Spete pretentii comerciale. Decizia 518/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 518
Ședința publică din data de 31 martie 2009
PREȘEDINTE: Tănăsică Elena
JUDECĂTORI: Tănăsică Elena, Nițu Teodor Giurgiu Afrodita
- G -
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâții și, domiciliați în Câmpina,- jud. P împotriva deciziei nr. 4 din data de 22 octombrie 2008 pronunțate de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu reclamanta - SRL, cu sediul în B, sector 6,-, prin reprezentant legal și chemații în garanție G, domiciliat în,-, jud. P și Oficiul Județean de cadastru și Publicitate Imobiliară P, cu sediul în P,--16, jud..
Recursul este timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei, potrivit chitanței nr. -/10.03.2009 și timbru judiciar de 0,15 lei, acestea fiind anulate de către instanță și atașate la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurentul-pârât, personal și asistat de avocat din cadrul Baroului P, care depune împuternicirea avocațială nr. 20, recurenta-pârâtă, reprezentată de același avocat, intimata-reclamantă - SRL, reprezentată de avocat din cadrul Baroului B, cu împuternicirea avocațială nr. 14858 depusă la dosar la fila 17, lipsind intimații-chemați în garanție G și Oficiul Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară P.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurenții-pârâți și, reprezentați de avocat, depun la dosar extras practică judiciară: - decizia nr. 149/1998 Pitești, decizia nr. 1719/4.10.2006
Curtea, luând act că nu se formulează alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Recurenții-pârâți și, reprezentați de avocat, arată că prezentul litigiu este unul civil și nu comercial. Acest aspect rezultă din practica judiciară constantă în această materie, acțiunea în revendicare a unui imobil îndreptată împotriva unei societăți comerciale fiind o acțiune civilă a cărei competență de soluționare aparține judecătoriei.
Într-adevăr aspectele legate de rezolvarea situația patrimoniului societății sunt comerciale, dar acțiunea în revendicare a reclamantei este o acțiune de drept comun, o acțiune civilă.
Totodată, în speță nu poate fi invocată valoarea imobilului revendicat, deoarece Tribunalul Prahovaa desființat sentința Judecătoriei Câmpina și a apreciat că litigiul este unul comercial.
Natura civilă a acțiunii reclamantei rezultă din dispozițiile care reglementează competența de soluționare a litigiilor privind bunurile imobile coroborate cu cele ale Codului comercial, potrivit cărora litigiul ar fi fost comercial doar dacă terenul ar fi fost achiziționat cu intenția de revânzare. Întrucât societatea reclamantă nu a avut ca obiect principal de activitate vânzările imobiliare, nu este o agenție imobiliară și la momentul cumpărării nu a avut intenția de revânzare, se solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, sentința Judecătoriei Câmpina fiind pronunțată de o instanță competentă material. Fără cheltuieli de judecată.
Intimata-reclamantă - SRL, reprezentată de avocat, arată că potrivit dispozițiilor art. 4 Cod comercial, prezentul litigiu este unul comercial, deoarece una dintre părți este comerciant, iar bunul pretins face parte din patrimoniul societății.
Din certificatul constatator depus la termenul trecut se poate observa că societatea reclamantă are ca obiect secundar de activitate la cod 6810 cumpărarea și vânzarea de bunuri imobiliare proprii.
Se arată că obiectul dedus judecății este cu totul altul și acesta nu are legătură cu susținerea pârâților că societatea ar fi agenție imobiliară. Cu privire la valoarea terenului, se arată că aceasta este de 610.500 lei, peste valoarea prag de 500.000 lei, ceea ce oricum ar determina competența materială a tribunalului și nu a judecătoriei.
Întrucât una din părțile litigiului este comerciant, iar terenul revendicat face parte din fondul de comerț al societății reclamante, se consideră că litigiul este unul comercial, de competența Secției comerciale a Tribunalului Prahova, astfel că se solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina sub nr. 4195/2007 reclamanta - SRL B, prin reprezentanții săi legali, a chemat în judecată pe pârâții și, în contradictoriu cu chemații în garanție G și Oficiul Judetean de Cadastru și Publicitate Imobiliară P, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligat pârâtul să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 6600. situat în comuna de și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 82 coroborat cu art. 112 și urm. art. 274, 518 Cod pr.civilă, art. 480, 481 Cod civil.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâții au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin cererea reconvențională, pârâții au solicitat, în temeiul răspunderii pentru evicțiune, să fie obligat vânzătorul și Oficiul Județean de Cadastru și
Publicitate Imobiliară P să le restituie suma de 75.000 lei cu titlu de preț, actualizată, 335,7 lei achitată cu titlu de taxe și onorarii la întocmirea actului și 50,7 lei taxe de intabulare și impozite restituite la zi.
În drept, pârâții și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 115 și urm. Cod pr.civilă, art. 1337 și urm. din Codul civil.
Prin sentința civilă nr. 1920/11.06.2008, Judecătoria Câmpinaa respins acțiunea formulată de reclamantă ca neîntemeiată, a respins cererea reconvențională formulată de pârâți ca lipsită de interes și a obligat reclamanta să plătească pârâtului suma de 5000 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel apelanta-reclamantă - SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că, având în vedere că valoarea imobilului teren depășește suma de 100.000 RON, competent să judece cauza este tribunalul și nu judecătoria, solicitând astfel anularea sentinței Judecătoriei Câmpina.
Prin decizia nr. 4 din data de 22 octombrie 2008, Tribunalul Prahova -Secția comercială și de contencios administrativ a admis apelul declarat de reclamanta - SRL împotriva sentinței civile nr. 1920/11.06.2008 pronunțate de Judecătoria Câmpina în contradictoriu cu pârâții și, chemații în garanție G și Oficiul Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară P, a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Câmpina, invocată din oficiu, a anulat sentința atacată și a stabilit competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.
Pentru a se pronunța această decizie s-a reținut că litigiul privește un drept patrimonial, obiectul fiind evaluabil în bani, cu o valoare de peste 100.000 lei RON (1 miliard lei ROL), având caracter comercial, potrivit dispozițiilor art.4 Cod comercial, cât timp bunul imobil face parte din fondul de comerț, după cum de altfel, a susținut și apelanta în fața instanței de apel, fiind necesar pentru desfășurarea activității comerciale a societății.
Pentru aceste considerente, potrivit dispozițiilor art.2 alin.1 pct.1 Cod pr.civilă, instanța competentă să soluționeze în primă instanță este tribunalul și nu judecătoria, excepția de necompetență materială a instanței constituind un motiv de ordine publică, ce poate fi invocat din oficiu, astfel că potrivit dispozițiilor art.295 alin.1 Cod pr.civilă, tribunalul a admis apelul și excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Câmpina.
Împotriva deciziei pronunțate în apel, au declarat recurs pârâții și, criticând-o pentru nelegalitate, susținând că în mod eronat instanța a apreciat că litigiul privește un drept patrimonial, evaluabil în bani, cu caracter comercial. Motivarea instanței a reprezentat faptul că bunul imobil ar face parte din fondul de comerț al apelantei și îi este necesar desfășurării activității comerciale, recurenții apreciind această motivare nelegală deoarece litigiul are caracter civil și nu comercial.
Se arată că ceea ce deosebește vânzarea-cumpărarea comercială de cea civilă, este funcția economică a contractului și anume interpunerea în schimbul bunurilor. Recurenții apreciază că terenul în litigiu nu era necesar apelantei pentru desfășurarea activității, față de obiectul acesteia de activitate, în prezenta
cauză nefiind vorba despre clădirea în care societatea își desfășoară activitatea sau în care și-a deschis un punct de lucru.
Se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei instanței de apel și pe fond să se constate că sentința nr. 1920/11.06.2008 a Judecătoriei Câmpina este pronunțată de o instanță competentă material, litigiul având caracter civil.
Intimata - SRL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei recurate ca fiind legală și temeinică.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor prevăzute de art.304 Cod pr.civilă, Curtea reține că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce urmează:
Potrivit dispozițiilor art.1, pct.1 din Codul d e procedură civilă judecătoriile judecă în primă instanță toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe.
În art. 2 pct. 1 lit. b) din același cod, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 1 din Legea nr. 219/2005, se prevede că tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde lei, cu excepția celor enumerate în textul de lege.
Față de aceste dispoziții legale, în mod corect Tribunalul Prahovaa apreciat că în funcție de valoare, litigiul este de competența tribunalului, valoarea imobilului fiind potrivit expertizei de 610.500 lei însă cu privire la natura litigiului s-a reținut greșit că acesta ar fi de natură comercială și nu civilă.
În speță, reclamanta a promovat o acțiune reală imobiliară de natură civilă, respectiv revendicarea suprafeței de 6600 mp teren situat în comuna de ce face parte din patrimoniul societății.
Susținerea reclamantei constând in aceea că imobilul revendicat ar face parte din fondul de comerț nu este dovedită întrucât reclamanta nu a probat afectarea terenului în litigiu desfășurării activității comerciale, noțiunea de fond de comerț fiind distinctă față de noțiunea de patrimoniu.
Prezumția de comercialitate cu privire la actele și operațiunile unui comerciant este răsturnată de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv acțiunea în revendicare imobiliară, instituție specifică dreptului civil.
Imobilele, chiar dacă fac parte din fondul de comerț, își păstrează natura civilă, iar prezumția de comercialitate instituită de art. 4 Cod comercial poate fi răsturnată dacă obligația este de natură civilă.
Legiuitorul a inclus imobilele în fondul de comerț fără a defini un regim juridic special, ceea ce conduce la concluzia că nu are loc o contopire reală a imobilelor în masa fondului de comerț, acestea fiind supuse unor condiții mai stricte legate de înstrăinare, de publicitate, de executare silită.
În condițiile Codului comercial, vânzarea-cumpărarea comercială poate avea ca obiect doar bunuri mobile. Bunurile imobile nu intră în categoria faptelor de comerț, neregăsindu-se între operațiunile enumerate în art. 3 și nici în cele la care se referă art. 4 Cod comercial.
Deși enumerarea din art. 3 Cod comercial nu este limitativă, încadrarea în sfera de aplicare a legii comerciale și a altor fapte de comerț, se face după anumite criterii de comercialitate în temeiul cărora pot fi recunoscute și ale acte sau operațiuni ca fapte de comerț în vederea stabilirii naturii juridice a litigiului.
Art. 4 Cod comercial instituie o prezumție relativă de comercialitate pentru toate obligațiile comerciantului, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însăși actul întocmit.
Prin urmare, ceea ce determină competența instanței comerciale este comercialitatea faptelor, fie că sunt fapte obiective de comerț, fie că sunt asimilate faptelor obiective, fiind accesorii exercitării activității comerciantului, cu condiția să nu fie de natură civilă sau părțile să nu fi stabilit contrariul.
Ori, niciunul dintre criteriile de comercialitate de mai sus, de natură să determine jurisdicția comercială, aplicată speței, nu conduceau la concluzia reținută de instanța de apel, în sensul comercialității litigiului.
Acțiunea în revendicare a unui imobil ce face parte din patrimoniul societății, întemeiată pe dispozițiile art. 480 Cod civil, are o natură esențialmente civilă, competența de soluționare a cauzei revenind instanței civile, iar față de valoarea obiectului - Tribunalului Prahova, potrivit dispozițiilor art. 2 pct.1 lit. b Cod pr.civilă.
Pentru rațiunile de mai sus, Curtea, în baza art. 312 alin.1 Cod pr.civilă raportat la art. 304 pct. 3 proc. civ. va admite recursul, va casa decizia atacată și sentința nr. 1920 din 11.06.2008 pronunțată de Judecătoria Câmpina și va trimite cauza pentru competentă soluționare la Tribunalul Prahova - Secția civilă.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâții și, domiciliați în Câmpina,- jud. P împotriva deciziei nr. 4 din data de 22 octombrie 2008 pronunțate de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu reclamanta - SRL, cu sediul în B, sector 6,-, prin reprezentant legal și chemații în garanție G, domiciliat în,-, jud. P și Oficiul Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară P, cu sediul în P,--16, jud..
Casează decizia atacată și sentința și trimite cauza spre competentă soluționare pe fond la Tribunalul Prahova - Secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Tănăsică Elena, Nițu Teodor Giurgiu Afrodita
- - - - G -
Operator date cu caracter personalGrefier
Număr notificare 3120- -
Red. / - 3 ex./ 14.04.2009
Dosar fond -/ - Judecătoria Câmpina
Jud. fond
Dosar apel -/ - Tribunalul Prahova
Jud. apel și
Președinte:Tănăsică ElenaJudecători:Tănăsică Elena, Nițu Teodor Giurgiu Afrodita
