Spete pretentii comerciale. Decizia 56/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Numr intern 2318/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI

SECȚIA A V-A COMERCIAL

DECIZIA COMERCIAL Nr. 56

Ședința public de la 03 Februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mirela Polițeanu

Judector - - -

Grefier ---

*******************

Pe rol judecarea cauzei comerciale de faț, având ca obiect cererea de revizuire a Deciziei comerciale nr.13/14.01.2008 pronunțat de Secția a VI-a Comercial a Curții de Apel Bucure ști în dosarul nr-, formulat de revizuienta pârât apelant SC SA în contradictoriu cu intimata reclamant - prin SUCURSALA PENTRU ADMINISTRAREA ȘI ÎNTREȚINEREA FONDULUI.

La apelul nominal fcut în ședința public se prezint revizuienta prin avocat, care depune împuternicire avocațial în dosar și intimata prin consilier juridic, care depune delegație.

Procedura legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, care învedereaz faptul c a fost atașat dosarul în care s-a pronunțat decizia a crei revizuire se solicit, dup care:

Avocatul revizuientei depune la dosar dovada achitrii taxei judiciare de timbru în valoare de 2.000 lei și timbre judiciare mobile în cuantum de 5 lei, ce sunt anulate de

Intimata depune întâmpinare și învedereaz c a comunicat și prții potrivnice.

Având cuvântul pe eventuale cereri, prțile susțin c nu au cereri de formulat.

Faț de excepția invocat de intimat prin întâmpinare, Curtea acord cuvântul prților pe excepția tardivitții cererii de revizuire.

Intimata, prin consilier juridic, solicit respingerea cererii de revizuire ca tardiv introdus dup 30 de zile.

Revizuienta, prin avocat, solicit respingerea excepției motivat de faptul c a luat cunoștinț în data de 27.11.2008 și termenul curge de la data pronunțrii când hotrârea nu este supus nici unei ci de atac.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei comerciale de faț;

Prin cererea înregistrat sub nr-, pe rolul Tribunalului Bucure ști RA APPS, prin SUCURSALA PENTRU ADMINISTRAREA ȘI ÎNTREȚINEREA FONDULUI a chemat în judecat pârâta SC INDUSTRIAL SA, solicitând instanței ca prin hotrârea ce o va pronunța s dispun obligarea pârâtei la plata sumei de 604.144, 57 lei reprezentând debit neachitat: chirie, prestri servicii, utilitți, penalitți.

Prin sentința comercial nr.5144/16 04 2007, pronunțat în dosar nr.24828/- Tribunalul Bucure știa admis în parte acțiunea, a obligat pârâta la plata sumei de 585.803, 53 RON contravaloare chirie, prestri servicii, utilitți și penalitți aferente.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta SC IMPORT SA, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

Prin Decizia comercial nr.13/14.01.2008 pronunțat de Secția a VI-a Comercial a Curții de Apel Bucure ști în dosarul nr-, s-a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta SC SA, împotriva sentinței comerciale nr.5144 din 16.04.2007, pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a VI a Comercial, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata A - S prin SUCURSALA PENTRU ADMINISTRAREA ȘI ÎNTREȚINEREA FONDULUI.

Pârât apelant SC SA a formulat cererea de revizuire a Deciziei comerciale nr.13/14.01.2008 pronunțat de Secția a VI-a Comercial a Curții de Apel Bucure ști în dosarul nr-, cerere care poart data de 8.12.2008.

Intimata reclamant - prin SUCURSALA PENTRU ADMINISTRAREA ȘI ÎNTREȚINEREA FONDULUI a depus întâmpinare invocând excepția tardivitții declarrii revizuirii apreciind c termenul de 30 de zile se socotește de la data pronunțrii hotrârii din recurs, respectiv de la data de 8 septembrie 2008.

Asupra acestei excepții Curtea reține urmtoarele:

Cererea de revizuire are ca temei dispozițiile articolului 322 pct. 5 Cod procedur civil.

Potrivit dispozițiilor articolului 324 alin. 1 pct. 4 Cod procedur civil termenul de revizuire este de o lun și se va socoti în cazurile prevzute la articolul 322 pct. 5 din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invoc ori dup caz din ziua în care partea a luat cunoștinț de hotrârea desființat sau modificat pe care s-a întemeiat hotrârea a crei revizuire se cere.

În speț, se invoc drept act nou în revizuire decizia civil nr.1418R din 8.09.2008 pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a III a Civil.

Revizuienta se prevaleaz de faptul c aceast decizie a fost pronunțat în recurs, astfel c nu a fost comunicat și susține c a luat cunoștinț de respectiva hotrâre la 27.11.2008.

Aceast susținere nu poate fi reținut, întrucât astfel cum rezult din practicaua deciziei civile nr.1418R respectivul litigiu s-a purtat între recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 B în contradictoriu cu intimata SC SA, care a fost prezent la termenul din 8.09.2008 prin avocat.

Chiar dac decizia pronunțat în recurs nu se comunic, Curtea nu poate s rețin faptul c revizuienta a luat cunoștinț despre respectiva decizie la 27.11.2008 întrucât a fost prezent prin avocat la termenul dezbaterilor, pronunțarea respectivei decizii fiind consemnat în condica de ședinț.

Faț de aceste considerente, Curtea apreciaz c cererea de revizuire a fost formulat dup termenul legal prevzut de articolului 324 pct. 4 Cod procedur civil și pe cale de consecinț urmeaz s resping cererea de revizuire ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca tardiv formulat cererea de revizuire a Deciziei comerciale nr.13/14.01.2008 pronunțat de Secția a VI-a Comercial a Curții de Apel Bucure ști în dosarul nr-, formulat de revizuienta pârât apelant SC SA cu sediul în B, sector 3,-, în contradictoriu cu intimata reclamant - prin SUCURSALA PENTRU ADMINISTRAREA ȘI ÎNTREȚINEREA FONDULUI cu sediul în B, sector 2,-.

Definitiv. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțat în ședința public de la 03 Februarie 2009.

PREȘEDINTE: Mirela Polițeanu

- -

Judector,

- - -

Grefier,

---

Red.Jud.

Tehnored.

4ex.

23.02.2009

Președinte:Mirela Polițeanu
Judecători:Mirela Polițeanu, Tatiana Gabriela Năstase

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 56/2009. Curtea de Apel Bucuresti