Spete pretentii comerciale. Decizia 48/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- Secția comercială și de
contencios administrativ și fiscal -
DOSAR Nr.-
DECIZIA NR.48/C/2009-
Ședința publică din 28 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Filimon Marcela JUDECĂTOR 2: Boța Marilena
- - - JUDECĂTOR 3: Dobai Florica
- - - grefier
&&&&&&&&&
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului comercial d eclarat de reclamanta- " ROMÂNIA" SRL S M - prin administrator judiciar EXPERT,cu sediul în S M,-/A, jud.S M în contradictoriu cu intimata pârâtă - " ASIGURĂRI" SA - SUCURSALA S M, cu sediul în S M,-, jud.S M, împotriva sentinței nr.1417/LC din 2 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr-, având ca obiect pretenții.
Se constată că, fondul cauzei a fost dezbătut la data de 21 aprilie 2009, când părțile prezente au pus concluzii consemnate în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s- amânat pronunțarea hotărârii cauzei pentru data 28 aprilie 2009, pentru când apelanta reclamantă a depus la dosar concluzii scrise.
CURTEA D APEL
deliberând:
Asupra apelului comercial d e față, constată următoarele:
Prin sentința nr.1417/LC din 2 decembrie 2008, Tribunalul Satu Marea respinsge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta - ROMANIA SRL, cu sediul în S M,-, jud.S M, în contradictoriu cu pârâta - - ASIGURĂRI SA SUCURSALA S M, cu sediul în S M,-, jud.S
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că solicitarea reclamantei este neîntemeiată față de riscul asigurat prin contractul de asigurare încheiat între părți, respectiv nu sunt îndeplinite condițiile de asigurare care fac parte integrantă din polița de asigurare a reclamantei.
Astfel, conform condițiilor generale de asigurare de tip, cap.II, prin derogare de la art.IV pct.7 lit.g - condiții generale privind asigurarea transportatorului în calitate de, pentru mărfurile transportate, asiguratorul acoperă riscul de furt parțial sau total al mărfii, produs numai prin acte de tâlhărie.
Ori, în cazul de față, instanța de fond a reținut că, nu suntem în prezența unui furt produs prin acte de tâlhărie. Potrivit declarației conducătorului auto al reclamantei, acesta, în data de 17.05.2008, dormea în autovehiculul cu nr.de înmatriculare -, iar marfa transportată se afla în autovehiculul cu nr. de înmatriculare -, iar asupra lui, a șoferului, nu s-a exercitat nici un act de violență sau amenințări, nu a fost pus în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, pentru a preveni furtul mărfurilor, astfel cum cer condițiile infracțiunii de tâlhărie, pentru a fi reținută și incriminată ca atare conform art.211 Cod penal. Șoferul nu a făcut decât să doarmă și apoi, a doua zi, să constate sustragerea parțială a mărfii pe care o transporta pentru reclamantă.
În aceste condiții, în opinia instanței de fond, clauza privind acoperirea riscului de furt parțial nu operează în baza poliței de asigurare nr.-.
Pentru aceleași rațiuni, instanța a respins și cererea reclamantei de acordare a dobânzii legale la suma solicitată cu titlu de despăgubiri.
În ceea ce privește aprecierile reclamantei cu privire la caracterul abuziv al clauzei contractuale potrivit căreia asiguratorul acoperă riscul de furt parțial sau total al mărfii, produs numai prin acte de tâlhărie, instanța a apreciat că nu s-a formulat un petit distinct în acest sens, și timbrat conform dispozițiilor legale, fapt pentru care nici nu a tratat aceste aprecieri, nici la nivel de dispozitiv, nici la nivel de considerente.
Instanța, nu a acordat cheltuieli de judecată părții pârâte, în temeiul art.274 Cod de procedură civilă, acestea nefiind solicitate și nici justificate.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel apelanta Expert, în calitate de administrator judiciar al Romania, solicitând schimbarea în totalitate a sentinței, în sensul admiterii acțiunii formulate și obligarea pârâtei la plata sumei de 42.125,4 euro, reprezentând despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului suportat, ca urmare a producerii riscului asigurat, precum și dobânzi legale de 42.125,4 euro, începând cu data de 05.06.2008 și până la achitarea integrală a sumei; cu cheltuieli de judecată.
În motivare, apelanta a arătat că în mod greșit a respins prima instanță cererea de chemare în judecată, considerând că riscul de furt parțial al mărfii nu este acoperit de polița de asigurare intervenită între părți.
Problema ce se pune în speță, este interpretarea clauzelor contractului de asigurare referitoare la asigurarea producerii furtului.
Clauza controversată este cea cuprinsă la art.II pct.6 din Condițiile generale - cod.01.2005, "Prin derogare de la art.IV, pct.7, lit.g din Condițiile generale privind asigurarea transportatorului în calitate de, pentru mărfurile transportate (), asiguratorul acoperă riscul de furt parțial sau total al mărfii, produs numai prin acte de tâlhărie".
Noțiunea de "furt produs prin acte de tâlhărie", arată apelanta, este un nonsens juridic, deoarece nu furtul include tâlhăria, ci invers, tâlhăria, ca infracțiune complexă este un furt comis cu violență. Astfel, clauza apare ca neclară, de natură să inducă în eroare asiguratul, cu atât mai mult cu cât încadrarea juridică a unei fapte ce constituie infracțiune nu este dată de părți, ci de organele penale competente.
Prima instanță nu face nici o referire la aceste obiecții ale reclamantei, nu clarifică inadvertența evidentă, rezumându-se să reproducă prevederile clauzei în discuție, iar apoi să rețină că asupra șoferului nu s-a exercitat vreun act de violență, că acesta dormea într-un alt autovehicul (de fapt era vorba despre un camion cu remorcă) și că nu sunt îndeplinite condițiile infracțiunii de tâlhărie, deși nu era de competența acestei instanțe o astfel de constatare.
Mai arată că, prima instanță a interpretat în mod eronat clauzele contractului de asigurare considerând că, riscul de furt parțial al mărfii nu este acoperit de polița de asigurare intervenită între părți. Acest aspect rezultă din interpretarea contractului de asigurare.
Având în vedere calitatea sa de transportator -, arată că, asigurarea riscului de furt al mărfii reprezintă o necesitate și a avut tot timpul convingerea că acest risc este acoperit prin derogarea acceptată de asigurător în clauza menționată. În demersul său de interpretare a acestei clauze a adăugat operației de descifrare a sensului juridic al termenilor folosiți (nu există furt produs prin acte de tâlhărie sau, mai exact, și furtul face parte din latura obiectivă a infracțiunii de tâlhărie) și analizarea raportului dintre clauzele contractuale care se referă la acest aspect.
Concluzia sa că, furtul este un risc asigurat rezultă și din prevederile art.V, pct.10 din Condițiile generale - cod.01.2005: "Pentru transportatorii internaționali de marfă, riscul de furt al mărfii transportate, se asigură cu o franșiză de 10% din limita răspunderii, pentru fiecare eveniment". Din acest text rezultă nu numai că asiguratul trebuie să suporte 10% din orice eventuală pagubă datorită franșizei prevăzute, dar și faptul că riscul asigurat este furtul, nefăcându-se excluderi, limitări sau trimiteri la alte clauze, așa cum se face, frecvent, în cuprinsul întregului contract.
Între regulile de interpretare a contractelor, art.977 - 985 Cod civil, se află și regula interpretării coordonate a clauzelor contractului: "toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din întreg" (art.982 Cod civil). În doctrina juridică se arată: "În aplicarea regulilor menționate interpretul trebuie să pornească de la premisa că acestea alcătuiesc un tot indisolubil și că deci ele trebuie să fie aplicate împreună, în îmbinarea pe care clauzele fiecărui contract o impun" (, - Drept civil. Teoria generală a obligațiilor).
Concluzionează că, contractul de asigurare, ca orice contract, trebuie executat cu bună credință, iar interpretarea clauzelor se face, în caz de neclaritate sau ambiguitate, contra celui care le-a stipulat, respectiv împotriva asiguratorului, tocmai datorită caracterului de contract de adeziune a unei astfel de convenții.
În drept, a invocat prevederile art.282 și următoarele, art.274 Cod procedură civilă, art.2, art.9-27 din Legea nr.136/1995, privind asigurările și reasigurările în România, cu modificările ulterioare, art.969 - 970 și art.977 Cod civil, nr.OG9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, cu modificările ulterioare, art.20, art.77 din Legea nr.85/2006 privind procedura enței.
Intimata Sucursala SMa formulat "Note de ședință", prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În apărare, intimata a arătat că, potrivit condițiilor generale de asigurare de tip, cap.II, prin derogare de la art.IV pct.7 lit.g - condiții generale privind asigurarea transportatorului în calitate de, pentru mărfurile transportate, asiguratorul acoperă riscul de furt parțial sau total al mărfii, produs numai prin acte de tâlhărie.
În speță, arată că este vorba de un furt calificat, și nicidecum un furt produs prin acte de tâlhărie. Potrivit conducătorului auto, acesta în data de 17.05.2008, dormea în autovehiculul cu nr. SM - 51 -, iar marfa transportată se afla în autovehiculul cu nr. SM - 92 -.
Asupra șoferului nu s-a exercitat nici un act de violență sau amenințări, nu a fost pus în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, pentru a preveni furtul mărfurilor, așa cum cer condițiile infracțiunii de tâlhărie pentru a fi reținută și incriminată ca atare, acesta pur și simplu a constatat lipsa mărfurilor a doua zi.
Prin urmare, clauza privind acoperirea riscului de furt parțial nu operează în baza poliței de asigurare cu nr.- și a dosarului de daună -/MR/, în condițiile date.
Contractul de asigurare este un contract de adeziune, deoarece se încheie pe bazele contractuale oferite de către asigurator, asigurații putând accepta oferta de risc a unui asigurator sau pot respinge. Dacă aceștia o acceptă, aderă pur și simplu la condițiile oferite de către acesta.
Mai arată că, contractul de asigurare fiind un contract de adeziune prezintă reguli specifice pentru interpretarea clauzelor prestabilite, precum și pentru cazul conflictului dintre o astfel de clauză și una manuscrisă.
În caz de neconcordanță între o clauză convenită expres între părți (manuscrisă) și una prestabilită, prevalează cea dintâi.
Așadar, arată intimata, ne aflăm în prezența unei clauze cunoscute de către asigurat, asumată prin semnarea contractului de asigurare riscurile asumate de către asigurator, precum și cazurile în care asiguratorul nu acordă despăgubiri erau cunoscute sau se presupune a fi cunoscute de către reclamantă.
Invocarea propriei culpe în necitirea contractului de asigurare, nu poate obliga asiguratorul la plata de despăgubiri, atât timp cât reclamanta a fost de acord cu această clauză, semnând și ștampilând polița de asigurare.
Cu privire la caracterul abuziv al acestei clauze, consideră că prevederile Legii nr.193/2000 modificată, privind clauzele abuzive din contracte, nu se aplica, cu atât mai mult cu cât, art.3 din Legea nr.193/2000 prevede faptul că: "clauzele contractuale prevăzute în temeiul altor acte normative în vigoare nu sunt supuse dispozițiilor prezentei legi". După cum se știe, domeniul asigurărilor este strict reglementat de către Legea specială nr.136/1995, în care se prevede clar condițiile încheierii contractelor de asigurare, drepturile și obligațiile părților, care sunt stabilite prin norme emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, drept pentru care Legea nr.193/2000 modificată, nu este aplicabilă contractelor de asigurare.
Examinând sentința apelată, raportat la motivele de apel formulate, instanța reține că apelul este nefondat, urmând a fi respins în baza art. 296 Cod procedură civilă, pentru următoarele considerente:
La data de 31.01.2008 s-a încheiat între părți contractul de asigurare nr. -, privind asigurarea a autovehiculelor care efectuează transport internațional de mărfuri sau/și persoane, obiectul acestei asigurări fiind asigurarea societăților de transport internațional de marfă și/sau de persoane pentru: avarii și furt ale autovehiculelor, pagube produse terților prin accidente de autovehicule în afara teritoriului României (Carte ), asigurarea transportatorului, în calitate de, pentru mărfurile transportate cu autovehicule () și pagubele produse în timpul transportului bunurilor și bagajelor personale aparținând persoanelor transportate.
În data de 18.05.2008 a avut loc un furt parțial al mărfurilor transportate cu autovehiculul -, asigurat prin contractul de asigurare - Polița nr. - din 31.01.2008. Furtul a avut loc în parcarea, Municipiul la din Spania, valoarea totală a bunurilor sustrase fiind de 46.806 euro, sumă care, corectată cu franșiza de 10%, aplicată potrivit art. V pct. 10 din Condițiile Generale - cod.01.2005, ce fac parte din Polița de asigurare nr. -/31.01.2008.
Pârâta a fost înștiințată despre producerea daunei, însă prin adresa nr. 9157/05.06.2008 a comunicat reclamantei refuzul său de plată, invocând prevederile art. II pct. 6 din Condițiile generale - cod.01.2005, respectiv exonerarea sa de obligația de plată a daunei, ca urmare a faptului că furtul bunurilor transportate nu s-a produs prin acte de tâlhărie.
Problema ridicată în speță de către reclamantă vizează interpretarea clauzelor contractului de asigurare privind asigurarea producerii furtului, reclamanta susținând că acestea sunt neclare, iar în această situație se aplică regula de interpretare în conformitate cu care, în caz de neclaritate sau ambiguitate, interpretarea contractului se face contra celui care le-a stipulat, adică a asigurătorului.
Sub acest aspect, al interpretării clauzelor contractului de asigurare încheiat între părți, instanța de apel va avea în vedere următoarele:
Din interpretarea prevederilor art. 2 din Condițiile generale - cod.01.2005, pe lângă prevederile din cuprinsul acestora, se aplică și condițiile de asigurare specifice, în măsura în care nu contravin condițiilor generale. Potrivit pct. 7 din Condițiile generale, excluderile sunt cele prevăzute în condițiile de asigurare specifice menționate le pct. 2. Or, la art. IV pct. 7 lit. g) din Condițiile de asigurare specifice privind asigurarea de răspundere a transportatorului în calitate de, pentru mărfurile transportate cu autovehicule (), asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru furtul parțial sau total al mărfii.
Prin pct. 6 din Condițiile generale, însă, se derogă de la art. IV pct. 7 lit. g) din condițiile specifice susmenționate, în sensul că asigurătorul acoperă riscul de furt parțial sau total al mărfii, produs numai prin acte de tâlhărie. Nu se poate reține neclaritatea acestei clauze, astfel cum susține reclamanta, pe motiv că expresia "furt produs prin acte de tâlhărie" ar fi un nonsens juridic. Important este ca asiguratul, care nu rezultă că ar avea cunoștințe juridice, să își dea seama la ce se referă această expresie. Or, orice persoană având cunoștințe medii înțelege că furtul produs prin acte de tâlhărie se referă practic la furtul produs prin acte de violență sau amenințare.
Câtă vreme prin Condițiile specifice privind asigurarea se prevede expres că furtul parțial sau total al mărfurilor transportate este exclus de la asigurare (art. IV pct. 7 lit. g), nu se poate susține că asiguratul a avut convingerea că era asigurat pentru furtul mărfurilor pe care la transporta, în calitate de. de la articolul susmenționat, pe care o face art. II pct. 6 din Condițiile generale, este o dispoziție de favoare pentru asigurat, căci prin aceasta s-a stipulat ca, totuși, asigurătorul să acopere riscul de furt parțial sau total al mărfii, dar numai dacă este produs prin acte de tâlhărie.
Contractul de asigurare este un contract de adeziune, ale cărui clauze sunt stabilite de către asigurător, iar asiguratul nu are posibilitatea decât să adere sau nu la acestea. De asemenea, contractul de asigurare are și un caracter aleatoriu, iar din această cauză prezintă dificultăți sporite de interpretare, fiindcă aceasta trebuie făcută în așa fel, încât să se țină seama de incidența în cauză atât a regulilor comune de drept civil și comercial, cât și de regulile speciale înscrise în actele normative privind asigurarea.
Principiul care se aplică în materia asigurărilor este cel al interpretării restrictive a condițiilor și clauzelor contractului de asigurare, deoarece o soluție care s-ar abate de la regula că normele de asigurare sunt de strictă interpretare și aplicare ar putea fi de natură să echilibrul financiar al contractelor de asigurare.
Reclamanta apelantă mai invocă faptul că, prevederile art. V pct. 10 din Condițiile generale creează o ambiguitate asupra riscului asigurat, căci potrivit acestora, pentru transportatorii internaționali de marfă, riscul de furt al mărfii transportate se asigură cu o franșiză de 10%din limita răspunderii, pentru fiecare eveniment. Or, reclamanta, trage concluzia că din această clauză rezultă că nu a fost exclus de la asigurare riscul de furt al mărfii transportate.
Relativ la acest aspect, se va avea în vedere că art. V pct. 10 este așezat după art. Ii pct. 6 din Condițiile generale, care, astfel cum s-a precizat mai sus, prevede că asigurarea acoperă riscul de furt produs prin acte de tâlhărie. În interpretarea sensului corect al clauzei înscrise la art. V pct. 10, se va reține necesitatea interpretării sistematice prevăzută de art. 982.civ. în conformitate cu care toate clauzele unui contract se interpretează unele prin altele, dându-le fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg. Această regulă de interpretare se numește în materia asigurărilor "regula întregii polițe" și constă în aceea că un contract de asigurare trebuie analizat în întregime și nu doar o anumită clauză a acestuia.
Tot în cadrul interpretării corecte a unei clauze se înscrie și regula "ejustem generis", care înseamnă "de același fel" și presupune că, atunci când o propoziție anumită este urmată de o expresie generală, această expresie va fi interpretată ca având înțeles "de același fel" ca și cuvintele specifice. Prin urmare, câtă vreme la art. II pct. 6 s-a prevăzut expres că este acoperit prin asigurare doar furtul produs prin acte de tâlhărie, mențiunea făcută la art. V pct. 10, cum că riscul de furt al mărfii transportate de asigură cu o franșiză de 10% din limita răspunderii, trebuie interpretată în sensul că se referă la riscul de furt produs prin acte de tâlhărie.
Ca urmare a aplicării acestor reguli de interpretare, instanța apreciază că s-a înlăturat orice îndoială în privința determinării riscului asigurat, astfel că este inaplicabilă în speță regula de interpretare "in dubio contra stipulantem", înscrisă în art. 1312 alin. 2.civ. întrucât nu este vorba despre o ambiguitate reală a clauzelor contractului, care să determine interpretarea contractului împotriva asigurătorului, ca fiind cel care a determinat clauzele contractului.
În ceea ce privește caracterul abuziv al clauzei din contractul de asigurare prin care s-a exclus de la asigurare furtul parțial sau total al mărfurilor transportate, nu se poate reține această susținere a apelantei recurente, întrucât, potrivit art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori,o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile parților.Or, este de specificul contractului de asigurare ca anumite riscuri să fie excluse de la garanție, fără ca prin aceasta să se poată spune că respectivele clauze care prevăd excluderile de la garanție ar fi abuzive prin natura lor. Sub acest aspect, nu trebuie uitat caracterul aleatoriu al contractului de asigurare, care înseamnă că la încheierea contractului, nici una dintre părți nu poate ști în ce măsura va avea un câștig sau va suferi o pierdere de pe urma derulării acestui contract. Așadar, nu se poate aprecia că, prin stipularea unor excluderi de la asigurare, se realizează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, va fi respins apelul ca nefondat.
Reținând culpa procesuală a apelantei, nu vor fi acordate acesteia cheltuielile de judecată solicitate, luându-se act totodată că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat apelul declarat de apelanta EXPERT, în calitate de administrator judiciar al - " ROMÂNIA" SRL S M, cu sediul în S M,-/A, jud.S M în contradictoriu cu intimata pârâtă- " ASIGURĂRI" SA - SUCURSALA S M,cu sediul în S M,-, jud.S M, împotriva sentinței nr.1417/LC din 2 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în totalitate.
Fără cheltuieli de judecată în apel.
DEFINITIVĂ.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 28 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red. dec. -
- jud. fond. -
- tehnoredact. - 4 ex.
- 20.05.2009
- 2 com. - 21.05.2009
- EXPERT, în calitate de administrator judiciar al - " ROMÂNIA" SRL S M,
- - " ASIGURĂRI" SA - SUCURSALA S M,
Președinte:Filimon MarcelaJudecători:Filimon Marcela, Boța Marilena, Dobai Florica
