Spete pretentii comerciale. Decizia 570/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Dosar nr- (Număr în format vechi 2362/2009)
DECIZIA COMERCIALĂ NR.570
Ședința publică de la 18 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Georgeta Guranda
JUDECĂTOR 2: Gabriela Sorina Prepeliță
GREFIER - -
****************************
Pe rol pronunțarea asupra apelului formulat de apelanta reclamantă - SRL, împotriva sentinței comerciale nr.10564/02.07.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI - a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă - TV -.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 27.11.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la data de 04.12.2009, apoi la 11.12.2009 și apoi la 18.12.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra apelului comercial d e față.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială, la data de 27.01.2006, sub nr--, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta TV solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea acesteia la plata echivalentului în lei la cursul BNR din ziua plății al sumei de 147.000 USD, reprezentând minimul garantat de 7.000 USD lunar stabilit prin art.10 și 11 din contractul de asociere în participațiune nr-42/1995, calculat pe perioada 01.01.2004 - 31.09.2005, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul de asociere în participațiune nr.42/1995, modificat și completat prin actele adiționale din 11.11.1997 și 01.08.1997, prin care au stabilit realizarea în comun a unor activități de producție și emisie TV, contractul fiind încheiat în temeiul prevederilor art.251 - 256 Cod comercial.
S-a susținut că în cadrul acestei asocieri, a pus la dispoziția pârâtei spațiul situat în B,-, spațiu în care, până la încheierea contractului de asociere în participațiune a funcționat " ", singura, activitate ce-i aducea profit, pârâta obligându-se să asigure administrarea asociației și să folosească spațiul pus la dispoziție pentru realizarea activităților de producție și emisie TV potrivit cu prevederile art.1 din contractul nr.42/1995.
La art. 10 și art. 11 din contractul nr. 42/1995, s-a prevăzut că - - are dreptul la un procent de 15% din profitul obținut, dar nu mai puțin de 6500 USD lunar, obligația plății minimului garantat fiind în sarcina pârâtei până la data de 5 lunii precedente.
Reclamanta a precizat că ulterior încheierii contractului de asociere în participațiune, s-au încheiat două acte adiționale la data de 11.02.1997 și respectiv 01.08.1997, în baza cărora pârâta a preluat spații suplimentare celor puse la dispoziție la încheierea contractului nr.42/1995, modificându-se corespunzător și asigurarea minimului garantat, care pentru perioada 01.01.2004 - 30.09.2005 s-a stabilit la suma de 7.000 USD lunar.
De asemenea reclamanta a menționat că prin Decizia nr.42/1995 Curtea Supremă de Justiție a statuat definitiv și irevocabil că este legal încheiat contractul nr. 42/1995 și că este guvernat de prevederile art.251-256 Cod comercial.
Prin aceeași decizie, s-a statuat că, în cauză nu-și găsesc aplicațiunea prevederile artr.1523 pct.5 Cod pr.civ. raportat la art.1527 Cod civil, contractul de asociere în participațiune fiind încheiat pe termen determinat nu poate fi reziliat decât cu acordul părților, acesta fiind în prezent în ființă.
În conformitate cu prevederile art.6 din contractul de asociere în participațiune nr.42/1995 modificat și completat prin actele adiționale din 11.02.1997 și 01.08.1997, reclamanta - - a pus la dispoziția pârâtei întregul spațiu deținut în-, alimentarea cu energie electrică și apă și să asigure posesia și folosința spațiului pus la dispoziție, iar pârâta - TV - s-a obligat să administreze și să organizeze activitatea de producție și emisie TV.
În opinia reclamantei clauza stipulată la articolul 10 și 11 din contractul de asociere nu este nulă, deoarece nu contravine scopului contractului și dispozițiunilor art.251-254 Cod comercial. Dimpotrivă, prin conținutul său clauza menționată este de natură să pună în valoare voința părților exprimată în convenție, care nu contravine naturii asocierii în participațiune.
Reclamanta a adăugat că din analiza prevederile art. 10 și art. 11 din Contractul de asociere în participațiune nr. 42/1995 prin prisma prevederilor 1513 rezultă că nu i s-a atribuit totalitatea câștigului și nici nu a fost scutită de participarea la pierderi și că și-a asumat participarea la pierderi atâta vreme cât a acceptat un minim garantat de 7. 000 USD pe lună, sumă menită să acopere cel puțin în parte locațiunea spațiului.
Consideră reclamanta că acest mod de împărțire a beneficiilor, stabilit prin contractul de asociere, nu exclude participarea la pierderi și nu nesocotește scopul și condițiile asocierii în participațiune, prin libera voință a părților, acestea înlăturând posibilitatea ca toate pierderile asocierii să fie suportate doar de titularul spațiului.
Prin sentința comercială nr. 624/17.01.2003 pronunțată de Tribunalul București -Secția Comercială s-a admis cererea de intervenție formulată de - Internațional SRL și s-a respins acțiunea precizată formulată de reclamantă, ca neîntemeiată, reținându-se în esență că este nulă clauza contractuală care se întemeiază pe cauză ilicită, cum ar fi aceea prin care unul sau mai mulți asociați sunt scutiți de a participa la pierderi.
Prin decizia comercială nr. 1059/16.06.2003 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI a Comercială a fost admis recursul declarat de reclamanta - -, a fost modificată în parte sentința recurată în sensul că, pe fond, - TV - a fost obligată la plata sumei de - USD; și s-a respins ca nefondată cererea recurentei privind plata TV A celelalte dispoziții ale sentinței recurate fiind, menținute.
Împotriva acestei decizii comerciale - TV - și intervenienta au formulat cerere de revizuire astfel că prin decizia comercială nr. 1914/2003 a Curții de APEL BUCUREȘTI -Secția a-V- a Comercială a fost admisă cererea de revizuire și anulată în tot decizia comercială nr. 1059/16.06.2003 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI a Comercială, în sensul că recursul a fost respins ca nefondat.
Pârâta a mai arătat că decizia nr. 3432/22.06.200 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție nu are aplicabilitate în ce privește nulitatea clauzei leonine, în, celelalte pricini nulitatea clauzei leonine nefiind invocată, instanțele nepronunțându-se supra acestei apărări.
Prin întâmpinare pârâta a invocat în apărare prevederile art. 1523 arătând că prin sentința comercială nr. 157/28.01.2003 s-a deschis procedura de faliment a debitoarei - Internațional SRL", dispunând dizolvarea acesteia, astfel că a încetat de drept contractul de asociere în participațiune.
Prin sentința comercială nr. 10564/2.07.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială s-a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că în lipsa unor dovezi privind caracterul profitabil al asocierii, clauza cuprinsă în articolul 10 din contractul de asociere nr.42/1995, referitor la acordarea unui minim garantat chiar și în cazul nerealizării de profituri are caracterul unei clauze leonice.
Așa fiind și cum reclamanta nu a făcut dovada că asocierea a obținut profit în perioada 1.01.2004 - 30.09.2005 instanța de fond a respins cererea ca nefondat, întrucât pretențiile acesteia se sancționează de articolul 1513 alineat 2 din Codul civil cu nulitatea clauzei nr.10 din contract ca fiind o clauză leonină.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta - - B considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Sentința atacată a fost pronunțată cu încălcarea articolelor 969, 970, 973, 977, 978 și 979 cod civil și a prevederilor contractului de asociere în participațiune nr.42/1995 cu modificările intervenite ulterior.
Prin contractul de asociere în participare nr.42/1.10.1995 și 266 din 11.02.1997, părțile, la articolul 1 au stabilit că asocierea în participațiune nu are posibilitatea juridică și că părțile își păstrează în totalitate independența și patrimoniul și sunt supuse prevederile articolelor 251-256 Cod civil, constituindu-se în vederea realizării în comun a unor activități de producție și emise TV în spațiul comercial al - SRL din- sector 2.
Contractul de asociere în participațiune nr.42/1995 a fost încheiat pe un termen de 10 ani, iar în afara celor două acte adiționale nu a intervenit nici o altă modificare în acest contract.
La articolul 8 din contractul de asociere în participațiune părțile au stabilit ca administrarea va fi făcută de - TV SRL, care va ține evidențele contabile și va distribui, conform convenției părților, profitul obținut.
La articolul 10 din contractul de asociere în participațiune nr.42/1995, părțile au prevăzut modul de repartizare a profitului obținut din asociere, iar la punctul 3 al acestui articol, pentru - - B s-a prevăzut 15% dar nu mai puțin de 6.500 USD/lună, prin echivalent în lei la cursul zilei în care se efectuează plata.
Articolul 11 din contractul nr. 42/1995 a fost modificat prin actul adițional nr. 266/11.02.1997, astfel, "Plata minimului garantat către - - B se va face lunar de către RV SRL până la data de 5 ale lunii pentru luna precedentă, pentru întârzieri la plata minimului garantat de până la 30 de zile, se vor plăti de către TV penalizări de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere. Pentru întârzieri la plata minimului garantat de 30 de zile, TV SRL pierde garanția depusă la - - Pentru întârzieri la plata minimului garantat de peste 30 de zile, TV va plăti penalități de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere.
Din redactarea articolului 11 din contractul de asociere în participațiune modificat, plata minimului garantat nu a fost condiționată de obținerea vreunui profit, având în vedere că această plată se făcea lunar, la fiecare 5 ale lunii pentru luna precedentă, fără îndeplinirea vreunei condiții, situație neanalizată de instanța de judecată. Instanța de fond a asimilat articolul 10 din contract ca având caracterul unei clauze leonine, pe considerentul că - - B și-a asigurat întregul profit al asocierii, fără ca în acest sens să aibă vreo dovadă la dosar.
În conformitate cu prevederile articolului 969 Cod civil "Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante". Din principiul exprimat în textul citat s-a desprins două idei:-obligativitatea contractului legal încheiat, de la care părțile nu se pot sustrage; - obligativitatea privește în primul rând părțile contractante, cu alte cuvine relativitatea efectelor contractului.
Din redactarea textului articolului 11 din contractul de asociere în participațiune așa cum a fost modificat prin actul adițional nr. 266/1997, rezultă că prin voința exprimată în textul acestuia, - TV SRL s-a obligat a plăti minimul garantat iar în caz de neîndeplinire a obligației, părțile au convenit plata de penalități de întârziere de 0,1% pe fiecare zi, în situația în care plata minimului garantat nu se face la data de 5 ale lunii pentru luna precedentă și de 0,2% pentru întârziere ce depășește 30 de zile de întârziere.
Instanța de fond, nu a analizat textul articolului 11 citat și a concluzionat că prevederile articolului 10 din contractul de asociere în participațiune se caracterizează ca fiind o clauză leonină, fără a ține seama de ansamblul obligațiilor asumate de părți prin contractul de asociere în participațiune așa cum a fost modificat prin cele două acte adiționale, în care textul articolului 11 impunea obligația plății minimului garantat până la 5 ale lunii pentru luna precedentă, și în caz de neexecutare a obligației, penalități în sarcina - TV -.
Curtea, verificând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate urmează a respinge apelul ca nefondat.
Așa cum s-a arătat în fața instanței, litigiul născut între părți cu privire la contractul de asociere în participațiune nr.45/1995, are ca moment de plecare a stării litigioase anul 1998, moment în care pârâta - TV - a notificat reclamantei intenția de a rezilia unilateral contractul sus-menționat începând cu 15.09.1998, ca urmare a imposibilității realizării obiectului asocierii.
Reclamanta s-a opus soluției propuse de desființare a contractului sesizând instanța cu obligarea pârâtei la plata cotei minime prevăzute pentru perioada aprilie - iunie 1998.
Cu această ocazie, Curtea Supremă de Justiție, prin decizia nr. 3432/22.06.2000 a statuat că, contractul de asociere a fost încheiat în temeiul articolelor 251-256 Cod comercial, și că în cauză nu-și găsesc aplicațiunea prevederile articolului 1523 punctul 5 Cod civil raportat la dispozițiile articolului 1527 Cod civil, deoarece contractul a fost încheiat pe o perioadă determinată, motiv pentru care nu poate fi realizat decât cu acordul părților.
Așa fiind, instanța supremă a statuat că dispozițiile articolului 1523 punctul 5 Cod civil și articolului 1527 Cod civil, nu și-au găsit aplicabilitatea în cauză, întrucât contractul a fost încheiat pe o perioadă determinată.
Ulterior, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VI- a Comercială, sub nr.10.088/2002, a chemat în judecată pe - TV - solicitând obligarea sa la plata sumei de 286.200 USD plus TV A, reprezentand cota minima garantata rezultand din Contractul de asociere nr. 42/1995, corespunzatoare perioadei 01.07.1998 - 30.06.2001.
In aparare,- TV - a invocat, pe cale de exceptie, nulitatea clauzei leonine(clauza nr.l0) cuprinsa in contractul de asociere, potrivit careia, repartizarea profitului urma a se face astfel: TV - - 70%, VIDEO - 15%, - - 15%, dar nu mai putin de 6.500 USD/luna, iar de la data de 01.08.1998, nu mai putin de 7.000 USD/luna, este in contradictie cu prevederile art. 1511 si 1513 Cod civil.
Potrivit art. 1511 Cod. civ. "Cand prin contractul de societate nu se determina partea de castig sau pierdere a fiecarui asociat, atunci acea parte va fi proportionala cu suma pusa in comun de fiecare.
In privinta acelui ce n-a pus in comun de cat industria sa, partea de castig sau pierdere se va regula ca parte a acelui ce ar fi pus in comun valoarea cea mai ".
Art. 1513 prevede ca "Este nul contractul prin care un asociat isi stipuleaza totalitatea castigurilor.
Asemenea, nula este conventia prin care s-a stipulat ca unul sau mai multi asociati sa fie scutiti de a participa la pierdere".
In acest sens, a arătat instantei faptul ca, desi contractul de asociere prevede modul de repartizare a profitului, acesta nu face nicio mentiune despre participarea partilor la pierderile asocierii. Avand in vedere cele doua dispozitii legale sus mentionate, se desprinde concluzia ca singura modalitate de interpretare este aceea că, aceasta cota minima garantata, se datoreaza numai in cazul obtinerii de profit.
Daca intelesul acestei clauze ar fi in sensul ca suma minima se datoreaza si in situatia in care operatiunile desfasurate potrivit obiectului de activitate al asocierii produc pierderi, atunci prevederea contractuala este lovita de nulitate, pentru incalcarea dispozitiilor imperative ale art. 1513 Cod civ.
Față de aceste împrejurări în mod corect instanța de fond a respins acțiunea ca neîntemeiată considerând că pretențiile reclamantei pentru perioada 1.01.2004-30.09.2005, cu privire la acordarea unei cote minime, chiar și în cazul nerealizării de profit, echivalează cu înlăturarea de la pierderile asocierii, situația sancționată de articolul 1513 alineat 2 Cod civil, respectiv cu nulitatea clauzei nr. 10 din contract ca fiind clauză leonină.
În acest sens s-a arătat că, în lipsa unei dovezi privind caracterul profitabil al asocierii, clauza cuprinsă în articolul 10 din contractul de asociere nr. 42/1995, referitor la acordarea unui minim garantat chiar și în cazul nerealizării de profituri, are caracterul unei clauze leonine.
Nefiind îndeplinite condițiile articolului 296 Cod civil, Curtea va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă - SRL, cu sediul în B,-,. 3.. A,. 2 sector 2, împotriva sentinței comerciale nr.10564/02.07.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI - a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă - TV -, cu sediul în B,-,. 1 sector 2 și ales la Cabinet de Avocat din B,-,.2, sector 2,
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 18.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
-
GREFIER
- -
Red.Jud.
Tehnored.
4 ex.
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Georgeta GurandaJudecători:Georgeta Guranda, Gabriela Sorina Prepeliță