Spete pretentii comerciale. Sentința 482/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 482/2008

Ședința publică din data de 09 iunie 2008

Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: Augusta Chichișan

GREFIER: - -

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta - UNITA SA (fostă - TRANSILVANIA, împotriva pârâtei AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat avocat pentru reclamantă, lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare este îndeplinită cu pârâta.

Acțiunea este timbrată cu 39 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,9 lei.

S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul reclamantei arată că își menține punctul de vedere exprimat în scris cu privire la excepțiile de necompetență materiale și teritorială.

Curtea reține cauza în pronunțare pe excepțiile invocate

CURTEA

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 31 martie 2008 reclamanta - UNITA SA T a chemat în judecată pârâta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, având ca obiect pretenții, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 185.327 RON reactualizată și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta arată că, antecesoarea acesteia a încheiat cu antecesoarea pârâtei, respectiv FPS, contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 31 din 14 ianuarie 1999 în baza căruia a dobândit un număr de 554.242 acțiuni cu prețul de 40.965.134.704 ROL care a fost achitat în întregime.

În caietul de sarcini care a stat la baza vânzării pachetului este inclus și imobilul <<Hotel >> și terenul aferent situat în C și terenul aferent situat în C-N-, clădirea la o valoare contabilă 133.702 lei și terenul la 51.625 lei în total 185.327 lei la nivelul anului 1999.

Întregul imobil a fost inclus în capitalul social iar valoarea lui a fost repartizată în acțiunile dobândite de subscrisa prin contractul de vânzare-cumpărare menționat.

Prin sentința civilă nr. 351/2004 pronunțată de Tribunalului Cluj în dosarul nr. 9476/2002 rămasă irevocabilă prin decizia nr. 4528/10 mai 2006 s-a admis acțiunea în revendicare înaintată de foștii proprietari și alții pentru întreg imobilul situat în C-N str. - 20 înscris în CF 5055, nr top 209.

În baza art. 1337 Cod civil, AVAS B- ca succesor legal al FPS- este de drept obligat să răspundă pentru evicțiunea totală a imobilului vândut, motiv pentru care a formulat prezenta cerere de chemare în judecată și a solicitat cu titlu de despăgubiri sumele plătite pentru imobilul clădire și teren situat în C-N str. - nr. 20.

Pârâta prin întâmpinarea formulată în cauză solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată (fila 43-48).

În apărare, pârâta arată că prin cererea de chemare în judecată reclamanta - UNITA a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea AVAS la plata sumei de 185.327 RON, reactualizată, cu titlu de despăgubiri solicitate în temeiul art. 1337 cod civil și al contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 31/14 ianuarie 1999.

În conformitate cu prevederile art. 137 alin 1 Cod procedură civilă, potrivit cărora "instanța trebuie să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedura precum și asupra celor de fond care fac de prisos în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii", pârâta invocă excepția necompetenței materiale și teritoriale a Curții de Apel Cluj.

Potrivit dispozițiilor art. 2 pct 1 lit a "tribunalele judecă în primă instanță procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei, precum și procesele și cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani". Având în vedere faptul că obiectul prezentei cereri este evaluabil în bani, iar cuantumul pretențiilor solicitate depășește 100.000 lei, consideră că instanța competentă să soluționeze acest dosar este Tribunalul și nu Curtea de Apel.

Potrivit dispozițiilor art. 5 din Codul d e procedură civilă "cererea se face la instanța domiciliului pârâtului". Sediul pârâtei AVAS este în B, la adresa mai sus menționată. Totodată, potrivit art. 10 pct 4 din Codul d e procedură civilă în afara de instanța domiciliului pârâtului, litigiul ar putea fi soluționat "de instanța locului unde obligația a luat naștere sau aceea a locului plății".

Întrucât contractul de vânzare cumpărare de acțiuni nr. 31 din 14 ianuarie 1999, temeiul pretențiilor reclamantei, a fost încheiat la B, iar locul plății a fost tot la B, solicită admiterea excepției și trimiterea cauzei spre soluționare instanței competente din

Reclamanta a depus la data de 13 mai 2008 un răspuns la întâmpinare prin care solicită respingerea excepțiilor formulate (fila 52-53), invocând referitor la excepția de necompetență materială și teritorială incidența dispozițiilor art. 44 și art. 45 din OUG nr. 51/1988 aprobată prin Legea nr. 409/2001 potrivit cărora cererile de orice natură privind drepturile și obligațiile în legătură cu activele preluate de AVAS sunt de competența Curții de Apel în a cărei rază teritorială se află sediul sau după caz, domiciliul pârâtului iar prin aceste dispoziții se derogă de la regula generală în materie comercială întrucât litigiul dedus judecății este în legătură cu creanțele neperformante iar art. 45 din OUG nr. 51/1988 stabilește expres competența în favoarea Curții de Apel Cluj.

Referitor la competența teritorială reclamanta s-a raportat la dispoziția art. 10 din Codul d e procedură civilă arătând că potrivit pct 4 în afară de instanța domiciliului pârâtului mai sunt competente în materie comercială instanța locului unde obligația a luat naștere sau cea a locului plății ori locul plății a fost în municipiul C-N deci competența revine Curții de Apel Cluj și raportat la prevederile art. 12 care instituie în favoarea reclamantului dreptul de opțiune între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Analizând potrivit dispozițiilor art. 137 Cod procedură civilă, excepțiile care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii, Curtea s-a oprit asupra excepției necompetenței materiale și teritoriale invocată de pârâta AVAS B reținând următoarele:

Reclamanta - UNITA SA prin acțiunea introductivă de instanță formulată în contradictoriu cu pârâta AVAS Bas olicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 185.327 RON reactualizată invocând incidența dispozițiilor art. 1337 Cod civil, solicitând obligarea AVAS B să răspundă pentru evicțiunea totală a imobilului vândut.

Potrivit ART. 44 din Legea nr. 51/1998 "Litigiile in legatura cu creantele neperformante preluate la datoria publica, in care este parte, se solutioneaza cu respectarea prevederilor prezentului capitol, completate in mod corespunzator cu dispozitiile Codului d e procedura civila."

Cererile de orice natura privind drepturile si obligatiile in legatura cu activele statului preluate de, inclusiv cele formulate pentru angajarea raspunderii civile a persoanelor fizice si juridice, altele decat debitorii definiti la art. 38, sunt de competenta Curtii de apel in a carei raza teritoriala se afla sediul sau, dupa caz, domiciliul paratului si se judeca de urgenta si cu precadere in baza art. 45 din același act normativ.

Dispozițiile legale enunțate anterior reglementează o situație de excepție care derogă de la normele de procedură instituite prin Codul d e procedură civilă referitoare la competența materială și teritorială.

Aplicarea concomitentă a dispozițiilor legale derogatorii și a celor de drept comun de favoare nu poate fi realizată întrucât pentru ipoteza în care sunt incidente normele de excepție urmează a fi aplicate acestuia iar în situația în care litigiul este guvernat de regulile de drept comun urmează a fi aplicate normele de drept comun din procedura civilă referitoare la competența materială și teritorială.

Reclamanta prin acțiunea introductivă de instanță a înțeles să formuleze cererea împotriva unui pârât care are sediul în B invocând existența unui prejudiciu creat în sarcina sa fără a justifica în nici o modalitate împrejurarea că din raporturile de drept material existente între părți s-ar putea reține incidența prevederilor art. 10 pct 4 Cod procedură civilă.

Nefiind incidente nici dispozițiile derogatorii invocate de reclamantă reglementate de prevederile art. 44 și art. 45 din OUG nr. 51/1998 întrucât răspunderea alegată este pentru evicțiune devin aplicabile normele de drept comun astfel că, în raport de prevederile art. 2 pct 1 lit a Cod procedură civilă coroborat cu prevederile art. 5 din Codul d e procedură civilă instanța va admite excepția necompetenței materiale și teritoriale invocate de pârâtul AVAS B și în consecință se va declina competența soluționării cauzei privind pe reclamanta - UNITA SA T cu sediul în T str. -.- nr. 1 și pârâta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței materiale și teritorială invocată de pârâtul AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI cu sediul în B str. -.-.- nr. 50 sector 1 și în consecință:

Declină competența soluționării cauzei privind pe reclamanta - UNITA SA T cu sediul în T str. -.- nr. 1 și pârâta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 09.06.2008.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

Red./

5 ex./25.06.2008

Președinte:Augusta Chichișan
Judecători:Augusta Chichișan

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Sentința 482/2008. Curtea de Apel Cluj