Spete pretentii comerciale. Decizia 52/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 52
Ședința publică din data de 08 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Chirica Elena
JUDECĂTOR 2: Preda Popescu Florentina
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de pârâta - SRL, cu sediul în P,-, județ P, cod poștal - și reclamantă - SRL, cu sediul în B,-, bloc..1,.18, Sector 1, împotriva sentinței nr. 704/08 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția Comercială și de Contencios Administrativ.
Cererea de apel formulată de apelanta pârâtă - SRL P este timbrată cu suma 2532 lei taxă judiciară de timbru conform chitanței nr. -/4.02.2009, iar apelul formulat de apelanta reclamantă - SRL B este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanta pârâtă - SRL P reprezentată de avocat din Baroul Prahova, potrivit împuternicirii avocațiale nr.581/4.02.2009, aflată la fila 18 dosar și apelanta reclamantă - SRL reprezentată de avocat, din Baroul București, conform împuternicirii avocațiale nr. - aflată la fila 15 dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Curtea, pune în discuția părților raportul de expertiză tehnic contabil întocmit de expertul C.
Avocat, având cuvântul pentru apelanta pârâtă - SRL, învederează instanței faptul că nu are de formulat obiecțiuni la raportul de expertiză tehnic contabil întocmit de expertul C, fiind de acord cu acesta.
Avocat având cuvântul pentru apelanta reclamantă - SRL, învederează instanței faptul că este de acord cu raportul de expertiză întocmit de expertul C.
Totodată, solicită a se lua act față de concluziile expertizei, că reclamanta - SRL, înțelege să-și reducă cuantumul pretențiilor la 66.979 lei, reprezentând penalități de întârziere în loc de -,52 lei.
Avocat, având cuvântul pentru apelanta pârâtă - SRL, solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței în sensul obligării acesteia să plătească reclamantei suma de 66.979 lei penalități de întârziere.
Cu cheltuieli de judecată, ocazionate în faza apelului.
Avocat având cuvântul pentru apelanta reclamantă - SRL, solicită a se lua act de reducerea cuantumului pretențiilor la 66.979 lei, reprezentând penalități de întârziere.
In ceea ce privește apelul apelantei pârâte - SRL, vizează excepția autorității de lucru judecat, motiv pentru care solicită respingerea apelului și menținerea celorlalte dispoziții.
In ceea ce privește apelul reclamantei - SRL, susține că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat în sumă de 2.000 lei.
Solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței în sensul de a acorda cheltuielile de judecată solicitate, în sumă de 2.000 lei.
De asemenea, solicită a se amâna pronunțarea cauzei pentru a depune cerere scrisă cu privire la reducerea cuantumului pretențiilor.
Cu cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat.
Avocat având cuvântul pentru apelanta pârâtă - SRL P, susține că apelul formulat de aceasta vizează două capete de cerere, motiv pentru care solicită admiterea astfel cum a fost menționat mai sus.
Avocat având cuvântul pentru apelanta reclamantă - SRL, solicită a se amâna pronunțarea pentru a depune concluzii scrise.
CURTEA:
Deliberând asupra apelurilor de față, reține următoarele:
Prin acțiunea comercială înreg. la nr- la Tribunalul Prahova reclamanta - SRL B, a solicitat obligarea pârâtei - SRL P, la plata sumei de 190.788,52 lei, reprezentând penalităti contractuale de 0,25/zi întârziere, aferente facturilor restante la plată, calculate până la 15.11.2007, în baza art. 6 din contractul nr 151/29.07.2004.
In motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a executat în beneficiul pârâtei serviciu de pază, în baza contractului nr. 151/29.04.2004, a căror contravaloare a fost achitată cu întârziere de către pârâtă, reclamanta fiind nevoită să se adreseze instanței de judecată, prin sentința nr. 274/5.03.2008 Tribunalul Prahova, ordonând pârâtei debitoarei în temeiul art. 10 din OUG 119/2007, să-i plătească suma de 39.203,12 lei, contravaloare servicii pază, pentru penalitățile de întârziere calculate în baza clauzei penale instituite prin art.6 din contract, reclamanta formulând prezenta acțiune.
După administrarea probatoriilor cu înscrisuri,prin sentința nr. 704/8.09.2008, Tribunalul Prahova, a respins excepția autorității lucrului judecat invocata de pârâta - SRL și a admis actiunea reclamantei, obligând pârâta să plătească aceastea 190.788,52 lei penalități de întârziere, calculate până la 15.11.2007 și 5067,90 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța aceasta soluție, prima instanță a constatat că nu există autoritate de lucru judecat, nefiind îndeplinite condițiile prev. de art 1201 civ. și art. 163 civ. deoarece sentința nr. 274/5.03.2008 a Tribunalului Prahovas -a pronunțat numai asupra contravalorii serviciilor de pază, în baza OUG 119/2007, pe când prezenta acțiune are ca obiect penalități de întârziere pretinse în baza art. 6 din contractul 151/2004 și art. 969 și 970 civ.
Pe fondul cauzei, s-a apreciat că pretențiile reclamantei sunt justificate, penalitățile fiind calculate potrivit clauzei penale, instituită de părți prin art. 6 din contractul de prestări servicii de pază nr. 251/2004.
Impotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți.
Apelanta reclamanta - SRL B criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că deși a fost admisă acțiunea sa, nu i s-au acordat în întregime cheltuielile de judecată dovedite, respectiv onorariul de avocat în valoare de 2000 lei, pârâta fiind obligată să-i plătească numai taxa de timbru și contravaloarea timbrului judiciar.
Apelanta pârâta - SRL P, a criticat la rândul său sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, considerând că în cauză în mod greșit a fost respinsă excepția autorității lucrului judecat invocată de ea, iar penalitățile pe care a fost obligată să le plătească nu au fost corect calculate de către reclamantă, fiind necesar verificarea cuantumului acestora, de către un expert autorizat.
In temeiul art. 295 civ. Curtea a admis proba cu expertiză contabilă solicitată de apelanta pârâtă, nici una dintre părți neformulând obiecțiuni la raportul de expertiza contabilă, efectuat de expert C filele 41-46 dosar apel, expertul stabilind valoarea penalităților contractuale datorate de apelanta pârâtă, pentru facturile achitate cu întârziere în baza contractului nr. 151/2004, la suma de 66.979 lei.
Analizând apelurile formulate de părți, prin prisma motivelor invocate, a înscrisurilor depuse la dosar și a probatoriilor suplimentare administrate în apel, Curtea reține următoarele:
Critica apelantei reclamante - SRL B, privind neacordarea cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat de către prima instanță, este întemeiată, față de prevederile art. 274 civ. pârâta cazută în pretenții urmând a suporta și contravaloarea acestor cheltuieli.
Este nefondată critica apelantei pârâte - SRL P, care vizează soluționarea pretins greșită a excepției autorității lucrului judecat, respinsă prin sentința nr 704/8.09.2008 a Tribunalului Prahova.
Potrivit art. 1201 civ. și art. 163 civ. există autoritate de lucru judecat numai în condițiile în care instanța de judecată s-a pronunțat printr-o hotarâre irevocabilă, într-un litigiu identic, având același obiect, cauză și cu aceleași părți, în aceeași calitate procesuală.
In speță, prin sentința nr. 274/5.03.2008 Tribunalul Prahovaa admis în parte o ordonanță de plată, la cererea creditoarei - SRL B împotriva debitoarei - desingn SRL P, în temeiul art. 10 din OUG 119/2007,
pentru contravaloare servicii paza neachitate însumând 39.203,12 lei, ori în prezentul proces prin sentința nr 704/8.09.2008 a aceleiași instanțe s-a admis acțiunea aceleeiași reclamante împotriva aceleiași pârâte, însă întemeiată pe disp. art. 969 civ. având ca obiect penalități contractuale de întârziere în valoare de 190.788,52 lei.
Prin urmare, nu există identitate de obiect și cauză între cele doua litigii, astfel că în mod corect s-a respins excepția autorității lucrului judecat invocata de către pârâtă,
fiind nefondată critica reiterată sub acest aspect, în prezentul apel, pentru considerente prezentate anterior.
Potrivit clauzei penale prevăzută în art.6 din contractul pentru prestării servicii de pază nr. 151/29.07.2004, părțile au convenit ca în situația depășirii termenului de plată, față de scadența facturilor, beneficiara prestațiilor de pază, respectiv apelanta pârâtă - Desingn SRL, să plătească apelantei reclamante penalități de întârziere de 0,2% pe zi, calculate la valoarea sumei restante, până la achitarea integrală a debitului, chiar dacă valoarea penalităților depășește valoarea debitului.
Din raportul de expertiză contabilă întocmit de expertul C s-a stabilit că valoarea penalităților datorate de apelanta pârâtă, este de 66.979 lei, ambele părți achiesând la concluziile raportului de expertiza depus la filele 41-46 dosar apel, astfel că urmează se admite ambele apeluri și a se schimba în parte sentința atacată, în sensul obligării apelantei pârâte la plata sumei de 66.979 lei penalități de întârziere, către apelanta reclamantă, în loc de 190.788,52 lei, cât fusese stabilit prin sentința atacată.
In temeiul art. 274 civ. apelanta pârâtă urmează a plăți apelantei reclamante, suma de 4.592 lei cheltuieli de judecată la instanța de fond, reprezentând 2592 lei, taxa de timbru aferentă pretențiilor admise și timbru judiciar, la care se adaugă suma de 2000 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Potrivit aceluiași text, apelanta reclamantă urmează a fi obligată să plătească apelantei pârâte suma de 2.248,50 lei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxa de timbru corespunzatoare pretențiilor admise și onorariu de expert.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite ambele apeluri declarate de pârâta - SRL, cu sediul în P,-, județ P, cod poștal - și reclamantă - SRL, cu sediul în B,-, bloc..1,.18, Sector 1, împotriva sentinței nr. 704/08 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și în consecință:
Schimbă în parte sentința, în sensul că admite în parte acțiunea și obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 66.979 lei penalități de întârziere în loc de 190.788,52 plus 4.592 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxă timbru corespunzătoare pretențiilor admise și onorariul de avocat, în loc de 5067,90 lei.
Obligă apelanta reclamantă să plătească apelantei pârâte suma de 2248,50 lei, cheltuieli de judecată în apel reprezentând taxă de timbru corespunzatoare pretentiilor admise și onorariul expert.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 08 aprilie 2009.
Președinte, Judecător,
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Red. /CE
5 ex/10.04.2009
f-Tribunalul Prahova
Președinte:Chirica ElenaJudecători:Chirica Elena, Preda Popescu Florentina