Spete pretentii comerciale. Decizia 602/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 602/R-
Ședința publică din 27 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Bătrînu judecător
- - JUDECĂTOR 2: Dumitru
- - - JUDECĂTOR 3: Andreea Tabacu
- - grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de apelanta - pârâtă AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B, sector 1,--11, împotriva sentinței nr.720/C/02.10.2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimat fiind reclamanta - - prin lichidator judiciar. EXPERT, cu sediul în Pitești,-,.1,.17, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns pentru intimată avocat,lipsă fiind apelanta.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constituită în complet de divergență pune în discuție calea de atac.
Apărătorul intimatei avocat, calea de atac este dată de cerea de investire formulată instanței și nu de dispozitivul horărârii.
Cu opinie majoritară instanța stabilește calea de atac ca fiind recursul și nu apelul.
Apărătorul intimatei, avocat solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției instanței de fond ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată, depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față:
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 25.02.2008, reclamanta - - a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 120.000 lei Ron, reprezentând contravaloarea activului "Moară " și a suprafeței de teren de 924. cu plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că, în anul 2000, societatea a fost privatizată conform OUG nr.88/1997 - modificată, prin Legea nr.99/1999 și Legea nr.137/2002, fiind încheiat contractul de privatizare nr.AG nr.21/2000. La momentul privatizării, în patrimoniul său exista și activul "Moară ", precum și terenul în suprafață de 924. care, în baza hotărârii judecătorești irevocabile, anexate prezentei, au fost redate foștilor proprietari.
Ca atare, devin incidente dispozițiile art.30 alin.3 din Legea nr.137/2002, respectiv ale art.32(4) alin.2 din OUG nr.88/1997, privind acordarea despăgubirilor corespunzătoare activelor ieșite din patrimoniul său.
În susținere, s-au depus înscrisuri (3-27), și s-a solicitat proba cu expertiză contabilă.
Pârâta, legal citată, prin întâmpinarea formulată la 27.03.2008, a solicitat respingerea acțiunii, în principal pe excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Argeș, urmând a fi declinată soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului București - Secția comercială, conform art.10 pct.1 Cod pr.civilă, pe excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, la valoarea pretențiilor solicitate, conform art.20 din Legea nr.146/1997-R, pe prescripția dreptului material la acțiune, în temeiul art.39 din Legea nr.137/2002 - modificată, iar, pe fond, ca neîntemeiată, cu motivația că prejudiciul suferit de reclamantă, urmare a restituirii în natură a bunurilor imobile, trebuie inventariat la valoarea contabilă a acelor bunuri înregistrate în evidențele contabile și avută în vedere în situația patrimonială a societății, la data privatizării.
Deci, din această valoare, s-ar cuveni reclamantei despăgubiri în proporție de 90,19%, diferența urmând a fi suportată de ceilalți acționari ai societății.
Tribunalul Comercial Argeș - prin încheierea din 15 mai 2008 respins excepțiile invocate de pârâtă și a admis proba cu expertiză contabilă solicitată de reclamantă.
La data de 2.10.2008, reclamanta și-a micșorat pretențiile la suma de 98.000 lei Ron.
Tribunalul Comercial Argeș - prin sentința comercială nr.720/C/2.10.2008 a admis acțiunea reclamantei așa cum a fost restrânsă și a obligat pârâta la plata sumei de 98.000 lei, reprezentând contravaloarea activului "Moară ", plus 2.500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța de fond a reținut că - a fost privatizată conform contractului de privatizare AG 21 din 15.06.2000 și la data respectivă deținea în patrimoniul activul "Moara " compus din clădiri și teren în suprafață de 9242.
Prin Sentința comercială nr. 536/F/11.10.2006, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, s-a dispus deschiderea proceduri simplificate de insolvență împotriva societății A și numirea de lichidator judiciar în persoana doamnei, ulterior devenind ca urmare a schimbării formei de reorganizare EXPERT.
La 29.06.2005 ca urmare a unor Hotărârii judecătorești definitive și irevocabile s- restituit către moștenitorii foștilor proprietarii suprafața de 9242teren, clădire moară, șopron, împrejmuire și instalație electrică, toate reprezentând în fapt activul "Moara ".
Expertiza efectuată în cauză de către expertul tehnic evaluator inginer G și necontestată de părți a stabilit valoarea de circulație a activului la suma de 98.000 lei, sumă ce reprezintă cuantumul despăgubirilor ce se cuvine reclamantei.
În raport de aceste concluzii, reclamantul și-a restrâns pretențiile la suma rezultată din expertiză.
Față de aceste considerente și în raport de dispozițiile art. 324din OUG nr. 88/1997, prezenta acțiune, așa cum a fost restrânsă, a fost găsită întemeiată și a fost admisă ca atare, obligând pârâta să plătească reclamantei despăgubirii în sumă de 98.000 lei reprezentând contravaloarea activului Moara, iar în baza art. 274 Cod procedură civilă, pârâta va suporta și cheltuielile de judecată în cuantum de 2.500 lei, conform chitanțelor de la dosar.
Împotriva acestei hotărâri, s-a formulat recurs, în termen legal, de către pârâtă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pe dispozițiile art.304 pct.3, 7 și 9 Cod pr.civilă, în sensul că:
- în mod greșit, instanța de fond a respins excepția necompetenței teritoriale a instanței, încălcând dispozițiile art.5 teza I, coroborate cu cele ale art.10 pct.1 Cod pr.civilă, precum și cu aplicarea greșită a dispozițiilor art.12 Cod pr.civilă, fără a avea în vedere cele două criterii invocate de aceasta, respectiv domiciliul pârâtului și locul executării contractului - sediul vânzătorului, contul fiind deschis la Trezoreria Statului, sector 1 B - conform clauzei 6.1.1. din Contractul nr./15.06.2000.
- greșita interpretare de către instanța de fond a dispozițiilor privind prescripția dreptului material la acțiune, prin aceea că, din dispozițiile textelor art.39 din Legea nr.137/2002 - modificată și art.3228din OUG nr.88/1997 - modificată, data nașterii dreptului o reprezintă momentul din care au rămas irevocabile hotărârile invocate de reclamantă, astfel că, raportat la ambele texte legale, acțiunea este prescrisă (și pentru termenul de 1 lună și pentru cel de 3 luni).
- momentul nașterii dreptului material al reclamantei la acțiune, se constată împlinit inclusiv termenul general de prescripție, prevăzut de art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958.
- s-a criticat sentința prin aceea că, în mod greșit, prima instanță a acordat despăgubiri la valoarea de circulație a activelor, deși, nu există nici o mențiune în art.324din Legea nr.99/1999 - privind acordarea despăgubirilor.
- nu s-a observat că prin contractul de vânzare acțiuni nr. AG.21/15.06.2000, AVAS a vândut numai 90,19% din valoarea capitalului social al reclamantei, deci, la această valoare ar fi trebuit făcută despăgubirea.
Ca atare, este nefiresc și inevitabil ca numai AVAS să suporte repararea întregului prejudiciu, nu și acționarii.
Recurenta-pârâtă a solicitat și suspendarea executării sentinței, până la soluționarea irevocabilă a cauzei, pe considerentul că există riscul executării sumelor acordate și, ca atare, prejudicierea instituției, respectiv a bugetului statului.
La termenul din data de 27.05.2009, s-a ivit divergență în privința calificării căii de atac, prin aceea că președintele completului de judecată a susținut ca fiind apel calea de atac, iar celălalt membru al completului, ca fiind recurs.
După constituirea completului de divergență, cu opinie majoritară, s-a stabilit calea de atac ca fiind recursul și nu apelul.
Examinând sentința, prin prisma criticilor aduse, pe temeiurile invocate, dar și sub toate aspectele, conform art.3041Cod pr.civilă, curtea reține că recursul este nefondat, pentru cele ce se vor expune în continuare.
Referitor la excepția necompetenței teritoriale a instanței, curtea o apreciază ca neîntemeiată, în raport de dispozițiile art.8 Cod pr.civilă, potrivit cu care este instituită o regulă specială a competenței teritoriale în cauzele în care pârâta este o instituție publică, mai concret, o competență alternativă, fie a instanței din capitala țării sau a celei din reședința județului unde își are domiciliul reclamantul.
Ca atare, dispozițiile art.5 și 10 invocate de apelantă nu-și au aplicare, în cauza dedusă judecății, excepția fiind corect respinsă de prima instanță.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, curtea constată că nici una din dispozițiile invocate de apelanta-pârâtă, respectiv cea conținută de art.39 din Legea nr.137/2002 - referitoare la termenul de 1 lună, nici cea conținută de art.3228din OUG nr.88/1997 - modificată, referitoare la termenul de 3 luni, nu sunt aplicabile prezentei cauze, acestea fiind prevăzute de legiuitor numai cu privire la operațiunile și actele juridice generate de aplicarea celor două acte normative în procesul de privatizare.
Or, în speță, litigiul este născut din aplicarea principiului general al răspunderii vânzătorului pentru evicțiune, determinând incidența dispozițiilor art.3 din Decretul nr.167/1958, respectiv a termenului general de prescripție de 3 ani.
În ceea ce privește momentul de la care curge acest termen de prescripție, curtea consideră că acesta este momentul de la care bunul a ieșit efectiv din patrimoniul intimatei-reclamante.
Prin urmare, este logic, ca reclamanta să nu poată solicita despăgubiri pentru un bun asupra căruia deținea posesia, pe care-l exploata și obținea venituri, decât în momentul la care s-a predat această posesie, așa cum a statuat și ICCJ prin decizia nr.137/18.01.2006, la acest moment înregistrându-se - în mod real - prejudicierea reclamantei.
De asemenea, în lipsa unor prevederi din legea specială, vizând recuperarea prejudiciului pentru imobilul retrocedat în natură fostului proprietar, este firesc, a fi aplicat termenul general de prescripție, respectiv de 3 ani, în cauză, acesta urmând a fi calculat începând cu 29.06.2005, dată la care a fost încheiat procesul-verbal de predare a imobilului Moară către foștii proprietari și, implicit, născut interesul reclamantei pentru a fi despăgubită corespunzător (13).
În ceea ce privește fondul cauzei, criticile apelantei-pârâte sunt, de asemenea, nefondate și argumentele se regăsesc în conținutul dispozițiilor art.324din Legea nr.99/1999, potrivit cu care "instituțiile publice implicate în procesul de privatizare asigură repararea prejudiciilor cauzate societăților comerciale privatizate prin restituirea către foștii proprietari a bunurilor imobilepreluate de stat, plătind acestora o despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor deținute de societatea comercială către foștii proprietari prin efectul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile".
Având în vedere acest text, curtea constată că statul garantează societatea privatizată cu privire la integritatea patrimoniului transmis, și nu pe acționari.
În consecință, nu poate fi primită critica apelantei prin care susține că răspunderea sa trebuia să fie limitată la procentul de 90,19% din valoarea bunului.
Curtea consideră că prin sintagma "echivalentul bănesc al prejudiciului" se înțelege valoarea integrală a prejudiciului. Această interpretare o deducem din principiul general al răspunderii contractuale, conform căruia debitorul este ținut să răspundă pentru toate daunele previzibile. Regula arătată este prevăzută în art.1084 Cod civil, potrivit căruia daunele interese cuprind pierderea suferită și beneficiul de care a fost lipsit.
Pe de altă parte, curtea constată că obligația de despăgubire prevăzută de art.324, arătat mai sus, este o aplicare a răspunderii vânzătorului pentru evicțiune, iar potrivit art.1341 Cod civil, vânzătorul este răspunzător în acest caz, fiind ținut de restituirea prețului și a daunelor interese; text care trebuie coroborat cu art.1344 Cod civil, potrivit căruiadacă lucrul vândut se afla, la epoca evicțiunii, de o valoare mai mare, din orice cauză, vânzătorul este dator să plătească cumpărătorului, pe lângă prețul vânzării, excedentele valorii în timpul evicțiunii.
În concluzie, reclamantul este îndreptățit, potrivit textelor arătate mai sus, să primească o despăgubire care să acopere întregul prejudiciu suferit, adică prețul plătit cât și sporul de valoare intervenit între perioada încheierii contractului și momentul la care a fost evins.
Față de considerentele expuse, curtea, în temeiul art.312. Cod pr.civilă, va respinge recursul ca nefondat.
Întrucât la acest termen a fost soluționat fondul căii de atac, cererea de suspendare a executării sentinței atacate, a rămas fără obiect.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod pr.civilă, va fi obligată pârâta la plata sumei de 450 lei, cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B, sector 1,--11, împotriva sentinței nr.720/C/02.10.2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind - - prin lichidator judiciar. EXPERT, cu sediul în Pitești,-,.1,.17, județul
Obligă pe pârâtă să plătească intimatei suma de 450 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
05.06.2009
Red.IB
EM/2 ex.
Jud.fond.
Președinte:Ioana BătrînuJudecători:Ioana Bătrînu, Dumitru, Andreea Tabacu, Magdalena
