Spete pretentii comerciale. Decizia 551/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Număr în format vechi 796/2009

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.551 Ședința publică de la 14.12.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Iulica Popescu

JUDECĂTOR 2: Maria Speranța Cornea

Grefier - -

*************

Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta SC SRL, în contradictoriu cu intimata AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței comerciale nr.257/7.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata prin consilier juridic cu delegație la dosar, lipsind apelanta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe apel.

Intimata prin consilier juridic solicită respingerea apelului. Depune concluzii scrise la dosar.

CURTEA,

Prin sentința comercială nr. 257 din 7.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, instanța a admis acțiunea formulată de reclamanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B în contradictoriu cu pârâta SC SRL (fost SC SA) și a obligat pârâta la plata sumei de 82.200 lei reprezentând contravaloare prejudiciu, sumă ce se va actualiza până la momentul plății efective, reținând în esență faptul că deși pârâta fusese obligată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă la plata unor daune de 100 lei/zi întârziere, care însumate reprezentau 82.200 lei, și recunoscuse pretențiile reclamantei, totuși fără tremei legal a refuzat plata respectivei sume, schimbările intervenite în actul constitutiv al pârâtei neavând relevanță asupra obiectului cererii de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentințe comerciale, pârâta în termenul legal prevăzut de dispozițiile articolului 284 alineat 1 Cod procedură civilă a declarat apel pentru soluționarea căruia la Curtea de Apel București - Secția a Va Comercială la data de 31.03.2009 a fost înregistrat dosarul nr-.

Apelanta - pârâtă consideră că sentința atacată este nelegală și netemeinică deoarece:

-instanța de fond a reținut o stare de fapt eronată, existând o contradicție între invocarea proiectului de divizare a SC SA B, depus ca probă și invocarea fuziunii prin absorbție a acestei societăți; în proiectul de divizare nefiind înscrisă în pasivul noii societăți SC SA B și datoria preluată de la SC SA, este evident faptul că suma de 82.200 lei nu trebuia achitată de apelantă.

În consecință, apelanta solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate iar pe fond respingerea cererii reclamantei.

Intimata legal citată nu a formulat întâmpinare.

Nu au fost administrate probe noi.

Curtea, verificând legalitatea și temeinicia lucrărilor dosarului de fond potrivit dispozițiilor articolului 295 alineat 1 Cod procedură civilă constată că apelul este nefondat pentru următoarele motive:

Prin sentința comercială nr. 12784/23.11.2004 pronunțată de Tribunalul București - Secția Comercială, instanța a admis în parte acțiunea formulată de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B în contradictoriu cu pârâtele SC SA B și SC SA având drept obiect obligarea celei dintâi pârâte la executarea obligației contractuale prevăzută la clauza 8.7 litera "c" din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. BH nr.16/29.03.2000, în sensul de a asigura plata datoriilor SC SA și la plata daunelor cominatorii de 100 lei/zi întârziere,și a obligat pârâta SC SA de a asigura către AVAS plata datoriilor SC SA, în sumă de 315.271.144 lei, și a respins ca inadmisibil capătului de cerere referitor la daunele cominatorii (filele 36-40).

Prin decizia comercială nr. 514 din 1.06.2005 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VI a Comercială (filele 30-35), instanța a respins ca nefondat apelul formulat de AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B împotriva sentinței comerciale menționată.

Prin decizia nr. 1482 din 4.05.2006 pronunțată în dosarul nr- (filele 26-29), Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de, a modificat decizia nr.514/1.06.2005 a Curții de Apel București - Secția a VI a Comercială, a admis apelul reclamantei și a schimbat în parte sentința nr. 12784/23.11.2004 a Tribunalului București în sensul obligării pârâtei SC SA la plata daunelor cominatorii de 100 lei/zi până la executarea obligației.

Din corespondența părților pe tema executării de către apelantă a obligației de plată a datoriilor SC SA rezultă faptul că prin nerespectarea deciziei irevocabile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, intimatei-reclamante i s-a creau un prejudiciu în sumă de 82.200 lei conform calculului prezentat de și necontestat de apelanta - pârâtă.

Susținerile apelantei - pârâte potrivit cărora aceasta nu ar datora suma menționată, întrucât nu a fost parte în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. BH/16/29.03.2000 încheiat între fostul și SC SA, iar prin proiectul de divizare parțială SC SA nr.1/28.05.2004 (fila 46), nu s-a făcut referire la faptul că datoriile aparținând SC SA O ar reveni în exclusivitate SC SA, vor fi respinse de C ca nefondate, deoarece așa cum corect a reținut instanța de fond, schimbările intervenite în actul constitutiv al SC SA nu sunt în măsură să producă efecte juridice față de contractul părților și de hotărârea judecătorească irevocabilă depusă la dosar, fuziunea prin absorbție neexonerând-o pe apelantă de obligativitatea respectării unor astfel de prevederi chiar dacă și-a schimbat denumirea din SC SA în SC SRL.

Coroborând aceste aspecte cu faptul că la punctele 27-28 și 30 din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 2005 (filele 41-44) cumpărătorul SC EURON. SRL a recunoscut că luase la cunoștință de contractele încheiate de SC SA și SC SA care erau în curs de executare la data semnării contractului și că se obliga să nu țină răspunzător pe vânzători pentru nici un prejudiciu ce ar decurge din acestea șisă respectetoate contractele de gaj, ipotecă, comisioane, vânzare-cumpărare de bunuri, încheiate și semnate de conducerea celor 2 societăți amintite până la data de 29.03.2005,că la data de 29.03.2005 recunoștea situațiaeconomică-financiară, tehnică și tehnologică a SC SA și SC SAa debitelor, creanțelor, datoriilorcătre .precum și graficul de plăți eșalonate. și că în calitatea sa de acționar al societății seobliga să preria drepturile și obligațiile existentedin SC SA și SC SA în momentul transferului dreptului de proprietate, Curtea consideră că titulatura diferită a apelantei nu poate produce consecințe în privința preluării patrimoniului, a activului și pasivului SC SA (a se vedea în acest sens adresele emise de filele 17-18, din care rezultă schimbarea denumirii apelantei precum și modul de înființare al acesteia - fuziune prin absorbție - ipoteză în care obligarea apelantei la plata datoriilor SC SA este justificată de calitatea de succesor al acesteia în drepturile și obligațiile societății menționate, inclusiv al datoriilor preluate de la SC SA către anterior anului 2004).

În consecință, Curtea în baza dispozițiilor articolului 296 Cod procedură civilă va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta SC SRL, cu sediul în O,-, Județ B, în contradictoriu cu intimata AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B,--11 sector 1, împotriva sentinței comerciale nr.257/7.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 14.12.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

4 ex.

22.12.2009

Tribunalul București - Secția a VI a Comercială

Judecător fond: -

Președinte:Iulica Popescu
Judecători:Iulica Popescu, Maria Speranța Cornea

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 551/2009. Curtea de Apel Bucuresti