Spete pretentii comerciale. Decizia 61/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 61/A-

Ședința publică din 13 Iunie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Dumitru judecător

JUDECĂTOR 2: Ioana Bătrînu

Grefier: - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul formulat de apelanta-reclamantă - SRL, cu sediul în Rm. V,-, prin LICHIDATOR JUDICIAR -, cu sediul în Rm. V, str. G-ral nr. 18, - împotriva sentinței nr. 563 din 07.04.2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați - pârâți fiind BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ - SUCURSALA JUDEȚEANĂ, cu sediul în Rm. V, str.G-ral nr. 20 și BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ, cu sediul în B, sector 3,-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, cosilier juridic pentru intimatele - pârâte, în baza delegației de la dosar, recurenta -reclamantă fiind lipsă.

Procedura, legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează că la dosar a fost depusă, prin biroul registratură, întâmpinare din partea intimatei - pârâte.A și cerere de amânare pentru lipsă de apărare formulată de apelanta-reclamantă.

Curtea pune în discuție cererea de amânare pentru lipsă de apărare, formulată de recurenta reclamantă.

Reprezentantul intimatelor - pârâte, având cuvântul, arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea cererii.

Curtea, având în vedere dispozițiile art. 156 Pr.civ. cât și data la care a fost citată, respinge cererea de amânare pentru lipsă de apărare formulată de apelanta- reclamantă.

Curtea pune în discuție calificarea căii de atac a sentinței, având în vedere mențiunea făcută în calea de atac a acesteia.

Repezentantul intimatelor - pârâte arată că în cauză calea de atac este apelul cum reiese și din dispozitivul sentinței atacate și nu recurs așa cum a fost înregistrat.

Curtea, în baza art.84 Cod pr.civilă, califică calea de atac ca fiind apel.

În completul legal constituit, format din cei doi magistrați, s-a reluat strigarea cauzei și s-a acordat cuvântul asupra apelului.

Reprezentantul intimatelor - pârâte, având cuvântul, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică. De asemenea, arată că apelanta - reclamantă trebuia să urmeze calea concilierii directe, lucru care a fost refuzat de acesta. Totodată, arată că instanța de fond a cerut apelantei - reclamante să precizeze temeiul juridic al acțiunii, iar apelanta - reclamantă a arătat că își întemeiază acțiunea în baza art.998 pr.civ. privind răspunderea contractuală, dar în concret nu a putut preciza care contracte sau care clauze contractuale au fost încălcate.

CURTEA

Deliberând asupra apelului de față:

Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 24.01.2008 reclamanta - "" SRL Rm.V, prin lichidator - " "SRL a chemat în judecată pe pârâtele BC- Română SA - Sucursala Județului și BCR SA B solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună obligarea acestora la plata sumei de 10.000.000 lei RON, reprezentând prejudiciul cauzat de acestea prin nerespectarea obligațiilor contractuale.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că între părți s-au derulat raporturi comerciale, în baza cărora reclamanta a solicitat pârâtelor împrumuturi pentru investiții BERD, linie de credit, credit pe stoc de marfă și facilități în cont. În mod neașteptat, în luna septembrie 2004, pârâtele au trecut la scadența anticipată a creditelor curente, cu toate că nu erau întrunite condițiile necesare unei asemenea măsuri, împrejurare ce a determinat intrarea reclamantei în incidență bancară, fiind nevoită să vândă sub ipotecă bunurile cu care garantare împrumuturile în bancă.

Pe acest fond și a unor probleme legate de rularea sumelor de bani, o parte din contractele încheiate cu furnizorii au fost reziliate, ducând, în final, la insolvența societății.

Temeiul juridic al acțiunii a fost indicat ca fiind art.998 Cod civil, referitor la răspunderea contractuală.

Prin întâmpinarea formulată la data de 6.03.2008, pârâtele au solicitat respingerea acțiunii, în principal, pe excepția prematurității introducerii cererii de chemare în judecată, invocând dispozițiile art. 7201Cod pr.civilă, excepția prescripției extinctive, pe temeiul art.3 Decretul 167/1958,iar pe fond, ca neîntemeiată, pe considerentul că acțiunea nu are un obiect clar determinat, prin aceea că nu se arată ce anume obligații contractuale ale băncii nu au fost respectate, precum și pe dispozițiile Legii 58/1998 - vizând activitatea bancară.

Tribunalul Vâlcea - prin sentința nr.563/7.04.2008 a respins cererea reclamantei, ca prematur introdusă.

Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța, văzând dispozițiile art.137 Cod pr.civilă, ce face de prisos cercetarea în fond a pricinii, apreciat excepția ca fiind justificată.

Astfel, s-a constatat că, anterior introducerii prezentei cereri, reclamanta a formulat o cerere asemănătoare, la data de 23 iulie 2007, cerere în care s-a depus dovada îndeplinirii procedurii concilierii directe, adresa nr. 36/6.08.2007, înregistrată la BCR B, sub nr.15458/9.08.2007, așa cum rezultă din actele dosarului atașat nr-.

Prezenta cerere a avut procedură prealabilă, aceleași documente depuse în acțiunea precedentă respinsă ca netimbrată, prin sentința nr.361/C/5.03.2008, și anume aceeași adresă nr.36/6.08.2007 la care pârâta BCR Bar ăspuns prin adresa nr.DJ-15458/27.08.2007, acte aflate și în dosarul atașat.

Actul prin care reclamanta a înțeles să invite la conciliere pe pârâta BCR B, cuprinde pretenția în bani a reclamantei, de 10.000.000 lei, reprezentând prejudiciul ce l-a încercat prin comportamentul culpabil, în dezvoltarea invitației fiind menționată împrejurarea încălcării clauzelor contractuale de către pârâtă, prin trecerea la scadență anticipată a creditelor curente, deși reclamanta era asigurată la Fondul Român de Garantare de unde banca se putea îndestula cu prioritate.

Reclamanta reproșează pârâtei rezilierea unor contracte de valori apreciabile cu firmele - DE SA, - România Produse SRL, - SRL, - FOODS ROMANIA SA, - SA, - SA și altele, precum și nevalorificarea stocurilor de marfă aduse gaj, mărfuri în valoare de peste 3.000.000 lei ce s-au depreciat fizic prin expirarea termenului de garanție.

Răspunsul pârâtei la invitația reclamantei a fost consemnat în adresa sus-menționată, adresă prin care se aduce la cunoștința reclamantei că invitația trimisă nu îndeplinește condițiile legale, raportat la faptul că, în mod evident, nu este comunicat temeiul legal al pretențiilor și nici actele doveditoare ale acestora, respectiv cele din care să rezulte perturbare a afacerilor reclamantei.

În final, pârâta solicită reclamantei formularea unei noi convocări, pentru o dată ulterioară, pentru a fi respectate condițiile art.7201proc.civilă.

Față de cele expuse mai sus, instanța constată că reclamanta nu a încercat soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte, în condițiile prevăzute de dispozițiile art.7201alin.2 procedură civilă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. art.7201alin.2 procedură civilă "În scopul arătat la alin.1, reclamantul va convoca partea adversă, comunicându-i în scris pretențiile sale și temeiul lor legal, precum și toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea. Convocarea se va face prin scrisoare recomandată cu dovadă de primire, prin telegramă, telex, fax sau orice alt mijloc de comunicare care asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia. Convocarea se poate face și prin înmânarea înscrisurilor sub semnătură de primire.".

Prin prevederile citate legiuitorul a urmărit degrevarea instanțelor comerciale de acele cereri în care, dată fiind certitudinea, lichiditatea și exigibilitatea creanței creditorului, soluționarea lor să poată fi făcută pe calea unei proceduri simplificate și sumare, prin îndeplinirea procedurii extrajudiciare a concilierii directe urmărindu-se ca părțile să ajungă la o înțelegere pe marginea pretențiilor reclamantului.

Aceste reglementări urmăresc simplificarea activității instanței de judecată, procedura concilierii având menirea de a contribui la accelerarea semnificativă a duratei de soluționare a cauzelor având cu obiect evaluabil în materie comercială.

În speță, reclamanta, prin invitația la conciliere solicită plata sumei de 10.000.000 lei cu titlu de prejudiciu încercat prin atitudinea culpabilă a pârâtei BCR B, în executarea contractelor încheiate cu aceasta, fără a preciza în ce constă concret acest prejudiciu și care este temeiul juridic al pretențiilor formulate, raportat la dispoziții legale.

Precizarea numai a cuantumului prejudiciului, fără a arăta de unde provine acesta, mai ales în condițiile în care sunt enumerate exemplificativ câteva dintre contractele reziliate și este amintită împrejurarea expirării unui stoc de marfă ce nu a mai putut fi valorificat, conduce la ideea nerespectării dispozițiilor referitoare la concilierea directă.

Prin atitudinea reclamantei, scopul urmărit de legiuitor prin reglementările referitoare la procedura concilierii directe în materie comercială este eludat, întrucât părțile nu pot ajunge la o înțelegere, atâta timp cât este nu este indicat nici obiectul pretenției și nici temeiul juridic al a pretențiilor reclamantei, iar în plus nu au fost comunicate nici actele doveditoare pe care se sprijină aceste pretenții.

Împotriva acestei hotărâri, s-a formulat apel, în termen legal, de către reclamantă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în sensul că:

- în mod greșit, instanța de fond a admis excepția invocată de pârâte, deoarece, din economia textului art.7201Cod pr.civilă, rezultă fără nici un dubiu că, primordiale, pentru efectuarea procedurii de convocare la conciliere, sunt doar comunicarea în scris a pretențiilor reclamantei și temeiul lor legal, ceea ce aceasta a respectat întru-totul, așa cum rezultă din înscrisul depus spre dovadă;

- prin manierea proprie de interpretare, instanța de fond i-a îngrădit, în mod nejustificat, accesul la justiție. Or, interpretarea unui text de lege este în sensul de a produce consecințe juridice și nicidecum în sens contrar;

- de asemenea, instanța de fond nu a avut în vedere jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție - referitoare la condițiile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă înscrisul respectiv.

Prin urmare se impune admiterea apelului, desființarea hotărârii și trimiterea spre rejudecare.

Prin întâmpinarea formulată la 9.06.2008, intimatele - pârâte au solicitat respingerea apelului ca nefondat, întrucât instanța de fond a interpretat și aplicat corect prevederile art.7201Cod pr.civilă.

Examinând apelul prin prisma criticilor aduse în raport de dispozițiile legale în materie și probatoriul administrat, curtea reține că acesta este nefondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Referitor la prima critică, apreciată ca nefondată, trebuie subliniat că excepția supusă analizei instanței de fond a fost corect admisă de aceasta, interpretarea normei procedurale incidentă cauzei, fiind în sensul pentru care s-a dorit de către legiuitor introducerea sa.

Astfel, susținerea apelantei ca fiind primordiale, numai două condiții ale textului art.7201Cod pr.civilă, respectiv precizarea pretențiilor și a temeiului legal, este infirmată de conținutul acestuia, ceea ce scoate în evidență o manieră proprie de interpretare din partea apelantei și nu instanței de judecată.

Textul, neredat integral de apelantă, așa cum se regăsește la alin.2 prevede că ". reclamanta va convoca partea adversă, comunicându-i în scris pretențiile sale și temeiul lor legal, precum și toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea."

În speță, înscrisul depus la 12 din dosar, intitulat "conciliere directă", cuprinde doar un element din cele înserate de norma legală, respectiv cuantumul pretențiilor, izvorâte din comportamentul culpabil al pârâtei.

În sensul dispozițiilor ce reglementează procedura concilierii directe, intimata - pârâtă a solicitat apelantei - reclamante să reformuleze, în termeni legali, invitația la conciliere, însă, aceasta nu a mai revenit, ci s-a adresat instanței de judecată, considerând, în mod nejustificat, că adresa de la 14 este un refuz de conciliere.

Or, în discuție nu sunt modalitățile de realizare a procedurii, care, așa cum se reține în jurisprudență, nu constituie motive de nulitate a procedurii, ci lipsa unor condiții necesare părții considerate căzută în pretenții pentru a răspunde solicitării adresate, ceea ce este cazul în speță.

Desigur că, principiul de drept este ca interpretarea unui text de lege să fie în sensul de a produce efecte și nicidecum în sens contrar, însă, acesta trebuie să vizeze ambele părți și nu să fie doar în favoarea uneia dintre acestea.

Nici critica vizând îngrădirea accesului la justiție nu este justificată, întrucât aceasta a avut posibilitatea să se adreseze instanței de judecată, însă, găsirea ca întemeiată a excepției, prin raportarea la dispozițiile art.137 Cod pr.civilă, a determinat inutilitatea cercetării pe fond a cauzei.

După îndeplinirea procedurii, cu respectarea reglementărilor legale, desigur că, apelanta - reclamantă își poate obține dreptul revendicat.

Față de cele ce preced, Curtea în temeiul art.296 Cod pr.civilă coroborat cu dispozițiile art.7201Cod pr.civilă, urmează să respingă apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă - SRL, cu sediul în Rm. V,-, prin LICHIDATOR JUDICIAR -, cu sediul în Rm. V, str. G-ral nr. 18, - împotriva sentinței nr. 563 din 07.04.2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați - pârâți fiind BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ - SUCURSALA JUDEȚEANĂ, cu sediul în Rm. V, str.G-ral nr. 20 și BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ, cu sediul în B, sector 3,-.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

Red.

TC/6 ex.

19.06.2008

jud fond.

Președinte:Dumitru
Judecători:Dumitru, Ioana Bătrînu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 61/2008. Curtea de Apel Pitesti