Spete pretentii comerciale. Decizia 548/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 548
Ședința publică de la 17 decembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE I -
JUDECĂTOR 1: Iulia Prelipcean
GREFIER - -
.
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței comerciale nr.4622/20.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - S -.
Dezbaterile au avut loc la data de 10.12.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 17.12.2009, când în aceeași componență a decis următoarele:
CURTEA
Prin sentința comercială nr.4622/ 20 03 2009 pronunțată de Tribunalul București secția a VI-a comercială s-a admis acțiunea formulată de reclamanta - S - în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, așa cum a fost precizată și ca urmare, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 1.460.017 euro, în echivalent lei la cursul BNR de la data plății, cu titlu de despăgubiri, precum și suma de 6.075 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta - S - a chemat în judecată pârâta AVAS solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care pârâta să fie obligată la plata sumei de 950.000 euro, cu titlu de despăgubire reprezentând echivalentul bănesc al prejudiciului suferit de către - S - ca urmare a restituirii în natură către fostul proprietar a imobilului " ", construcție și teren situat în S,-, județul S. În drept au fost invocate dispozițiile art. 32 ind. 4 alin. 2 din OUG NR. 88/1997 modificată și completată prin legea nr. 99/1999; art. 30 din legea nr. 137/2002. Prin întâmpinare, pârâta AVAS a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, în susținerea căreia a menționat că în procesul pârâtei - S cu foștii proprietari ai imobilului, hotărârea judecătorească definitivă și executorie s-a pronunțat la data de 27 mai 2003, dată la care s-a născut dreptul reclamantei la despăgubiri. La data de 5 08 2003 imobilul a fost predat foștilor proprietari conform procesului-verbal încheiat de Biroul Executorului judecătoresc " ", în dosarul de executare nr. 596/2003. Cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 17 08 2007, mult după împlinirea termenului de prescripție. Pârâta a mai arătat că și în ipoteza considerării că termenul de prescripție este cel general de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, cererea reclamantei este prescrisă. A mai fost invocată excepția inadmisibilității, cu motivarea că art. 32 ind. 4 din OUG nr. 88/1997 a fost introdus prin art. 43 din legea nr.99/1999. Pe fond s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, considerând că nu există identitate între imobilul restituit prin sentința nr.27/13 01 2003 pronunțată de Tribunalul Prahova ( " și terenul de 1655,77 mp. situate în S,-, azi, - 1 nr. 25) și ce figurează în anexele la contractul de privatizare al - S -.
La termenul din 1 02 2008 tribunalul a respins ca neîntemeiată excepția prescripției, reținând că, în cazul acțiunilor întemeiate pe dispozițiile art. 32 ind. 4 din OUG nr. 88/1997, modificată prin Legea nr.99/1999, termenul de prescripție este cel general, aplicabil drepturilor subiective de creanță, prevăzut de art. 3 din Decretul nr.167/1958. Raportat la prevederile art. 8 din decretul nr. 167/1958 și art. 32 ind. 4 alin. 2 din OUG nr. 88/1997, modificată prin legea nr. 99/1999, momentul de la care curge termenul de prescripție de 3 ani este acela al rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus restituirea imobilului, în speță, la data de 23 09 2007, data pronunțării deciziei nr. 4384/23 09 2007 de către, și acțiunea a fost formulată la 17 08 2007, dreptul material la acțiune nefiind prescris. Argumentele pârâtei în susținerea excepției inadmisibilității au fost calificate ca apărări de fond.
Au fost încuviințate proba cu înscrisuri, expertiza topografică și în specialitatea construcții, precum și o expertiză contabilă.
La termenul din 20 02 2009 reclamanta a majorat câtimea obiectului cererii la valoarea ce a rezultat din rapoartele de expertiză, respectiv la suma de 1.460.017 euro.
Pe fondul acțiunii, tribunalul a reținut că societatea reclamantă s-a înființat în temeiul HG nr. 1041/1990 dată în baza legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților de stat în regii autonome și societăți comerciale. Din cuprinsul anexei la HG Nr. 1041/1990 și din conținutul "Situației privind stabilirea terenurilor aflate în patrimoniul societății comerciale cu capital de sta" a rezultat că imobilul, compus din construcție și teren în suprafață de 1634,78 mp. figura în patrimoniul - S -.
La data de 28 07 1994 reclamanta a primit certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria - nr. 0196/21 07 1994 pentru suprafața de 49.515,93 mp.
La data de 31 03 1995, între FPS (în prezent AVAS), în calitate de vânzător, și Asociația S Programul Acțiunilor Salariaților, în calitate de cumpărător, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 98 având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra unui număr de 136.582 acțiuni, reprezentând 70% din capitalul social al - S -, iar în anexa contractului este menționat terenul aflat în S-, în suprafață de 1634,78 mp. și clădirea. Prin sentința civilă nr. 27/13 01 2003 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. 6319/2002 s-a dispus restituirea în natură a imobilului format din și terenul în suprafață de 1655,77 mp. situat în S,-, devenită irevocabilă prin respingerea recursurilor ca nefondate în baza deciziei nr. 4384/ 23 05 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr-.
În considerentele deciziei nr.127/27 05 2003 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești referitor la criticile invocate de - S - privind inexistența identității între mobilul solicitat de foștii proprietari și cel aflat în proprietatea societății, s-a reținut că "din copia fișei matricole a imobilului rezultă că GH., cu domiciliul în Bad eținut în proprietate o compusă din parter, etaj și mansardă, construcție, din cărămidă și acoperită de tablă, situată în S,--ulterior- și în prezent-. Într-un alt înscris se afirmă că situată în S, -dul - nr.25 este proprietatea - S - luată prin transfer de la fosta L Câmpina, constatându-se din schițele depuse, poziționarea între imobilele cu nr. 27 și 33".
Expertul, desemnat de Tribunalul București pentru efectuarea expertizei de evaluare a terenului a stabilit că imobilul situat în S,- este unul și același cu imobilul retrocedat de către reclamantă și care apare în unele evidențe la nr.27, suprafața terenului fiind de 1634,78 mp. conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria - nr. 0196/21 07 1994. De asemenea, prin raportul de expertiză efectuat în cauză de către expert, s-a stabilit că imobilul vizat este situat în S,-. În baza acestor probe tribunalul a constatat că imobilul în legătură cu care s-a formulat acțiunea este același cu cel care a fost restituit în natură prin sentința nr.27/13 01 2003.
S-a reținut în continuare că sunt incidente dispozițiile art.32 ind. 4 din OUG nr.88/1997, astfel cum a fost modificată și completată prin legea nr.99/199 și că potrivit art.30 alin.3 din legea nr.137/2002 aceste prevederi rămân aplicabile pentru contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiate înainte de intrarea în vigoare a legii nr. 137/2002, iar în speță, contractul de privatizare al - S - a fost încheiat la 31 03 1995, deci anterior intrării în vigoare a legii nr. 137/2002.
S-a apreciat că, dispozițiile art. 30 alin. 3 din legea nr. 137/ 2002 nu au fost abrogate prin dispozițiile legii nr. 10/2001.
Tribunalul Bucureștia considerat că despăgubirile ce pot fi acordate în temeiul art. 32 ind. 4 din OUG nr. 88/ 1997 trebuie să respecte principiul reparării integrale a prejudiciului, o reparare justă fiind necesar a cuprinde atât pierderea efectiv suferită, cât și beneficiul nerealizat și sub acest aspect, stabilirea valorii despăgubirilor se va realiza în funcție de valoarea de circulație a imobilelor. În raportul de expertiză realizat de expert, imobilul teren a fost evaluat la suma de 989.000 euro, acesta exprimând valoarea de circulație la data efectuării raportului, iar expertul a evaluat, de asemenea, construcția, și a stabilit la data efectuării raportului de expertiză, o valoare de circulație de 471.017 euro.
În temeiul art.32 ind.4 din OUG nr.88/1997 pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 1.460.017 euro, în echivalent lei la cursul BNR de la data plății, cu titlu de despăgubiri.
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a declarat apel împotriva acestei hotărâri, considerând-o nelegală și netemeinică, solicitând schimbarea în tot a sentinței, în senul respingerii acțiunii ca nefondate, iar în subsidiar, schimbarea în parte a sentinței și omologarea raportului de expertiză contabilă, prin obligarea apelantei la plata sumei de 256.516,09 lei, cu titlu de despăgubiri, conform celor stabilite de către expertele și.
În motivarea apelului au fost invocate următoarele critici:
Excepția prescripției dreptului la acțiune a fost în mod incorect respinsă de către instanță, deoarece prin acțiunea reclamantei s-au invocat ca temei de drept dispozițiile art. 32 ind. 4 din OUG nr. 88/1997 modificată și completată prin legea nr.99/1999. Legea specială prevede un termen special de prescripție în care puteau fi valorificate drepturile conferite de art.32 ind. 4 și anume, 3 luni de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască existența operațiunii sau actul atacat ori de la data nașterii dreptului. Apelanta consideră că în oricare dintre ipotezele avute în vedere pentru identificarea începutului cursului prescripției dreptului la acțiune în sensul prevăzut de art.32 ind. 28 (data pronunțării sentinței de restituire a imobilului către foștii proprietari sau data procesului-verbal de punere în posesie), cererea de chemare în judecată, introdusă în luna iulie 2007, este prescrisă. Chiar și în ipoteza în care se apreciază că termenul de prescripție este cel general, cererea reclamantei este prescrisă.
O altă critică se referă la pronunțarea sentinței ca urmare a stabilirii unei situații de fapt ce nu este în concordanță cu probele administrate, iar legislația incidentă a fost incorect interpretată și aplicată.
Instanța a apreciat fără temei că imobilul în legătură cu care s-a formulat acțiunea este același cu imobilul dispus a fi restituit în natură prin sentința civilă nr.27/13 01 2003 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Expertiza efectuată de expert nu poate constitui temei al motivării soluției deoarece nu au fost lămurite aspectele legate de competența și specialitatea expertului. Cea de a doua expertiză, efectuată de către expert, a fost permanent contestată pentru nelămuriri evidente, iar cererea de realizare a unei noi expertize tehnice imobiliare a fost respinsă. Oricum, specialitatea lui expert excludea aptitudinea raportului în construcții de a servi la identificarea imobilului.
Apelanta susține că probele administrate demonstrează că prin sentința civilă nr.27/13 01 2003 Tribunalului Prahovas -a dispus retrocedarea imobilului format din și terenul în suprafață de 1655,77 mp. situate în S,- (azi - nr.25). În anexele la contractul de privatizare, "", despre care reclamanta afirmă că e fosta, figurează în-, având un teren aferent de 1634,78 mp. Contractul de privatizare nu se referă la imobilul menționat în cererea de chemare în judecată.
În continuare, apelanta afirmă că art.32 ind.4 din OUG nr.88/1997 nu este incident în legătură cu un contract de privatizare încheiat anterior intrării în vigoare a legii nr. 99/1999, dacă până la intrarea în vigoare a acestei din urmă legi nu a existat o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă de obligare la plata echivalentului bănesc al imobilelor. Una din rațiunile introducerii art. 32 ind. 4 din OUG nr. 88/1997 prin legea nr.99/1999 este instituirea, prin lege, a unei responsabilități speciale pentru contractele încheiate după intrarea în vigoare a Titlului I din legea nr.99/1999, fiind de neconceput ca legea nr. 99/1999 să modifice contracte încheiate anterior, ori să vizeze altă responsabilitate a instituției implicate în privatizare decât cea asumată contractual. În consecință, contractului invocat de reclamantă nu i se poate aplica art.32 ind.4, datorită efectelor neretroactivității legii. Numai pentru contractele încheiate după intrarea în vigoare a legii nr.99/1999, legea specială impune înlocuirea obligației de garanție pentru evicțiune, din dreptul comun, cu obligația de despăgubire a societății privatizate.
Deși apelanta s-a apărat învederând în dosarul de fond că, în speță, pârâta nu poate fi obligată la despăgubiri, deoarece s-a stabilit judiciar, definitiv și irevocabil, că privatizarea nu a fost valabilă, iar contractul a fost anulat, ceea ce înseamnă că nu subzistă obligația de despăgubire instanța de fond nu a răspuns acestei apărări.
În ceea ce privește contravaloarea despăgubirilor, apelanta consideră că interpretarea corectă a art.30 alin.3 din legea nr.137/2002 este în sensul că art.32 ind. 4 din OUG nr.88/1997 se aplică în continuare contractelor încheiate înainte de intrarea în vigoare a legii nr.137/2002, dar cu privire la aspectele pe care art.27-30 din legea nr.137/2002 nu le reglementează. Prevederile art.30 alin.1 din legea nr.137/2002 sunt de imediată aplicare și supraviețuirea legii abrogate vizează exclusiv alineatul 4 din acest articol.
Totodată, cuantumul obligației impuse apelantei este incorect, instanța neținând seama de expertiza contabilă efectuată în cauză care a concluzionat că valoarea despăgubirilor este de 256.516,09 lei, reprezentând 50% din diferența între valoarea reactualizată a imobilului, înregistrată în evidențele contabile ale societății la 31.12.2002 și valoarea contabilă a imobilului la data privatizării, 87.659 mii lei.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata - S - a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu motivarea că reclamanta a promovat acțiunea chiar în termenul de 3 luni invocat de pârâtă, respectiv la 16.08.2007, în raport de data rămânerii irevocabile a sentinței de retrocedare, conform deciziei nr.4384/23.05.2007 pronunțată de; problema identificării și identității imobilului a fost deplin lămurită în mod definitiv și irevocabil încă prin decizia nr.127/27.05.2003 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, din care rezultă că există identitate între imobilul retrocedat către foștii proprietari situat în- și cel aflat în patrimoniul societății. Precizează că, dintr-o simplă eroare imobilul a fost prevăzut în anexa contractului de privatizare ca fiind situat în-. Cu privire la specializarea expertului, intimata arată că în urma solicitărilor instanței la Biroul Local de Expertize, a rezultat că d-na expert - deși inginer constructor, are specialitatea și competența necesară efectuării raportului topo.
Referitor la susținerile apelantei privind nulitatea contractului de privatizare, intimata afirmă că în sentința nr.27 de restituire a imobilului s-a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare cumpărare de acțiuni, deoarece statul nu avea un titlu valabil asupra imobilului în litigiu și nu putea vinde un bun care nu era în proprietatea sa. În decizia nr.127 a Curții de Apel Ploiești se reține că, nu se desființează contractul de privatizare ci, se pune problema restituirii imobilului greșit inclus în patrimoniul societății, în momentul privatizării.
În ceea ce privește contravaloarea despăgubirilor, intimata consideră că legea nr.137/2002 a înlăturat orice echivoc, deoarece conform art.30 din această lege, "în toate cazurile, valoarea despăgubirilor acordate potrivit art.27-29 nu va putea depăși cumulat 50% din prețul efectiv plătit de cumpărător. 3 al art. 390 prevede că, dispozițiile art. 32 ind. 4 din OUG nr. 88/1997, aprobată prin legea nr. 44/1998, cu modificările ulterioare, rămân aplicabile numai pentru contractele de vânzare-cumpărare încheiate înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi. Prin urmare, limitarea despăgubirilor la maximum 50% din prețul efectiv plătit de cumpărător se aplică numai contractelor de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiate după intrarea în vigoare a legii nr. 137/2002.
Apelanta AVAS a solicitat proba cu înscrisuri și readministrarea probatoriilor constând în expertiza topografică și în expertiza în construcții.
Curtea a respins cererea apelantei de refacere a probei cu cele două expertize, apreciind că readministrarea expertizelor nu este necesară lămuririi litigiului.
Analizând sentința apelată prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea a reținut următoarele:
În primul rând apelanta a criticat soluția instanței de respingere a excepției prescripției dreptului material la acțiune, invocând că termenul de prescripție este cel prevăzut de art. 32 ind. 4 din OUG. Nr.88/1997, respectiv "3 luni de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască existența operațiunii sau actul atacat ori de la data nașterii dreptului; împrejurarea că imobilul a fost predat proprietarilor de drept la data de 5 08 2003 și că acțiunea a fost formulată de reclamantă la data de 16 08 2007.
Critica este neîntemeiată.
În temeiul art. 32 ind. 4 alin.2 din OUG nr. 88/1997 se valorifică dreptul corelativ obligației impusă instituției implicate în procedura de privatizare de a plăti despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat societăților comerciale prin restituirea în natură a imobilelor deținute de către foștii proprietari prin efectul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, drept căruia i se aplică termenul general de prescripție de 3ani. Prin urmare, dispozițiile art. 32 ind. 28 privind termenul de 3 luni de zile nu este incident în cauză, fiindcă în speță nu este vorba de atacarea unor operațiuni sau acte prevăzute de ordonanță, sau de valorificarea unui drept conferit de acesta în cadrul procesului de privatizare și în legătură strictă cu acesta.
În raport de prevederile art. 32 ind. 4 și art. 8 din Decretul nr. 167/1958, momentul de la care curge termenul general de prescripție de 3 ani, este acela al rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus restituirea imobilului, respectiv 23 09 2007 (decizia nr. 4384). Așadar, în mod corect a fost respinsă excepția prescripției, ca neîntemeiată.
C de al doilea motiv de apel critică faptul că instanța a pronunțat o soluție fără a stabili cu certitudine dacă există identitate între imobilul de care a fost deposedată reclamanta - S prin restituire către foștii proprietari și imobilul aflat în patrimoniul reclamantei, conform anexei la contractul de privatizare.
În susținerea acestui motiv se afirmă că din dispozitivul sentinței nr.27/13 01 2003 pronunțată de Tribunalul Prahova rezultă că s-a dispus restituirea imobilului ""() și terenul aferent, situat în S,-, în timp ce în patrimoniul - S figura un imobil situat în S,-, nu 25.
Motivul de apel este neîntemeiat.
Problema identității între imobilul retrocedat de către - S - către foștii proprietari situat în- și cel aflat în patrimoniul reclamantei a fost pe deplin lămurită, atât prin decizia nr. 127/ 27 05 2003 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, cât și prin evaluările și constatările expertului, desemnată să efectueze raportul de expertiză topografică.
În decizia nr. 127/ 27 05 2003 se reține că:"din copia fișei matricole a imobilului, rezultă că Gh. cu domiciliul în B,- a deținut în proprietate o compusă din parter, etaj și mansardă, construcție din cărămidă și acoperită cu tablă, situată în S,--uletruior-, și în prezent-. Într-un alt înscris (adeverința 77apel) se arată că "" situată în S,-, este proprietatea - S -, luată prin transfer de la fosta Câmpina; reclamanții au depus copii xerox ale mai multor schițe de plan, vizând imobilele de la nr. poștale 23,25,27 B-dul - 1, constatându-se ca schițele de la fila 63 și 64 identifică poziționarea între imobilele cu nr. 27 și 23".
În expertiza topo realizată de expert s-a constatat, de asemenea, că există identitate între imobilul retrocedat și imobilul din patrimoniul societății. În ceea ce privește contestarea de către apelantă a specialități și competenței d-nei expert de a efectua această evaluare, Curtea observă că instanța de fond a procedat în mod corect solicitând Biroului Local de Expertize lămuriri pe acest aspect și că ulterior, în urma depunerii înscrisurilor din care rezulta că d-na expert are specialitatea și competența necesară, a omologat concluziile raportului de expertiză.
O altă critică adusă de apelantă privește omisiunea instanței de a ține seama de împrejurarea invocată de pârâtă în apărare și anume că, nu pot fi acordate despăgubiri în temeiul unui contract de vânzare-cumpărare ce a fost anulat prin hotărâre definită și irevocabilă.
Afirmația apelantei este neîntemeiată.
Contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 98/1995 nu a fost anulat integral. Prin sentința nr. 27/2003 s-a constatat nulitatea absolută parțială a contractului numai în ceea ce privește imobilul și terenul aferent ca urmare a restituirii către foștii proprietari, și a faptului că Statul nu putea vinde un bun care nu era proprietatea sa. Tocmai din acest motiv au fost reglementate dispozițiile speciale privind acordarea de despăgubiri în situația societăților comerciale privatizate și care ar putea fi deposedate de bunuri în baza unor hotărâri irevocabile de retrocedare a acestor bunuri către foștii proprietari.
Aceasta este și situația în cauză, respectiv, Avas a înstrăinat prin contractul de privatizare un bun imobil pentru care nu avea titlu, urmând a despăgubi societatea care a fost prejudiciată în acest fel.
În ceea ce privește motivul de apel potrivit căruia,în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.32 ind. 4 din OUG nr.88/1997 deoarece contractul de privatizare al - S - a fost încheiat în anul 1995, anterior apariției legii nr. 99/1999 care a introdus dispozițiile art. 32 ind. 4, Curtea constată că este nefondat.
Într-adevăr, contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni a fost încheiat în anul 1995. Însă, imobilul aflat în patrimoniul reclamantei ca urmare a încheierii contractului de privatizare a fost retrocedat foștilor proprietari în anul 2003, prin sentința nr.27/13 01 2003, devenită ulterior irevocabilă în anul 2007. În acel moment societatea comercială a suferit un prejudiciu prin restituirea imobilului în natură foștilor proprietari, moment în care se aflau în vigoare dispozițiile art. 32 ind. 4 din OUG nr.88/1997 modificată și completată prin legea nr. 99/1999, precum și legea nr.137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării. Cu alte cuvinte, sunt pe deplin aplicabile dispozițiile speciale arătate mai sus, dat fiind că aceste prevederi reglementează dreptul la despăgubire al unei societăți privatizate și prejudiciate prin restituirea unor bunuri din patrimoniul lor, drept care, în speță, s-a născut după data intrării în vigoare a acestor legi.
În fine, ultimul motiv de apel critică modul de stabilire a cuantumului despăgubirilor, invocându-se că legea nr.137/2002 limitează acest cuantum la o sumă egală cu 50% din prețul efectiv plătit de cumpărător și că, totodată, se încalcă principiul îmbogățirii fără justă cauză prin acordarea unor despăgubiri la nivelul valorii de circulație a imobilului.
Nici acest motiv nu este întemeiat.
2 al art. 32 ind. 4 din OUG nr. 88/1997 modif. prin legea nr. 99/1999 prevede că instituțiile statului implicate vor plăti societăților comerciale prevăzute la alin.1 o despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor deținute de societatea comercială către foștii proprietari prin efectul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Potrivit art. 30 alin. 3 din legea nr. 137/2002, dispozițiile art. 32 ind. 4 din OUG nr. 88/1997 rămân aplicabile pentru contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiate înainte de intrarea în vigoare a legii nr. 137/2002, lege care limitează cuantumul despăgubirilor numai pentru contractele încheiate după intrarea în vigoare a legii 137/2002.
În acord cu instanța de fond, Curtea constată că despăgubirile ce pot fi acordate în temeiul art. 32 ind. 4 trebuie să respecte principiul reparării integrale a prejudiciului, și o reparare justă presupune stabilirea despăgubirilor în funcție de valoarea de circulație a imobilului la data evicțiunii, respectiv la momentul în care reclamanta a suferit prejudiciul cauzat de restituirea imobilului prin hotărâre judecătorească irevocabilă (27 09 2007).
Având în vedere că rapoartele de expertiză efectuate în cauză au stabilit valoarea de circulație a imobilelor -construcție și teren -la data rapoartelor de expertiză (12 12 2008), Curtea apreciază că în mod corect instanța a admis acțiunea așa cum a fost precizată și a obligat pârâta AVAS la plata unor despăgubiri în sumă de 1.460.017 euro, în echivalent lei la cursul BNR la data plății.
În concluzie, constatând că motivele de apel sunt neîntemeiate, că sentința apelată este corectă, Curtea urmează ca, în conformitate cu art. 296 proc.civ. să respingă apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, apelul formulat de apelanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI cu sediul în--11, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr.4622/20.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - S - cu sediul în S,-, Județul
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 17.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR 2: Aurică Avram
I - - -
GREFIER,
- -
Red.Jud.
4 ex.
Președinte:Iulia PrelipceanJudecători:Iulia Prelipcean, Aurică Avram
