Spete pretentii comerciale. Decizia 536/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 536
Ședința publică de la 15 decembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mioara Badea
JUDECĂTOR 2: Liliana Crîngașu
GREFIER - - -
Pe rol judecarea apelului declarat de apelanta MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI LOCUINȚEI, împotriva sentinței comerciale nr. 5109 din 30.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în contradictoriu cu intimata SC SRL.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanta prin consilier juridic, cu delegația la dosar și intimata prin avocat cu împuternicirea avocațială nr. 82303/2009.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care:
Părțile pe rând având cuvântul arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Apelanta prin avocat solicită admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și în subsidiar, schimbarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii, conform concluziilor scrise pe care le depune la dosar.
Intimata prin avocat solicită respingerea apelului în sensul menținerii hotărârii atacate, ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată. Depune concluzii scrise.
CURTEA
Asupra cererii de apel d e față,
Deliberând constată că, prin sentința comercială nr.5109/30.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr- a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței B în contradictoriu cu pârâta SC SRL, reținându-se în esență că nu se poate reține culpa societății pârâte în neexecutarea obligațiilor contractuale, nefiind atrasă aplicarea dispozițiilor art.1020-1021 cod civil coroborat cu art.12.2 lit.e și art.18 din Condițiile generale la contract.
Împotriva sentinței precitate a formulat apel reclamanta, solicitând în principal casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare iar, în subsidiar, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii sale.
Apelanta prezintă pe scurt situația de fapt după care expune motivele de apel pentru care consideră că sentința apelată apare nelegală și netemeinică.
În concret apelanta consideră că instanța de fond a făcut o greșită interpretare a art.12.2 lit.e din Condițiile generale ale contractului de grant RO - - 551.05.03.02.020 și a apreciat eronat că prin art.12 din aceleași condiții, părțile nu au inserat un pact comisoriu de gradul IV care să excludă intervenția instanței în cazul rezilieri.
Se mai arată că de fapt instanța de fond nu a pus în discuția părților faptele, că în contract nu s-a inserat un pact comisoriu de gradul IV pentru a considera contractul desființat de drept, nefiind asigurat principiul contradictorialității.
Altfel ar fi fost prematură cererea reclamantei și ar fi trebuit respinsă pe această excepție.
În acest fel instanța de fond și-a depășit rolul activ și a acordat mai mult decât s-a cerut.
În fine instanța de fond nu a motivat în fapt și în drept considerentele pentru care raționamentul care a condus la calificarea art.12.2 lit.e din contract că nu este un pact comisoriu de grad IV (se face trimitere la decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.1330/1936).
Acest fapt face ca apelanta să nu poată formula critici de fond asupra hotărârii criticate.
Apelanta mai susține că instanța de fond a reținut o motivare străină de natura pricinii față de întâmpinarea pârâtei; aceasta a reținut motive ce ar putea fi caracterizate ca de inadmisibilitate a cererii (contractul nefiind desființat în opinia instanței).
În privința calificări dispozițiilor art.12.2 lit.e din Condițiile generale la contract, părțile au înțeles să desființeze de drept contractul în situația neexecutării culpabile a obligațiilor arătate în cuprinsul articolului precitat, motiv dezvoltat cu concluzia că, intervenția instanței vizează constatarea existenței unei neexecutări culpabile, validitatea pactului comisoriu și corecta lui aplicare.
Altfel deși pârâta și-a schimbat personalitatea juridică fără a încheia un act adițional, instanța de fond nu reține culpa acesteia, fără să motiveze.
În baza art.242 alin.(2) Cod procedură civilă apelanta a solicitat soluționarea cauzei și în lipsă.
Intimata a depus întâmpinare prin care solicită respingerea apelului ca neîntemeiat,dezvoltând noțiunea de pact comisoriu de grad IV cu concluzia că în speță nu este incident un astfel de pact comisoriu.
Apelanta și intimata au depus concluzii scrise.
Examinând în ansamblu motivele de apel în raport de probele administrate în cauză Curtea reține că apelul apare nefondat pentru considerentele de mai jos.
Izvorul relațiilor contractuale dintre părți este relevat de contractul de grant nr.RO - - 551.05.03.02.020 și de Condițiile generale la acest contract.
Din conținutul art.9 cuprins în Condițiile generale la contractul precitat rezultă că orice modificare a contractului se face în scris prin act adițional. Dacă cererea de modificare a contractului vine din partea beneficiarului acesta trebuie să formuleze cererea Autorității Contractante cu o lună înaintea momentului modificării în cauză "cu excepția cazurilor bine justificate de beneficiar și acceptate de Autoritatea Contractantă".
Așadar există și o excepție de la regulă.
Pe de altă parte scopul principal al proiectului nu trebuie să fie afectat de modificarea contractului.
Ori în speță, nu este vorba de o modificare de contract care să fi afectat scopul principal al proiectului respectiv, ci, numai de fuziunea beneficiarului cu altă societate formându-se astfel SC SRL. De asemenea, această societate și-a schimbat și denumirea în SC SRL.
Despre aceste schimbări, beneficiarul nu putea să anunțe Autoritatea Contractantă cu o lună înainte de momentul la care dorea ca modificarea să intre în vigoare întrucât, atât pentru fuziune cât și pentru schimbarea denumirii trebuiesc îndeplinite unele formalități legale în consens cu dispozițiile Legii nr.32.990 republicată și modificată și cu dispozițiile Legii nr.26/1990 republicată și numai după ce s-au făcut mențiunile la Registrul Comerțului există certitudinea respectivelor modificări și evident, crearea posibilității ca beneficiara să informeze Autoritatea Contractantă, sens în care a și acționat conform adresei nr.38/15.01.2007 cum rezultă din procesul-verbal nr.-/30.07.2007.
că există o excepție de la regulă în cazul de față.
Pe de altă parte, beneficiara în noua sa denumire și personalitate juridică a propus cu ocazia concilierii directe încheierea unui act adițional la acel moment, explicând de ce nu s-a putut încheia acest act adițional anterior și anume că, până la 15.01.2007 SC SRL nu exista și nu avea cum să facă demersuri pentru încheierea unui act adițional (vezi filele 23, 24, 25 dosar -).
Astfel fiind situația, clauzele contractului trebuiesc interpretate în sensul de a produce efecte pentru continuarea derulării contractului dintre părți și nu pe propuneri de reziliere.
Curtea nu reține culpa intimatei în nerealizarea contractului pentru că și-a schimbat personalitatea juridică și denumirea și că nu ar fi fost încheiat actul adițional înainte de survenirea acestor modificări întrucât din punct de vedere legal cum s-a expus nu era posibil, părțile prevăzând și excepții de la regulă.
Pe de altă parte, intimata inclusiv cu ocazia concilierii directe a optat pentru încheierea unui act adițional, refuzat de apelantă.
Articolul 12.1 lit.e din Condițiile generale la contract prevede posibilitatea pentru Autoritatea Contractantă de a rezilia contractul, fără preaviz și fără să plătească compensații de orice fel și pentru cazul în care beneficiarul își schimbă personalitatea juridică cu excepția cazurilor în care se încheie un act adițional în acest sens.
Instanța de fond a făcut referire la această clauză contractuală și a apreciat că nu echivalează cu un pact comisoriu de gradul IV pentru desființarea de drept a contractului.
Ori, acest aspect nu era necesar să se discute în contradictoriu cu părțile, fiind o chestiune de apreciere și interpretare a clauzelor contractuale cu implicație în soluția pronunțată fără a se depăși rolul activ și fără a se acorda mai mult decât s-a cerut.
De altfel, Curtea confirmă că nu ne aflăm în fața unui pact comisoriu de grad IV destul de energic încât să capete eficiență fără intervenția instanței.
Practic, prin articolul precitat s-a convenit doar posibilitatea apelantei de a rezilia contractul, nu s-a convenit că, în caz de neexecutare, contractul se consideră desființat de drept, fără a mai fi necesară punerea în întârziere și fără orice altă formalitate prealabilă.
Oricum, în speță nu s-a dovedit culpa pârâtei pentru neexecutarea contractului pentru a surveni rezilierea contractului pentru viitor întrucât, schimbarea personalități juridice și a denumirii nu sunt schimbări de natură să fi atras culpa pârâtei în neexecutarea contractului, deschisă de altfel la încheierea unui act adițional chiar cu prilejul concilierii directe.
Și aceste argumente constituie motivări ce țin de fondul cauzei și nu de inadmisibilitatea cererii.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept Curtea în baza art.296 Cod procedură civilă va respinge apelul, ca nefondat, confirmând soluția instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței cu sediul în B,-, Latura Nord, sector 5, împotriva sentinței comerciale nr.5109/30.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SRL cu sediul în, str. --Tunari, nr.2..4B, județul I, ca nefondat.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.12.2009.
Președinte, Judecător,
Jud. dr. - - - -
Grefier,
- -
Red.Jud.dr. - 17.12.2009
Tehnored. - 18.12.2009
Nr.ex.: 4
Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:
Președinte:Mioara BadeaJudecători:Mioara Badea, Liliana Crîngașu