Spete pretentii comerciale. Decizia 584/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Dosar nr- (Număr în format vechi 906/2008)
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 584
Ședința publică de la 5 decembrie2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Rodica Zaharia
JUDECĂTOR 2: Iulia Manuela Cîrnu I-- -
GREFIER ---
Pe rol pronunțarea apelurilor declarate de apelantele SC SRL și UNIVERSITATEA ROMÂNO-AMERICANĂ împotriva sentinței comerciale nr. 2909 din data de 28.02.-2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr-.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 28 noiembrie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință întocmită la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi 5 decembrie 2008 când în urma deliberării a pronunțat următoarele:
CURTEA
Prin sentința comercială nr.2909/28.02.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a fost respinsă excepția prematurității introducerii cererii principale, au fost respinse ca prescrise pretențiile reclamantei pârâte pentru sumele reprezentând plata prețului montajului și punerii în funcțiune a echipamentelor ascensoarelor puse în funcțiune înainte de 29.08.2003,a fost admisă în parte cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă SC SRL în contradictoriu cu pârâta-reclamantă UNIVERSITATEA ROMÂNO-AMERICANĂ obligând pârâta-reclamantă să plătească reclamantei-pârâte sumele de 25.785 lei, rest de plată din prețul mărfii livrate și neachitate, 49.199 lei penalități de întârziere aferente, calculate pe perioada 17.03.2004 - 6.09.2007 și 10.551,58 lei cheltuieli de judecată; a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune al pârâtei-reclamante pe capătul de cerere reconvențională având ca obiect obligarea reclamantei-pârâte la plata penalităților pentru executarea cu întârziere a obligației de montare și punere în funcțiune a echipamentelor livrate; a fost respinsă ca nefondată cererea reconvențională.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Cu privire la cererea principală tribunalul a respins excepția prematurității introducerii cererii principale invocată de pârâta-reclamantă în temeiul disp.art.7201alin.5 pr.civ. reținând că reclamanta-pârâtă a invocat partea adversă în conciliere în condițiile art.7201alin.1-3.pr.civ. înscrisul privind pretențiile părților neîncheindu-se având în vedere că împuternicirea dată reprezentantului pârâtei-reclamante nu prevedea limitele mandatului primit.
Pe fond, tribunalul a reținut:
Prin cererea introductivă de instanță reclamanta-pârâtă a solicitat obligarea pârâtei-reclamante la plata sumelor de 113.686,38 RON, rest de plată din prețul mărfii livrate și neachitate și 126.874 RON penalități de întârziere.
Având în vedere că la data de 08.03.2007 s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru sumele reprezentând plata prețului montării și punerii în funcțiune a echipamentelor ascensoarelor puse în funcțiune înainte de 29.08.2003, instanța a respins ca prescrise aceste pretenții.
Urmare a admiterii excepției instanța a rămas sesizată cu pretențiile reclamantei referitoare la ascensoarele panoramice H 2 NE 0187 și HE NE 0188 livrate în baza contractului nr.24/23.03.2001.
Respectivele ascensoare au fost montate și instalate la data de 11.03.2004 conform procesului verbal de recepție (fila 42 din dosar - vol.I), iar prețul acestor lucrări stabilit de expertul desemnat în cauză și necontestat de părți este de 25.785,7 RON.
Având în vedere că pârâta-reclamantă nu a achitat contravaloarea montajului și instalării ascensoarelor, aceasta datorează și penalități de 0,15 % pe zi de întârziere conform clauzelor contractuale (cap.V din contract - fila 12 din dosar - vol.I), care pe perioada 17.03.2004 - 06.09.2007 au fost calculate de expert la suma de 49.199 RON.
În ceea ce privește susținerea pârâtei-reclamante de la concluziile pe fond și din concluziile scrise în sensul că penalitățile de întârziere sunt în sumă de 14.349,74 RON, având în vedere că penalitățile se calculează de la data punerii în întârziere, acestea sunt nefondate în raport de temeiul juridic al acțiunii, întrucât în speță reclamanta-pârâtă a solicitat obligarea pârâtei-reclamante la plata penalităților de întârziere contractuale, iar nu la plata dobânzii legale.
Tribunalul reține potrivit contractului (art.IV, lit.A, alin.12) termenul de execuție a lucrărilor de montaj a ascensoarelor și, implicit, data la care pot fi solicitate penalități se calculează în funcție de data livrării efective a ascensoarelor, iar nu în funcție de termenul contractual de livrare. Din răspunsul reclamantei-pârâte la interogatoriu (întrebarea nr.4) coroborat cu actele dosarului rezultă că ascensoarele au fost livrate în data de 02.12.2003, dată în raport de care cererea reconvențională apare introdusă în termen.
Capătul de cerere privind obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 65.559,6 RON, despăgubiri pentru neexecutarea obligației de asigurare a service-ului întreținerii echipamentelor/ascensoarelor furnizate în perioada de garanție este nefondat.
Garanția prevăzută de art.IV, lit.A, alin.q din contractul încheiat între părți privește echipamentul mecanic, echipamentul electric și de automatizare, iar nu lucrările de întreținere curentă constând în efectuarea controalelor și verificărilor lunare în timpul normal de lucru, curățarea, lubrefierea, reglarea și controlul reglajelor la subansamble cu privire la care pârâta-reclamantă a încheiat contractul de întreținere preventivă nr.H 2 SE 0274-289/2003 cu SC SRL.
Pe de altă parte, potrivit art.IV, li.A, alin.ll din contractul nr.24/2001 încheiat între părți.vânzătorul asigură pe bază de contract separat service post garanție pe o perioadă de minim 10 ani de la livrare, precum și lucrări de întreținere curentă". Rezultă din clauza contractuală citată că pentru ambele situații respectiv executarea service-ului post garanție pe o perioadă de minim 10 ani de la livrare și executarea de lucrări de întreținere curentă - executarea respectivelor lucrări se asigură pe baza unui contract separat, iar nu în temeiul contractului nr.24/2001.
Și capătul de cerere având ca obiect obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 27.925,92 RON, penalități de întârziere în executarea obligației contractuale de montare/instalare și punere în funcțiune a ascensoarelor panoramice marca 2000 E/VF (10P /10 ST) Corp A 0187 H2 NE 0187 și 0188 H2 NE 0188 calculate pe perioada 01.02.-11.03.2004 este nefondat.
Potrivit contractului (art.IV, lit.A, alin.12) livrarea și montarea ascensoarelor trebuia făcută după primirea ordinului de la cumpărător, însă pârâta-reclamantă nu a făcut dovada emiterii unui astfel de ordin către reclamanta-pârâtă, recunoscând că a emis acest ordin către altă persoană antreprenorul general.
Împotriva acestei sentințe și împotriva încheierii din 8.03.2007 formulează apel reclamanta-pârâtă SC SRL pentru următoarele motive:
Se apreciază că instanța de fond a admis în mod greșit excepția prescripției dreptului la acțiune privind pretențiile formulate pentru cele 14 ascensoare puse în funcțiune în perioada 10.05.2002 - 11.08.2003.
Astfel, se arată că în concluziile scrise apelanta a invocat întreruperea termenului de prescripție, însă instanța nu s-a pronunțat cu privire la această cerere.
S-a reținut greșit că primirea facturii nu înseamnă recunoașterea debitului, instanța trebuia să aibă în vedere împrejurarea că, inițial pârâta-reclamantă a negat primirea facturii, și numai după ce a făcut dovada că factura i-a fost expediată, s-a apărat că nu a primit- Se mai arată că tribunalul nu a ținut cont de faptul că nu era necesară recunoașterea debitului întrucât aceasta rezultă din contract, deci suma era negociată de părți, și ca atare nu trebuia o nouă recunoaștere a debitului.
Apelanta consideră că era necesar ca instanța de fond să facă distincția între acceptarea unui debit cuprins într-o factură, debit care nu fusese negociat de părți anterior și acceptarea unei facturi, care cuprinde un debit ce fusese negociat și acceptat de părți, prin semnarea unui contract.
La prima zi de înfățișare, pârâta-reclamantă UNIVERSITATEA ROMÂNO-AMERICANĂ formulează cerere de aderare la apel, în esență, pentru următoarele motive:
Referitor la excepția prematurității respinsă de către tribunal, în opinia apelantei nerealizarea unei condiții imperativ prevăzute de lege prin neîncheierea și neprezentarea de către reclamantă a înscrisului prevăzut de art.7201alin.4 pr.civ. nu poate fi justificată de neprecizarea limitelor mandatului reprezentantului pârâtei-reclamante, astfel cum în mod greșit și nelegal s-a apreciat.
Sub aspectul greșitei interpretări și aplicări a legii în privința datei de la care curg penalitățile de întârziere în plata prețului montajului și punerii în funcțiune a ascensoarelor panoramice solicitate de reclamanta-pârâtă de la un necomerciant și greșita stabilire a cuantumului acestora, în opinia apelantei, în ceea ce privește obligațiile debitorului necomenrciant, penalitățile de întârziere se calculează de la data punerii lui în întârziere prin cererea de chemare în judecată, conform prev.art.1088 cod civil și art.56 Cod comercial teza finală, având în vedere neîndeplinirea condițiilor legii privind aplicarea regulii speciale stabilite de art.43 Cod comercial.
În opinia apelantei, contractul nr.24/23.03.2001 este o faptă de comerț unilaterală în sensul art.56 Cod comercial având în vedere calitatea acesteia de necomerciant, obligațiile sale contractuale fiind civile și nu comerciale, regula specială a curgerii de drept a dobânzilor și a penalităților de întârziere aferente - de la scadența prețului instituită prin art.43 Cod comercial, se aplică numai în cazul în care obligațiile sunt comerciale pentru debitor.
Se apreciază că, în ceea ce o privește, penalitățile de întârziere în plata prețului curg din momentul punerii sale în întârziere, în condițiile art.1088 Cod civil, respectiv de la data formulării cererii de chemare în judecată.
În ceea ce privește caracterul nefondat și nelegal al respingerii cererii sale reconvenționale, sub aspectul cererii de obligare a reclamantei pârâte la plata penalităților de întârziere, apelanta apreciază că reținerea de către instanță a lipsei ordinului de începere a lucrărilor, ca și considerent al respingerii cererii, penalități solicitate și calculate doar pentru perioada de timp ce reprezintă depășirea termenului maxim de execuție stabilit contractual de la data începerii lucrărilor de instalare și montare a ascensoarelor panoramice și data finalizării efective a acestor lucrări, reprezintă o gravă eroare ce se impune corectată.
Apelanta critică sentința și sub aspectul obligării sale la plata tuturor cheltuielilor de judecată, în condițiile în care instanța a admis în parte cererea formulată de reclamanta-pârâtă, considerând că aceste cheltuieli trebuiau admise doar în parte, proporțional cu pretențiile admise.
Ambele părți formulează întâmpinări, solicitând respingerea apelurilor părții adverse.
Ambelor părți le-a fost încuviințată proba cu înscrisuri.
Referitor la apelul declarat de către recurenta-pârâtă, în baza probelor administrate, Curtea constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Criticile formulate de către reclamanta-pârâtă vizează exclusiv încheierea pronunțată în ședința din data de 8.03.2007 prin care a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru sumele reprezentând plata prețului montajului și punerii în funcțiune a echipamentelor.
Astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, dreptul la acțiune cu privire la ultima tranșă din preț, respectiv suma de 25.317,25 USD și penalitățile aferente reprezentând 5% din prețul celor 14 ascensoare instalate și puse în funcțiune în perioada 16.07.2002 - 11.08.2003, s-a născut pentru fiecare ascensor în parte în 5 zile de la momentul instalării acestuia, conform disp. art.7 alin.1 din Decretul nr.167/1958.
Reținând faptul că reclamanta nu a invocat suspendarea sau întreruperea termenului de prescripție, instanța de fond a avut în vedere invocarea unei cauze de suspendare sau întrerupere prevăzută în Decretul nr.167/1958, singura cauză invocată fiind recunoașterea debitului urmare a acceptării facturii, cauză ce a fost analizată.
Prin motivele de apel invocate, apelanta reclamantă își contrazice propriile susțineri.
Astfel, pe de o parte susține că primirea facturii nu înseamnă recunoașterea debitului întrucât acesta rezultă din contract, iar pe de cealaltă parte invocă, ca motiv de întrerupere a cursului prescripției, tocmai primirea facturii de către pârâta-reclamantă.
Întreruperea cursului prescripției trebuie făcută printr-o manifestare de voință expresă, neechivocă, simplul fapt al primirii unei facturi, prin poștă nu echivalează cu o asemenea manifestare.
Contractul încheiat de părți stabilește ca dată a plății a restului de 5% din valoarea contractului, 5 zile de la finalizarea instalării și punerii în funcțiune pentru fiecare produs, dar nu mai târziu de 90 zile de la livrare, plata nefiind condiționată de data emiterii facturii.
Factura fiscală este un instrument de plată, o dovadă ce atestă o obligație de plată, emiterea acesteia impunând anumite obligații fiscale atât pentru emitent, cât și pentru beneficiar.
În termen de 5 zile de la data finalizării instalării și punerii în funcțiune pentru fiecare produs, pentru restul de 5% din valoarea contractului, putea fi emisă de către apelanta reclamantă este o factură, fără ea emiterea acesteia să aibă valoarea unei recunoașteri a debitului.
Obligația de plată a pârâtei rezultă din contract, fiind valabilă și în lipsa emiterii vreunei facturi, această obligație s-a născut din momentul încheierii contractului și nu de la data emiterii unei eventuale facturi.
Față de cele mai sus arătate, în temeiul art.296 pr.civ. Curtea urmează să respingă apelul ca nefondat.
Referitor la apelul declarat de către apelanta-reclamantă, în baza probelor administrate, Curtea constată că acesta este întemeiat doar în ceea ce privește critica adusă sentinței cu privire la stabilirea cheltuielilor de judecată.
Astfel, într-adevăr, deși instanța de fond a admis în parte pretențiile reclamantei-pârâte, urmare a constatării ca fiind prescrise a unei părți din aceste pretenții, totuși a obligat pârâta reclamantă la plata tuturor cheltuielilor de judecată.
Ca atare, Curtea va schimba sentința sub acest aspect, obligând pârâta-reclamantă, în temeiul art.276 pr.civ. la plata cheltuielilor de judecată constând în c/val. taxei de timbru, proporțional pretențiilor admise, la care se adaugă onorariul expertului contabil și onorariul avocatului, conform dovezilor existente la dosar.
Cu privire la celelalte motive de apel, acestea nu pot fi reținute, pentru următoarele considerente:
Apelanta susține că instanța de fond a respins în mod greșit excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, deși nu au fost respectate dispozițiile art.7201pr.civ.
Scopul avut în vedere de legiuitor atunci când a introdus în codul d e procedură civilă dispozițiilor referitor la concilierea prealabilă, a fost acelea ca părțile să își negocieze pretențiile și eventual să le soluționeze amiabil, evitându-se un posibil litigiu în instanță.
În cauză, acest scop a fost atins; reclamanta pârâtă convocând partea adversă la conciliere, însă această conciliere nu a avut loc întrucât reprezentantul părții adverse nu a prezentat un mandat de reprezentare valabil, motiv pentru care nu s-a putut întocmi un înscris constatator al reprezentantului concilierii, conciliere care nu a avut loc.
Înscrisul constatator al reprezentantului concilierii prev. imperativ de art.7201alin.4 pr.civ. se întocmește în situația în care părțile negociază efectiv, ori această negociere nu a avut loc, astfel încât nu se poate vorbi despre un înscris care să constate ceva ce nu a avut loc.
Apelanta critică sentința și sub aspectul stabilirii datei de la care au fost calculate penalitățile de întârziere la care a fost obligată, considerând că în ceea ce o privește, neavând calitatea de comerciant nu i se aplică disp. art.43 Cod.com, ci disp. art.1088 Cod civil potrivit cărora aceste penalități curg din momentul punerii sale în întârziere, respectiv de la data formulării cererii de chemare în judecată.
Criticile sunt nefondate.
Astfel, conform art.56 Cod comercial "dacă un act este comercial numai pentru una din părți, toți contractanții sunt supuși încât privește acest act, legii comerciale".
Prin urmare, se aplică legea comercială pentru ambele părți, chiar dacă pentru una dintre ele actul juridic are caracter civil.
Soluția adoptată de lege se justifică prin aceea că, fiind vorba de un raport juridic unic, el nu poate fi supus, simultan, la două reglementări diferite, una comercială pentru comerciant și alta civilă, pentru necomerciant, ci unei reglementări unice, cea a dreptului comercial.
Într-adevăr art.56 Cod comercial prevede și două excepții: nu sunt aplicabile dispozițiile referitoare la persoana comerciantului și acele dispoziții pe care însăși legea comercială le exclude de la aplicare.
Cu privire la prima excepție care, în opinia apelantei i se aplică, trebuie subliniat faptul că legea comercială reglementează numai raportul juridic, fără a avea vreo consecință doar asupra statutului juridic al părții pentru care actul juridic nu este act de comerț.
Prin faptul că actul juridic la care participă necomerciantul este guvernat de legea comercială, nu îl transformă pe necomerciant în comerciant, cu toate obligațiile care îi revin acestuia.
Excepția instituită de art.56 Cod comercial, vizează necomerciantul căruia îi sunt aplicabile doar dispozițiile legii comerciale referitoare la persoana comerciantului.
Ca atare, în pprivința datei de la care încep să curgă penalitățile de întârziere sunt aplicabile disp. art.43 Cod comercial și nu dispozițiile art.1088 Cod comercial, situație stabilită în mod corect și de către instanța de fond.
Un alt motiv de apel vizează respingerea cererii reconvenționale sub aspectul cererii de obligare a reclamantei-pârâte la plata penalităților de întârziere în executarea obligației de montare și punere în funcțiune a ascensoarelor panoramice.
În opinia apelantei, executarea lucrărilor de montaj a ascensoarelor nu a fost și nu putea fi împiedicată de emiterea ordinului de începere a lucrărilor.
Opinia Curții este în sensul prev. de art. IV alin.12. Astfel, începerea ordinului de la cumpărător. Dată de la care nu se vor depăși 60 de zile ca termen de finalizare.
Atâta vreme cât apelanta nu face dovada că a transmis ordinul de începere a execuției către intimată, nu se poate calcula întârzierea în finalizarea lucrărilor, respectiv stabilirea numărului de zile de întârziere ce au curs peste cele 60 prevăzute, în vederea stabilirii penalităților de întârziere.
Față de cele de mai sus arătate, în temeiul art.297 pr.civ. Curtea urmează să admită apelul pârâtei-reclamante, schimbând în parte sentința atacată doar în ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată la care aceasta a fost obligată, menționând celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECID E:
Respinge apelul formulat de apelanta SC SRL și cu sediul în B,--3,.3, sector 1 împotriva sentinței comerciale nr.2909 din data de 28.02.-2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr-.
Admite apelul formulat de UNIVERSITATEA ROMÂNO-AMERICANĂ cu sediul în B,-, sector 1 împotriva sentinței comerciale nr.2909 din data de 28.02.-2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr-.
Schimbă în parte sentința atacată în sensul că obligă pe pârâta-reclamantă să plătească reclamantei pârâte suma de 5750 lei, cheltuieli de judecată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 15.12.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - dr.I-- -
GREFIER,
---
Red.Jud. - 19.12.2008
Tehnored. - 22.12.2008
2 ex.
Tribunalul București - Secția VI- Comercială
Președinte:
Președinte:Rodica ZahariaJudecători:Rodica Zaharia, Iulia Manuela Cîrnu
