Spete pretentii comerciale. Decizia 536/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.536
Ședința publică de la 18.11.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Mincu
JUDECĂTOR I - -
GREFIER - -
.
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului formulat de apelanta-reclamantă INTERNAȚIONAL prin lichidator judiciar, împotriva sentinței comerciale nr.6444/19.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă CENTRUL NAȚIONAL AL.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 11.11.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință întocmită la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când Curtea pentru a da posibilitate părților să depună note scrise, a amânat pronunțarea la data de 18.11.2008, când în urma deliberării a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București - Secția a IV- a Civilă sub nr- reclamanta INTERNAȚIONAL a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care pârâta CENTRUL NAȚIONAL AL, să fie obligată la plata sumei de 151.560 Euro, despăgubiri rezultate urmare executării cu întârziere a obligațiilor asumate prin contractul nr.12/1535/18.08.1999.
Prin Încheierea pronunțată la data de 15.02.2008 Tribunalul București - Secția a IV- a Civilă a admis excepția necompetenței funcționale a secției civile a tribunalului, în considerarea caracterului comercial al litigiului și a dispozițiilor art.2 pct.1 lit.a pr.civ. și a dispus, în temeiul art.158 pr.civ. înaintarea dosarului spre competentă soluționare secției comerciale a Tribunalului București.
După înregistrarea cauzei pe rolul Tribunalului București - Secția a VI- a Comercială sub nr- la primul termen de judecată fixat la data de 22.04.2008, reclamanta prin lichidator a depus cerere precizatoare și completatoare a acțiunii prin care a solicitat și constatarea nulității absolute parțiale a actului adițional nr.3566/17.12.2001, la contractul de credit nr-, respectiv a articolelor 2,3 și 5; în temeiul dispozițiilor Legii nr.8/1996 recunoașterea drepturilor patrimoniale decurgând din calitatea reclamantei de producător al operei cinematografice și pe cale de consecință obligarea pârâtei la plata sumelor cuvenite din distribuirea filmului; repararea prejudiciului cauzat prin obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri în cuantum de 320.000 lei pentru consecințele negative create în patrimoniul petentei precum și la plata unor daune morale în sumă de 150.000 lei pentru prejudiciul de imagine creat.
Prin sentința comercială nr.6444/19.05.2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a admis excepția autorității lucrului judecat invocată de către pârâtă și în consecință a respins cererea formulată de reclamantă ca având autoritate de lucru judecat, cu obligarea reclamantei la plata sumei de 2.380 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța fondului a reținut în esență că, prin sentința comercială nr.3536/3.03.2007 pronunțată în dosarul nr- a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune și a fost respinsă acțiunea reclamantei formulată prin administrator judiciar, împotriva aceleiași pârâte ca fiind prescrisă.
A mai constatat instanța că litigiul dedus prezentei judecăți, se poartă asupra aceluiași obiect și anume contractul de credit nr.12/1535/18.08.1999, chiar dacă reclamanta a dat o altă formă acțiunii principale, iar apoi a formulat o acțiune precizatoare și completatoare, pe fondul cauzei litigiul privind același contract cu privire la clauzele și termenele de plată a tranșelor de finanțare a filmului intitulat "", tribunalul apreciind că sunt întrunite condițiile art.163 pr.civ. pentru același obiect fiind pronunțată o soluție ce privește aceleași părți și pentru aceeași cauză.
Împotrivă sentinței comerciale nr.6444/19.05.2008 a declarat apel în termen legal, reclamanta INTERNAȚIONAL, societate în faliment, prin lichidator L, criticile formulate vizând netemeinicia și nelegalitatea hotărârii.
Prin motivele pe care a întemeiat calea de atac, apelanta a susținut că în mod eronat instanța fondului a admis excepția autorității lucrului judecat, indicând în considerentele hotărârii o sentință greșită, în realitate părțile judecându-se anterior în dosarul Tribunalului București nr- în care a fost pronunțată sentința comercială nr.3236/8.03.2007.
Apelanta a învederat în esență că între cele două acțiuni nu există identitate de obiect și de cauză, întrucât primul litigiu a avut ca temei răspunderea contractuală a pârâtei, prin sentința comercială nr.3236/8.03.2007 fiind admisă excepția prescripției dreptului de a cere prejudiciul cauzat în urma plății cu întârziere a tranșelor nr.II și III din contractul de credit, nefiind astfel judecat fondul pricinii.
Prin acțiunea care a format obiectul cererii dedusă prezentei judecăți s-a solicitat însă obligarea pârâtei la plata sumei de 151.560 Euro - respectiv 560.772 lei, în temeiul răspunderii civile delictuale, despăgubirile solicitate neavând semnificația unor penalități sau dobânzi aferente tranșelor achitate cu întârziere, acestea reprezentând valoarea prejudiciului determinat de decalarea programului de filmare, datorită culpei pârâtei, ceea ce a generat cheltuieli suplimentare față de cele cuprinse în bugetul estimat al filmului, cheltuieli care au putut fi determinate numai la momentul efectuării expertizei contabile privind dosarul de cheltuieli al filmului, respectiv la data de 31.12.2004.
În raport de data constatării prejudiciului prin expertiza depusă la dosar, în speță sunt incidente prevederile art.8 din Decretul nr.167/1958 potrivit cărora, "prescripția dreptului la acțiune pricinuită prin faptă ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea", în opinia apelantei, acțiunea care a format obiectul cauzei nefiind prescrisă, termenul de la care începe să curgă prescripția pentru repararea pagubei pricinuită prin fapta culpabilă a pârâtei, fiind momentul depunerii expertizei contabile la A, respectiv decembrie 2004.
A mai arătat apelanta că nu există autoritate de lucru judecat întrucât capetele de cerere formulate la data de 22.04.2008 prin cererea precizatoare și completatoare, au fost ignorate de către instanța fondului, acestea nefăcând obiectul nici unei judecăți.
Apelanta a solicitat urmare constatării neîndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art.1201 Cod civil, admiterea apelului, modificarea sentinței comerciale atacate, în sensul respingerii excepției autorității de lucru judecat și trimiterea cauzei spre soluționare instanței de fond.
Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la data de 06.11.2008 intimata - pârâtă Centrul Național al a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, în opinia intimatei hotărârea atacată fiind legală și temeinică, partea detaliind considerentele care atestă că în cauză sunt aplicabile dispoz. art.1201 cod civil raportat la art.166 pr.civilă, între cele două litigii existând identitate de părți, obiect și cauză, litigiul dedus prezentei judecăți fiind purtat cu privire la același contract și cu privire la clauzele și termenele de plată a tranșelor de finanțare ale filmului "", constatarea instanței fondului fiind corectă.
Ambele părți în litigiu au depus la dosar concluzii scrise prin care au reiterat susținerile evocate prin motivele de apel și respectiv prin întâmpinare.
Examinând sentința comercială atacată prin prisma criticilor formulate, Curtea urmează a admite apelul pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Curtea reține că hotărârea judecătorească în considerarea căreia a fost susținută de către pârâtă excepția autorității de lucru judecat, incident procedural admis de prima instanță, este reprezentată de sentința comercială nr.3236/8.03.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr-, înscris anexat la fila 26 - din dosarul de fond, din eroare în considerentele sentinței atacate cu apel fiind menționate un alt număr de sentință și un alt număr de dosar.
Curtea reține, pornind de la cerințele reglementate prin prevederile art.1201 Cod civil, că elementele autorității de lucru judecat sunt părțile, obiectul și cauza, care trebuie să fie aceleași în ambele cereri.
Dacă în cauză nu se pune problema părților, care au participat în aceeași calitate în ambele procese, în mod obligatoriu trebuiau a fi îndeplinite și condiția aceluiași obiect, care reprezintă pretenția formulată prin cerere cât și dreptul subiectiv formulat, precum și cerința aceleiași cauze, care constituie fundamentul raportului juridic dedus judecății, temeiul juridic al cererii.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că în prezentul litigiu, nu sunt îndeplinite cerințele identității de obiect și de cauză, cu raportare la acțiunea care a format obiectul litigiului finalizat prin sentința comercială nr.3236/8.03.2007, definitivă și irevocabilă.
Astfel, prin acțiunea dedusă prezentei judecăți, conform cererii completatoare și precizatoare înregistrată la data de 22.04.2008, reclamanta a înțeles să solicite în plus față de acțiunea inițială, constatarea nulității absolute parțiale a actului adițional nr.3566/17.12.2001 la contractul de credit intervenit între părți sub nr.12/1535/18.08.1999, recunoașterea drepturilor patrimoniale revenind părții din calitatea de producător al operei cinematografice, cu obligarea la plata sumelor cuvenite din distribuirea filmului, în temeiul dispozițiilor Legii nr.8/1996, plata unor despăgubiri în sumă de 320.000 lei și a unor daune morale în cuantum de 150.000 lei pentru prejudiciul de imagine pretins creat, aceste capete de cerere neformând obiectul acțiunii judecată prin sentința comercială nr.3236/8.03.2007.
Rezultă totodată că cererea de chemare în judecată soluționată prin sentința comercială nr.3236/8.03.2007 pronunțată în dosarul nr-, a avut drept temei juridic răspunderea contractuală derivând din contractul încheiat de părți sub nr.12/1535/18.08.1999, despăgubirile solicitate fiind consecința executării cu întârziere de către pârâtă a obligațiilor asumate, prin prisma răspunderii contractuale instanța sesizată analizând excepția prescripției dreptului material la acțiune, conform dispozițiilor art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958.
Prin acțiunea inițială care a format obiectul prezentei judecăți, s-a solicitat de reclamantă obligarea pârâtei la suportarea prejudiciului cauzat patrimoniului său, prin fapta culpabilă a părții chemată în judecată, prejudiciu imprevizibil la momentul încheierii contractului, prin cererea introductivă precizându-se expres că despăgubirile solicitate, reprezintă pierderile suferite urmare terminării cu întârziere și cu prețuri suplimentare a filmului, urmare îndeplinirii parțiale și culpabile de către pârâtă a obligațiilor privind acordarea tranșelor II, III și neplata ultimei tranșe.
Reclamanta a menționat expres că temeiul juridic al acestor despăgubiri îl reprezintă răspunderea civilă delictuală, iar nu răspunderea contractuală analizată prin sentința pronunțată în acțiunea dedusă anterior judecății.
Din perspectiva temeiului juridic indicat prin cererea de chemare în judecată care formează obiectul prezentului dosar, în opinia Curții, trebuie analizată și excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă în timpul primei judecăți, excepție care nu a făcut obiectul sentinței pronunțată de instanța fondului.
Pentru considerentele expuse, Curtea constată că în mod greșit a fost admisă excepția autorității lucrului judecat în prima fază procesuală, nefiind îndeplinite cerințele identității de obiect și cauză specifice reglementării instituită prin prev. art.1201 Cod civil, excepția invocată de către pârâtă în acest sens în raport de dispoz. art.166 pr.civ. fiind nefondată.
Astfel fiind, în temeiul dispoz. art.297 alin.1 pr.civ. Curtea va admite apelul, va desființa sentința comercială atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe - Tribunalul București - Secția a VI a Comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECID E:
Admite apelul declarat de apelanta-reclamantă INTERNAȚIONAL prin lichidator judiciar cu sediul în B,-,.3,.H,.305, sector 2, și cu sediul ales în B,--29,.4,.7, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr.6444/19.05.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă CENTRUL NAȚIONAL AL cu sediul în B, str.- - nr.4-6, sector 1.
Desființează sentința comercială atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 18.11.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR 2: Iulia Manuela Cîrnu
dr.I
GREFIER,
Red.Jud.M - 08.12.2008
Tehnored. - 12.12.2008
5 ex.
Tribunalul București - Secția VI- Comercială
Președinte -
Președinte:Elena MincuJudecători:Elena Mincu, Iulia Manuela Cîrnu