Spete pretentii comerciale. Decizia 64/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 64/2009
Ședința publică din 16 Aprilie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 2: Lucia Brehar
GREFIER: - -
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - apelul formulat de reclamanta - C-N împotriva sentinței comerciale nr.328 din data de 07.03.2005 pronunțată în dosarul nr.16/2004 al Tribunalului Comercial Cluj, în contradictoriu cu pârâta intimată SRL C-N și intimata - SRL având ca obiect pretenții.
Dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 2 aprilie 2009, mersul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
1. Prin sentința civilă nr.328 din 7 martie 2005 pronunțată în dosarul nr.16/2004 al Tribunalului Comercial Cluj, s-a respins cererea formulată de către reclamanta - - C-N împotriva pârâtei - INDICO SRL C-N, ca neîntemeiată.
Totodată, s-a admis cererea reconvențională formulată de către pârâta - INDICO SRL C-N împotriva reclamantei - - C-N, cu obligarea reclamantei să plătească în favoarea pârâtei 1.000.000.000 lei (ROL) cu titlu de preț neachitat, 2.000.000.000 lei (ROL) penalități de întârziere calculate până în luna septembrie 2004 și 61.245.000 lei (ROL) cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, la data de 18 septembrie 2002 fost încheiat contractul de subantrepriză nr. 1328, prin care pârâta s-a obligat să execute un schimbător de căldură treapta I pentru reclamantă până la data de 15 decembrie 2002. Prețul lucrărilor și materialelor a fost stabilit la suma de 2.976.000.000 lei, el incluzând TVA și transportul, ce trebuia achitat în procent de 8 % în termen de 5 zile de la semnarea convenției, 30 % la recepția modulului 1 schimbătorului de căldură pe baza procesului-verbal de recepție întocmit la sediul antreprenorului general înainte de expediție, în termen de 5 zile de la data încasării tranșei de către acesta și 62 % din valoarea contractului la recepția modulului II al schimbătorului de căldură, în aceleași condiții. lucrărilor se face pe bază de proces-verbal de recepție cantitativă și calitativă la sediul antreprenorului general cu participarea și a reprezentanților beneficiarului. Pentru întârzierea la plată sau nepredarea în termen a produselor părțile urmează să suporte penalități de 0,15 % din valoarea contractului pentru fiecare zi de întârziere. Convenția poate fi modificată pe parcursul derulării sale cu acordul părților și al beneficiarului prin acte adiționale (filele 4-6). Din contravaloarea acestei convenții, rec1amanta a plătit o parte (filele 39, 40 dosar), rămânând neachitat un miliard de lei din ultima tranșă.
Anterior acestui contract s-a încheiat un altul având nr. 1326/2002 între reclamantă și beneficiarul - -, având ca obiect același schimbător de căldură treapta I, convenția încheiată între părțile din prezentul litigiu fiind, așa cum s-a menționat, una de subantrepriză.
La data de 13 noiembrie 2002 fost încheiat un proces-verbal de recepție finală cu nr. 1258, semnat de către directorul general, un șef de departament și șeful atelierului 2 ai reclamantei, pe de o parte și de directorul calitate mentenanță al beneficiarului - -, din care rezultă că schimbătorul de căldură treapta I cu tuburi termice este executat conform cu cerințele contractuale, fiind declarat recepționat. În acest proces-verbal de recepție finală (fila 26) se face trimitere la contractul cu nr. 1326/2002 semnat de către cei care au semnat și acest act. De aici se deduce că lucrarea a fost executată din moment ce ea s-a realizat în regim de subantrepriză de către pârâtă. Chiar reprezentanții beneficiarului au constatat că utilajul este conform cu cerințele contractuale.
A vând în vedere acest lucru, instanța a respins cererea ca neîntemeiată, pârâta executându-și prestația, chiar dacă efectiv schimbătorul de căldură nu a fost predat reclamantei. Acest fapt nu s-a întâmplat deoarece reclamanta este cea care nu și-a îndeplinit obligația contractuală asumată de achitare integrală a contravalorii bunului, fapt necontestat.
Pe de altă parte însă, în temeiul art. 969.civ. și art. 4, 8 din contractul menționat convenția legal făcută având putere de lege între părțile contractante, instanța va admite astfel cererea reconvențională și o va obliga pe reclamantă să plătească în favoarea pârâtei sumele de 1.000.000.000 lei cu titlu de preț neachitat și 2.000.000.000 lei penalități de întârziere calculate până în 30 septembrie 2004, așa cum s-a învederat în însăși acțiune a reconvențională.
Problema care s-a ridicat în acest litigiu este aceea a aparentei neconcordanțe din afirmațiile pârâtei care a învederat faptul că, pe de o parte, utilajul a fost executat și predat iar pe de altă parte a cerut instituirea unui drept de retenție, recunoscând că bunul se află în posesia sa. De fapt, nu există o neconcordanță între aceste afirmații, procesul-verbal de recepție finală nefăcând altceva decât să constate efectuarea lucrării, urmând ca utilajul să fie transportat la sediul beneficiarului în, unde să fie montat definitiv și unde să se verifice modul cum funcționează. Acest fapt a fost dovedit de către declarațiile martorului, care este semnatar al procesului-verbal de recepție finală. Acesta, fost director calitate mentenanță al - -, a confirmat că utilajul nu a fost predat efectiv către - -, el fiind văzut în C-N, în sediul unui fost CAP, carcasa schimbătorului și la sediul reclamantei, tuburile termice. La sediul reclamantei pârâta avea închiriată o hală unde se aflau aceste tuburi. Deși beneficiarul a dorit să transporte utilajul la sediul său, acest lucru nu s-a putut realiza deoarece autovehiculul trimis a fost prea mic față de dimensiunea bunului. În plus, la rândul său - - trebuia să mai achite către reclamantă aproximativ 600.000.000 lei reprezentând TV A, fapt ce nu s-a întâmplat. Reprezentantul beneficiarului confirmă faptul că toate piesele utilajului existau, mai trebuind verificat doar modul de funcționare a lui și efectuată montarea finală în unitate.
Declarația martorului reclamantei, HG, șeful departamentului de cercetare-proiectare al acesteia, a fost înlăturată, nefiind sinceră, deoarece a afirmat că procesul-verbal în discuție a constatat doar acceptul beneficiarului la documentația de realizare a lucrării, fapt ce intră în totală contradicție cu chiar conținutul actului. Din acesta rezultă limpede că părțile nu recepționează vreo documentație tehnică, ci însăși lucrarea, fapt întărit și de data semnării procesului-verbal de recepție, 13 noiembrie 2002, care este ulterioară celei semnării contractului de subantrepriză, 18 septembrie 2002.
Susținerea reclamantei că s-a constatat deja în instanță faptul că utilajul nu a fost predat, va fi înlăturată întrucât, pe de o parte acest aspect a fost analizat într-o cerere având ca obiect somația de plată și prin urmare neputând avea autoritate de lucru judecat asupra fondului litigiului iar pe de altă parte pentru că și acesta este executat în întregime, pârâta fiind de acord să-l predea fie reclamantei, fie beneficiarului final al lucrării, fapt dovedit prin declarația martorului fost angajat al acestei societăți din urmă. Pârâta este de bunăcredință, îndeplinindu-și obligațiile contractuale iar reclamanta nu, nedorind să achite diferența de preț ce are o valoare însemnată din cea totală a convenției.
Cu privire la solicitarea pârâtei de instituire a unui drept de retenție cerere calificată ca având caracter subsidiar față de apărarea principală, aceea de respingere a acțiunii, asupra acesteia instanța nu s-a pronunțat întrucât ea nu va fi admisă, prima societate nefiind obligată să predea utilajul ultimei.
Urmând a cădea în pretenții, în temeiul art. 274.pr.civ. reclamanta a fost obligată să plătească în favoarea pârâtei și suma de 61.195.000 lei cheltuieli de judecată, constând în taxă de timbru și 50.000 lei timbru judiciar, dovedite ca fiind făcute.
2. Prin decizia nr.189 din 20 iunie 2005, pronunțată în dosar nr.6226/2005 al Curții de APEL CLUJ, s-a espins apelul declarat de reclamanta "" C-N împotriva sentinței civile nr. 328 din 7 martie 2005 pronunțată în dosarul nr. 16/2004 al Tribunalului Comercial Cluj, care a fost menținută în întregime.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că, a data de 5.07.2002 între autoritatea contractantă "", în calitate de achizitor și furnizorul "" C-N s-a încheiat contractul de furnizare de produse nr. 1.326/2002 (depus în copie în apel), având ca obiect proiectarea și execuția schimbătorului de căldură treapta I, parte componentă a instalației de recuperare a căldurii reziduale din gazele de ardere a Cuptorului de topire de 80 mp. conform caietului de sarcini de la licitația din 27.06.2002.
Termenul de livrare a fost stabilit pentru data de 15.12.2002 și a fost condiționat de respectarea clauzelor stipulate la art. 5 privind modalitatea de plată a prețului, ultima tranșă a acestuia fiind stabilită la recepția modulului 2, pe baza procesului-verbal de recepție întocmit la sediul furnizorului, anterior deci predării către autoritatea achizitoare, iar potrivit art. 7 din contract transportul întregii furnituri cădea în sarcina achizitorului.
Ulterior, la data de 18.09.2002, părțile litigante au încheiat contractul de subantrepriză nr. 1.328 având ca obiect realizarea de către subantreprenorul executant "" a schimbătorului de căldură treapta I, conform temei de proiectarre anexă la contract, vizată de ambele părți și înregistrată la reclamantă la 2.09.2002, din datele generale indicate la pct. 1 al acesteia rezultând că antreprenorul reclamant a avut calitatea de proiectant general, iar pârâta de aceea de proiectant de specialitate.
Acest contract conține precizarea că va fi numit în continuare beneficiar "", parte în contractul nr. 1.326/2002, evident fiind că a fost încheiat cu aceeași finalitate, respectiv pentru a se asigura executarea respectivului contract de antrepriză.
Termenul de executare a fost stabilit la aceeași dată - 15.12.2002, iar modalitatea de plată a prețului de 2.976.000.000 lei de către antreprenorul general este prev. la art. 4, respectiv în 3 tranșe, una dintre acestea reprezentând un procent de 62 % din valoarea contractului urmând a fi achitată la recepția modulului II pe baza procesului-verbal de recepție în termen de 5 zile de la data încasării de către acesta a tranșei de la beneficiarul final.
Probele administrate în cauză atestă fără nici un fel de dubiu executarea integrală și cu bună-credință de către pârâtă a obligației asumate prin contract, concluzia primei instanțe fiind pe deplin justificată.
Astfel, la data de 13.11.2002 a fost încheiat procesul-verbal de recepție finală nr. 1.258 care poartă semnăturile a 3 reprezentanți ai apelantei precum și a reprezentantului beneficiarului și constată o realitate existentă la acea dată, respectiv că schimbătorul de căldură în discuție este executat conform cerințelor contractuale, fiind declarat recepționat.
Contestarea în continuare de către apelantă a existenței acestui proces-verbal și a realității constatărilor respective nu are nici o justificare, în condițiile în care unul dintre semnatarii lui, audiat fiind ca martor, și-a recunoscut semnătura, confirmându-le și pe celelalte două, nejustificată fiind numai referirea acestuia la o pretinsă recepționare a unei documentații întocmite pentru a se obține un accept al beneficiarului, contrar celor înscrise în cuprinsul actului care nu face referire la recepționarea vreunei documentații tehnice ci la lucrarea însăși, tema de proiectare constituind de altfel o anexă la contract, fiind acceptată de ambele părți anterior semnării acestuia, după cum s-a arătat mai sus.
Mențiunile acestui proces-verbal se armonizează perfect cu relatările martorului, fost direct de calitate al beneficiarului final, care a declarat că a constatat efectuarea lucrării, a fost de acord cu produsele pe care le-a văzut în C-N, în condițiile arătate detaliat în motivarea hotărârii primei instanțe, cu referirea expresă că tuburile termice se aflau la sediul reclamantei unde pârâta avea închiriată o hală, astfel că a semnat acest act, dorind însă ca schimbătorul de căldură să fie montat în C pentru a se face o verificare a modului de funcționare.
La aceeași dată de 13.11.2002 antreprenorul general și beneficiarul final au încheiat protocolul înregistrat la societatea reclamantă sub nr. 1.257, al cărui conținut confirmă, la rândul său, finalizarea execuției schimbătorului de căldură treapta I cu tuburi termice și efectuarea recepției finale, conform documentației de execuție, convenindu-se însă realizarea unui premontaj la sediul executantului pentru eliminarea unor potențiale necorelări, dat fiind regimul antreprenorial în care s-a făcut execuția, urmând ca livrarea efectivă către "" să se facă până la 10.01.2003.
Raportat la acest conținut clar exprimat, nu se poate reține că protocolul respectiv ar avea semnificația unei decalări a termenului de predare ca urmare a nefinalizării execuției de către pârâtă, cum pretinde apelanta.
nu a ajuns în posesia beneficiarului din motive ce nu îi sunt imputabile pârâtei, același martor precizând că, în realitate, situația astfel creată s-a datorat faptului că mijlocul de transport trimis în acest scop nu avea capacitatea necesară în raport cu dimensiunile utilajului, iar faptul că s-a realizat o atare deplasare atestă la rândul său realitatea conținutului procesului-verbal de recepție finală, contestat nejustifcat de apelantă.
Pe deplin justificate au fost calificate și referirile la recepționarea celor 3 module termice din conținutul acestuia, întrucât introducerea în documentația tehnică a celui de al treilea modul de dezprăfuire este confirmată prin procesul-verbal nr. 42/13.11.2002, aceasta făcându-se la cererea beneficiarului care a și acceptat soluția propusă și executată.
Din coroborarea acestor probe rezultă indubitabil că subantreprenorul a executat utilajul contractat, iar la data recepției a fost de acord să-l predea fie reclamantei, fie beneficiarului direct, motivele pentru care această operațiune nu s-a realizat nefiindu-i imputabile.
Actele dosarului atestă totodată împrejurarea că reclamanta a încasat cu titlu de preț suma de 3.568.000.000 lei, ultimul ordin de plată datând din 18.12.2002, sumă care asigura realizarea propriei sale obligații privind plata la scadență a prețului datorat executantului, respectiv la 23.12.2002, în modalitatea convenită, motivele pentru care beneficiarul nu a achitat și suma aferentă neputând forma obiectul vreunei analize în acest dosar.
Cu toate acestea, reclamanta a onorat doar parțial, prin plata sumei de 750.000.000 lei, factura emisă la 18.12.2002 pentru suma aferentă ultimei tranșe, respectiv 1.733.200.000 lei, prima instanță reținând astfel în mod corect temeinicia pretențiilor pecuniare ale pârâtei, atât în privința diferenței de preț neachitată cât și a penalităților datorate în conformitate cu disp. art. 8 pct. b din contract.
În aceste condiții, poziția adoptată ulterior de pârâtă, constând în refuzul de a mai predat utilajul și invocarea excepției de neexecutare sunt justificate, concluzie bazată pe argumentele următoare.
Excepția de neexecutare este o consecință nemijlocită a principiului interdependenței obligațiilor reciproce ale părților în contractele sinalagmatice, concretizată în facultatea recunoscută oricărei dintre acestea de a refuza executarea propriei obligații câtă vreme cealaltă parte nu-și execută obligația corelativă. Ea reprezintă o măsură preventivă, adoptată din proprie inițiativă de către partea interesată, chiar dacă neexecutarea este parțială, anumite dificultăți de ordin practic ivindu-se însă sub aspectul stabilirii ordinii de neexecutare a obligațiilor, dat fiind faptul că de regulă nu există o perfectă simultaneitate a acestora, în special în situația când nici natura obligațiilor și nici contractul nu conduc la o situație clară.
Evident, într-o atare situație stabilirea ordinii de prioritate depinde, în ultima analiză, de mijloacele de probă administrate pe baza cărora se va stabili care dintre părți este de rea-credință pentru a se putea reține că cealaltă parte este favorizată în invocarea excepției.
În speță este cert stabilit că ulterior datei de 23.12.2002 reclamanta a dat dovadă de rea-credință, neachitând integral suma datorată cu titlu de preț, deși a fost încasată de la beneficiar, astfel încât în mod corect acțiunea sa având ca obiect predarea utilajului anterior onorării integrale a obligației de plată a fost respinsă ca neîntemeiată.
Argumentele invocate de reclamantă nu sunt de natură a infirma această concluzie, iar pasivitatea de care a dat dovadă până la finele anului 2003 în efectuarea demersurilor necesare pentru intrarea în posesia utilajului pentru a-și onora propria obligație față de beneficiarul care a achitat prețul în condițiile arătate și a clarifica aspectele legate de neplata sumei aferente reprezintă o dovadă în plus a realității stării de fapt reținută de prima instanță.
Aspectele invocate pentru prima dată prin concluziile scrise depuse la dosar ulterior dezbaterii apelului, care vizează greșita calculare a penalităților de întârziere, nu pot fi supuse analizei instanței de apel, în considerarea disp. art. 292 (1) pr.civ. și în condițiile în care astfel de motive, mijloace de apărare și dovezi nu au fost invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului și nu fac parte din categoria motivelor de ordine publică ce pot fi invocate și din oficiu.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 296.pr.civ. a respins apelul ca nefondat, păstrând în întregime hotărârea atacată.
3. Această decizie a fost integral menținută prin decizia nr. 230 din 24 ianuarie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ)- secția comercială prin care s-a respins ca nefundat recursul declarat de reclamantă.
Pentru a decide astfel instanța de recurs a reținut în esență că din probele administrate în cauză rezultă că subantreprenorul a executat utilajul contractat, care a fost recepționat de beneficiar conform procesului-verbal de recepție finală nr. 1258 din 13 noiembrie 2002 semnat de reprezentanții reclamantei și ai beneficiarului, că reclamanta a onorat doar parțial factura emisă la 18 decembrie 2002 prin plata sumei de 750 milioane ROL pentru suma aferentă ultimei tranșe respectiv 1.733.200.000 ROL, prima instanță și instanța de apel reținând în mod corect temeinicia pretențiilor pecuniare ale pârâtei, atât în privința diferenței de preț neachitată cât și a penalităților datorate în conformitate cu prevederile art. 8 pct. b) din contract.
4. Împotriva acestei decizii reclamanta recurentă - - C-N a formulat contestație în anulare admisă de aceeași instanță de recurs ICCJ - secția comercială prin decizia nr. 20 din 9 ianuarie 2007 pronunțată în dos. nr- prin care s-a dispus anularea deciziei nr. 230 din 24 ianuarie 2006 aceleiași instanțe și continuarea judecării cauzei în recurs.
Pentru a decide astfel, instanța de contestație în anulare a reținut în esență că instanța de recurs nu a analizat susținerile privind motivele contradictorii cuprinse în decizia curții de apel referitoare la respingerea cererii pârâtei pentru recunoașterea dreptului de retenție pentru refuzul de a mai preda utilajul, dar totodată recepționarea de către beneficiar a utilajului executat. În egală măsura, s-a reținut că instanța de recurs nu a analizat nici dacă instanțele de fond au denaturat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului de recepție din 13 noiembrie 2002, în raport cu actul din 10 februarie 2003, interpretat ca act de predare al utilajului.
Instanța a mai reținut că în privința excepției calității procesuale pasive, invocată de pârâtă în considerația cesiunii din 20 decembrie 2005, aceasta se va analiza în cadrul examinării recursului, parte în decizia atacată, în calitate de intimată fiind - SRL C-
5. Prin decizia nr. 2153 din 5 iunie 2007 pronunțată de ICCJ -Secția comercială în dos. nr- s-a admis recursul declarat de reclamanta apelantă - - C-N și drept urmare a casat decizia nr. 186 din 20 iunie 2005 Curții de APEL CLUJ și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a decide astfel, instanța de casare a reținut în esență că prin contractul de subantrepriză încheiat la 18 septembrie 2002, părțile au înțeles realizarea unui schimbător de căldură treapta I, cu termen de execuție la 15 decembrie 2002, posibilitatea prelungirii acordului acestuia fiind cu acordul părților (art. 1 și 3 din contract).
Aceeași convenție a stabilit ca recepția lucrării să fie în baza procesului verbal de recepție încheiat la sediul subantreprenorului general cu participarea beneficiarului (art. 5 din contract).
Încheierea procesului vernal de recepție dar și a protocolului din 13 noiembrie 2002, pus în discuție acordul de voință a părților privind realizarea unui premontaj pentru eliminarea potențialelor necorelări, dar și livrarea către beneficiar, acord pe care instanța de apel l-a interpretat greșit l-a caracterizat ca neavând semnificație în raporturile contractuale. Deși recepționată execuția lucrării, părțile de comun acord au derogat de la prevederile contractuale, condiționând predarea lucrului de efectuarea unui premontaj.
Pe de altă parte, instanțele nu au analizat prevederile temei de proiectare, care face parte integrantă din contract (art. 1), unde se stipula modul de racordare cu celelalte utilaje pentru a determina condițiile normelor generale îndeplinirea sau neîndeplinirea obligațiilor asumate.
Analiza incompletă a prevederilor contractuale a condus la interpretarea parțială a actelor deduse judecății: procesul verbal de recepție din 13 noiembrie 2002 trebuia efectuat la sediul antreprenorului general, predarea lucrării trebuia precedată de efectuarea unui premontaj, procesul-verbal de predare-primire din 10 februarie 2003, nesemnat.
Pe de altă parte, instanțele de fond nu s-au pronunțat implicit asupra unui capăt de cerere al acțiunii reconvenționale - instituirea dreptului de retenție - considerându-l subsidiar, deși în raport cu protocolul din 13 noiembrie 2002 ( fila 74 fond) antreprenorului general îi revenea obligația de predare către beneficiar.
Față de aceste considerente, instanța de apel, urmărind administrarea completă a probatoriilor și interpretarea completă a lor, va stabili obligațiile părților expres prevăzute în acordul acestora de voință, sau deduse din actele și faptele acestora.
6. Examinând apelul prin prisma motivelor invocate cât, mai ales, având în vedere îndrumările date de instanța de recurs în considerarea prevederilor art. 315.pr.civ. Curtea, ca instanță de apel, în rejudecarea cauzei reține următoarele:
7. Așa cum a reținut instanța de casare, între părțile litigante reclamanta - - C-N și pârâta - SRL C-N a intervenit contractul de subantrepriză nr. 1328 încheiat la data de 18.02.2002 al cărui obiect constă în realizarea de către pârâtă în calitate de subantreprenor executant a de căldură treapta I, conform temei de proiectare anexă la contract. Situațiile de lucrări vor avea viza de execuție a reclamantei în calitate de antreprenor general (art. 1 și 2 din contract).
Termenul stipulat pentru execuția lucrărilor este 15.12.2002, durata putând fi prelungită prin acordul părților (act adițional) în cazul lipsei frontului de lucru (art. 3 din contract).
S-a mai stipulat în convenția analizată că recepția lucrărilor se face pe bază de proces-verbal de recepție cantitativă și calitativă la sediul antreprenorului general cu participarea nemijlocită a acestuia și a beneficiarului - - (art. 5 din contract).
Părțile contractante au mai stipulat că acest contract poate fi modificat pe parcursul derulării sale cu acordul acestora și al beneficiarului prin acte adiționale (art. 9) iar produsul care face obiectul contractului va fi însoțit de aviz de expediție, factură și certificat de calitate (art. 10 din contract).
Cât privește executarea lucrării contractate dar mai ales executarea obligației de predare a acesteia între părți s-a derulat o bogată corespondență în special cea din partea antreprenorului general - reclamanta apelantă - în cursului anului 2003 ( 9-12. Din aceste înscrisuri Curtea trage concluzia că pârâta a fost pusă formal în întârziere în ceea ce privește executarea o0bligației de confecționare și predare a utilajului contractat.
Cât privește apărările pârâtei intimate în calitate de subantreprenor executant în ceea ce privește semnificația procesului-verbal de recepție finală nr. 1258 din 13.11.2002 ( 26 fond), ținând seama și de considerentele expuse de instanța de casare, Curtea reține că acest act ce se voia a i se da valoare de proces-verbal de recepție finală nu a fost încheiat conform exigențelor prevăzute în contract la art. 5. Astfel, actul nu a fost încheiat la sediul antreprenorului general și a fost semnat de beneficiar prin martorul. De altfel acest martor nu a reușit să clarifica în depoziția sa semnificația înscrisului pe care susține că la semnat. Într-o accepție invocă faptul că actul pe care l-a semnat semnifică recepția parțială, întrucât faptic erau confecționate până la acea dată aproximativ 18 subansamble ale utilajului iar ulterior revine și arată că actul a fost semnat de fapt în luna următoare decembrie 2002 cu prilejul cele de-a doua deplasări la C-N când a intenționat să și transporte utilajul la.
Este de notat că în aceeași dată respectiv la 13. noiembrie 2002 se încheie între reclamantă și beneficiar un protocol înregistrat sub nr. 1257 prin care s-a convenit pentru eliminarea unor potențiale necorelări, că se va realiza la sediul executantului un premontaj, urmând ca livrarea către beneficiar să se facă până la 10 ianuarie 2003 ( 74 dos. fond).
Curtea observă însă că actul de recepție finală nu poate fi interpretat ca un act de predare a utilajului și din perspectiva faptului că înscrisul nu este semnat de pârâtă și ulterior este contrazis de actul unilateral al pârâtei din 10 februarie 2003 nesemnat de reclamantă. De altfel prin actul nr. 70 din 10 februarie 2003 intitulat proces-verbal de predare primire se menționează la obiectul acestuia că se recepționează schimbătoarele de căldură cu tuburi termice, conform proiect contract nr. 1328 din 13.09.2002 comandat de - - iar până la livrarea către beneficiar schimbătoarele vor fi păstrate în custodie la sediul firmei - SRL ( 85 dos. fond).
Prima neconcordanță care se extrage din analiza comparativă a acestor înscrisuri rezidă în aceea că între părțile contractante, respectiv litigante, nu s-a încheiat un proces verbal de recepție cantitativă și calitativă la sediul antreprenorului general cu participarea nemijlocită a acestuia și a beneficiarului - - așa cum stipulează expres și explicit clauza contractuală înserată l art. 5 din contract stipulație de care erau ținute ambele părți contractante.
A doua neconcordanță rezidă dintr-o simplă observație, dacă se admite că recepția finală a avut loc la data de 13 noiembrie 2002 pentru ce s-a mai încheiat un protocol ce viza schimbarea unor date contractuale, act neopozabil executantului și care a fost apoi rațiunea încheierii unui al doilea proces-verbal de recepție data 10 februarie 2003 semnat unilateral de pârâtă. Pe de altă parte, Curtea notează că actul conține și o altă data de încheiere a acestuia menționat în josul înscrisului, respectiv data de 15 ianuarie 2003.
Din aceste rețineri se poate deduce că produsul a fost predat și recepționat la data de 13 noiembrie 2002 printr-un act neopozabil pârâtei și deci înafara stipulațiilor prevăzute la art. 5 din contract, că produsul a fost recepționat și predat la data de 10 februarie 2003 printr-un act semnat exclusiv de pârâtă în mod unilateral fără participarea nemijlocită a reclamantei ca antreprenor general și fără avizul beneficiarului deci fără respectarea prevederilor aceleiași stipulații contractuale.
Apoi, cum se explică încheierea protocolului din 13 noiembrie 2003 ce viza modificarea contractului prin includerea unei operațiuni de premontaj, act încheiat exclusiv între antreprenorul general și beneficiarul utilajului fără să fie angajată și manifestarea de voință a pârâtei în calitate de subantreprenor executant.
Din cele ce preced, Curtea reține că nu s-a probat că între părți s-a realizat nici faptic și nici juridic în termenii conveniți prin contract că s-a realizat recepția finală cantitativă și calitativă a utilajului și deci predarea efectivă a acestuia și nici modificarea contractului în sensul includerii unei operațiuni ce implica premontajul utilajului de vreme ce acordul de modificare a contractului nu s-a realizat efectiv conform art. 9 din contract, respectiv cu acordul părților contractante și cu acordul beneficiarului printr-un act adițional.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că produsul ce face obiectul contractului nu a fost însoțit de aviz de expediție, factură și certificat de calitate conform stipulațiilor convenite la art. 10 din contract.
8. Curtea în rejudecare a procedat și la administrarea completă a probatoriilor și urmează a face și interpretarea acestora, urmând să îndeplinească astfel exigențele impuse de instanța de casare în sensul stabilirii, pe lângă cele statuate în precedent, a obligațiilor părților expres prevăzute în contract sau cele deduse din actele și faptele acestora.
Astfel, în ceea ce privește realitatea existenței utilajului și a modului de confecționare a acestuia instanța a ordonat efectuarea unei expertize tehnice de specialitate. Această expertiză s-a impus pentru că realizarea produsului din litigiu impunea parcurgerea a două faze distincte: proiectarea și recepția proiectului și execuția efectivă a utilajului și recepția acestuia.
Se constată că acordul părților a vizat efectiv realizarea fizică a utilajului conform temei de proiectare care a făcu parte integrantă din contractul de subantrepriză.
Astfel în raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul ing. din cadrul Biroului Local de Expertize Tehnice Judiciare B ( 277-314 dos. apel rejudecare, vol. II), a cărui lucrare va fi reținută ca pertinentă concluzionează că având în vedere că utilajul este complex etapele considerate ca fiind necesar a fi parcurse din punct de vedere tehnic pentru realizarea produsului în depline condiții calitative nu se regăsesc în documentele ce i-au fost prezentate și nu au fost corect și în întregime parcurse din punct de vedere tehnic, pe considerentul că lipsesc înregistrări care să marcheze aceste etape.
Pe de altă parte, expertul arată că urmare a vizualizării la fața locului unde pârâta indicat că se află utilajul în litigiu că a putut identifica pe baza proiectului pus la dispoziție de către părți, prin comparare vizuală și analiză multicriterială bazată pe studiul mărimii, formei, numărului și aspectului componentelor, detaliilor de execuție a sudurilor, că acolo se aflau depozitate subansamblele schimbătorului aflat în litigiu, fiind identificate sub formă de componente separate subansamblele precizate la pag. 21-22 din rap. de expertiza ( 297-298 dos. apel rejudecare, vol. II).
Tot în aceeași ordine de idei, expertul susține că inexistența documentelor ce ar fi trebuit eliberate pe durata fabricației produsului din litigiu, face imposibilă pe baza datelor existente stabilirea cu certitudine a unor caracteristici de materiale și chiar a unor caracteristici dimensionale și tolerante pe care trebuia să le realizeze produsul.
În ceea ce privește dovezile tehnice care atestă finalizarea execuției produsului, expertul afirmă că dovezile tehnice de tipul: certificat de calitate, certificate de garanție, fișe de măsurători sau alte documente similare lipsesc din dosarul cauzei și nu se regăsesc nici în documentele ce au fost predate spre analiză.
De asemenea, expertul arată că durata de amortizare sau durata normată de funcționare a unui astfel de utilaj este de 11-17 ani.
În final, expertul opiniază că pentru a se stabili dacă utilajul ce face obiectul contractului de subantrepriză a fost executat în conformitate cu tema de proiectare și cu stipulațiile contractului, ar fi trebui să fie îndeplinite o serie de cerințe minimale, cum ar fi bunăoară: cerința ca situațiile de lucrări să poarte viza de execuție a antreprenorului general (art. 2 din contract), produsul în cauză să fie însoțit de aviz de expediție, fractură și certificat de calitate (art. 10 din contract), apoi cu trimitere la caietul de sarcini ce a stat la baza câștigării licitației de către pârâtă, expertul arată că la societatea executantă se va face o recepție provizorie a utilajului și că recepția definitivă va avea loc la beneficiar după asamblarea întregii instalații și în condiții reale de lucru de către o comisie compusă din reprezentanții executantului și ai beneficiarului, că utilajul va fi recepționat dacă este în concordanță cu documentația prevăzută în proiect și probele corespund conform documentației scrise, sens în care se va încheia proces verbal de recepție în care schimbătorul va fi declarat recepționat, cu enumerarea verificărilor făcute și rezultatele acestora.
Or, cercetând piesele dosarului și a documentelor furnizate de părți s-a ajuns la concluzia că niciunul dintre aceste documente ce trebuiau realizate conform documentației menționate, nu a putut fi găsit sau reconstituit și ca atare expertul nu poate preciza dacă la data de 15.12.2002 utilajul în litigiu, care face obiectul contractului de subantrepriză, era executat în conformitate cu tema de proiectare și cu stipulațiile contractului.
Față de cele mai sus reținute corelate cu celelalte probele ale dosarului analizate și interpretate în precedent, Curtea conchide că obligația asumată de pârâtă în calitate de subantreprenor executant constând în realizarea de căldură treapta I, conform temei de proiectare anexă la contract nu a fost realizată.
În această situație, reclamanta în calitate de creditor al obligației de realizare, predare și recepție a acestui utilaj, are posibilitatea din punct de vedere juridic de a cere realizarea contractului sau rezoluțiunea (art. 1020 corelat cu art. 1021 Cod civil).
Cum reclamanta a optat pentru realizarea contractului și având în vedere că obiectul contractului este posibil de realizat și în prezent, conform art. 969 cod civil acțiunea acesteia vizând obținerea constrângerii debitorului pârât la realizarea și executarea obligației asumată prin contract este admisibilă.
De aceea, excepția lipsei de interes în promovarea prezentului demers judiciar invocată pe cale de excepție de către pârâtă nu poate fi admisă, chiar în condițiile în care beneficiarul utilajului este o societate care a fost supusă procedurii lichidării judiciare deoarece nu s-a demonstrat în prezentul litigiu că contractul de antrepriză generală încheiat de reclamantă cu societatea insolventă a fost rezolvit.
Așa fiind, Curtea conchide că prima instanță nu a stăruit îndeajuns să analizeze raporturile dintre părțile litigante circumscrise obiectului acțiunii principale pronunțând astfel o sentința susceptibilă de schimbare pe terenul art. 295 corelat cu art. 296.pr.civ.
Pe de altă parte, Curtea notează că prima instanță nu a cercetat și nu a lămurit dacă obiectul contractului a fost în realitate realizat efectiv dat fiind exigențele tehnice și juridice ce implicau realizarea efectivă a unui astfel de produs și a actelor și înscrisurilor ce trebuie să fie întocmite fie de executant exclusiv, fie de acesta cu avizul antreprenorului, fie de ambele părți și cu implicarea beneficiarului.
Toate acestea conduc la concluzia că analiza primei instanțe a fost superficială și astfel se impune cu necesitate, pentru a se respecta și dreptul părților la justiție, la un proces efectiv și echitabil, ca instanța de apel să admită apelul conform art. 296.pr.civ. și să purceadă astfel la rejudecarea pricinii în fond.
9. Așa fiind, în rejudecare se va statua că acțiunea principală formulată de reclamantă ce urmărește obligarea pârâtei la executarea în natură a contractului este admisibilă și ca atare, în temeiul art. 969 Cod civil corelat cu art. 1 alin.1 și urm. Cod comercial, va fi admisă cu consecința obligării pârâtei - SRL C-N să predea reclamantei utilajul denumit contractual " de căldură treapta I - cu tuburi termice", conform contractului de subantrepriză încheiat între părți sub nr. 1328/18.09.2002.
10. Cât privește cererea reconvențională a cărei soluție este criticabilă prin ambiguitatea argumentelor și a manierei de soluționare, Curtea constată următoarele:
Prima instanță a fost învestită de către pârâtă prin acest demers judiciar cu cererea de a obliga reclamanta la plata restului de preț neachitat și penalități de întârziere și, totodată, s-a cerut să se dispusă constituirea în favoarea pârâtei a unui drept de retenție asupra lucrului ce face obiectul contractului până la data când reclamanta îi va achita în totalitate debitul datorat.
Analizând clauzele contractuale Curtea reține că exigibilitatea pretențiilor bănești solicitate de pârâtă ce fac obiectul ultimei tranșe de plată este fixată în raport de data întocmirii procesului verbal de recepție întocmit de către antreprenorul general și în termen de 5 zile de la data încasării tranșei de către acesta de la beneficiar.
Cum în speță actul reținut de prima instanță ca fiind actul de recepție finală a fost greșit interpretat ca având această semnificație se constată că exigibilitatea pretențiilor solicitate de pârâtă nu a fost împlinită. Altfel spus, creanța solicitată la plată este condiționată de executarea obligațiilor de realizare și predare a bunului în condițiile stipulate în contract. Numai în ipoteza în care aceasta va îndeplini aceste obligații se va putea apoi, în ipoteza unui refuz de plată, angaja răspunderea contractuală privind neplata restului de preț cu toate consecințele ce decurg din aceasta implicit plata penalităților de întârziere stabilite pe calea clauzei penale.
Curtea consideră că independent de plata integrală sau parțială a bunului de către beneficiar către antreprenorul general acesta nu este ținut de obligația de plată către pârâta executant decât în condițiile stipulate în contract la art. 4.
Așa fiind, absența unui act de recepție în termenii stipulați în contract nu deschide în prezent posibilitatea intentării unei acțiuni judiciare constrângătoare pentru reclamantă în vederea plății restului de preț stipulat a fi datorat la finalizarea obiectului contractului.
Din această perspectivă acțiunea reconvențională purtând obiectul realizării contractului prin plata sumelor restante cu titlu de preț și clauza penală nu poate fi admisă ca neîntemeiată, reclamanta opunând cu succes excepția de neexecutare a contrcatului exceptionon adimpleti contractus.
La analiza acestui capăt de cerere Curtea a avut în vedere că între pârâtă și intervenienta - SRL C-N a intervenit cesiunea de creanță la data de 20 decembrie 2005. În această calitate de cesionară a creanței rezultată din soluționarea acțiunii reconvenționale a fost citată aceasta ca parte în proces deși acest aspect urma să fie lămurit în recurs de instanța de casare conform celor ce reies din considerentele deciziei prin care s-a soluționat contestația în anulare.
Curtea nu a analizat efectele cesiunii în raport de obligația de executare în natură izvorâtă din contract și valorizată prin admiterea acțiunii principale deoarece în dreptul român privat nu este permisă și nici reglementată cesiunea de datorie. Prin urmare cât privește obligația de a preda bunul obiect al contractului aceasta nu poate fi trecută în sarcina altei persoane și nici măcar a cesionarului fără o stipulație expresă în acest sens.
În ceea ce privește capătul de cerere vizând constituirea unui drept de retenție în favoarea pârâtei, dincolo de speculațiile fără temei juridic și factual ale primei instanțe cu referire la caracterul subsidiar al unei atari cereri și analiza acestei cereri din această perspectivă, Curtea reține că prima instanță se contrazice. Pe de o parte, intimata nu a susținut că această cerere ar avea un astfel de regim juridic procesual, mai apoi, se reține că deși instanța urmează a respinge o atare cerere în dispozitiv apare că cererea reconvențională este admisă în întregime.
Dincolo de aceste statuări, Curtea va reține că dreptul de retenție ca și garanție a executării unei creanțe în legătură cu lucruldebitum cum re junctumoperează în situația în care creditorului unei creanțe în bani i se încuviințează păstrarea lucrului proprietatea debitorului plății până când acesta va păși la executarea obligației de plată.
Or, în speță Curtea a reținut că pârâta nu poate exhiba un drept de creanță de vreme ce ea însăși nu și-a dus la îndeplinire obligația principală ce-i incumba potrivit termenilor stipulați în contract.
În această ambianță, cum pârâta nu deține un drept de creanță constând în obligația reclamantei de a plăti o anumită sumă de bani legată de confecționarea și predarea lucrului, acesteia nu i se poate recunoaște un drept de retenție în acest sens.
De altminteri, dreptul de retenție nu poate opera decât în ipoteza în care pârâta ar fi ținută de obligația efectivă de a preda efectiv lucrul, or așa cum se desprinde din precedentul prezentelor considerente, obiectul contractului nu există din punct de vedere tehnic în materialitatea lui conform stipulațiilor contractuale.
Așa fiind, Curtea urmează a respinge cererea reconvențională formulată de pârâtă și continuată de cesionara - SRL C-N în contradictoriu cu reclamanta având ca obiect pretenții bănești și constituirea unui drept de retenție asupra lucrului obiectul al contractului.
10. Ținând seama că pârâtele au căzut în pretenții, fiind găsite astfel în culpă procesuală, în temeiul art. 274 corelat cu art. 277.pr.civ. vor fi obligate să plătească în solidar reclamantei apelante suma totală de 54.204 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial în toate fazele procesuale anterioare acestui litigiu, taxele judiciare și timbrul judiciar aferent demersurilor judiciare pe care aceasta le-a urmat precum și onorariu expertize în apel, în faza de rejudecare, conform notei de cheltuieli întocmită de reprezentantul apelantei reclamante, notă pe care Curtea o omologhează ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamanta - - C-N împotriva sentinței comerciale nr.328/7.03.2005 pronunțată în dosarul nr. 16/2004 al Tribunalului Comercial Cluj, pe care o schimbă în întregime și rejudecând în fond cauza:
1. Admite acțiunea formulată de reclamanta - - C-N împotriva pârâtei - SRL C-N și în consecință:
Obligă pârâta să predea reclamantei utilajul denumit " de căldură treapta I - cu tuburi termice" conform contractului de antrepriză încheiat între părți sub nr. 1328/18.09.2000.
2. Respinge cererea reconvențională formulată de pârâta - SRL C-N și continuată de cesionara - SRL C-N în contradictoriu cu reclamanta, având ca obiect pretenții bănești și constituirea unui drept de retenție asupra bunului menționat la pct.1. din dispozitivul prezentei decizii.
3. Obligă pârâtele în solidar să plătească reclamantei suma de 54.204 lei cheltuieli de judecată.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 16 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red.U/Dact./
5 ex./11.05.2009
Judecător primă instanță:
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur, Lucia Brehar
