Spete pretentii comerciale. Decizia 560/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1022/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZI A COMERCIALĂ Nr. 560
Ședința publică de la 26 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Roxana Popa
JUDECĂTOR 2: Eugenia Alina Sekely Popa
GREFIER - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de apel, formulată de apelanta SC SRL împotriva sentinței comerciale nr. 3324 din data de 06.03.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata MINISTERUL DEZVOLTĂRII, LUCRĂRILOR PUBLICE SI LOCUINȚELOR ( AL MINISTERULUI INTEGRĂRII EUROPENE).
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 19.11.2008, susținerile fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a se depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 26.11.2008, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra apelului comercial d e față, reține următoarele:
Prin sentința comercială nr. 3325/06.03.2008 Tribunalul București Secția a VI-a Comercială a admis acțiunea formulată de reclamantul MINISTERUL DEZVOLTĂRII, LUCRĂRILOR PUBLICE ȘI LOCUINȚELOR (succesor al MINISTERULUI INTEGRĂRII EUROPENE) și a obligat pârâta SC SRL la plata următoarelor sume: 512.943,33 lei, reprezentând finanțare necuvenită încasată în baza contractului de grant.02.01.02.2080, 127.793,33 lei dobândă aferentă perioadei 04.02.2005 - 18.07.2005 și în continuare în procent de 17,19 %/an până la achitarea integrală a debitului.
În considerentele sentinței, judecătorul fondului a reținut că pârâta a beneficiat de un avans de 238.279,20 Euro din împrumutul nerambursabil acordat pentru execuția proiectului "O nouă valoare resurselor umane", în baza contractului de grant.02.01.02.2080. Potrivit dispozițiilor din Condițiile generale aplicabile contractelor de finanțare nerambursabilă din partea CE, acceptate de pârâtă la semnarea contractului, în cazul în care costurile eligibile înregistrate la sfârșitul proiectului sunt mai mici decât costul total estimat, contribuția Autorității contractante se va limita la suma rezultată din aplicarea la costurile reale a procentului în condițiile generale, respectiv 59,73 %.
În acest caz, s-a reținut că beneficiarul s-a angajat să plătească Autorității Contractante sumele care i-au fost plătite suplimentar față de suma totală datorată, în termen de 60 de zile de la primirea cererii de restituire, iar dacă nu plătește în termen, aceste sume se majorează că rata de scont aplicabilă de banca centrală a statului Autorității Contractante valabilă în prima zi a lunii în care a expirat termenul, la care se adaugă un punct procentual și J, dobânda urmând a fi calculată până la achitarea integrală a debitului.
În consecință, s-a apreciat că clauzele contractuale permit reclamantului, în calitate de Autoritate Contractantă, promovarea prezentei acțiuni, nefiind obligatorie demararea rezilierii contractului, această sancțiune fiind mult mai oneroasă pentru pârâtă.
S-a mai reținut că pârâta, în cuprinsul întâmpinării a recunoscut că nu a respectat procedura stabilită prin condițiile contractului, arătând care au fost motivele de fapt ce au determinat-o să acționeze în alt fel. A fost înlăturată apărarea pârâtei referitoare la rapoartele preliminare favorabile.
Judecătorul a reținut, de asemenea, că pentru a fi considerate eligibile costurile trebuiau să fie necesare realizării proiectului și celorlalte scopuri enumerate la art. 14 din Condițiile generale, dar cu aplicarea obligatorie a procedurilor de achiziție prevăzute în Anexa IV. S-a reținut încălcarea acestei obligații de către pârâtă la momentul analizării cererii de plată finale, astfel încât acțiunea promovată de reclamant a fost apreciată ca întemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta SRL, solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
În motivarea cererii, apelanta a arătat în mod greșit s-a reținut dă către judecătorul fondului existența unor costuri neeligibile, care să îndrituiască intimata la solicitarea restituirii sumelor, costurile neeligibile fiind stipulate expres în contract, iar printre acestea nu se regăsesc și cele referitoare la nerespectarea procedurilor de achiziție. Se mai susține că nerespectarea procedurilor de achiziție putea atrage sancțiunea rezilierii contractului; or, intimata nu a solicitat rezilierea contractului. De asemenea, intimata avea posibilitatea de solicita în scris îndeplinirea obligațiilor, aspect ignorat de intimată în cursul executării contractului.
Apelanta mai susține că pe parcursul executării contractului nu au fost evidențiate nereguli și că, la un asemenea raport intermediar, reprezentantul ministerului a recunoscut că plățile au fost efectuate în concordanță cu cerințele contractului. În ce privește sumele necheltuite, se menționează că ele au fost deja scăzute în cuprinsul ultimei cereri de rambursare, în condițiile în care intimata nu a achitat integral partea de finanțare la care era obligată. Cu privire la raportul DIRECȚIEI DE, se susține că nu poate fi luat în considerare, singurul motiv pentru care a fost depus la dosar de către intimată fiind acela al discreditării SC SRL.
În concluzia motivelor de apel, apelanta mai solicită și obligarea intimatei la plata ultimei cereri de rambursare a cheltuielilor din cadrul proiectului.
Prin întâmpinare, intimata a invocat excepția netimbrării cererii de apel, excepție rămasă fără obiect ca urmare a achitării taxelor judiciare de timbru de către apelantă.
A mai invocat excepția inadmisibilității cererii reconvenționale, arătând că în cadrul apelului nu se pot face cereri noi.
Pe fondul cauzei, intimata arată că apelanta a înregistrat în cadrul proiectului atât sume necheltuite, cât și cheltuieli care nu îndeplineau condițiile de eligibilitate, astfel cum au fost detaliate prin cererea de chemare în judecată. În raport de probatoriul administrat, apreciază că sentința pronunțată de judecătorul fondului este legală și temeinică, solicitând respingerea apelului ca nefondat.
Părțile au administrat proba cu înscrisuri.
Analizându-se actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate și de apărările invocate, se apreciază că apelul nu este fondat, în baza următoarelor considerente:
În ce privește lipsa caracterului de cheltuieli neeligibile ale sumelor pretinse de intimata reclamantă, se reține în primul rând că enumerarea prevăzută în art. 14 din Condițiile generale este una generică, vizând doar categoriile de cheltuieli ce pot fi efectuate de apelantă în cadrul execuției proiectului. Cu titlu de exemplu, se menționează în categoria cheltuielilor eligibile cheltuielile cu bunuri și consumabile. Dar această prevedere nu are semnificația potrivit căreia orice asemenea cheltuială este considerată de plano ca fiind eligibilă, dacă nu a respectat celelalte condiții generale prevăzute în contract. În acest sens, se apreciază că o cheltuială, pentru a fi considerată eligibilă, trebuie analizată și în raport de art. 14 (1), coroborat cu art. 1 - obligațiile generale. Pentru a reveni la exemplul dat, apelanta a angajat cheltuieli cu bunuri și consumabile, fără a respecta dispozițiile generale referitoare la procedura de achiziție. În consecință, în raport de dispoziția art. 14 (1) și art. 1 din Anexa II la contract - condițiile generale, o asemenea cheltuială nu putea fi considerată ca fiind eligibilă, nefiind efectuată în scopul și condițiile proiectului.
În același sens, se înscriu și celelalte cheltuieli apreciate, în mod corect, ca neeligibile de către judecătorul fondului.
Nu poate fi reținută apărarea apelantei referitoare la rapoartele intermediare favorabile, câtă vreme plata finală și verificarea implementării proiectului avea loc la finalizarea proiectului, situație în care urmau a fi verificate toate cheltuielile executate pe parcursul derulării contractului.
Nu poate fi reținută nici critica referitoare la necesitatea solicitării rezilierii contractului. Din modul de concepere al textelor Condițiilor generale nu rezultă că pentru restituirea finanțării pentru cheltuielile neeligibile se impunea și solicitarea de reziliere a contractului. Această opțiune a fost lăsată la latitudinea intimatei, ca Autoritate Contractantă, fără a fi impusă în mod absolut.
Se reține, totodată, că apelanta nu a dovedit aspectele susținute referitoare la sumele necheltuite și cu privire la care a arătat că au fost scăzute din cererea finală de rambursare.
Totodată, se reține că potrivit art. 294.pr.civ. în apel nu se pot formula cereri noi, astfel încât nu poate fi primită solicitarea apelantei de obligare a intimatei la plata cererii finale de rambursare.
Pentru considerentele reținute, și apreciindu-se că sentința pronunțată de judecătorul fondului este legală și temeinică. în vaza art. 296.pr.civ. apelul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.
Se va lua act că intimata nu a solicitat obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta SC SRL, cu sediul în B,-, jud. B, în contradictoriu cu intimata MINISTERUL DEZVOLTĂRII, LUCRĂRILOR PUBLICE ȘI LOCUINȚELOR (succesor al MINISTERULUI INTEGRĂRII EUROPENE), cu sediul în B,-, Latura Nord, sector 5 împotriva sentinței comerciale nr. 3325/06.03.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-.
Ia act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.11.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. RP/4ex.
19.12.2008
Jud. fond
Tribunalul București Secția a VI-a Comercială
Președinte:Roxana PopaJudecători:Roxana Popa, Eugenia Alina Sekely Popa