Spete pretentii comerciale. Decizia 60/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 60/2009
Ședința publică din 14 aprilie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Axente Irinel Andrei
JUDECĂTOR 2: Claudia Idriceanu
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare - pentru pronunțare - apelul declarat de pârâta SC DE MONTAJ SI CONSTRUCTII împotriva sentinței comerciale nr. 2936/C din data de 28.10.2008 pronunțată în dosarul cu număr unic - al Tribunalului Comercial Cluj, în contradictoriu cu intimata SC SRL având ca obiect pretenții.
La data de 13 aprilie 2009, s-a înregistrat la dosar concluzii scrise din partea intimatei,(filele 40-50).
dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 7 aprilie 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA:
Prin sentința comercială nr. 2.936/C/2008 din data de 28 octombrie 2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Comercial Clujs -a admis acțiunea precizată formulată de către reclamanta C-N, în contradictoriu cu pârâta DE INSTALAȚII MONTAJ ȘI CONSTRUCȚII C- N și, în consecință, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 141.500 lei cu titlu de diferență de preț, reprezentând contravaloarea parțială a facturii fiscale nr. -/19.12.2006, suma de 8.661,34 lei cu titlu de dobândă legală calculată asupra debitului principal (141.500 lei) pentru perioada: de la scadență până la data introducerii acțiunii, 21.12.2007 și în continuare, dobânda legală calculată până la data achitării efective a debitului restant, precum și suma de 8.256 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin aceeași sentință a fost respins ca nefondată cererea reconvențională precizată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că este de necontestat faptul că între părți, cu privire la utilajele menționate în factura nr. -/19.12.2006 ( 9, 108) au existat, anterior momentului emiterii acestei facturi litigioase, raporturi de închiriere, utilajele se găseau deja în folosința pârâtei, iar la data de 18.12.2006 s-a emis de către reclamantă factura nr. - ( 35, 109), pentru suma de 128.453,62 lei, cu titlu de contravaloare prestații, cu scadența de plată la 28.12.2006 și înregistrată la pârâtă sub nr. 5.743/28.12.2006.
Pentru această factură pârâta-beneficiară a susținut că a formulat un refuz de plată prin adresa nr. 91/9 ianuarie 2007 ( 98-răspunsul nr. 6 din interogator), însă nu a depus această adresă. Totuși, aspectul este necontestat de către reclamantă, care a anexat adresa concluziilor sale scrise, rezultând faptul că au fost obiecțiuni ale beneficiarului cu privire la modul de calcul a contravalorii prestațiilor pretinse.
La data de 19.12.2006 este emisă de către reclamantă factura nr. -, înregistrată la pârâtă sub nr. 180/25 ianuarie 2007, în care sunt menționate toate cele patru utilaje aflate deja în posesia pârâtei, cu mențiunea prețului unitar al fiecăruia, precum și a valorii, factura totalizând suma de 168.385 lei, iar scadența acestei facturi este menționată ca fiind 45 zile, cu plăți eșalonate și este semnată de către reprezentantul pârâtei, domnul.
Din contravaloarea acestei facturi litigioase s-a plătit doar suma de 27.000 lei cu nr. 186/25.01.2007, fiind menționat expres că este o plată în contul facturii nr. -/19.12.2006.
Conform art. 46 Cod comercial, obligațiile comerciale se probează și cu facturi acceptate la plată, iar în speță se apreciază că factura litigioasă conține elementele unui contract de vânzare-cumpărare și este acceptată la plată expres prin plata parțială a prețului, astfel că face dovada unei vânzări a utilajelor respective către pârâta cumpărător.
La data emiterii adresei nr. 900/21.02.2007 (37), prin care pârâta a menționat că refuză în întregime plata facturii în litigiu pentru motivul că "starea fizică și tehnică a utilajelor facturate le face improprii destinației" și a solicitat restituirea sumei de 27.000 lei achitată cu titlu de plată parțială, exista deja între părți un contract de vânzare-cumpărare iar factura era deja acceptată prin plata parțială făcută.
Juridic vorbind, a relevat instanța de fond, refuzul de plată invocat de către pârâtă este exprimat tardiv și fără nici un efect în ceea ce privește existența contractului de vânzare-cumpărare.
De asemenea, din conținutul adresei menționate mai sus, instanța de fond a considerat că nu rezultă poziția procesuală exprimată de pârâtă prin cererea reconvențională, respectiv stupoarea descoperirii acestui contract de vânzare-cumpărare și nici nu se reclamă eroarea asupra naturii juridice a actului juridic obiectivat prin factura în litigiu sau vreo eroare cu privire la ceea ce reprezenta debitul stins prin plata parțială.
Instanța reținând deci dovedit raportul contractual de vânzare-cumpărare dintre părți, conform celor mai sus menționate, iar cu privire la celălalt aspect dedus judecății, respectiv dacă este vorba despre o vânzare validă, a reținut următoarele:
În speță se contestă însăși existența consimțământului reprezentantului pârâtei, respectiv se susține că este vorba despre o eroare distructivă de voință în care s-ar fi aflat acesta cu privire la natura juridică a actului juridic materializat prin factura în litigiu și că ar fi crezut că este vorba tot despre niște raporturi de închiriere a acelor utilaje, atât la momentul când a semnat factura litigioasă, cât și atunci când a semnat dispoziția de plată parțială.
Din ansamblul probelor administrate, respectiv înscrisuri, răspunsuri la interogator ( 102-105, 97-110) și depoziții de martori ( 117-124), nu a rezultat însă susținerea reclamantei reconvenționale în sensul arătat mai sus, respectiv nu există eroarea distructivă de voință în care s-a aflat reprezentantul pârâtei DE INSTALAȚII MONTAJ ȘI CONSTRUCȚII Astfel, a fost apreciată ca justificată apărarea reclamantei în sensul că factura fiscală litigioasă cuprinde, în mod evident, alte elemente decât facturile obișnuite emise în baza raporturilor de închiriere. Apoi, din declarațiile martorei a rezultat că utilajele erau importante pentru activitatea desfășurată de către cumpărătoarea pârâtă și că în data de 15.01.2007, director general i-a comunicat încântat că tranzacția încheiată cu, este foarte importantă și aduce profit pentru societate, pentru că nu se va mai plăti factura referitoare la chirie ci doar cea referitoare la utilaje. Instanța a ținut cont în aprecierea declarației de martor a domnului faptul că aceasta conține un grad ridicat de subiectivitate, dat de faptul că martorul este cel care a semnat factura în litigiu și este reprezentantul pârâtei.
S-au apreciat ca nerelevante înscrisurile reprezentând copia agendei de lucru depusă în ședința publică din 14.10.2008 ( 125-126) însă s-a reținut că aceste utilaje au fost recepționate în gestiunea pârâtei, fapt ce rezultă din procesul-verbal de recepție (3 6) coroborat cu declarația martorului ( 123) și cu depoziția martorei ( 124).
În acest context, instanța a apreciat ca nedovedită susținerea reclamantei reconvenționale în sensul că ar fi avut vreo relevanță și ar fi creat o eroare distructivă de voință, multiplele calități deținute în societate de către reprezentantul reclamantei, respectiv domnul. În acest sens s-au apreciat ca irelevante înscrisurile anexate de către reclamanta reconvențională ( 63-87).
În consecință, în baza considerentelor de fapt și de drept mai sus expuse, instanța de fond a admisă acțiunea precizată, iar în baza art. 969 rap. la art. 1.361 și urm. civ. pârâta a fost obligată să plătească reclamantei, cu titlu de diferență de preț, suma de 141.500 lei reprezentân contravaloarea parțială a facturii fiscale nr. -/19.12.2006.
De asemenea, în baza art. 969.civ. raportat la prevederile art. 43 Cod comercial și art. 3 din nr.OG 9/2000, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 8.661,34 lei, cu titlu de dobândă legală calculată asupra debitului principal pentru perioada de la scadență până la data introducerii acțiunii, 21.12.2007 și în continuare dobânda legală calculată până la data achitării efective a debitului restant.
În baza art. 274.pr.civ. pârâta a fost obligată la cheltuieli de judecată în sumă de 8.256 lei, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.
În baza art. 1.169.civ. rap. la prev. art. 948, 953, 994, 1092.civ. și art. 43 Cod comercial și nr.OG 9/2000, a fost respinsă ca nedovedită cererea reconvențională precizată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul legal, pârâta DE INSTALAȚII MONTAJ ȘI CONSTRUCȚII C- N solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței apelate în sensul respingerii cererii introductive formulată de și admiterii cererii reconvenționale formulată de DE INSTALAȚII MONTAJ ȘI CONSTRUCȚII și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Dezvoltându-și motivele de apel, pârâta a arătat că starea de fapt a fost incorect stabilită și incomplet lămurită de către prima instanță, au fost greșit înlăturate probe relevante administrate și, totodată, au fost greșit interpretate probele administrate.
De asemenea, pârâta a apreciat că prima instanță nu a analizat și apărările sale, Iăsând fără răspuns argumentele expuse în cuprinsul cererilor (întâmpinare, cerere reconvențională, note de ședință de concluzii scrise).
În susținerea motivelor de apel mai sus enunțate se arată următoarele:
1. Considerentele sunt structurate în două părți, partea referitoare la proba raportului contractual de vânzare cumpărare[ultimele2paragrafe din pagina3și pagina4,mai puțin ultimul paragraf]și partea referitoare la validitatea vânzării[ultimul paragraf al paginii4și în continuare primele3paragrafe ale paginii5.
2. Cu privire la proba raportului contractual de vânzare cumpărare dintre părți prima instanță reține, în prima parte a considerentelor: relevanța conținutului (textului) facturii litigioase (din 19.12.2006), plata parțială efectuată de subscrisa ulterior (25.01.2007) și referința expresă din ordinul de plată la factura litigioasă, tardivitatea refuzului de plată exprimat de subscrisa prin adresa 900 /21.02.2007 întru cât este ulterior plății parțiale, lipsa oricărei referiri la eroare în cuprinsul adresei de refuz de plată.
3. pârâta a formulat apărări punctuale cu privire la aceste aspecte dar prima instanță a omis să le analizeze și nu regăsim în cuprinsul hotărârii argumentele pentru care au fost omise:
- analiza conținutului (textului) facturii din 19.12.2006 nu trebuie făcută prin comparație cu altă factură - în speță cu factura din 18.12.2006 - pentru simplu motiv că directorul general nu a avut spre vedere și comparație cele două facturi;
- mențiunea "utilajele sunt predate beneficiarului" nu poate avea sensul univoc la care s-a referit reclamanta întru cât predarea este o obligație a locatorului nu doar a vânzătorului;
- factura nu face referire la "vânzare" și nu conținue o altă mențiune decisivă în interpretarea gramaticală (de ex." proprietate");
- obiectul presupusei vânzări este determinat doar prin indicarea genului (speciei) nefiind individual determinat prin serie, număr înmatriculare.; teza pârâtei fiind că eroarea a persistat și la momentul plății parțiale;
- s-a relevat testimonial că plata s-a făcut în cadrul unei proceduri ce implica aproximativ 60-70 ordine de plată zilnic, iar plata se făcea "la sold";
- prin ipoteză refuzul plății este ulterior comunicării pretenției creditorului, astfel că momentul la care intervine nu poate fi considerat tardiv și cu atât mai puțin nerelevant dacă s-a făcut înainte de chemarea în judecată.
4. Tot astfel, prima instanță a omis să analizeze neconcordanțele pe care pârâta le-a învederat primei instanțe în legătură cu teza reclamantei (care a fost mai detaliată), simplificarea analizei (inclusiv înlăturarea unor probe fiind vădit avantajoasă reclamantei). Iată câteva din aceste neconcordanțe:
- Factura litigioasă a fost emisă de către reclamantă, iar data facturii - este menționată a fi 19.12.2006.
- Factura a fost înregistrată în registrul de corespondență al reclamantei sub nr. 180 din 25.01.2007, așadar la 37 de zile după data la care se afirmă că a fost emisă (- după data la care se depune decontul de al lunii anterioare).
- Factura poartă mențiunea înregistrării în registrul de corespondență al subscrisei de Instalații Montaj și Construcții la poziția 5473 din 28.12.2006 (ceea ce ar însemna că factura a fost întâi înregistrată la destinatar și doar apoi la expeditor). Dar, din copia registrului de corespondență de Instalații Montaj și Construcții rezultă că sub acest număr și la această dată este înregistrată factura - din 18.12.2006 și nu este înregistrată factura - din 19.12.2006 - fiind evident că reprezentantul reclamantei - director de audit la acea dată a avut acces la registre și sprijin din partea salariaților pârâtei.
- Emiterea facturii din 19.12.2006 a fost explicată de reclamantă ca efect al "înțelegerii" din 15.01.2007 intervenită între reprezentantul reclamantei, dl., și directorul general de la acea dată a pârâtei, dl.. De aici două posibile concluzii, alternative desigur dar deopotrivă nefavorabile reclamantei: fie factura din 19.12.2006 a fost antedatată - ceea ce este desigur nelegal; fie factura nu are nici o legătură cu întâlnirea din 15.01.2007 când, potrivit conținutului înscrisurilor ce au fost prezentate martorului, s-a discutat numai despre relația contractuală de închiriere.
5. În opinia pârâtei prima instanță trebuia să clarifice aceste aspecte ori cel putin să motiveze în cuprinsul sentinței cum anume a înțeles cursivitatea și consecvența poziției reclamantei, dacă cele pretinse de noi nu sunt corecte.
6. Deși pretinde că se raportează la ansamblul probelor, în realitate considerentele se raportează doar la o parte a probatoriului administrat, fiind nelegal înlăturate probe și "părți" din probele administrate. Alte probe au fost greșit interpretate. Astfel, se reține din declarația martorei că utilajele erau importante pentru societate și că acesteia i-a fost confirmată tranzacția din 15.01.2007 tocmai în acea zi și tocmai de către directorul general al pârâtei, dar, aceeasi martoră a recunoscut - în finalul declarației sale - că nu poate confirma dacă regimul juridic al utilajelor a fost sau nu modificat întru cât de acest aspect se ocupa exclusiv o altă persoană, directorul de mecanizare.
Se înlătură practic declarația directorul general al pârâtei de la acea dată, semnatarul facturii, deși este - alături de reprezentantul reclamantei - un martor "cheie". Motivul înlăturării depoziției este gradul ridicat de subiectivitate motivată de calitatea acestuia și de faptul că a semnat personal factura.
Sunt înlăturate de către prima instanță înscrisurile reprezentate de copia agendei de lucru depusă în ședință publică din 14.10.2008 (fila 125 și 126) - dar nu se motivează înlăturarea probei. Această probă depusă inițial de către reclamantă a fost ulterior combătută cu originalul înscrisului de către pârâtă și scotea în evidență că teza reclamantei este nesinceră dar și că reprezentantul reclamantei avea un statut privilegiat în cadrul de Instalații Montaj și Construcții și sprijinul salariaților.
În acest sens, pârâta a arătat că întreg conținutul înscrisului relevă tocmai că nu s-a avut în vedere o vânzare, fiind inexplicabil cum a procurat reprezentantul o copie din agenda personală a domnului și cum a ajuns această copie să poarte stampila de Instalații Montaj și Construcții deși, prezentând instanței originalul, s-a putut observa că înscrisul nu purta ștampilă.
Consideră prima instanță că utilajele au fost recepționate în gestiunea pârâtei, fapt ce rezultă din procesul verbal de recepție (fila 36) coroborat cu declarația martorului (fila 123) și depoziția martorei (fila 124), dar nu motivează înlăturarea apărărilor pârâtei prin care a arătat: că a contestat recepția și deținerea în patrimoniu și nu s-a probat contrariul; că martora a precizat că era nevoie de întrunirea comisiei de recepție, deci recepția nu a fost finalizată; că martora nu a putut explica de ce "predător" apare reprezentantul reclamantei - acest aspect fiind învederat de pârâtei ca un aspect probant al influenței reprezentantului reclamantei în cadrul de Instalații Montaj și Construcții; că martora nu a confirmat, dimpotrivă a arătat că nu știe dacă regimul juridic al utilajelor s-a schimbat efectiv întrucât nu era competența ei.
Prima instanță omite a se referi la răspunsurile date de părți (reprezentant) la interogatoriu deși am arătat punctual nesinceritatea răspunsurilor.
Sunt și alte apărări ale pârâtei ignorate pur și simplu de către prima instanță care a simplificat analiza tocmai pentru a evita să clarifice aspectele neclare, combătute de pârâtă.
Pârâta a susținut și teza inexistenței unei vânzări și, pentru ipoteza în care s-ar considera că a existat o vânzare, teza nulității acesteia motivat de eroarea distructivă de voință, așa cum a fost motivată în față primei instanțe. Practic, prin înlăturarea nemotivată și oricum netemeinică a probelor care combăteau teza reclamantei și susțineau poziția pârâtei, prima instanță a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, fiind vătămată în drepturile sale procesuale.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 261 alin. 1 pct. 5, art. 287 alin. 2 și 3.pr.civ.
Prin întâmpinare, reclamanta C-N a solicitat respingerea apelului, cât și cererea de întoarcere a executării deduse judecății, întemeiat pe dispozițiile art. 115 și urm pr.civ. cu cheltuieli de judecată.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta de apel apreciaza calea de atac dedusa judecatii ca neintemeiata pentru urmatoarele considerente:
Asa cum in mod corect a retinut prima instanta, din probele administrate reiese faptul ca la data de 28.12.2006 a fost emisa factura fiscala numarul - avand ca obiect patru utilaje (excavator 51203, buldozer 1501, autoutilitara si autobasculanta) pentru pretul de 168.385 Ron. Factura fiscala contine toate elementele necesare pentru deplina valabilitate si este semnata de catre reprezentantul paratei apelante, directorul general, aspect recunoscut prin interogatoriul administrat (98 raspuns la intrebarea 7).
Parata sustine prin interogatoriul administrat faptul ca, desi factura a fost semnata de catre reprezentantul legal imputernicit sa angajeze societatea comerciala in raporturile juridice cu parteneri contractuali, factura a ramas in original in detinerea administratorului reclamantei, domnul,care s-a angajat sa o depuna in ziua urmatoare la registratura societatii, Mai mult, sustine parata apelanta,factura nu a fost niciodata acceptata la plata, dimpotriva, dupa analiza a fost refuzata expres prin adresa 900 din 21.02.2007, Afirmatiile paratei apelante dovedesc ignorarea semnificatiei certe a manifestarilor de vointa, a modului in care sunt dobandite drepturi si asumate obligatii de catre o societate comerciala in raporturile juridice specifice, caracterizate prin excelenta de celeritate si lipsa de formalism, aspecte unanim acceptata in dreptul privat.
Astfel, desi parata apelanta sustine ca nu a acceptat la plata factura, in opinia instantei, semnarea facturii de catre persoana imputernicita si stampilarea acesteia, ca inscris specific dreptului comercial este nu numai necesara, dar si suficienta pentru asumarea obligatiei de plata a sumei inscrise in factura. Prin semnarea facturii, s-a nascut acordul de vointa si obligatia de plata a sumei inscrise in factura, fara vreo alta conditie ulterioara. In aceste conditii, a afirma ca factura nu a fost acceptata la plata este total neintemeiat, deoarece acceptarea la plata a sumei s-a realizat prin chiar semnarea acesteia. Mai mult,refuzul la plata, dupa legala exprimare si consemnare a acordului de vointa echivaleaza cu nerespectarea clauzelor contractului dovedit prin factura depusa in probatiune, contract care reprezinta legea partilor.
Prin acelasi raspuns la interogatoriu, parata apelanta precizeaza faptul ca,dupa analiza a fost refuzata expres prin adresa 900 din 21.02.2007, In opinia instantei, o analiza pertinenta a inscrisului nu putea avea drept rezultat decat constatarea unui acord de vointa care a nascut obligatii valabile in sarcina apelantei, iar comunicarea refuzului de plata echivaleaza cu nerespectarea acestei obligatii nascute prin acordul persoanei mandatate sa exprime acordul societatii comerciale in relatiile cu partenerii contractuali.
Faptul ca originalul facturii a ramas in posesia administratorului reclamantei este in opinia instantei un aspect irelevant. Indiferent cine detine originalul unui inscris specific dreptului comercial, obligatia de plata legal nascuta nu poate suferi vreo alterare. Mai mult, drepturile si obligatiile nascute prin acordul de vointa dovedit prin semnarea facturii sunt valabile indiferent de data inscrierii facturii in contabilitate, deoarece nerespectarea normelor de disciplina fiscala nu are nici un efect asupra modului in care a fost constatat acordul de vointa si nu inlatura caracterul de inscris probator specific dreptului comercial al facturii fiscale.
Analizand continutul facturii depuse in probatiune (108) care cuprinde descrierea unor utilaje si valoarea acestora, instanta apreciaza in lipsa vreunei alte probe pertinente faptul ca suma de bani consemnata in factura fiscala 168.385 Ron reprezinta contravaloarea bunurilor, pretul trecerii acestora in patrimoniul reclamantei intimate. Astfel, apelanta apare la rubrica,cumparator, iar semnatura reprezentantului acestei societati comerciale apare in rubrica corespunzatoare pentru semnarea de primire. In lipsa vreunei alte mentiuni, pretul reprezinta contravaloarea bunurilor, nu chirie pentru cedarea folosintei. uzantelor comerciale este faptul ca, o factura care contine descrierea unor bunuri, produse sau servicii si o suma de bani probeaza transferul proprietatii asupra acelor produse sau prestarea acelor servicii. O factura pentru plata chiriei trebuie sa mentioneze suma de bani perceputa cu acest titlu si intervalul de timp pentru care aceasta suma este perceputa. Factura depusa in probatiune la fila 109, cuprinde mentiunea,prestatii, face trimitere la o anexa de calcul a acestor prestatii, iar in considerarea acestor mentiuni este cert ca a fost emisa pentru plata unor servicii, in nici un caz pentru transferul proprietatii utilajelor folosite pentru prestarea serviciului.
In schimb, factura emisa la 28.12.2006 nu cuprinde nici o alta mentiune in afara celor anterior enuntata situatie in care este cert in opinia instantei ca dovedeste incheierea unui contract de vanzare-cumparare avand ca obiect transferul proprietatii utilajelor descrise in factura.
Argumentele expuse de catre apelanta prin memoriul cuprinzand motivele de apel sunt apreciate de catre instanta ca fiind neintemeiate. Astfel, argumentele anterior expuse cu privire la continutul facturii si la maniera de interpretare a aspectelor consemnate de aceasta nu a fost realizata prin comparatie cu vreo alta factura, ci plecand exclusiv de la aspectele consemnate in factura intocmita la 28.12.2006 (108). Mentiunea,utilajele sunt predate beneficiarului, nu este esentiala in calificarea actului juridic, insa predarea bunurilor, operatiune distincta de transferul dreptului de proprietate asupra acestora trebuie reglementata intre partile unui contract de vanzare-cumparare. In opinia instantei, mentiunea are sensul de a clarifica acest aspect, in sensul ca nu este necesara o operatiune subsecventa de predare, in conditiile in care bunurile se aflau in detentia cumparatorului. Este irelevant in acest context cu ce titlu se aflau bunurile in detentia cumparatorului.
Desi bunurile nu sunt individualizate prin numar de inmatriculare, serie de motor, de sasiu, etc, din corespondenta purtata intre parti anterior promovarii cererii de chemare in judecata rezulta faptul ca nu a existat nici o indoiala cu privire identificarea acestor bunuri, iar aceasta falsa problema a fost invocata doar prin pozitia exprimata in cadrul procesual. Astfel, in raspunsul de la fila 37 din dosarul de fond, apelanta comunica faptul ca starea fizica a utilajelor facturate le face improprii destinatiei pentru care au fost furnizate. In consecinta, apelanta intimata stie despre ce utilaje este vorba, nu are nici un dubiu cu privire la identificarea acestora. In consecinta, aspectul invocat este neintemeiat, bunurile sunt suficient identificate prin actul analizat, iar partile contractului nu au avut vreun dubiu cu privire la identitatea acestora.
Plata partiala a debitului, fara a reprezenta o conditie de validitate a contractului incheiat intre parti, reprezinta un argument in plus in sensul recunoasterii implicite a obligatiilor asumate prin contractul de vanzare-cumparare. Eroarea din momentul platii nu poate fi acceptata ca un argument pertinent, in conditiile diligentei minime necesare activitatii comerciale, iar argumentul unui volum de 60, 70 de ordine de plata pe zi este total neintemeiat, deoarece volumul de activitate al unui comercial nu poate avea consecinte nefaste asupra modului in care relationeaza cu partenerii contractuali, in caz contrar neglijenta, culpa sau dolul fiind direct imputabile persoanei responsabile, fara insa a exonera societatea comerciala de indeplinirea obligatiilor asumate. Plata ramane astfel un valabila, iar actul juridic al platii partiale coroborat cu celelalte probe administrate dovedeste pe deplin incheierea contractului de vanzare-cumparare.
Neconcordantele invocate de catre apelanta parata sunt apreciate ca irelevante in demersul de contestare a acordului de vointa realizat intre parti. Astfel, semnarea facturii fiscale confirma realizarea acordului de vointa, iar valabilitatea acordului de vointa si valoarea facturii fiscale de inscris probator cu privire la acest acord nu sunt conditionate de momentul inscrierii facturii analizate in contabilitate sau in registrele comerciale. In consecinta, indiferent daca a fost inscrisa in contabilitate la 19.12.2006 sau la 25.01.2007, factura fiscala probeaza intr-o maniera lipsita de echivoc un acord de vointa esential in solutionarea cauzei.
Cu privire la declaratiile de martor, apelanta critica modul de interpretare a declaratiei martorului semnatar al facturii fiscal si maniera in care declaratia a fost inlaturata. In opinia instantei, apelanta confunda propunerea probei cu modul de interepretare a acesteia. Astfel, desigur ca audierea acestei persoane era utila, pertinenta si concludenta, fiind vorba chiar despre persoana care a semnat factura fiscala ca reprezentant al cumparatoarei apelante. La interpretarea declaratiei, in mod intemeiat prima instanta a cenzurat declaratia, prin prisma celor consemnate si a apreciat-o ca fiind nesincera datorita interesului personal evident al acestei persoane, avand in vedere si faptul ca declaratia nu se coroboreaza cu celelalte probe administrate.
Deasemenea, instanta de apel mai retine ca transferul dreptului de proprietate si obligatia de plata nascuta in sarcina apelantei nu sunt conditionate de modul in care s-a realizat receptia utilajelor, acest aspect fiind legat de organizarea interna a apelantei, fara consecinte asupra relatiilor cu partenerii contractuali.
Nici o proba administrata, cu atat mai putin pretinsele neconcordante invocate nu probeaza eroarea in care s-a aflat reprezentantul legal al apelantei in momentul semnarii facturii fiscale. In realitate, intre parti a fost realizat un acord de vointa in vederea incheierii unui contract de vanzare-cumparare in sensul art. 46 Cod Comercial, prin semnarea facturii depuse in probatiune, acest acord a fost reconfirmat la 15.01.2007 (desi acest lucru nu era necesar sub aspectul nasterii obligatiei de plata din partea apelantei) asa cum rezulta din declaratia martorei (124) care a declarat ca intr-o discutie avuta cu domnul la data de 15.01.2007 acesta a comunicat ca un succes deosebit faptul ca s-a ajuns la o intelegere ca utilajele sa nu mai intre pe costuri, ci sa dobandeasca regim de mijloace fixe, iar,valoarea lor de achizitie sa fie inregistrata la situatia mijloacelor fixe, Ulterior, dupa ce o parte din pret a fost achitata (fara ca pretinsa eroare asupra actului platii sa poate fi intemeiata pe vreun argument pertinent), apelanta a refuzat in mod nejustificat sa achite diferenta de pret, desi a fost convocata la conciliere, in conformitate cu dispozitiile art. 720 indice 1.
Pentru toate aceste considerente, in baza art. 296. instanta va respinge apelul declarat de DE MONTAJ SI CONSTRUCTII C-N împotriva sentinței civile nr. 2936/C din 28 octombrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o va pastra in tot, deoarece a retinut o stare de fapt corecta in urma unei analize satisfacatoare aap robatoriului administrat si a aplicat normele de drept material incidente. respingerii apelului si mentinerii sentineti apelate, instanta va respinge si cererea de intoarcere a executarii silite, deoarece titlul executoriu nu a fost desfiintat.
In baza art. 274 alin.1 Cpc, instanta de apel va obliga apelanta să plătească intimatei C-N suma de 2000 lei, cheltuieli de judecată în apel, reprezentand onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECID:
Respinge apelul declarat de SC DE MONTAJ SI CONSTRUCTII C-N, cu sediul in C N,-, jud. C in contradictoriu cu intimata SC SRL cu sediul in C-N,-, jud. C împotriva sentinței civile nr. 2936/C din 28 octombrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține în întregime.
Respinge cererea de intoarcere a executarii silite.
Obligă apelanta să plătească intimatei C-N suma de 2000 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 14 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - - -
Red.
Dact./4 ex.
Jud.fond: Seman
Președinte:Axente Irinel AndreiJudecători:Axente Irinel Andrei, Claudia Idriceanu
