
La 16.02.2005 reclamanta a sesizat Tribunalul București cu cererea avand ca obiect obligarea paratei la plata contravalorii folosintei terenurilor indivize folosite de catre parata care exploateaza spatiile comerciale situate pe aceste terenuri, spatii amplasate în B,--49,.12,.C, parter, sector 1, șos. -, nr.243,.52,.B, parter, sector 2, și în-,.5. sector 2.
Reclamanta si-a cuantificat pretentia la data sesizarii instantei la 274.790,971 lei (RON) pentru perioada decembrie 2002- ianuarie 2005 si a solicitat si plata unei sume lunare cu acelasi titlu, in continuarea perioadei aratate, de 10.568,8835 lei (RON), pe toata durata folosintei spatiilor comerciale de catre parata, sume la care solicita si aplicarea cotei de TVA in sarcina paratei.
Ulterior, dupa administarea probelor, in special a expertizei evaluatorii care a determinat catimea valorica a dreptului de folosinta al reclamantei, la 20.03.2008,reclamanta a modificat cererea de chemare in judecata in conditiile art. 132 Cod procedură civilă (prin cererea consemnata la fila 193 dosarului Tribunalului București ) solicitand plata sumei de 524.639 lei contravaloare folosinta teremuri corespunzatoare perioadei decembrie 2002 - august 2007, plus 10.061,70 lei lunar, cu acelasi titlu in continuare, pe toata durata folsintei terenurilor de catre.
Astfel, de principiul disponibilitatii procesului civil si faptul ca limita investirii in care o instanta judeca in materie civila o prefixeaza reclamantul, prin actele sale de procedura, aceasta ultima cerere a configurat obiectul litigiului cu care instanta a fost si ramane investita.
In masura in care prima instanta a pronuntat hotararea de condamnare a paratei la plata sumei de 524.639 lei contravaloare folosinta teremuri corespunzatoare perioadei decembrie 2002 - ianuarie 2005 si plus " folosinta actualizata", Curtea considera ca acest capital vizeaza suma globala solicitata de catre in cererea sa de actualizare a pretentiilor prin actul de porcedura formulat in conditiile art. 132 Cod procedură civilă.
Cu privire la criticile de fond aduse sentintei de catre apelanta, Curtea arata urmatoarele:
1. Din probele cauzei, rezulta ca in perioada 1996 - 1997 a aportat la capitalul social al (potrivit actelor constitutive si aditionale ale ) spațiile comerciale -cladiri - situate în B,--49,.12,.C, parter, sector 1, șos. -, nr.243,.52,.B, parter, sector 2, și în-,.5. sector 2.
Ulterior, dupa divizarea in Doi și si fuziunea prin absorbtia sa de catre, asa cum rezulta din protocolul de predare primire din 08.08.2002 (filele 45- 51 dosar Tribunalul București ), spatiile comerciale in discutie au fost transferate in patrimoniul societatii absorbante,.
Din analiza protocolului aratat, la punctul 2 rezulta cu precizie ca obiectul transferului catre nu l-a constituit terenurile aferente spatiilor comerciale.
Princertificatul de atestare a dreptului de proprietate nr.0133/02.12.2002 emis de si intocmirea anexei 2 la Hotararea nr. 34/17.02.2002, in patrimoniul a fost constituit dreptul de proprietate asupra terenurilor situate in B,--49,.12,.C, parter, sector 1 - 161 mp - cota parte indiviza, șos. -, nr.243,.52,.B, parter, sector 2 - 295 mp - cota parte indiviza și în-,.5. sector 2 - 1040 mp -cota parte indiviza.
Rezulta ca la 02.12.2002 reclamanta intimata a devenit in temeiul art. 20 din Legea nr. 15/1990, titulara dreptului de proprietate prin transferul dreptului real din patrimoniul unitatii administrativ teritoriale.
2. de modalitatea in care apelanta concepe configuratia dreptului de superficie de care se prevaleaza cu privire la terenurile in discutie si nasterea sau modalitatea in care acest drept se grefeaza pe dreptul de proprietate asupra bunului, Curtea face urmatoarele observatii:
Dincolo de izvorul controversat al dreptului de superficie, pe care Codul civil actual nu il reglementeaza expres, ci doar il argumenteaza pe interpretarea generata de prezumtia de proprietate trasa din art. 492, acesta este totusi recunoscut, nu doar cu caracter doctrinar si jurisprudential, atat in Drecretul nr. 167/1958 - art. 22, cat si in Legea nr. 6/1996 privind cadastrul imobiliar - art. 19 sieste dreptul real cunoscut unei persoane, superficiarul, de a folosi terenul proprietatea tertului, atunci cand detine in proprietate constructii edificate pe terenul celui de-al treilea.
Astfel, dreptul de superficie dezmembreaza proprietatea asupra terenului, facand ca atributul folosintei sale sa fie exercitat de catre superficiar.
Cum in speta de calitatea de superficiar apartine, in favoarea acesteia este dezmembrata folosinta terenurilor asupra carora si-a titularizat dreptul de proprietate potrivit certificatul de atestare a dreptului de proprietate nr.0133/02.12.2002 emis de.
Cu privirela data constituirii dreptului de superficie, Curtea arata ca aceasta se identifica cu momentul la care dreptul de proprietate asupra cladirilor cu destinatia comerciala si dreptul de proprietate asupra terenurilor au avut titulari diferiti.
Or, in masura in care aceasta disociere s-a intamplat inca de cand terenul se afla in proprietetea unitatii administrativ teritoriale, Municipiul B, data nasterii dreptului de superficie se identifica anterior momentului in care terenul a trecut in proprietatea, respectiv 02.10.2002.
si vocatia laperpetuitatea a dreptului, dar sicaracterul sau composit(determinand efectul ca insoteste asociat dreptul de proprietate asupra cladirii, indiferent de titular), urmeaza ca dreptul de superficie a fost transmis de la titularul sau primordial, catre in procedura de aportare a spatiilor comerciale catre si ulterior, prin efectul fuziunii intre si, dar si ca la data la care a devenit proprietarul terenurilor, proprietatea lor era dezmembrata.
3. Pe de alta parte, incetarea dreptului de superficie, actualmente exercitat de catre A, ar insemna reintregirea dreptului de proprietate al titularului proprietatii terenului,.
De aceea, indiferent de modul in care folosinta terenului a fost dezmembrata de dreptul principal, trebuie recunoscut ca proprietarul terenului suporta o limitare a dreptului sau, atunci cand este lipsit de jus utendi datorita superficiei cu care terenul este incarcat., cu alte cuvinte, fiind titulatul proprietatii terenurilor, potrivit art. 480 Cod civil, are in patrimoniu toate atributele proprietatii, usus, fructus si abusus, numai ca folosinta esteexercitataefectivde catre un alt titular, superficiarul,iar nu " pierduta" din patrimoniul sau.
Si de asemenea, mai trebuie subliniat ca privatiunea pe care o sufera proprietarul terenului este in corelatie cu beneficiul pe care proprietarul cladirii il primeste, acela de a folosi neingradit si de a exploata in folos personal terenul altuia.
Or, limitarii dreptului cu privire la folosinta terenului trebuia a-i fi corelata o retribuitie indemnitara datorata de catre superficiar, chiar daca este pretinsa ulterior datei la care dreptul de superficie a luat nastere (faptul ca titularul primordial al terenlui, Municipiul B nu a solicitat plata compensatorie a dreptului de folosinta, nu presupune o obligatie de gratuitate a respectarii dreptului de catre titularul sau succesiv).
Prin urmare, Curtea considera ca titularul dreptului de proprietate asupra terenului are dreptul de a cere superficiarului o plata pentru dauna efectiva pe care o suporta prin acea ca nu poate sa exercite discretionar dreptul de a folosi terenul.
4. In ce priveste temeiul pretentiei indemnitare (despagubire echivalenta contravalorii lipsei folsintei pe care o sufera ca proprietar al terenului), Curtea arata ca acesta se situeaza la limita intre raspunderea contractuala si cea delictuala si se identifica, tot ca principiu,pe imbogatirea fara justa cauzaa in dauna.
De aceea, Critica adusa in apel d e catre, potrivit cu care lipsa de folosinta, cuantificata pecuniar, trebuie sa aiba un temei contractual sau sa rezulte din faptul ilicit nu poate fi considerata relevanta.
de situatia in care dreptul de superficie in cauza a fost generat si transmis in favoarea si avand in vedere ca acest drept s-a nascut anterior Legii nr. 247/2005, Curtea considera ca acest drept are izvor conventional, chiar daca aceasta conventie nu are reprezentare scrisa, insa nu se poate sustine ca limita continutului sau determina, ca obligatia asumata de, garantia de gratuitate a dezmembrarii folosintei terenurilor.
De aceea, faptul ca pana in luna decembrie 2002 a folosit terenurile fara plata nu poate fi opus proprietarului succesiv al terenului, care suporta o limitare a dreptului sau, corelata unui castig echivalent al superficiarului, pe care aceste il obtine fara cauza legitima.
5. In sfarsit, ultimul motiv de apel vizeaza determinarea calculului contravalorii lipsei de folosinta de catre probele adminstrate in primei instante de fond, critica punand in judecata caracterul exorbitant si nejustificat al despagubirii.
In privinta acestui motiv, pe care Curtea il considera, de asemenea, nefondat, va arata in primul rand ca a aratat instantei de apel, chiar in conditiile in care formulase acest motiv de apel, ca nu solicitanicio proba noua in judecata apelului.
Potrivit art. 292 alin. 2 Cod procedură civilă, atunci cand in apel partile nu solicita noi probe, instanta de apel va judeca litigiul numai pe baza celor invocate la prima instanta.
In aceste conditii, probele adminstrate in primei instanta de fond vor fi reevaluate, ceea ce nu inseamna o repunere in discutie a obiectiunilor pe care partea le ridica impotriva raportului de expertiza din urmatoarele motive: potrivit art. 212 alin. 2 Cod procedură civilă obiectiunile si orice critici de fond aduse probei tehnice sunt cerute de catre parte la primul termen de judecata urmator celui la care expertiza a fost consemnata la dosar, iar a formulat aceste critici la 16.11.2007 (fila 176 dosar Tribunalul București ), critici admise de catre Tribunalul București si la care expertul a formulat raspunsurile sale.
In aceste conditii, proba a fost omologata la dosar, iar alte obiectiuni nu mai pot fi rediscutate sau reformulate in aceste conditii, in apel punandu-se numai problema reevaluarii concluziilor expertizei, in sensul interpretarii valorii si greutatii sale probatorii.
Or, Curtea constata, din modalitatea in care obiectivele lucrarii au fost formulate si in care expertul in cauza a raspuns acestora, ca nu se pune problema nelegalitatii sau inlaturarii expertizei si a concluziilor retinute de catre expert.
In aceste conditii, calculul determinat de catre expert cu privira la cunatificarea valorii dreptului de folosinta in parioada considerata este condiderat corect si de natura a sustine solutia instantei de judecata.
Astfel, de toate considerentele prezentate in aceasta motivare, Curtea a considerat ca apelul promovat este nefondat si astfel, il va respinge in totalitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în B,--48, sector 3, împotriva sentinței comerciale nr.4187/04.04.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata cu sediul social în B, Calea, nr.6,.15-16-17A, sector 6, ca nefondat.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23.10.2008.
Președinte, JUDECĂTOR 2: Iulia Prelipcean
I
Grefier,
Red.Jud.
2 ex.
24.10.2008
Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:
Președinte:Veronica DănăilăJudecători:Veronica Dănăilă, Iulia Prelipcean
