Spete pretentii comerciale. Decizia 56/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 56
Ședința publică din 25 martie 2008
PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz
JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâta Di Italia împotriva sentinței civile nr. 2685/19.11.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamanta intimată - - - A, reprezentată prin lichidator judiciar Management T - Filiala A având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat pentru pârâta apelantă, avocat, iar pentru lichidatorul judiciar al reclamantei,.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul intimatei depune la dosar delegație de reprezentare și întâmpinare însoțită de un set de înscrisuri, exemplarul doi comunicându-se reprezentantului apelantei, care arată că nu solicită termen pentru studiul actelor comunicate, ambele părți învederând că nu mai au alte cereri de formulat.
Instanța, văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat în cauză, constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul părților în dezbaterea apelului.
Reprezentantul pârâtei apelante solicită admiterea apelului și, în principal, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii reclamantei, pentru motivele dezvoltate în cuprinsul cererii de la dosar, în varianta subsidiară acordarea și a cheltuielilor de judecată, depunând în acest sens copia chitanței reprezentând onorariu avocațial.
Reprezentantul reclamantei intimate, prin lichidator judiciar, solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală, potrivit motivelor arătate prin întâmpinarea depusă la dosar, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2685 din 19 noiembrie 2007 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Arada admis acțiunea formulată de reclamanta - - - A, aflată în procedura falimentului, reprezentată de lichidator judiciar Management - Filiala A, împotriva pârâtei Di Italia și a obligat societatea pârâtă la plata sumei de 31.804,35 euro cu titlu de preț, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la data de 24 octombrie 2007 reclamanta - - -, prin lichidator, a solicitat obligarea pârâtei Di la plata sumei de 31.804,35 euro reprezentând contravaloarea facturilor neachitate seriile AR, nr. -, nr. -, nr. -, nr. -, nr. -, nr. -, nr. -, nr. - și nr. -, în motivarea cererii arătând că a desfășurat relații comerciale cu societatea pârâtă în baza contractului de prelucrare în lohn nr. 1/10.03.2006, potrivit căruia părțile au convenit să coopereze în producție lohn a diverselor produse finite, ce trebuiau preluate de la beneficiar conform unui grafic și achitate potrivit convenției părților.
Prin procesul-verbal din 29 martie 2006 s-a stabilit deschiderea operațiunilor vamale pe seama societății reclamante care a realizat produsele finite contractate și a trimis marfa beneficiarului cu facturile ce cuprindeau sumele de plată, factura fiscală nr. - fiind plătită parțial, iar restul nu au fost achitate nici până în prezent. Cu ocazia concilierii directe, pârâta, deși a recunoscut existența datoriei, a susținut că aceasta ar fi fost stinsă prin plată, urmând ca ulterior să facă dovada plății, ceea ce nu s-a mai întâmplat. De asemenea, ea a menționat că în realizarea produselor finite au fost constatate defecțiuni care, însă, nu au fost consemnate în nici un document semnat de părți, astfel că se consideră că marfa a respectat toate cerințele de calitate, nefiind returnată.
Instanța de fond a constatat că prin sentința civilă nr. 1262/02.05.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- împotriva societății pârâte a fost deschisă procedura falimentului, în calitate de lichidator judiciar fiind numită Management T - Filiala Prin procesul-verbal din 29 martie 2006 s-a stabilit deschiderea operațiunilor vamale pe numele reclamantei care a realizat produsele finite stabilite prin contractul de prelucrare în lohn nr. 1/10.03.2006, această societate trimițând marfa beneficiarului, conform declarațiilor vamale, a certificatului de circulație și a facturilor externe depuse la dosar, doar factura fiscală nr. - în valoare de 5.170,65 euro fiind achitată parțial (1.390,80 euro). Deși din cuprinsul adresei pârâtei emisă la data de 15 iunie 2007 rezultat că au fost formulate contestații cantitative și calitative, aceeași parte a solicitat acordarea unui termen pentru a face dovada achitării pretențiilor reclamantei. Așa fiind, întrucât societatea pârâtă nu și-a respectat obligația de plată a contravalorii produselor finite ce i-au fost trimise de către reclamantă, în condițiile art. 1 și 6 din contractul nr. 1/2006, în baza art. 969 Cod civil, instanța de fond a admis acțiunea reclamantei.
Împotriva sentinței civile de mai sus, în termen legal, a declarat apel pârâta Di Italia, cererea ei fiind înregistrată la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub dosar nr-, solicitând, în principal, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar, în subsidiar, schimbarea sentinței tribunalului și respingerea acțiunii reclamantei, cu cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive:
Desfășurarea litigiului în fața primei instanțe s-a efectuat fără citarea sa legală, acțiunea reclamantei, introdusă la Tribunalul Arad la 24.10.2007, fiind soluționată la primul termen de judecată, la data de 19 noiembrie 2007, fără ca procedura de citare să fie îndeplinită conform dispozițiilor Regulamentului nr. 1348/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind notificarea și comunicarea în statele membre a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială, dispoziții preluate și de legislația română prin Legea nr. 189/2003. Procedura comunicării citațiilor între statele membre ale Uniunii Europene, prevăzută în regulamentul menționat, a fost adoptată în vederea îmbunătățirii și urgentării transmiterii actelor judiciare/extrajudiciare în materie civilă sau comercială pentru a fi notificate și comunicate în cadrul uniunii, acest document comunitar prevalând asupra oricăror acorduri bi/multilaterale încheiate între state, astfel că de la data aderării țării noastre la. comunicarea actelor judiciare se face direct între instanțele române și autoritățile competente din statele membre, în sensul art. 3 alin. 1 al Legii nr. 189/2003 privind asistența judiciară internațională în materie civilă și comercială, aceste prevederi aplicându-se și comunicării citațiilor.
Întrucât prevederile Regulamentului prevalează asupra oricăror reglementări interne, citarea societății pârâte s-a făcut greșit potrivit art. 87 pct. 8 Cod procedură civilă prin scrisoare recomandată cu dovadă de primire. De asemenea, citația a fost comunicată prin poștă fără să fie respectată procedura stabilită prin Regulament, art. 4 statuând că actele judiciare se transmit direct și în termenul cel mai scurt între autoritatea de origine (conform art. 2 alin. 1 - Tribunalul Arad ) și autoritatea de destinație (conform art. 2 alin. 2 - Unico degli presso la Corte de di - viale, 52, 00192 ). Potrivit art. 331lit. a) din lege, instanțele române comunică actele judiciare direct autorităților primitoare ale statelor membre, cu transmiterea unei copii a cererii de comunicare Ministerului Justiției pentru evidență. Având în vedere aceste reglementări, citația adresată societății Di trebuia comunicată de Tribunalul Arad apelantei prin autoritatea stabilită astfel de statul italian - Unico degli presso la Corte de di, autoritate competentă pentru întregul teritoriu al acestui stat.
Conform Regulamentului, transmiterea unei astfel de citații poate fi făcută prin orice mijloace corespunzătoare, dacă este îndeplinită condiția ca actul primit să aibă un conținut conform și fidel cu cel al actului înaintat și dacă informațiile conținute pot fi citite cu ușurință (art. 4 alin. 2). Actele transmise sunt scutite de legalizare și de orice altă formalitate echivalentă (art. 4 alin. 4), statul italian indicând serviciul poștal ca mijloc de transmitere al actelor judiciare. ar fi trebuit transmisă însoțită de o cerere, care, potrivit art. 4 alin. 3, se completează în limba de origine a statului căruia i se adresează cererea sau, dacă sunt mai multe limbi oficiale în statul membru, în limba oficială sau una din limbile oficiale ale locului unde urmează să se facă comunicarea ori într-o altă limbă indicată, statul italian acceptând cereri întocmite în limba italiană, franceză sau engleză. Odată primită citația, autoritatea de destinație ( Unico degli presso la Corte de di ) urma să comunice ori să dispună comunicarea actului, fie în conformitate cu legislația statului de destinație, fie în conformitate cu forma particulară cerută de autoritatea de origine, dacă aceasta nu este incompatibilă cu legislația statului membru în cauză, toate formalitățile necesare realizându-se în cel mai scurt termen. Când formalitățile de comunicare sunt îndeplinite se întocmește un certificat care atestă acest lucru, redactat în limba oficială sau într-una din limbile oficiale pe care statul membru de origine a indicat că o poate accepta - în acest caz limba engleză sau franceză (art. 10).
Apelanta a mai arătat că Tribunalul Arad ar fi trebuit să verifice regularitatea citației avându-se în vedere că societatea pârâtă are sediul în Italia și, ca atare, procedura trebuia întocmită potrivit Regulamentului, reprezentanții săi nefiind prezenți la termenul de judecată fixat de instanță, iar în caz contrar să dispună refacerea procedurii, art. 19 statuând că în cazul în care pârâtul nu se prezintă la proces, instanța trebuie să verifice dacă actul a fost transmis și comunicat în termen rezonabil, în conformitate cu legislația statului destinatar, neputându-se trece la judecarea cauzei decât dacă actul a fost transmis de cel puțin 6 luni și nu s-a putut obține nici o dovadă de comunicare cu toate că s-au făcut demersuri în acest sens. Or, în speță, între data înregistrării acțiunii și data la care s-a pronunțat hotărârea apelată nu a existat nici măcar un termen de 30 de zile.
În cauză nu au fost respectate nici dispozițiile art. 86 și cele ale art. 112-114 Cod procedură civilă, societății pârâte nefiindu-i comunicate, nici acțiunea și nici actele anexate acesteia, într-o limbă oficială pe care aceasta o înțelegea, astfel că reprezentanții săi nu au putut lua cunoștință de conținutul cererii de chemare în judecată. Mai mult, la primul termen, deși reclamanta a formulat o precizare de acțiune prin care și-a diminuat valoarea pretențiilor, aceasta nu i-a fost comunicată pârâtei, iar instanța nu s-a pronunțat cu privire la ea, admițând acțiunea în totalitate, pentru suma inițial solicitată.
În ceea ce privește fondul litigiului apelanta a arătat că solicită respingerea acțiunii reclamantei invocând, pe cale de excepție, că societatea intimată nu a urmat procedura prealabilă a concilierii, lipsindu-i astfel dreptul de a formula acțiunea, cererea ei fiind inadmisibilă conform art. 109 Cod procedură civilă. Deși între părți s-au derulat mai multe relații comerciale în baza unui contract de prestări-servicii în lohn, o parte din sumele solicitate au fost plătite de pârâtă, iar pentru o parte dintre facturile emise de reclamantă au fost efectuate reclamații calitative, aspecte ce au fost comunicate reclamantei în scris și depuse la dosarul cauzei.
Pârâta a arătat că, deși în procesul-verbal încheiat între părți la 11 mai 2007 s-a indicat faptul că s-au predat mai multe documente în limba italiană care urmau să fie traduse acestea nu au fost prezentate de intimată instanței, iar ulterior, în data de 15 iunie 2007, când s-au predat reclamantei actele traduse și s-a solicitat stabilirea unui nou termen pentru conciliere, indicându-se și dovedindu-se cu acte contabile că societatea intimată datorează și ea apelantei o sumă de bani conform facturilor anexate, reclamanta intimată cu rea-credință a introdus prezenta acțiune, fiind evident că în aceste condiții procedura concilierii directe nu s-a realizat.
Față de probele prezentate de reclamantă pârâta apelantă arată că este nedovedit prețul negociat de părți. Deși potrivit contractului prețul pentru fiecare unitate de produs trebuia să fie stabilit de comun acord, intimata nu a făcut dovada că prețul pe care l-a trecut în facturi ar fi fost cel stabilit de părți, facturile fiind nesemnate de societatea pârâtă și, ca atare, neacceptate la plată, acesta fiind motivul pentru care nu a fost achitată suma pretinsă de reclamantă. De asemenea, suma solicitată cu titlu de preț al prestațiilor efectuate a fost contestată de societatea pârâtă încă de la emiterea facturilor, fiind efectuate reclamații la bunurile livrate.
În drept a invocat prevederile art. 282 și următ. Cod procedură civilă.
În probațiune a depus în copie adresa din 15 iunie 2007 și copiile reclamațiilor calitative și cantitative (filele 15-18).
Intimata reclamantă, legal citată, s-a prezentat la dezbateri și a formulat întâmpinare (filele 23-25) prin care a solicitat respingerea apelului ca fiind neîntemeiat și menținerea hotărârii primei instanțe, fără cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive:
În ceea ce privește critica apelantei cu privire la neregularitatea procedurii de citare intimata a arătat că scopul oricărei citații este aceea de a ajunge la cunoștința părților pentru ca acestea să afle de existența litigiului. Este adevărat că citația emisă de tribunal a fost comunicată societății pârâte prin poștă, însă aceasta recunoaște faptul că în conținutul Regulamentului comunitar există o prevedere potrivit căreia transmiterea unui astfel de act procedural poate fi făcută prin orice mijloc corespunzător, partea necontestând că citația i-a fost comunicată prin poștă, astfel că trebuia să aibă cunoștință de litigiu.
Reaua-credință a pârâtei rezultă și din faptul că lichidatorul judiciar al intimatei - - - a formulat invitația la conciliere în limba română, iar la termenul fixat pentru data de 11 mai 2007 s-a prezentat avocata societății apelante, care nu a precizat că ar avea vreo pretenție ca notificarea să fie făcută în limba italiană sau într-o altă limbă recunoscută de statul italian.
Intimata a învederat faptul că, în opinia ei, în cauza de față nu se aplică dispozițiile art. 19 din Regulament, deoarece dovada de citare a fost îndeplinită, apelanta primind citația prin poștă, conform celor recunoscute de aceasta prin însăși cererea de apel, astfel că tribunalul a constatat legala îndeplinire a procedurii de citare în cauză. Nici dispozițiile art. 86 și art. 112 - 114 Cod procedură civilă nu au fost nesocotite, cum fără temei susține apelantă, iar precizarea de acțiune depusă la dosar de lichidatorul judiciar la termenul de judecată din 19 noiembrie 2007 este, de fapt, o cerere de îndreptare a erorii materiale, cuantumul pretențiilor nefiind modificat.
Criticile referitoare la neîndeplinirea procedurii concilierii directe sunt nefondate, societatea pârâtă recunoscând că a fost prezentă la concilierea din 11 mai 2007, când a cerut fixarea unui nou termen, mai, solicitare ce i-a fost încuviințată, pentru a putea depune actele și facturile cu care susținea că a efectuat plata creanței, având loc și o întâlnire oficială la data de 15 iunie 2007, când Di Italia, prin & Asociații, a predat lichidatorului o serie de facturi și reclamații conform adresei datată și semnată de ambele părți. În aceste condiții nu poate fi acceptată susținerea apelantei în sensul că între părți nu ar fi avut loc o conciliere directă câtă vreme s-a încercat soluționarea litigiului pe cale amiabilă a cărei ineficacitate, datorată comportamentului pârâtei, a fost dovedită, practicianul neputând să stea în pasivitate până la infinit deoarece el răspunde în procedura de insolvență de recuperarea creanțelor falitului, având un termen pentru efectuarea lichidării.
Prin însăși o parte din facturile depuse la dosar apelanta a recunoscut existența debitului, acceptându-le la plată, chiar achitând o parte dintre acestea, nefiind dovedită contestarea calității produselor, pretinsele defecțiuni nefiind consemnate într-un proces-verbal semnat de ambele părți.
În probațiune a anexat întâmpinării, în copie, adresa din 15 iunie 2007 emisă de societatea apelantă, procesul-verbal de conciliere din 11 mai 2007 și precizarea de acțiune depusă la termenul din 19 noiembrie 2007 în dosarul de fond (filele 26-28).
Examinând apelul declarat de pârâta Di Italia împotriva sentinței civile nr. 2685 din 19 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamanta intimată - - - A, reprezentată prin lichidator judiciar Management T - Filiala A, în temeiul art. 295 Cod procedură civilă, prin prisma criticilor formulate, precum și din oficiu cu privire la motivele de ordine publică, Curtea constată că acesta este fondat, astfel că îl va admite ca atare având în vedere următoarele considerente:
Prin sentința apelată Tribunalul Arada admis acțiunea formulată de reclamanta - - - A, prin lichidator judiciar, împotriva pârâtei Di Italia și a obligat societatea pârâtă la plata sumei de 31.804,35 euro cu titlu de preț apreciind că cererea sa privind achitarea contravalorii facturilor emise pe seama pârâtei este întemeiată. Cu toate acestea, judecătorul fondului nu a respectat dispozițiile privitoare la citarea societății italiene, persoană juridică a cărei răspundere civilă contractuală a fost antrenată în cauză.
Procedând în asemenea mod tribunalul nu s-a conformat prevederilor art. 85, coroborat cu cele ale art. 107 Cod procedură civilă, încălcându-i astfel apelantei dreptul la apărare, ceea ce duce la desființarea sentinței atacate potrivit dispozițiilor art. 297 alin. 1 din același cod, reținut ca incident în cauză de către C, el statuând că n situația în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
Potrivit alin. 2 al art. 105 din Codul d e procedură civilă, actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor, în cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea presupunându-se până la dovada contrarie. Or, în conformitate cu prevederile art. 107, președintele va amâna judecarea pricinii ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulității.
Lucrările dosarului demonstrează neîndoielnic că în fața primei instanțe societatea pârâtă nu a fost legal citată, ignorându-se astfel prevederile art. 85 Cod procedură civilă, potrivit cărora judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel, ceea ce nu este cazul în speță, vătămarea adusă părții apelante fiind evidentă și de netăgăduit în condițiile în care, fără citarea legală a acesteia în instanță, s-a dispus obligarea sa la plata sumei de sumei de 31.804,35 euro, vătămarea constând în imposibilitatea de a se apăra și în pronunțarea unei hotărâri nefavorabile, iar anularea unui act de procedură atrage și nulitatea actelor următoare în măsura în care acestea nu pot avea o existență de sine stătătoare, cum este și hotărârea atacată.
La data de 29 mai 2000 Consiliul a adoptat Regulamentul nr. 1348/2000 privind comunicarea documentelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă și comercială între statele membre, document care a intrat în vigoare la 31 mai 2001 și el este direct aplicabil (per se) în țările membre ale Uniunii Europene, excepție făcând Danemarca, țară care nu a participat la adoptarea acestui document și nu este vizată, nici subiect al acesteia, ea urmând să preia conținutul Regulamentului într-un tratat cadru de drept internațional. Ca atare, în spațiul Uniunii Europene, începând cu data de 31 mai 2001 prevederile Convenției d l Haga privind notificarea și comunicarea în străinătate a actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă sau comercială adoptată la 15 noiembrie 1965 au fost înlocuite de cele ale Regulamentului menționat. După aderarea României la Uniunea Europeană (1 ianuarie 2007) în relația cu celelalte state membre ale în domeniul asistenței judiciare în materie civilă și comercială este aplicabil, printre altele, Regulamentul Consiliului nr. 1348/2000.
Este de reținut faptul că de la 1 ianuarie 2007, în temeiul art. 2 și următoarele din Protocolul privind condițiile și aranjamentele referitoare la admiterea Bulgaria și României în din Tratatul privind aderarea acestor două țări la Uniunea Europeană, dispozițiile legislației comunitare în materia comunicării actelor judiciare sau extrajudiciare prevalează, în relația dintre țara noastră și celelalte state membre, asupra oricăror prevederi cuprinse în tratatele internaționale încheiate de statele membre și, în special, asupra Convenției d l Haga din 15 noiembrie 1965, la care a aderat și România prin Legea nr. 124/2003, doar în relația cu alte state rămânând aplicabile fie convenția menționată ori Convenția privind procedura civilă adoptată la Haga la 1 martie 1954 (a cărei modalitate de transmitere a cererilor de asistență judiciară internațională este calea diplomatică), fie prevederile convențiilor/tratatelor bilaterale încheiate de România.
Ca atare, după aderarea la Uniunea Europeană România aplică Regulamentul nr. 1348 din 29 mai 2000 privind comunicarea actelor judiciare și extrajudiciare în materie civilă și comercială cu toate statele membre (cu excepția Danemarcei), deci și cu Italia, stat pe al cărui teritoriu își are sediul societatea pârâtă.
Comunicarea de acte judiciare și extrajudiciare în și din străinătate este formalitatea care are drept scop aducerea acestora la cunoștință destinatarilor: părți, martori sau participanți într-un proces civil ori comercial - viitor sau pendinte, în statul solicitant. Actele judiciare sunt cele care se emit pe parcursul soluționării unui proces civil sau comercial, precum cereri de chemare în judecată, citații, hotărâri, cereri privind căi de atac și alte acte procesuale, în timp ce actele extrajudiciare sunt cele care nu emană de la instanțele judecătorești, însă pot fi folosite în cadrul unui proces civil sau comercial.
Legea-cadru în domeniul cooperării judiciare internaționale în materie civilă și comercială este Legea nr. 189/2003 privind asistența judiciară internațională în materie civilă și comercială, act normativ publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 19 mai 2003, și modificat prin Legea nr. 44/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 13 martie 2007.
Potrivit art. 1 alin. 1 din legea-cadru, asistența judiciară internațională în materie civilă și comercială se referă la ansamblul procedurilor de cooperare între autoritățile judiciare române și străine în vederea soluționării unui litigiu, pe tot parcursul desfășurării acestuia.
Procesul civil, definit ca fiind activitatea desfășurata de instanță, părți, organe de executare și alte persoane sau organe care participă la înfăptuirea de către instanțele judecătorești a justiției în pricinile civile, în vederea realizării sau stabilirii drepturilor și intereselor civile deduse judecății și executării silite a hotărârilor judecătorești sau a altor titluri executorii, conform procedurii prevăzute de lege, se desfășoară printr-o succesiune de acte, îndeplinite de participanți în termenele și în formele prevăzute de lege și întrucât procesul este de neconceput fără efectuarea actelor de procedură, acestea constituie cadrul esențial al procesului civil român.
Codul d e procedură civilă deși utilizează noțiunea de "act de procedură" în mai multe articole (spre exemplu, în art. 86, art. 90, art. 91, art. 921, art. 93, art. 94, art. 95, art. 96, art. 97, art. 100, art. 103, art. 105, art. 106 etc.), nu-l definește. În dreptul procesual civil prin noțiunea de "act" se desemnează actul de procedură care reprezintă orice act făcut în cursul și în cadrul procesului civil fie de instanță, fie de ceilalți participanți la proces și care este legat de activitatea procesuală a acestora. Spre deosebire de dreptul civil, unde în materia actelor juridice se face distincție întrenegotiumșiinstrumentum probationis, în dreptul procesual civil prin act de procedură se înțelege nu numai operația juridică, ci și actul scris care o constată (când este cazul), act scris socotit el însuși o operație juridică. Sunt acte de procedură cererea de chemare în judecată, cererea de apel/recurs, citațiile, comunicarea citațiilor sau a altor acte de procedură, dovezile de comunicare, încheierile de ședință, hotărârile judecătorești etc. Dintre numeroasele acte de procedură Codul d e procedură civilă se ocupă într-un capitol distinct - Capitolul II al Titlului II - de procedura de comunicare către părți a diverselor acte de procedură și, în mod deosebit, de citarea acestora la proces.
Un principiu fundamental de procedură este că nimeni nu poate fi judecat fără a fi chemat să se apere - este ceea ce se definește ca fiind principiul dreptului la apărare. Acest principiu a fost ridicat la de principiu constituțional, art. 24 din Constituția României, revizuită, statuând că dreptul la apărare este garantat, în tot cursul procesului, părțile având dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.
Principiul dreptului la apărare este în strânsă legătură cu un alt principiu fundamental al dreptului procesual civil - cel al contradictorialității. În procesul civil părțile nu sunt obligate să se înfățișeze în fața instanței, ele putând să-și asume riscul judecării cauzei lor în lipsă, însă este necesar ca toate părțile din proces să fi fost legal citate. Regula în această materie este citarea părților și numai cu titlu de excepție judecata poate avea loc fără citare, în cazurile anume prevăzute de lege (spre exemplu, în materia conflictelor de competență, în procedura specială a ordonanței președințiale, în luarea măsurii sechestrului asigurător ori a popririi asigurătorii etc.).
În aplicarea acestor principii de procedură, este de necontestat că dacă la termenul fixat pentru judecată partea nu se prezintă deoarece nu a fost citată cu respectarea dispozițiilor prevăzute de lege sub sancțiunea nulității, art. 107 Cod procedură civilă obligă pe președinte să amâne judecata. Față de această dispoziție, vătămarea părții neregulat citate și care, fiind judecată în lipsă, a pierdut procesul, este presupusă (constând în imposibilitatea de a se apăra și în pronunțarea unei hotărâri nefavorabile) și nu poate fi înlăturată decât prin anularea procedurii de citare și, pe cale de consecință, a hotărârii.
Elementul de extraneitate poate consta, printre altele, în aceea că părțile raportului juridic civil sau numai una dintre ele au cetățenia, respectiv naționalitatea în cazul persoanelor juridice, a unei țări străine, sau domiciliul, respectiv sediul în cazul persoanelor juridice, într-o asemenea țară.
Într-adevăr, Codul d e procedură civilă, în art. 112 pct. 1 teza finală, prevede că dacă reclamantul locuiește în străinătate, în cuprinsul cererii de chemare în judecată va arăta și domiciliul ales în România unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul. Tot astfel, potrivit alineatului 4 al art. 1141dacă pârâtul locuiește în străinătate președintele va putea fixa un termen mai îndelungat. Prin citație, pârâtul va fi informat că are obligația de a-și alege domiciliul în România, unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul. În cazul în care pârâtul nu se conformează acestei obligații, comunicările se vor face prin scrisoare recomandată, recipisa de predare la poșta română a scrisorii, în cuprinsul căreia vor fi menționate actele ce se expediază, ținând loc de dovadă de îndeplinire a procedurii.
Însă, față de cele arătate mai sus se poate concluziona că aceste norme interne de procedură nu-și mai găsesc aplicare începând cu data de 1 ianuarie 2007 în litigiile aflate pe rolul instanțelor de judecată, în relațiile dintre România și celelalte state membre ale Uniunii Europene, în materia comunicării actelor judiciare (și extrajudiciare), în raporturile civile și comerciale prevalând normele comunitare, respectiv Regulamentul Consiliului nr. 1348 din 29 mai 2000, reglementarea comunitară impunându-se și datorită faptului că eficiența și accelerarea procedurilor judiciare în materie civilă presupun ca transmisiunea documentelor judiciare și extrajudiciare să se realizeze prin modalități directe și rapide între organisme locale desemnate de statele membre.
Potrivit acestuia documentele judiciare vor fi transmise direct și cât mai rapid posibil între autoritățile desemnate de statele membre, transmiterea actelor, cererilor, certificatelor, confirmărilor de primire, dovezilor de înmânare și a oricăror alte acte între autoritățile transmițătoare și autoritățile primitoare urmând a fi realizată prin mijloace adecvate, cu condiția ca actul primit să aibă un conținut conform și fidel cu cel al documentului transmis și ca toate informațiile conținute de acesta să poată fi citite cu ușurință (să fie lizibil). Actul care urmează să fie transmis trebuie să fie însoțit de o cerere întocmită folosind formularul tip din anexa la Regulament, formularul urmând a fi completat în limba oficială a statului membru căruia i se adresează această cerere, sau, în cazul în care există mai multe limbi oficiale în acest stat, în limba oficială sau una din limbile oficiale ale locului unde urmează să se facă comunicarea ori într-o altă limbă pe care statul membru respectiv a indicat că o acceptă. Solicitantul va fi înștiințat de autoritatea transmițătoare căreia acesta îi înaintează actul în vederea comunicării că destinatarul poate refuza să-l accepte dacă nu este redactat într-una dintre aceste limbi, urmând ca solicitantul să suporte toate cheltuielile de traducere făcute înainte de transmiterea actului, fără ca acest lucru să aducă atingere vreunei decizii adoptate ulterior de instanța sau de autoritatea competentă cu privire la suportarea acestor cheltuieli. La primirea actului autoritatea primitoare expediază autorității transmițătoare pe calea cea mai rapidă de transmitere o confirmare de primire, cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de șapte zile de la primire, utilizând, de asemenea, formularul tip din anexă.
Dacă cererea de comunicare nu poate fi îndeplinită pe baza informațiilor sau actelor transmise autoritatea primitoare contactează autoritatea transmițătoare prin cele mai rapide mijloace în vederea obținerii informațiilor sau actelor care lipsesc, iar dacă solicitarea de comunicare este în afara domeniului de aplicare a Regulamentului sau dacă neîndeplinirea condițiilor de formă cerute face comunicarea imposibilă, cererea și actele transmise vor fi restituite autorității transmițătoare, însoțite de o notă privind returnarea, conformă cu formularul standard.
Regulamentul Consiliului nr. 1348 din 29 mai 2000 prevede mai multe modalități de transmitere și comunicare a actelor judiciare și extrajudiciare, regula fiind aceea a transmiterii documentelor pe cale directă între autorități, respectiv între autoritățile de transmitere din statul expeditor și autoritățile de primire din statul destinatar, paragraful 2 al art. 4 arătând că transmiterea trebuie să se facă "prin mijloace adecvate". Când este necesar a fi trimise documente originale comunicarea trebuie făcută prin poștă, ceea ce nu înseamnă că, atunci când este posibil, transmiterea nu poată fi făcută prin fax sau prin e-mail.
Este adevărat că art. 14 din Regulament statuează că fiecare stat membru este liber să comunice actele judiciare direct prin poștă persoanelor care au reședința într-un alt stat membru, însă, potrivit paragrafului 2, orice stat membru poate să specifice, în conformitate cu art. 23 paragraf 1, condițiile în care acceptă comunicarea actelor judiciare prin poștă, urmând ca ulterior Comisia să publice în Oficial al Comunităților Europene aceste informații. Ca atare, chiar dacă statelor membre le-a fost recunoscut dreptul de a comunica actele judiciare direct prin poștă persoanelor care au reședința în alt stat membru, acest lucru se poate face numai cu respectarea condițiilor specificate de respectivul stat cu privire la acceptarea comunicării documentelor prin poștă. Or, astfel cum rezultă din cuprinsul Judiciar European de materie civilă, Italia a comunicat Comisiei că acceptă ca actele judiciare să fie comunicate direct prin poștă persoanelor fizice sau juridice care își au reședința pe teritoriul său doar dacă actele respective sunt însoțite de o traducere în limba italiană, condiție care în speță nu a fost respectată, din nici un înscris existent la dosarul de fond nerezultând faptul că recomandata poștală nr. 3600 din 30 noiembrie 2007 ar fi fost însoțită de o traducere în italiană, împrejurare care atrage incidența dispozițiilor art. 105 alin 2 și cele ale art. 106 alin. 1 Cod procedură civilă, îndreptarea neregularității săvârșite cu privire la actele de procedură, în sensul prevederilor art. 106 alin. 2 din același cod, putând fi realizată numai prin refacerea lor de către tribunal.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât prevederile art. 19 din Regulamentul nr. 1348/2000, care au o semnificație deosebită asupra procedurii interne, reglementează situația în care pârâtul nu se prezintă la proces. Într-un asemenea caz, instanța română trebuie să se convingă de regularitatea comunicării, eficacitatea transmiterii actului și de comunicarea documentelor într-un termen rezonabil pentru ca persoana chemată în judecată să aibă posibilitatea să-și pregătească apărarea.
Atunci când un act introductiv de instanță sau un act echivalent a trebuit să fie transmis într-un alt stat membru în vederea comunicării în conformitate cu dispozițiile Regulamentului, iar pârâtul nu s-a înfățișat, judecata nu va avea loc până când nu se stabilește dacă: a) actul a fost comunicat conform modalităților prevăzute de legislația statului membru destinatar; b) actul a fost efectiv înmânat pârâtului sau la reședința acestuia printr-o altă metodă prevăzută de Regulament; c) comunicarea sau înmânarea au avut loc în timp util, pentru ca pârâtul să se poată apăra, toate aceste verificări urmând a se face prin solicitarea de informații de la autoritatea de primire a statului destinatar.
2 al articolului menționat statuează că fiecare stat membru este, totuși, liber să facă cunoscut că judecătorii naționali pot proceda la judecată, chiar dacă nu s-a primit nici o dovadă de comunicare, în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții: a) actul a fost transmis prin una din modalitățile prevăzute de Regulament; b) de la data transmiterii actului a trecut o perioadă de cel puțin șase luni, pe care judecătorul o stabilește pentru fiecare cauză în parte; c) nu s-a primit nici o dovadă de comunicare, cu toate că au fost făcute demersuri în sensul obținerii acesteia de la autoritățile competente ale statului membru primitor, cerințe care în speță nu au fost respectate.
Față de cele reținute, în baza art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă, potrivit cărora în cazul în care se constată că judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, Curtea va admite apelul pârâtei Di Italia, conform dispozitivului ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată, urmând ca acestea să fie avute în vedere la rejudecare,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de pârâta Di Italia, cu sediul procedural ales în România la. & Asociații din localitatea A, str. -, nr. 23,. 1, jud. A, împotriva sentinței civile nr. 2685/19.11.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamanta intimată - - - A, societatea în faliment, reprezentată prin lichidator judiciar Management T - Filiala A, cu sediul în localitatea A,-,.1, jud. A și, în consecință:
Desființează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe - Tribunalul Arad.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 25 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red. - 11.04.2008
Tehnored, - 14.04.2008
Prima instanță: Tribunalul Arad
Judecător:
Președinte:Csaba Bela NaszJudecători:Csaba Bela Nasz, Maria Ofelia Gavrilescu
