Spete pretentii comerciale. Decizia 546/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 2064/2007)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 546
Ședința publică de la 10 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Carmen Mihaela Negulescu
JUDECĂTOR 2: Iulica Popescu
GREFIER - -
******************
Pe rol pronunțarea asupra apelului formulat de apelanta reclamantă MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL în contradictoriu cu apelanta pârâtă SC - ROMÂNIA SRL, împotriva sentinței comerciale nr.8083/14.06.2007, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 26 noiembrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera si pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 03 2009 și 10 2009, când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra apelului comercial d e față;
Prin sentința nr.61 din 6 aprilie 2004, Curtea de APEL BUCUREȘTIa admis în parte acțiunea reclamantului MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL și a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 710.253.655 lei contravaloare debit și la 636.229.798 lei penalități de întârziere pentru perioada 16 septembrie 1999 - 30 aprilie 2002.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a retinut că prin contractul de asociere nr.1941 din 25 septembrie 2005, părțile au convenit la art.4.1. că pârâta datorează 1,5% din încasările nete lunare ale fiecărui restaurant dar nu mai puțin de 2000 USD /lună, indexat cu indicele de creștere a prețurilor, apreciindu-se că interpretarea corectă a art.4.2 din același contract este în sensul că, la suma minimă lunară calculată la data semnării contractului se aplică indicele de creștere a prețurilor lunii în care se deschid restaurantele, suma minimă lunară fiind aceeași pentru toate restaurantele.
Recursurile declarate de reclamantă cât și de pârâtă au fost admise ca fondate prin decizia nr.398 din 1 februarie 2006 de Înalta Curte de Casatie și Justitie - Sectia comercială, care a casat sentinta atacată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul București.
S-a reținut, în considerentele deciziei, că este fondat motivul de recurs referitor la penalități întrucât, în speță, sunt aplicabile prevederile art.251 - 256 Cod comercial și nu dispozițiile ce privesc creanțele bugetare.
Prin urmare, neaplicându-se dispozițiile speciale privind prescripția s-a considerat că nu se aplică nici dispozițiile privind calculul de majorări de întârziere, impunându-se administrarea de noi probe pentru stabilirea existenței sau inexistenței clauzei penale în contractul de asociere.
Referitor la recursul reclamantului, instanța de recurs a statuat că legea aplicabilă contractului este cea comercială și prin urmare termenul de prescripție aplicabil este cel general de 3 ani din Decretul nr.167/1958 și nu cel de 5 ani din nr.OG61/2002 și că, în aceste condiții termenul de prescripție este îndeplinit pentru pretențiile din perioada 1 iunie 1996 - 15 septembrie 1999, nefiind întrerupt deoarece, fiind vorba de prestații succesive nu s-a dovedit întreruperea pentru fiecare dintre prestații.
S-a considerat că este fondată critica referitoare la pretențiile care se datorează și la întinderea acestora în condițiile în care, actul adițional nr.2/25 octombrie 1995 privește doar posibilitatea extinderii contractului și la alte terenuri, confirmându-se că părțile au prevăzut ca soluții pentru problema unor restituiri de terenuri, înlocuirea acestora.
Instanța a mai avut în vedere că, în loc să se dispună refacerea expertizei care nu a făcut calculul sumelor datorate, instanța de fond a înlăturat-o pornind de la interpretările expertului asistent al reclamantului.
S-a reținut că aceste aspecte urmează a fi puse în discuția părților pentru a se stabili pe deplin situația de fapt căreia să i se aplice legea părților.
Sentința a mai fost casată și pentru refacerea expertizei.
Prin sentinta nr.8083 din 14 iunie 2007, Tribunalul București - Secția a VI-a comercială a admis în parte acțiunea precizată a reclamantului și s-a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 71.025,36 lei - cota minimă garantată, datorată pentru perioada septembrie 1999 - aprilie 2002, conform contractului de asociere nr.1971/C/25 septembrie 1995.
Cererea de plată a penalităților de întârziere a fost respinsă ca neîntemeiată.
În considerentele sentinței s-a reținut că instanța a consimțit la modul de calcul al cotei minime de profit și că suma datorată este de 710.253.655 ROL, singurul aspect repus în discuție fund cel legat de reducerea sumei calculate inițial cu valorile aferente suprafeței de teren cuprinse în contract și retrocedate proprietarilor.
S-a constatat astfel, că reclamanta a fost de acord cu diminuarea proporțională a cotei minime de profit, neintervenind nici un element de fapt sau de drept care să afecteze modul de calcul al sumei datorate cu acest titlu.
Cu privire la penalități s-a apreciat că art.65 din contractul de asociere nu poate fi interpretat drept o clauză penală valabilă deoarece nu realizează o evaluare anticipată a echivalentului prejudiciului suferit de creditor.
S-a mai avut în vedere că simpla mențiune că ". va plăti penalități conform legii", fără o trimitere la un act normativ, nu servește la determinarea prejudiciului.
Prin decizia nr.55 din 14 februarie 2008, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a V-a comercială a anulat ca netimbrat apelul formulat de pârâta SC - S ROMÂNIA SRL și respins ca nefondat apelul reclamantului MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL.
Instanța de apel a reținut că este nejustificată critica referitoare la suma minimă garantată conform contractului de asociere în contextul în care prin decizia de casare nr.398/1 februarie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a consimțit la modul de calcul al cotei minime de profit indexat cu indicele de creștere a prețurilor, conform art.4.2. din contract.
Referitor la penalități s-a considerat că, în mod corect nu au fost acordate întrucât art.6.5 din contract nu stabilesc o clauză penală cât timp nu se indică un act normativ pe care să se sprijine obligația plății acestora.
De asemenea, s-a constatat că prejudiciul nu poate fi determinat și nici nu se realizează o evaluare anticipată a echivalentului prejudiciului suferit de creditor, iar interpretarea contractului nu poate fi făcută după voința unei singure părți, în condițiile în care prevederile contractului nu sunt echivoce.
Împotriva deciziei a formulat recurs reclamantul MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR care a invocat motivele de nelegalitate reglementate de art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă.
Prin decizia nr. 170/27.01.2009, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Comercială, a admis recursul declarat de către Municipiul B, a casat decizia nr.55/14.02.2008 a Curții de Apel B, în parte, și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru soluționarea apelului formulat de reclamant, menținându-se celelalte dispoziții ale deciziei atacate.
Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut că în ce privește criticile care vizează cuantumul sumei minime garantate, s-a constatat că recurenta readuce în discuție stabilirea situației de fapt și interpretarea dată probelor administrate, motiv pentru care nu pot face obiectul controlului judiciar în această fază procesuală, întrucât atribuțiile instanței de recurs sunt limitate la motivele de nelegalitate reglementate de articolul 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă.
Sub aspectul modului în care s-a soluționat petitul privind clauza penală, Înalta Curți de Casație și Justiție a reținut că instanța de apel, în virtutea caracterului devolutiv al apelului, urmează să pună în discuția părților prevederile cuprinse în articolul 6.5. din contract, pentru a desluși intenția acestora, respectiv ce act normativ au avut în vedere, urmând a se administra eventualele probe noi pentru a se stabili dacă părțile au înțeles să însereze sau nu o clauză penală prin articolul 6.5 din contract.
Pe rolul Curții de Apel B-Sectia a V- a Comerciala, cauza a fost înregistrată sub nr- din 30.03.2009, pentru soluționarea apelului declarat de reclamantul Municipiul B prin Primarul General.
Examinând apelul declarat de către reclamantul MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de apel invocate, cu decizia de casare nr. 170/27.01.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu dispozițiile articolelor 294, 295 Cod procedură civilă, ale articolului 315 Cod procedură civilă și celelalte prevederi legale incidente în speță. Curtea reține următoarele: prin decizia comercială a, mai sus - menționată, instanța de apel a fost investită doar cu soluționarea apelului declarat de către Municipiul B, prin Primarul General, în urma casării deciziei comerciale nr. 55/14.02.2008 a Curții de Apel B-Sectia a V- a Comerciala, menținându-se celelalte dispoziții ale deciziei atacate.
Cu prilejul rejudecării, conform dispozițiilor deciziei de casare, Curtea a pus în discuția părților prevederile cuprinse în articolul 65 din contractul de asociere, pentru a se desluși intenția acestora și actul normativ avut în vedere, precum și eventualele probe noi pentru a se stabili dacă prin acest articol, au înțeles sau nu, să însereze o clauză penală, în ședința publică din 25.06.2009.
În ședința publică din data de 15.10.2009, în fața instanței de apel, părțile au precizat că nu înțeleg să administreze alte probe în afara celor deja existente la dosarul cauzei.
Apelanta reclamantă a menționat că intenția avută în vedere a fost aceea de a percepe penalitățile în situația în care nu se respectă contractul. Fiind vorba de mai multe acte normative care au intervenit în perioada 01.06.1996 - 30.04.2002, pentru care se solicită penalități și majorări datorate de către pârâtă, făcându-se și un calcul al acestora, potrivit precizărilor depuse la dosarul cauzei (filele 19-49 dosar după casare). În concluziile scrise, s-a menționat expres de reclamantă că voința părților a fost aceea de a însera o clauză penală.
În ceea ce o privește pe apelanta pârâtă, aceasta a precizat că intenția părților nu poate fi decât aceea din momentul încheierii contractului, neexistând o clauză penală prevăzută în contract.
Prin sentința comercială nr. 8083/14.06.2007, pronunțată de Tribunalul București -Secția a VI-a Comercială, a fost admisă în parte acțiunea precizată formulată de reclamant, pârâta fiind obligată să achite reclamantei suma de 71.025,36 lei, cota minimă garantată, datorată pentru perioada 09.1999- 04.2002, conform contractului de asociere nr. 1971/C/25.09.1995.
S-a respins ca neîntemeiată cererea de plată a penalităților de întârziere.
Curtea, ca instanță de rejudecare, va analiza criticile apelantei reclamante în limitele deciziei de casare, anterior menționate.
Astfel, potrivit articolului 6.5. din contractul de asociere nr. 1971/C/25.09.1995, în cazul în care asociatul (pârâta) nu plătește suma datorată la termenul stabilit,va plăti penalități conform legiipe suma neachitată de la data de la care suma datorată trebuie plătită și până la data efectuării plății.
Față de precizările exprese ale părților, care nu sunt comune, de modalitatea în care s-a stipulat clauza din articolul 6.5 al contractului, coroborat cu dispozițiile legale ale articolului 1066 Cod civil, dar având în vedere și practica judiciară în materie, cât și doctrina, Curtea reține că în conformitate cu dispozițiile articolului 1066 Cod civil, clauza penală este aceea prin care o persoană, spre a da asigurare pentru executarea unor obligații, se leagă a da un lucru în caz de neexecutare din partea sa.
Astfel, clauza penală este acea convenție accesorie prin care părțile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare obligați de către debitorul său.
Clauza din articolul 6.5 al contractului, așa cum s-a stipulat, este informă pentru a opera în condițiile și cu consecințele unei clauze penale.
Articolul 6.5. din contract nu prezintă nici unul dintre elementele esențiale ale clauzei penale, prejudiciul nu este determinat, neevaluându-se anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a executării cu întârziere a obligațiilor de plată.
Intenția părților nu poate fi alta decât cea avută în vedere la data încheierii contractului.
Exprimarea dată în articolul 6.5 din contract este una generică, fără toate elementele de individualizare, relativ la penalitățile ce urmează a fi avute în vedere în cazul executării cu întârziere a obligațiilor de plată, și la legea avută în vedere.
Dacă părțile ar fi dorit să stipuleze o clauză penală, conform principiului libertății contractuale, acesta ar fi fost înserată în mod corespunzător în sensul celor mai sus - expuse. Nu se poate transcede ulterior intenția părților (valabilă la data încheierii contractului, însă neexprimată în așa fel încât să producă și efectele juridice ale unei clauze penale), într-o asemenea manieră care să împărtășească doar opinia uneia dintre părțile interesate, semnatară a contractului, încălcând-o pe a celeilalte, în condițiile în care un contract când se încheie, reprezintă voința tuturor părților.
Este nelegal ca una dintre părți, invocând doar exprimarea generică "conform legii" să solicite sume cu titlu de despăgubiri, invocând ulterior mai multe acte normative (neindicate în clauza contractului și care nu putea fi avute atunci în vedere, întrucât contractul s-a încheiat în anul 1995, și sunt invocate acte normative apărute inclusiv în 2001) presupus a fi fost avute în vedere atunci când s-a înserat clauza.
Când este vorba de sume de bani intenția părților trebuia să fie clar exprimată, întrucât nu se pot solicita despăgubiri doar pe speculații și interpretări în favoarea uneia dintre părți, în speță prejudiciul neputând fi determinat și nici nu s-a realizat o evaluare anticipată a echivalentului prejudiciului suferit de creditor ca urmare a executării cu întârziere a obligațiilor de plată, conform articolului 1066 Cod civil.
Chiar instanța supremă a confirmat ca fiind esențială pentru a determina existența sau inexistența clauzei penale, determinarea prealabilă a daunelor, nefiind cazul însă în speță.
Astfel, interpretarea contractului, implicit a clauzei prevăzute la articolul 6.5 din contract nu poate fi făcută doar după voința uneia dintre părți, respectiv a reclamantei apelante, pentru motivele mai sus- expuse, astfel că -simpla mențiune din contract, "va plăti penalități conform legii", nu reprezintă o clauză penală și nu atrage nici o răspundere contractuală, prejudiciul nefiind și neputând fi cuantificat.
Având în vedere că părțile au menționat expres că încheie un contract de asociere în baza articolelor 251 - 256 Cod comercial, legea aplicabilă contractului este legea comercială, contractul de asociere nefiind o finanțare în baza unor prevederi legale, ci o convenție a părților, conform articolului 969 Cod civil, cum de altfel precizează și reclamantul în acțiune.
Mai mult, în precizările depuse de apelantul reclamant s-au invocat acte normative și s-au calculat penalități și majorări și pentru perioada anterioară lunii septembrie 1999, în condițiile în care prin decizia nr.398/01.02.2006 s-a reținut că fiind îndeplinit termenul de prescripție pentru pretențiile din perioada 01.06.1996 - 15.09.1999, precum și faptul că se aplică dispozițiile privind calculul de majorări de întârziere, situație care s-ar fi avut în vedere dacă ar fi operat o clauză penală.
Întrucât părțile contractante nu au înțeles să stipuleze o clauză penală, instanța nu se poate substitui voinței acestora.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor articolului 296 Cod procedură civilă și articolului 315 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă ca nefondat apelul declarat de către reclamantul MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL, iar în temeiul articolului 274 Cod procedură civilă, îl va obliga pe reclamant la plata către pârâtă a sumei de 7140 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea onorariului de apărător, conform dovezilor depuse la dosarul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta reclamantă MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL cu sediul în B, sector 5,-, în contradictoriu cu apelanta pârâtă SC - ROMÂNIA SRL cu sediul ales în B la & din Intrarea, nr. 4,sector 5, împotriva sentinței comerciale nr.8083/14.06.2007, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
Obligă pe apelantul reclamant MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL la plata către pârâtă a sumei de 7.140 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 10 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
-
GREFIER
- -
Red. Jud.
Tehnored.
4 ex.
11.12.2009
Președinte:Carmen Mihaela NegulescuJudecători:Carmen Mihaela Negulescu, Iulica Popescu
