Spete pretentii comerciale. Decizia 530/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Dosar nr- (Număr în format vechi 810/2009)
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 530
Ședința publică de la 11 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alecsandrina Rădulescu
JUDECĂTOR 2: Rodica Zaharia
GREFIER ---
Pe rol pronunțarea asupra apelului declarat de apelanta - SA împotriva sentinței comerciale nr.512 din 12 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata - MECANICĂ SA.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 4 decembrie 2009 susținerile fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru astăzi 11 decembrie 2009 când a hotărât următoarele:
CURTEA
Prin sentința comercială nr.2185/18.02.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosar nr- s-a respins acțiunea formulată de reclamanta - MECANICĂ SA împotriva pârâtei INDUSTRIAL SRL, ca prescrisă.
Prin decizia comercială nr.364/3.09.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTIs -a reținut că denumirea societății pârâte este astăzi - SA așa cum aceasta a precizat prin adresa sa nr.175/26.11.2007 aflată la dosarul de fond (pag.4); că din actele de la dosar s-a constatat că prin nr.249/18.05.2004 reclamanta a întrerupt prescripția, situație în care acțiunea reclamantei nu este prescrisă. Ca urmare s-a trimis cauza spre rejudecare pe fondul cauzei, la aceeași instanță.
Rejudecând cauza în fond, prin sentința comercială nr.512/12.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială s-a admis acțiunea formulată de reclamanta - MECANICĂ SA, pârâta - SA B fiind obligată la plata sumei de 57.877,38 Euro, rest de plată rămas neachitat din factura reclamantei nr. -/19.11.2002.
În motivare s-a reținut că factura menționată a fost achitată parțial de pârâtă, ultima plată fiind efectuată la data de 18.05.2004 cu nr.249/2004, diferența rămasă neachitată fiind cea în discuție. Produsele fiind evidențiate cu cele înscrise în factura fiscală, instanța reținând că plata parțială valorează recunoaștere, a pronunțat sentința de mai sus.
Împotriva sentinței comerciale nr.512/12.09.2009 a declarat apel pârâta - SA, care critică sentința atacată ca fiind netemeinică și nelegală deoarece între părți nu a fost vorba de relații contractuale în formă simplificată conform art.36 Cod Comercial, ci de o livrare în consignație, între părți stabilindu-se raporturi contractuale de natura contractului de comision ce s-au concretizat prin încheierea contractului de comision pentru export nr.488/23.04.1999 la baza lor stând dispozițiile art.405-412 Cod comercial cu obligații precise pentru fiecare parte contractantă și nicidecum doar "raporturi de colaborare" cum susține reclamanta în cererea de chemare în judecată. Ori este știut că potrivit art.405 Cod comercial, comisionul are ca obiect tratarea de afaceri de către comisionar pe socoteala comitentului între părți fiind stabilite aceleași drepturi și obligații ca între mandat și mandatar, cu excepțiile prevăzute de lege.
Mai arată faptul că actele juridice încheiate de comisionari cu terții își produc efecte asupra comitentului care suportă riscurile legate de neexecutarea contractului; că în relația cu reclamanta, a avut calitatea de comisionar, răspunderea putându-i fi angajată în temeiul art.408 Cod comercial, dar numai în cazul în care, ca intermediar, nu și-ar fi îndeplinit întocmai împuternicirile acordate de comitent, în speță reclamanta, împrejurare ce nu a fost dovedită de aceasta.
În dovedirea susținerilor de mai sus depune la dosar atât contractul de comision nr.488/23.04.1999 precum și contractul de consignație nr-/E în baza căruia reclamanta-consignant a livrat către societatea ITALIA SRL consignatar mărfuri sau obiecte mobile spre a le vinde pe socoteala consignatarului.
În acest context legal, consideră că plata produselor livrate în consignație urma să se facă de către, dar numai după încasarea de la extern a mărfurilor livrate în consignație la firma ITALIA SRL, conform art.3.29 din contractul de comision pentru export și conform condițiilor de plată stabilite la livrarea în consignație (vânzarea produselor de către consignatar și încasarea acestora la extern), ceea ce nu s-a realizat nici în momentul de față, deoarece firma ITALIA SRL a intrat în lichidare voluntară, în baza hotărârii adoptată în unanimitate la 18.04.2005, lucru pe care reclamanta îl cunoștea deoarece era asociat al firmei ITALIA SRL.
Pentru motivele arătate cere admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate și pe fond respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată.
Prin întâmpinare intimata-reclamantă cere respingerea apelului deoarece relațiile contractuale între părți au fost stabilite în baza contractului de comision nr.488/1999, pârâta în calitate de comisionar avea obligația prevăzută la art.3.1din contract, respectiv să asigure vânzarea la extern a mărfurilor și serviciilor provenind de la comitent și să achite c/val mărfurilor comandate, lucru ce se prevede clar și în art.3.29 din același contract.
Arată că în baza contractului în discuție i-a livrat apelantei-pârâte în cursul anului 2002 un număr de 5 mașini unelte pentru plata cărora a emis următoarele documente: - nr. 7301/19.11.2002
- factura fiscală nr. -/ 19.11.2002
- aviz de însoțire a mărfii nr. -/18.11.2002
- declarație de încasare valutară nr.-/20.11.2002
- declarație vamală 20.11.2002
- declarații de conformitate nr.12, 13, 14, 17, 18/15.11.2002.
Factura menționată face obiectul cauzei, deoarece a fost achitată parțial cu ordinul de plată nr.249/2004. Teoria prezentată de reclamantă contrazice înscrisurile sub semnătură privată semnate de reprezentanții apelantei, înscrisuri care se regăsesc și în evidențele contabile ale acesteia.
Referitor la contractul de consignație, arată că nu este decât o încercare de tergiversare a cauzei, neavând nicio legătură cu cauza, pârâta introducându-l în mod forțat, deoarece în realitate acest contract privește numai relațiile dintre pârâtă în calitate de consignant și - ITALIA SRL consignatar, iar faptul că nu a fost achitată suma în discuție de către aceasta din urmă către apelanta-pârâtă privește părțile contractante și nu pe reclamantă.
Depune la dosar ale consiliului de administrație ale ITALIA SRL și documentele de livrare menționate mai sus.
La data de 19.06.2009 prin încheiere Curtea ia act că apelantul precizează că se numește astăzi - SA și că are relații contractuale cu reclamanta conform actelor de la dosar.
La data de 23.10.2009 apelanta depune la dosar contractul de consignație nr.0404/2.2002/2003/E însoțit de două anexe, acte din care rezultă că obligația de plată cade în sarcina partenerului extern. (pag.59).
Actele au fost comunicate și intimatei-reclamante căreia i s-a acordat termen la 4.12.2009 pentru a-și spune punctul de vedere, lucru asupra căruia reclamanta nu a mai avut nimic de spus.
Prin Concluzii scrise apelanta face precizări din care rezultă că între ea și reclamantă s-a încheiat un contract de comision,plata produselor urmând a se face în baza contractului de consignație. Că reclamanta nu a putut dovedi că societatea sa a acceptat la plată suma solicitată. astfel admiterea apelului și pe fond respingerea cererii formulată de reclamantă ca neîntemeiată și obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată reprezintă taxă timbru, timbru judiciar și c/val. onorariu avocat.
Apelul este fondat.
Față de cele de mai sus și având în vedere actele depuse la dosarul cauzei, Curtea constată și reține următoarele: între părțile în cauză s-au stabilit relații contractuale izvorâte din contractul de comision pentru export nr.488/23.04.1999.
Din nici un act depus la dosar de reclamantă nu rezultă că produsele din factura nr. -/19.11.2002 ar fi fost livrate în baza acestui contract.
La dosarul cauzei s-a depus de către apelanta-pârâtă și contractul de consignație nr.0404/2.2002/2003/E încheiat între părțile în litigiu, din care rezultă că amândouă au aceleași drepturi și obligații, nefăcându-se nicio deosebire între obligațiile consignatarului SA și producătorul - SA, potrivit căruia împreună convin să livreze în condițiile art.1 și 6) consignatarului ITALIA SRL produsele specificate în Anexa 1.
În această anexă (pag.64 dosar apel) se regăsesc specificate mașinile unelte ce au fost livrate la extern către consignatarul ITALIA respectiv produsele din factura în cauză și din actele de livrare anexate la dosarul de fond,mașini unelte de tip
În atare situație rezultă fără putință de tăgadă că mărfurile, respectiv utilajele în discuție din factura nr. -/19.11.2002 fac obiectul contractului de consignație.
Conform art.5 din contractul de consignație rezultă că plata mărfurilor în cauză revenea comisionarului respectiv - ITALIA SRL, iar obligația de urmărire a plății mărfurilor, așa cum a fost încheiat contractul de consignație, revenea șiproducătoruluiadică reclamantei.
Deci și reclamantei îi revenea obligația de a urmăriplata mărfurilor de la consignatarul ITALIA.
În plus, reclamanta nu a putut face dovada că între cele două contracte există o legătură indisolubilă, în realitate fiind vorba de două contracte distincte.
Mai mult, din modul cum a fost redactat contractul de consignație, rezultă fără putință de tăgadă faptul că livrarea mărfurilor s-a făcut în baza și în condițiile contractului de consignație cu precizarea expresă căplata mărfurilor se va face de către consignatarul ITALIA SRL(art.5) și nu de către pârâtă care avea aceleași drepturi și obligații ca și reclamanta, ceea ce exclude obligația sa de plată.
Chiar dacă apelanta a recunoscut că are încheiate cu reclamanta și relații izvorâte dintr-un contract de comision, față de actele depuse și având în vedere dispozițiile art.969 Cod civil, Curtea nu a putut stabili că livrarea produselor în discuție s-a făcut în condițiile unui contract de comision, ele făcând obiectul contractului de consignație.
Pe de altă parte și în cazul contractului de comision (art.329) ca și în cazul contractului de consignație (art.5) nu poate fi antrenată răspunderea pârâtei, dacă partenerul extern - ITALIA nu a făcut plata din cauza intrării în lichidare, lucru cunoscut de însăși reclamanta - asociat al acestuia - conform Hot. din 18.04.2005 (pag.28) la care reclamanta a fost prezentă.
În consecință, față de toate cele arătate, Curtea reține că acțiunea reclamantei este neîntemeiată urmând a fi respinsă ca atare.
Astfel fiind, Curtea va admite apelul, va schimba în tot sentința atacată în sensul că pe fond respinge acțiunea reclamantei ca nefondată.
Constatând că intimata este partea căzută în pretenții făcând aplicarea art.274 pr.civ. obligă intimata-reclamantă să plătească apelantei-pârâte suma de 10.102 lei cheltuieli de judecată în fond și apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanta - SA cu sediul în B,-, sector 3, împotriva sentinței comerciale nr.512 din 12 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata - MECANICĂ SA-, Județul
Schimbă în tot sentința atacată în sensul că pe fond respinge acțiunea reclamantei ca nefondată.
Obligă intimata să plătească apelantei suma de 10.102 lei cheltuieli de judecată în fond și apel.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 11.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
GREFIER,
-
Red.Jud. - 18.12.2009
4 ex.
Tehnored. - E
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Președinte -
Președinte:Alecsandrina RădulescuJudecători:Alecsandrina Rădulescu, Rodica Zaharia
