Spete pretentii comerciale. Decizia 59/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.59
Ședința publică din data de 17 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Adrian Remus Ghiculescu
JUDECĂTOR 2: Teodor Nițu
Grefier - - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului formulat de reclamanta - SRL, prin reprezentanții săi legali,cu sediul în P,-, județul P, împotriva sentinței nr.1210/15.12.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția comercială și de contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâtaAUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI,prin reprezentanții săi legali, cu sediul în B, sector 1, Cpt. nr.50 și cu sediul ales în B,--11, sector 1.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 10 aprilie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosarul cauzei concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de astăzi, 17 aprilie 2009, când a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr- reclamanta - SRL a chemat în judecată pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 1.422.650 USD cu titlu de despăgubiri.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr.30/19.08.1999 a cumpărat de la Fondul Proprietății de Stat (actualmente AVAS) pachetul majoritar de acțiuni al societății privatizate - -.
A menționat reclamanta că obiectul contractului prevedea că vânzătorul vinde liber de orice sarcini un număr de 726.895 acțiuni în valoare totală de 726.895 mii lei.
În continuare a arătat reclamanta că a garantat cumpărătorului toate situațiile financiare existente la acea dată ca fiind întocmite în mod exact și corect conform legislației române în vigoare și aprobate de acționarii societății în cadrul Adunării Generale a Acționarilor. Prin același contract vânzătorul a garantat cumpărătorului că nu există drepturi aparținând terților asupra acțiunilor cumpărate la - -
A menționat reclamanta că, ulterior încheierii acestui contract, prin sentința arbitrală nr.245/15.08.2005 s-a admis în parte acțiunea - -Export - și a fost obligată - la plata sumei de 1.422.650 USD cu titlu de daune și 60.106,014 lei cheltuieli de arbitrare, iar prin Decizia nr.171/16.10.2006 pronunțată de Curtea de Apel București și Decizia nr.1407/2007 pronunțată de s-au respins apelul și recursul formulat de - - și s-a menținut ca irevocabilă sentința mai sus menționată, stabilindu-se în urma cererii de executare formulate de creditoare ca achitarea debitului să se facă conform unei eșalonări acceptate de ambele părți.
În continuare a arătat reclamanta că ținând cont de faptul că litigiul dintre - - și - -Export - a vizat raporturi născute anterior contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr.30/19.08.1999 și pentru care vânzătorul - SRL garantase la data încheierii contractului, - SRL în calitate de cumpărător a fost prejudiciată.
A menționat reclamanta că, întrucât a fost prejudiciată cu suma de 1.422.650 USD executați silit în cadrul executării pornite de executorul judecătoresc solicită repararea prejudiciului de la AVAS, succesoarea în drepturi B în calitate de garant pentru evicțiunea produsă în urma contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr. nr.30/19.08.1999.
În temeiul art.115 pr.civilă pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Prahova, respinsă prin încheierea din data de 26.03.2008, excepțiile lipsei calității procesuale active și prescripției dreptului la acțiune, respinse prin încheierea din data de 23.04.2008, iar pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
În cauză s-au administrat probatorii cu înscrisuri la propunerea ambelor părți și s-a dispus efectuarea unei expertize contabile la propunerea reclamantei.
Prin sentința nr.1210/15.12.2008 Tribunalul Prahovaa respins acțiunea formulată de reclamanta - SRL împotriva pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Ativelor Statului ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că la data de 19.09.1999 s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr.30/19.08.1999 având ca obiect vânzarea-cumpărarea unui număr de 726.895 acțiuni cu o valoare nominală de 1000 lei fiecare, în sumă totală de 726.895 lei.
În capitolul 3 din contract se arată că proprietatea asupra acțiunilor vândute se transmite de vânzător la cumpărător cu toate drepturile și obligațiile prevăzute pentru acționari de legea română și de prezentul contract, la data plății avansului prevăzut la art.5.1.
De asemenea, la cap.7 pct.7.5 din același contract se stipulează că vânzătorul în calitate de unic proprietar al acțiunilor ce fac obiectul prezentului contract, garantează cumpărătorului că nu există drepturi aparținând terților asupra acestor acțiuni.
Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă se susține că a fost prejudiciată cu suma de 1.422.650 USD la care a fost obligată - - (societatea supusă privatizării) prin sentința arbitrală nr.245/15.08.2005 irevocabilă, executată silit de către terța persoană juridică (- -Export -), iar acest prejudiciu a fost creat de pârâta AVAS B - succesoarea în drepturi a B, în calitate de garant pentru evicțiunea produsă în urma contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr.30/1990, invocându-se ca temei juridic al acțiunii dispozițiile art.1337 Cod civil.
Potrivit art.1337 cod civil vânzătorul este de drept obligat, după natura contractului de vânzare a răspunde către cumpărător de evicțiunea totală sau parțială a lucrului vândut sau de sarcinile la care s-ar pretinde supus acel obiect și care n-ar fi declarate la facerea contractului.
Prin urmare, dispozițiile acestui text de lege se referă la obligația de garanție a vânzătorului pentru lucrul vândut.
Ori, obiectul contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.30/19.08.1999 îl constituie un număr de 726.895 acțiuni din capitalul social al societății privatizate - -.
În aceste condiții, pârâta AVAS B nu poate fi obligată a răspunde pentru evicțiune, deoarece a înstrăinat acțiuni, iar obligația de garanție pentru evicțiune se referă la lucrul vândut, reclamanta nefiind evinsă în privința acțiunilor.
Mai mult, pârâta nu poate fi obligată la despăgubiri nici în baza disp.art.14 pct.9 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.88/1997, modificată și completată de Legea nr.99/1999 (care, de altfel, nici nu au fost invocate de reclamantă), întrucât, potrivit art.7.5 din contractul de vânzare-cumpărare a garantat cumpărătorului numai cu privire la acțiunile înstrăinate neexistând nici o altă clauză prin care vânzătorul să acorde garanții pentru situațiile în care societatea privatizată este ținută să îndeplinească vreo obligație față de o terță persoană.
Față de aceste considerente, tribunalul apreciind că, în cauză nu sunt întrunite cerințele art.1337 Cod civil, a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.
Impotriva acestei sentințe a formulat apel în termen legal reclamanta - SRL P, criticând-o pentru următoarele motive:
1. cu toate că în considerentele hotărârii atacate instanța reține și invocă temeiurile legale pe fare le-a invocat în susținerea acțiunii sale, respectiv art.1337 și următoarele coroborate cu art.998, 999 Cod civil, acestea fiind dovedite prin probatoriile administrate în cauză, instanța în mod eronat a pronunțat o hotărâre prin care a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de către reclamantă.
Susține apelanta că ceea ce nu a interpretat în mod corect instanța de fond este faptul că prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr.30/19.08.1999, AVAS Baî nstrăinat pachetul majoritar de acțiuni a societății privatizate - - către - SRL, prin acest contract vânzătorul garantând că vinde liber de orice sarcini activele deținute de societatea privatizată.
Mai mult decât atât, susține apelanta, prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni s-a stabilit transmiterea proprietății de la vânzător la cumpărător, cu toate drepturile și obligațiile prevăzute de legislația română, caz în care vânzătorul a garantat pe cumpărător asupra tuturor situațiilor financiare existente la data vânzării cumpărării, cât și faptul că la această dată nu existau alte drepturi aparținând terților asupra societății ce urma a face obiectul privatizării.
Drept urmare, precizează apelanta, - SRL care devenise acționar a fost notificată de către - EXPORT - B cu privire la existența unei situații litigioase apărute în urma unui contract de proiectare nr.930/1994, deci anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare acțiuni.
Susține apelanta că ulterior, în urma acționării în instanță formulate de - EXPORT -, societatea - a fost obligată la plata sumei de 1.422.650 USD cu titlu de daune și 60.106,014 lei cheltuieli de arbitrare.
Arată apelanta că prin deciziile nr.171/2006 pronunțată în dosarul nr- al Curții de Apel București și decizia nr.1407/19.04.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția comercială, hotărârea arbitrală a rămas definitivă, irevocabilă și executorie, iar în baza titlului executoriu, - EXPORT - a executat silit pe - -, sumele fiind achitate de acționarul majoritar - SRL.
În atare situație, susține apelanta, litigiul dintre - - și - EXPORT a vizat în mod clar și cert raporturi născute anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare acțiuni, nr. nr.30/19.08.1999, pentru care vânzătorul FPS, actualmente AVAS B, garantase la data încheierii contractului pentru sarcinile la care era supus obiectul vânzării cumpărării, garanție expres prevăzută și reglementată de lege prin art.1337 Cod civil, și care obliga pe vânzătoare să cunoască situațiile financiare și litigioase incidente asupra societății ce era supusă privatizării și să răspundă pentru evicțiune conform art.1337 Cod civil.
Procedând la respingerea acțiunii formulate de - -, instanța de fond nu a observat faptul că aceasta a fost prejudiciată cu suma cu care a fost executată și pe care a trebuit să o suporte de 2 ori, o dată la cumpărare prin achitarea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni, iar a doua oară, prin actul de executare silită datorită faptului că vânzătorul AVAS B nu a oferit toate informațiile cu privire la societatea privatizată la data încheierii contractului, acesta fiind motivul pentru care vânzătorul este ținut răspunzător în temeiul garanției de evicțiune atât asupra pachetului de acțiuni înstrăinat cât și pentru toate daunele pe care cumpărătorul le-a suportat.
2. instanța de fond în mod netemeinic și nemotivat a înlăturat concluziile expertului contabil care în urma verificărilor efectuate asupra situațiilor financiare ale celor două societăți a stabilit că - SRL a fost prejudiciată cu suma de 3.534.948 lei RON la care a adăugat actualizarea cu rata inflației.
Solicită apelanta a se admite apelul astfel cum a fost formulat, desființarea sentinței apelate și obligarea intimatei-pârâte la plata sumei de 1.422.650 dolari rezultată din raportul de expertiză întocmit în cauză și care reprezintă prejudiciu suportat de apelantă.
Intimata-pârâtă Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Baf ormulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea sentinței apelate ca fiind legală și temeinică.
Susține intimata că prin apelul motivat depus la dosarul cauzei, apelanta-reclamantă încearcă o reinterpretare a propriilor susțineri cuprinse în cererea introductivă la instanța de fond, recurgând, totodată, la inserarea unor susțineri neconforme cu realitatea, arătând că prima instanță, în considerentele hotărârii atacate, reține și invocă temeiurile legale pe care le-a invocat în susținerea acțiunii,respectiv articolul 1337 și următoarele, coroborate cu art.998, 999 Cod civil, însă din lecturarea cererii de chemare în judecată rezultă că aceasta nu a făcut nici o referire la art.998, 999 Cod civil și în cuprinsul sentinței apelate nu se găsește nici măcar o referire la aceste texte de lege.
Arată intimata că referirea la o așa zisă coroborare a art.1337 cu art.998-999 cod civil, este de neînțeles, în considerarea aspectului potrivit cu care acestea vizează instituții de drept distincte, art.1337 reglementând instituția garanției pentru evicțiunea lucrului vândut (răspundere civilă contractuală), iar art.998-999 cod civil caracterizând răspunderea civilă delictuală, singura posibilă explicație pentru demersul apelantei-reclamante de a menționa acest aspect neconform cu realitatea o poate constitui încercarea acesteia de a extinde temeiul de drept al acțiunii sale, încercare ce nu poate atinge finalitatea urmărită, având în vedere imposibilitatea modificării cauzei acțiunii civile în calea de atac.
Susține intimata că obiectul contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni a fost licit, contractul a fost încheiat în condițiile și cu aplicarea legii, el nu a adus nicio modificare în regimul juridic al bunurilor ce făceau parte din patrimoniul societății comerciale și nici în derularea activității curente a acesteia. Prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni părțile nu au convenit asupra extinderii garanției pentru evicțiune astfel încât să acopere și evicțiunea produsă asupra altor bunuri, cu excepția celor care au făcut obiectul vânzării, respectiv acțiunile înstrăinate și, chiar și în situația în care s-ar fi inserat o asemenea clauză, pretențiile apelantei-reclamante tot n-ar fi fost întemeiate, întrucât - - n-a fost evinsă în privința niciunui bun existent în patrimoniul acesteia la data înstrăinării acțiunilor respective, ci suportă consecințele executării defectuoase a unor obligații contractuale, urmare a soluționării irevocabile a unui litigiu izvorât ulterior perfectării contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni.
Precizează intimata că este lipsită de suport real susținerea apelantei-reclamante în sensul că suma la plata căreia a fost obligată - - ar fi rezultatul faptului că vânzătorul nu a oferit toate informațiile cu privire la societatea privatizată, deoarece vânzătorul și-a îndeplinit toate obligațiile legale cu privire la privatizarea societății respective, întrucât la momentul încheierii contractului, apelanta-reclamantă a avut cunoștință despre situația financiară conform declarației conducerii societății, situație în care în nici un caz nu se putea reflecta suma de plată la care a fost obligată - - P prin sentința arbitrală nr.245/15.08.2005 cu 6 ani mai târziu.
Arată intimata că instituția publică implicată nu era obligată să-i furnizeze apelantei-reclamante informații cu privire la contractele încheiate de - - cu partenerii săi comerciali și să precizeze ce clauze cu elemente de risc erau inserate în acestea, identificarea acestor aspecte fiind o prerogativă a potențialilor cumpărători, prerogativă neexercitată de apelanta-reclamantă din prezenta cauză.
De asemenea, susține intimata, pretențiile împotriva - - au fost formulate ulterior perfectării contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, la data privatizării societății vânzătorul nu putea să facă referire la contractul de proiectare respectiv din perspectiva situațiilor financiare ori a litigiilor, întrucât acesta nu putea să anticipeze manifestările de voință și acțiunile ulterioare ale unui terț cu referire la un contract încheiat de societatea ale cărei acțiuni s-au vândut, astfel încât să insereze în dosarul de prezentare un litigiu care s-a ivit cu aproape 5 ani mai târziu.
Precizează intimata că este neconformă cu realitatea susținerea apelantei în sensul că ar fi îndrituită a solicita angajarea răspunderii intimatei, deoarece situația litigioasă ar fi fost creată anterior privatizării - -, întrucât dacă ar fi adevărată, este evident că, în raport cu dispozițiile cuprinse în Decretul nr.167/1958 acțiunea împotriva - - ar fi fost respinsă ca prescrisă.
De altfel, susține intimata, atât Curtea de Apel București, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție, prima investită cu judecarea cererii în anularea sentinței arbitrale, cea de-a doua cu judecarea recursului, au respins excepția invocată de - -, cu motivarea că acțiunea arbitrală a fost introdusă în termenul de 3 ani de la data când prejudiciul a fost cunoscut, respectiv de la data desocotirii cu partenerul extern, orice altă dată fiind nerelevantă.
Concluzionând, intimata susține că la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, nu numai că nu exista nici un litigiu cu privire la contractul de proiectare respectiv, dar nici măcar nu se născuse dreptul partenerului contractual de a cere obligarea - - la plata vreunei sume cu titlu de despăgubiri și, în atare condiții, este evident că vânzătorul nu avea nicio obligație de a face vreo referire la vreun potențial risc de natură litigioasă cu privire la contractul în cauză.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate și a dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 30/19.08.1999, Fondul Proprietății de Stat a vândut către - SRL P un număr de 726.895 acțiuni cu o valoare nominală de 1000 lei (ROL) fiecare, în sumă totală de 726.895.000 lei (ROL), reprezentând 50,37% din valoarea capitalului social subscris al - -
În conformitate cu prevederile capitolului VII din acest contract, vânzătorul și-a asumat următoarele obligații:
- vânzătorul declară și garantează că dispune de toate autorizațiile și competența legală pentru încheierea prezentului contract și îndeplinirea obligațiilor ce decurg din aceasta;
- vânzătorul declară și garantează că societatea a fost înființată și funcționează cu respectarea legii și că, la data semnării contractului, nu este în stare de faliment;
- vânzătorul declară că, la data semnării contractului, societatea nu este obligată la plata de daune și nu este acționată în judecată pentru nerespectarea normelor legale privind protecția mediului înconjurător;
- societatea are autorizațiile necesare pentru a-și desfășura activitatea curentă, în conformitate cu obiectul de activitate specificat în statut;
- situațiile financiare au fost întocmite în mod exact și corect, conform legislației române în materie, aprobate de acționarii societății în cadrul AGA, avizate de și cuprind integral situația financiară a societății la data întocmirii lor;
- toate documentele contabile, ca și celelalte acte doveditoare, se află la sediul societății și sunt păstrate în conformitate cu legislația și practica din România;
- vânzătorul, în calitate de unic proprietar legal al acțiunilor care fac obiectul contractului, garantează cumpărătorului că nu există drepturi aparținând terților asupra acestor acțiuni;
- la data de 30.06.1999 societatea avea creanțe în cuantum de 8.388.697.000 lei (ROL) și datorii în cuantum de 8.478.365.000 lei (ROL);
- vânzătorul atestă că societatea deține certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor pe care le utilizează.
În conformitate cu art.313 Cod civil, vânzătorul are două obligații principale, de a preda obiectul vânzării și de a răspunde pentru evicțiune și pentru viciile lucrului vândut.
Potrivit art.1337 Cod civil, vânzătorul este de drept obligat, după natura contractului de vânzare, a răspunde către cumpărător pentru evicțiunea totală sau parțială a lucrului vândut, sau de sarcinile la care s-ar pretinde supus acel obiect și care n-ar fi declarate la încheierea contractului.
În baza acestor dispoziții legale, vânzătorul a garantat cumpărătorului calitatea sa de proprietar unic al acțiunilor care fac obiectul contractului, precum și împrejurarea că nu există drepturi aparținând terților asupra acestor acțiuni.
Prin sentința arbitrală nr.245/15.08.2005 pronunțată de către Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, - - Paf ost obligată la plata către - - Bas umei de 1.422.650 dolari SUA cu titlu de daune, în lei, la cursul BNR din ziua plății, și a sumei de 60.106,01 lei (RON) reprezentând cheltuieli de arbitrare.
Această sentință a rămas irevocabilă prin respingerea acțiunii în anulare în baza sentinței nr.171/16.10.2006 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a V-a Comercială și a deciziei nr.1407/19.04.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Comercială.
Prima instanță a reținut în mod corect că pârâta AVAS, în calitate de succesoare în drepturi a vânzătoarei FPS, nu avea obligația de a garanta eventualele datorii ale - P, născute înainte de încheierea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, deoarece nu și-a asumat prin contract o astfel de obligație, iar răspunderea pentru evicțiune reglementată de art.1337 Cod civil se referă la dreptul de proprietate asupra acțiunilor care au făcut obiectul vânzării și eventual asupra unor drepturi pe care terții le-ar putea ridica asupra acestor acțiuni.
Vânzătoarea FPS nu s-a obligat la garantarea datoriilor - - P către terți și, în consecință, nu există temei legal sau contractual pentru a obliga pârâta AVAS la plata unor astfel de datorii, chiar născute anterior contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni.
Deși apelanta susține că vânzătoarea FPS și-a asumat o astfel de obligație, Curtea reține că nu există nicio clauză contractuală care să prevadă această obligație, iar dispozițiile legale invocate, respectiv art.1337 Cod civil, se referă doar la răspunderea pentru evicțiune în ceea ce privește obiectul contractului de vânzare-cumpărare, respectiv pachetul de acțiuni cumpărat de către - -
Curtea mai reține că, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, nu exista nici un litigiu între - P și - - B, litigiu pe care vânzătoarea să fi avut obligația de a-l aduce la cunoștința cumpărătoarei.
De altfel, obligația de plată stabilită prin sentința arbitrală este în sarcina - - P și nu în sarcina reclamantei - - P, care în calitate de proprietar a unui pachet de acțiuni, chiar majoritar, nu poate fi obligată la suportarea datoriilor societății.
Dispozițiile art.998 și 999 Cod civil se referă la răspunderea civilă delictuală și nu pot fi invocate în situația în care se solicită despăgubiri ca urmare a încheierii unui contract, în această din urmă situație aplicându-se dispozițiile legale privind răspunderea civilă contractuală.
În baza principiului libertății de încheiere a contractelor, părțile aveau posibilitatea de a stipula în cuprinsul contractului și obligația vânzătoarei de a suporta orice datorii ale societății privatizate, care se vor naște în viitor în baza unor raporturi juridice născute anterior privatizării, dar o astfel de obligație nu a fost prevăzută în contractul nr./19.08.1999 și, în consecință, acțiunea formulată de reclamantă este neîntemeiată.
În baza acestui contract, FPS nu avea obligația de a furniza apelantei informații cu privire la contractele încheiate de - - P cu terțe persoane și nici să precizeze clauzele cu elemente de risc inserate în aceste contracte, identificarea acestor aspecte fiind o prerogativă a potențialilor cumpărători.
De altfel, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, nu se născuse dreptul - - B de a solicita obligarea - - P la plata unor despăgubiri, astfel cum rezultă din considerentele sentinței arbitrale, iar în aceste condiții vânzătoarea nu avea obligația de a face referire la un risc potențial de natură litigioasă cu privire la contractul în cauză.
În ceea ce privește al doilea motiv de apel, Curtea reține că expertul contabil a stabilit, în mod corect, că - - Pas uportat un prejudiciu de 3.705.618,85 lei, din care 3.534.948,57 lei suma achitată efectiv către - - B în baza sentinței arbitrale și 170.670,27 lei reprezentând actualizarea cu rata inflației (filele 112-120 dosar primă instanță).
În mod eronat, expertul a reținut că aceste sume s-ar cuveni reclamantei în calitate de acționar majoritar deși aceasta nu avea nicio obligație de a achita aceste sume datorate de - -
Față de cele reținute, în baza art.296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul ca nefondat.
În baza art.274 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge cererea intimatei de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de reclamanta- SRL, prin reprezentanții săi legali,cu sediul în P,-, județul P, împotriva sentinței nr.1210/15.12.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția comercială și de contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâtaAUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI,prin reprezentanții săi legali,cu sediul în B, sector 1, Cpt. nr.50 și cu sediul ales în B,--11, sector 1.
Respinge cererea intimatei de obligare a apelantei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17 aprilie 2009.
Președinte, Judecător,
- - - - -
Grefier,
- -
Red./CC
4 ex/30 aprilie 2009
f- - Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Președinte:Adrian Remus GhiculescuJudecători:Adrian Remus Ghiculescu, Teodor Nițu
