Spete pretentii comerciale. Decizia 596/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1672/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZI A COMERCIALĂ Nr. 596
Ședința publică de la 10 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Roxana Popa
JUDECĂTOR 2: Eugenia Alina Sekely Popa
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelant - DE SRL împotriva sentinței comerciale nr. 7171 din data de 10.06.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - SRL și - GRUP SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanta prin delegat și intimata - SRL prin avocat, cu delegații la dosar, lipsind intimata - Grup SRL.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că s-a depus la dosar întâmpinare de către intimata - SRL, precum și faptul că apelanta a depus la dosar actele solicitate de instanță.
Apelanta prin delegat solicită să-i fie comunicată întâmpinarea formulată de intimată și acordarea unui termen pentru a lua la cunoștință.
Curtea comunică apelantei prin delegat un exemplar al întâmpinării și în vederea formulării probatoriilor, dispune lăsarea dosarului la ordine.
La a doua strigare a cauzei au răspuns apelanta prin delegat și intimata - SRL prin avocat, cu delegații la dosar, lipsind intimata - Grup SRL.
Apelanta solicită proba cu înscrisuri.
Curtea, în urma deliberării, admite pentru apelantă proba cu înscrisuri.
Se depune la dosar înscrisul de care înțelege apelanta să se folosească.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul pe cererea de apel.
Apelanta prin delegat, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, să se constate că sentința pronunțată de Tribunalul București este nelegală și netemeinică, solicită casarea sentinței și stabilirea culpei existenței viciilor ascunse fabricantului. În susținerea apelului, arată că apelanta nu avea cunoștință de aceste vicii ascunse, este culpa fabricantului - producătorului. Cu cheltuieli de judecată.
Intimata - SRL, prin avocat, solicită respingerea apelului ca nefondat și păstrarea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală. Cu cheltuieli de judecată.
În combaterea apelului, înțelege să invoce Legea nr. 449/2003, art. 14 - care arată că obligațiile fabricantului se transmit obligatoriu vânzătorului.
CURTEA
Deliberând asupra apelului comercial d e față, reține următoarele:
Prin sentința comercială nr. 7171/10.06.2008 Tribunalul București Secția a VI-a Comercială a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâta - DE SRL, a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare încheiat între părți la data de 22.02.2007, având ca obiect o cadă de baie 150x70, conform facturii fiscale nr. -/22.02.2007 și repunerea părților în situația anterioară, obligând pârâta să plătească reclamantei 428,5 lei - preț de restituit și daune interese în sumă de 2.500 lei; a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârâta - DE SRL în contradictoriu cu chemata în garanție - GRUP SRL.
În considerentele sentinței, judecătorul fondului a reținut că prin cererea, înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 B, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la preluarea unei căzi de baie 70x150 cu plata cheltuielilor efectuate pentru transportul, instalarea și demontarea căzii, precum și daune de 4.900 lei, cu restituirea prețului plătit pentru cada de baie. Motivele invocate de reclamantă au vizat existențe unor vicii de fabricație, vicii ascunse care au fost constatate la momentul folosirii băii, aspect recunoscut de pârâtă, reprezentantul acesteia semnând procesul verbal de constatare la fața locului.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a producătorului căzii de baie, arătând că la data achiziționării produsului viciile ascunse constatate de reclamantă nu au putut fi identificate, produsul fiind comercializat. Apreciază pârâta că se impune obligarea chematei în garanței la plata contravalorii căzii de baie, precum și a daunelor solicitate de reclamantă.
Prin sentința civilă nr. 3688/31.05.2007 Judecătoria Sectorului 6 Bad eclinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, reținând caracterul comercial al litigiului și incidența dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. a pr.civ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul București Secția a VI-a Comercială sub nr-.
Pe fondul cauzei, cu privire la cererea principală, judecătorul fondului a reținut că reclamanta a făcut dovada existenței condițiilor impuse pentru antrenarea obligației vânzătorului de garanție contra viciului lucrului. În acest sens, s-a constat existența viciilor ascunse, care nu puteau fi descoperite la predare prin mijloace obișnuite de verificare, aspect confirmat și prin concluziile raportului de expertiză dispus în cauză; viciile existau în momentul vânzării și sunt grave, în sensul că fac bunul impropriu întrebuințării potrivit destinației sale.
În consecință, s-a apreciat că este întemeiată solicitarea reclamantei de rezoluțiune a contractului. În urma rezoluțiunii, contractul de vânzare cumpărare este desființat cu efect retroactiv, vânzătorul urmând afi obligat la restituirea prețului, iar cumpărătorul la predarea bunului.
S-a mai reținut incidența art. 1356.civ. potrivit căruia vânzătorul poate fi obligat la plata de daune interese în cazul în care a fost de rea credință, adică a cunoscut viciile ascunse ale lucrului. În speță, s-a reținut că, în cazul vânzătorului profesionist (comerciant) ignoranța se prezumă a fi culpabilă și atrage obligația de reparare a prejudiciului suferit de cumpărător. Prin expertiză a fost stabilit cuantumul prejudiciului efectiv, reprezentat de manopera pentru demontarea și montarea căzii de baie, a materialelor de construcții folosite, a transportului și curățeniei la grupul sanitar, cererea reclamantei fiind admisă cu privire la această sumă. Nu au fost apreciate ca fiind întemeiate pretențiile reclamantei reprezentate de lipsa de folosință a căzii de baie, neputând fi indicate criterii în raport de care să fie calculată această lipsă de folosință. Nu a fost reținută ca întemeiată evaluarea efectuată de reclamantă pe acest aspect.
În ce privește cererea de chemare în garanție, judecătorul a reținut că, în primul rând pârâta nu a solicitat rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare încheiat cu chemata în garanție, or, restituirea prețului și acordarea daunelor interese sunt o consecință a desființării contractului cu efect retroactiv și repunerii părților în situația anterioară. În consecință, în lipsa unei solicitări exprese de rezoluțiune a contractului de vânzare cumpărare nu există temei pentru obligarea chematei în garanție la plata sumelor datorate de pârâtă.
Se reține, totodată, că potrivit art. 70 alin. 2 și 3.com. cumpărătorul este dator să denunțe viciile ascunse ale lucrului în primele două zile de la descoperirea lor, după expirarea acestui termen, el nemaiputând fi primit a reclama ceva lucrului vândut. În speță, pârâta a cunoscut viciile ascunse în data de 14.03.2007, dar a comunicat chematei în garanție situația ivită abia la data de 28.03.2007. termenului legal a atras decăderea pârâtei din dreptul de a mai reclama viciile ascunse.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta - DE SRL, solicitând admiterea apelului și casarea sentinței apelate, cu stabilirea culpei ce revine în mod indubitabil și producătorului produsului. A solicitat, de asemenea, să se dispună restituirea sumei de 6.408,04 lei reținute din contul societății în urma solicitării BEJ.
În motivarea cererii, apelanta a arătat că în mod greșit a reținut judecătorul fondului că a fost de rea credință, adică a cunoscut viciile lucrului, în condițiile în care a constatat că acele vicii erau ascunse și nu puteau fi sesizate cu ochiul liber. De altfel, nici intimata reclamantă nu a putut sesiza aceste vicii la data cumpărării produsului.
A mai susținut că judecătorul nu a făcut aplicarea dispoziției art. 70 alin. 2 și 3.com. în ce privește pe intimata reclamantă, care a cumpărat bunul în data de 22.02.2007, iar viciul descoperit a fost adus la cunoștința sa la data de 14.02.2007; sub acest aspect judecătorul a reținut că viciul a fost descoperit la scurt timp după achiziționarea produsului, neobservând că sesizarea viciului s-a produs peste termenul prevăzut de textul legal.
În ce privește cererea de chemare în garanție, se susține că procesul verbal din data de 14.03.2007 nu poate fi luat în considerare întrucât nu se dovedește calitatea persoanei care a semnat din partea intimatei reclamante și nici nu este aplicată ștampila acestei societăți, iar în ce privește reprezentantul său, nu este indicat numele acestuia. Se mai susține că abia în urma notificării trimise de intimata reclamantă în data de 21.03.2007 se poate aprecia că a luat cunoștință despre viciile bunului vândut. În raport de aceste date, se înscrie în termenul legal, fiind notificat producătorul bunului la data de 28.03.2007, în condițiile în care notificarea cumpărătorului a ajuns la societatea în data de 26.03.2007.
Intimata - GRUP SRL a învederat schimbarea denumirii societății în - GRUP SRL, depunând acte doveditoare în acest sens.
Prin întâmpinare, intimata reclamantă a solicitat respingerea apelului ca nefondat, apreciind că sentința pronunțată de judecătorul fondului este legală și temeinică; se arată că a fost respectat termenul legal în cadrul căruia trebuia sesizat viciul ascuns, iar în ce privește procesul verbal de constatare, se susține că este menționat numele reprezentantului său, nefiind relevantă lipsa ștampilei, câtă vreme este aplicată ștampila apelantei. Lipsa numelui reprezentantului apelantei nu poate afecta valabilitatea procesului verbal.
Apelanta a administrat proba cu înscrisuri.
Analizându-se actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate și de apărările invocate, se apreciază că apelul nu este fondat.
Astfel nu poate fi reținută critica apelantei în sensul că judecătorul a apreciat reaua sa credință, deși viciul era ascuns. Judecătorul fondului a reținut doar că în cazul apelantei pârâte funcționează prezumția potrivit căreia pentru vânzătorul profesionist (comerciant) ignoranța este culpabilă, ceea ce atrage obligația de reparare a prejudiciului cauzat. În speță, apelanta este vânzător profesionist, aspect recunoscut de această în cuprinsul cererii de chemare în garanție, prin aceea că afirmă că obiectul său de activitate este reprezentat de comercializarea materialelor de construcții și finisări interioare. Ceea ce reține judecătorul fondului este tocmai aspectul că fiind un profesionist în domeniu, se prezumă că este familiarizat cu produsele comercializate, astfel încât ignoranța în comercializarea unor asemenea produse îi este imputată. Prezumția vine să protejeze cumpărătorii, ce nu au cunoștințele pe care, în mod prezumat se poate afirma că le deține vânzătorului ce comercializează produsele respective.
În cauză, apelanta nu a făcut dovezi care să conducă la răsturnarea acestei prezumții.
Nu poate fi reținută nici critica referitoare la sancțiunea prevăzută de art. 70 alin. 3.com. în ce privește pe intimata reclamantă. Din actele dosarului rezultă că viciul a fost descoperit cu ocazia efectuării probelor după montarea căzii de baie, fiind aduse la cunoștința apelantei în termenul legal.
Este înlăturată și susținerea apelantei referitoare la lipsa de efecte a procesului verbal din data de 14.03.2007. Aspectele relevate de apelantă cu privire la reprezentantul intimatei reclamante nu sunt relevante. Faptul neconsemnării numelui reprezentantului apelantei nu poate conduce la concluzia că nu la acel moment apelanta ar fi cunoscut existența viciilor ascunse. Procesul verbal din data de 14.03.2007 este semnat și ștampilat de reprezentantul apelantei, făcând dovadă deplină cu privire la momentul în care aceasta a cunoscut viciul ascuns. În consecință, în mod corect a reținut judecătorul fondului că apelanta pârâtă nu a reclamat viciul față de intimata chemată în garanție în termenul de 2 zile de când a cunoscut existența acestuia.
Având în vedere aprecierea netemeiniciei apelului, nu se poate dispune, așa cum solicită apelanta restituirea sumei executate de intimata reclamantă în baza sentinței de fond.
Pentru considerentele reținute și constatând că sentința pronunțată de judecătorul fondului este legală și temeinică, în baza art. 296.pr.civ. apelul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.
În temeiul art. 274.pr.civ. va fi obligată apelanta la plata cheltuielilor de judecată efectuate și dovedite de intimata reclamantă, constând în plata onorariului de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta - DE SRL, cu sediul în B, bd. - Noi nr. 62, - 2, scara C,. 2,. 6, sector 1 în contradictoriu cu intimatele - SRL, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la. Av. din B, șos. - cel M nr. 17,. 17,. B,. 1,. 32, sector 2 și - GRUP SRL (fostă - GRUP SRL) cu sediul în B,- A, spațiul comercial B și C, sector 6 împotriva sentinței comerciale nr. 7171/10.06.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-.
Obligă apelanta să plătească intimatei - SRL suma de 1.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.12.2008.
Președinte, - - | Judecător, - - - - |
Grefier, - - |
Red. RP/5ex.
09.01.2009.
Jud. fond
Tribunalul București Secția a VI-a Comercială
Președinte:Roxana PopaJudecători:Roxana Popa, Eugenia Alina Sekely Popa