Spete pretentii comerciale. Decizia 65/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 65/2008
Ședința publică din data de 24 martie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Augusta Chichișan
JUDECĂTOR 2: Mihaela Sărăcuț
GREFIER: - -
S-a luat spre examinare, pentru pronunțare, apelul declarat de reclamanta CEHIA, împotriva sentinței civile nr. 4887 din 30.11.2006, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, în contradictoriu cu intimata SC SRL VIȘEU DE, având ca obiect litigiu comercial.
Se constată că, mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 03 martie 2008, încheiere care face partea integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de azi.
CURTEA
Tribunalul Maramureș, prin sentința civilă nr.4887 din 30 noiembrie 2006, respins acțiunea formulată de reclamanta CENTRUL CEHIA împotriva pârâtei SC SRL Vișeu de.
S-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune a reclamantei -reconvenționale SC SRL Vișeu de formulată de pârâta-reconvențional CENTRUL CEHIA.
S-a admis, în parte, cererea reconvențională formulată de reclamanta-reconvențional SC SRL Vișeu de, pârâta -reconvențional CENTRUL CEHIA fiind obligată să plătească reclamantei-reconvențional SC SRL Vișeu de suma de 301.380 Euro cu titlu de pretenții și suma de 41.695 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin acțiunea înregistrată sub nr.2149/2004 reclamanta Cehia, a chemat în judecată pe pârâta Vișeu de pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată să livreze întreaga producție de lamele lungime fixă și marfă îmbinată în dinți (produse din material lemnos, în exclusivitatea reclamantei, începând din luna mai 2004 până în decembrie 2006.
Reclamanta a mai solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 204.440 Euro reprezentând debite comerciale și dobânzi.
S-a solicitat înființarea unui sechestru asigurator asupra averii pârâtei precum și a unei popriri asiguratorii asupra disponibilităților aflate în conturile pârâtei deschise la BCR Sucursala Vișeu de.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că a stabilit raporturi comerciale cu pârâta, începând din anul 1999, constând din exportul de marfă lemnoasă de la pârâtă către reclamantă și efectuarea de investiții în bani și utilaje din partea reclamantei.
La cererea administratorului pârâtei, societatea pârâtă a beneficiat în cursul anului 2000, de un împrumut privat de 140.000 mărci.
Încercarea reclamantei de a deveni asociatul pârâtei cu 50% aport social nu s-a materializat. Actul adițional încheiat în acest sens la 14.04.2000, a fost anulat de instanță.
Încercarea reclamantului de a stabili obligația pârâtei odată cu clarificarea raporturilor dintre părți, s-a soldat cu înțelegerea încheiată între părți la data de 18.04.2001.
Prin această convenție, pârâta s-a obligat la plata sumei pretinse în acțiune, astfel încât până la 31.12.2001 datoria să fie lichidată în întregime.
Prin aceeași înțelegere, pârâta s-a obligat să livreze în exclusivitate reclamantei, întreaga sa producție din produsele enumerate în petitul acțiunii, obligație care nu a fost respectată.
La data de 22.06.2004, pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională.
Prin întâmpinare, a cerut respingerea acțiunii iar prin cererea reconvențională, a solicitat obligarea reclamantei pârâte la plata sumei de 488.145 euro, din care, 206.654 euro reprezintă facturi neachitate iar diferența de 276.491 euro reprezintă despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin neachitarea în termen a facturilor.
Pârâta-reclamantă, a arătat în esență, că acțiunea reclamantei este prescrisă, raportat la data încheierii convenției care se pretinde că stă la baza obligației de plată -18.04.2001.
Convenția invocată de reclamantă a fost semnată de mai multe părți care justificau fiecare un interes propriu în raporturile cu pârâta. Reclamanta nu a făcut dovada cesiunii de creanță în favoarea ei, situație în care nu are legitimare procesuală activă.
În ceea ce privește datoria de 204.440 euro, s-a arătat că, ulterior încheierii acesteia, au continuat să se deruleze relații comerciale între părți, care au fost de natură să datoria ajungând ca în final, reclamanta să datoreze pârâtei, după toate compensările legale, suma de 152.114 euro, la care se adaugă dobânzi legale, calculate la nivelul sumei de 54.534 euro - total 206.654 euro.
facturilor la timp de către reclamantă a dus societatea pârâtă la imposibilitatea de a-și plăti furnizorii și salariații, motiv pentru care a fost nevoită să apeleze la credit bancar, pentru a nu-și bloca activitatea. Dobânzile bancare suportate de societatea pârâtă se ridică la nivelul sumei de 276.491 euro.
Prin sentința civilă nr.1576/12.07.2004, Tribunalul Maramureșa admis în parte acțiunea reclamantei Cehia împotriva pârâtei SC SR. Vișeu de și în consecință:
A obligat pe pârâta să plătească reclamantei echivalentul în lei la data plății a sumei de 141.632 euro, cu dobânzi legale calculate cu începere de la 1.01.2002 și până la achitare, ce se vor calcula în faza de executare.
A dispus instituirea unui sechestru asigurator asupra utilajelor proprietatea pârâtei constând din: mașina de îmbinat în dinți, mașina de șlefuit și optimizatorul. Sechestrul a fost numit pârâtei, fără ridicarea bunurilor și fără sigilare.
Pârâta a fost obligată la plata sumei de 130.000.000 lei, cheltuieli parțiale de judecată.
S- luat act de renunțare la judecată pentru capătul de cerere, privind executarea obligației de livrare exclusivă.
S-a dispus disjungerea și judecata separată a cererii reconvenționale și a fixat termen pentru soluționarea acesteia.
Cererea reconvențională a fost înregistrată sub dosarul nr.3463/2004, dosar format nou nr-.
Instanța a reținut că cererea reconvențională formulată de pârâtă prin care aceasta a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 206.654 euro, reprezentând facturi neachitate și 276.491 euro, constând în despăgubiri solicitate pentru prejudiciul cauzat prin neachitarea în termen a facturilor reprezintă în realitate o recunoaștere indirectă a pretențiilor reclamantei până la nivelul sumei de 141.432 euro. Această concluzie a fost desprinsă din faptul că în urma calculelor pe care însăși pârâta le-a făcut în cuprinsul cererii reconvenționale, a recunoscut practic parțial pretențiile reclamantei invocând chiar compensarea datoriilor reciproce dintre părți.
Cu privire la cererea reconvențională, instanța a apreciat că se impune administrarea unei probațiuni care ar avea drept consecință inevitabilă prelungirea duratei procesului, în condițiile în care practic pretențiile reclamantei au fost recunoscute, astfel că s-a impus soluția disjungerii cererii reconvenționale.
In ceea ce privește temeinicia pretențiilor reclamantei, instanța a reținut că, potrivit convenției încheiate la 18 aprilie 2001 între și restituirea datoriilor finale trebuia să aibă loc până la sfârșitul anului 2001, astfel încât chiar de la această dată s-a născut pentru reclamantă dreptul la acțiune, motiv pentru care a fost respinsă excepția prescripției invocată de pârâtă.
Cât privește susținerea pârâtei conform căreia această convenție a fost semnată de două persoane fizice care nu sunt parte în proces, precum și de alte persoane cu sediul în străinătate, instanța a reținut că administratorul reprezintă interesele pârâtei SC - SRL iar o reprezintă atât pe reclamantă cât și pe din ia, precum și interesele mamei sale, care a acordat personal un împrumut de 140.000 DM pârâtei, prin administratorul său care s-a obligat la restituire până la data de 31 decembrie 2001.
Instanța a concluzionat că cele două persoane fizice, prin semnarea convenției din 18 aprilie 2001, care constituie baza raporturilor și justifică temeinicia pretențiilor reclamantei, au intenționat să facă o desocotire globală stabilind un singur sold creditor în favoarea reclamantei. Din această perspectivă, contractul de cesiune încheiat între părți la data de 15 ianuarie 2004 este perfect legal și valabil, fiind fără relevanță faptul că a lipsit forma autentică, întrucât art.1393 alin.l Cod civil, nu impune o atare condiție, ci doar necesitarea notificării cesiunii către debitorul cedat, formalitate îndeplinită în speță.
Impotriva sentinței, a declarat apel pârâta Vișeu de.
Instanța de apel, a apreciat că apelul este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamantei, deși nu existau la dosar probe care să ateste justețea pretențiilor formulate, în condițiile în care prin cererea reconvențională formulată nu rezultă clar și neechivoc - contrar celor reținute de tribunal, recunoașterea parțială a pretențiilor reclamantei, în condițiile în care pârâta s-a opus admiterii acțiunii, solicitând respingerea acesteia, ca neîntemeiată.
Din cuprinsul cererii reconvenționale rezultă că între părți au existat raporturi comerciale, atât anterior datei de 18 aprilie 2001 când s-a încheiat convenția invocate de reclamantă ca bază și dovadă a pretențiilor sale cât și ulterior acestui moment.
În aceste condiții nu numai că s-a contestat justețea pretențiilor reclamantei dar pârâta a afirmat că, chiar reclamanta îi datorează sume de bani într-un cuantum superior celor solicitate prin acțiunea introductivă.
Se susține că suma de 140.000 DM reprezintă un împrumut privat, contractul fiind încheiat între persoane fizice, pentru care nu există nici o probă și nici un temei în considerarea căruia societatea să fie obligată la restituire.
Soluția instanței de fond care a interpretat cererea reconvențională ca o recunoaștere parțială și in directă a pretențiilor reclamantei este greșită, în condițiile în care din conținutul acesteia rezultă contrariul.
S-a mai reținut că instanța de apel a dispus efectuarea unei expertize care să clarifice raporturile comerciale derulate între părți, având în vedere că prima instanță nu a administrat nici o probă și a interpretat greșit poziția procesuală a pârâtei, în sensul că aceasta ar fi recunoscut parțial pretențiile reclamantei.
Reținând cele de mai, instanța de control judiciar a considerat că prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului și dând eficiență dispozițiilor art.297 alin.l Cod pr.civilă, modificată prin Legea nr.219/2005, a admis apelul pârâtei, a desființat sentința civilă atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe (decizia civilă nr.245/2005 a Curții de APEL CLUJ, pronunțată în dosarul nr.lO.966/2004).
In rejudecare, cauza a fost înregistrată sub dosarul nr. 771/R/2006 al Tribunalului Maramureș.
La primul termen de judecată, reclamanta a renunțat la capătul de cerere privind instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor din patrimoniul pârâtei.
Instanța, prin încheierea de ședință din 20.02.2006, a luat act de renunțarea la capătul de cerere menționat și totodată a dispus conexarea dosarului nr.771/2006 la dosarul nr.3463/2004 al Tribunalului Maramureș având ca obiect cererea reconvențională.
In perioada în care pe rolul Curții de APEL CLUJ, se afla în curs de judecată apelul declarat împotriva sentinței prin care instanța s-a pronunțat în legătură cu acțiunea principală, la tribunal se derula procesul având ca obiect cererea reconvențională.
In cererea reconvențională, reclamanta-pârâtă-reconvențional, a invocat mai multe excepții: excepția neîndeplinirii procedurii prealabile a concilierii directe; excepția lipsei calității sale procesuale pasive, excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește cererea reconvențională, excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Maramureș.
Toate aceste excepții au fost respinse motivat de instanță, cu excepția privind prescripția care a fost unită cu fondul cauzei, având în vedere că probele necesare rezolvării excepției sunt comune cu o parte din probele necesare rezolvării fondului (încheierile din 17 martie 2005 și din 14 aprilie 2005).
Pe fondul cauzei, din coroborarea probelor administrate în cauză, tribunalul a reținut următoarele:
Societatea reclamantă Centrum este o societate comercială, cu sediul în Cehia, având ca persoane asociate pe, cetățean și pe SC, persoană juridică înmatriculată în ia, având ca administrator pe d-nul.
Societatea pârâtă - SR. Vișeu de, este o societatea comercială cu sediul în România, înmatriculată în septembrie 1999, având la acea dată ca administrator și asociat pe d-nul.
La data de 14.04.2000, s-au inițiat demersuri în vederea primirii în societatea pârâtă a SC Centrum Cehia, cu un aport de 50%, urmând ca administratorul acesteia d-nul să devină administrator la societatea pârâtă alături de d-nul.
Demersurile nu s-au finalizat întrucât prin convenția încheiată între și administratorul reclamantei din 18.04.2001 acesta din urmă a renunțat la asocierea cu 50% la - SR. Vișeu de.
În acest context d-nul a realizat relații economice cu societatea comercială din Vișeu de - SC. - și - SR. - ambele având ca administrator și asociat pe d-nul - ambele societăți având ca obiect vânzarea de produse lemnoase către firmele d-lui din Cehia și din ia, care le comercializează pe piața europeană.
Aceste relații comerciale s-au derulat din anul 1998 până în anul 2002.
Pretențiile reclamantei cuprinse în conținutul acțiunii introductive se întemeiază pe scriptul denumit" Convenție încheiată între d-nul și d-nul din 18.04.2001.
Această convenție este încheiată între două persoane fizice și nu creează în mod direct drepturi și obligații persoanelor juridice la care se face numai referire.
Nu se poate vorbi despre o relativitate a efectelor acestei convenții față de societatea pârâtă, din moment ce aceasta are o personalitate distinctă față de aceea a asociatului și în consecință pârâta nu poate fi ținută la executarea obligațiilor derivate în mod direct din această convenție.
Convenția este opozabilă lui sub aspectul prezentării unor contracte și a propunerilor de rezolvare ale acestora, ea nu poate fi executată de către - SRL Vișeu de, deoarece aceste obligații sau drepturi, nu sunt reflectate în mod concret din punct de vedere contabil și legal în balanțele analitice și contabile ale societății - Vișeu de, Centru, precum și ale - SR. Vișeu de, unde sunt inexistente.
Conform convenției și situației reale, d-nul este administrator al SC, societate de naționalitate ă, precum și asociat și administrator în societatea de naționalitate cehă Centrum în asociere cu SC, în timp ce d-nul este asociat și administrator în SC SR. și SC SR.
După cum se arată în expertizele reținute de către instanță ca probe în soluționarea prezentului litigiu, în speță, raportul de expertiză contabilă efectuat de expert G Tare (în dosarul nr.10966/2004 al C) și în raportul de expertiză contabilă redactat și completat de expert, în dosarul nr.3463/2004 al Tribunalului Maramureș, sumele arătate în această convenție sunt nereale, negăsindu-și exprimarea în realitatea contabilă a societăților în litigiu.
In concluzie, scriptul denumit" Convenție" nu are efecte obligatorii față de firma -, fiind numai un fapt juridic în sens larg, iar față de persoanele civile semnatare, reprezintă numai o situație a raporturilor dintre ele și o "propunere" de prezentare a unor situații, fiind neexecutabile față de persoane juridice.
Ulterior convenției din 18.04.2001, s-a încheiat în ia, la data de 15.01.2004, un contract de cesiune între cedenții, și cesionara Centrum
Din interpretarea contractului de cesiune, rezultă că cedentele cesionează cesionarei, cu titlu gratuit, toate drepturile lor de creanță, la valoarea nominală a acestora, cât și fructele acestor drepturi reprezentând dobânzi, accesoriile privind garantarea creanțelor, precum și orice alte drepturi contractuale corespunzătoare obligațiilor desemnate de debitorul cedat, susceptibile de a fi puse în executare, astfel cum sunt stipulate în convenția din 18.04.2001 (pct.1 și 2 din contract) iar cesionara Centrum Cehia va deveni singurul creditor al debitorului - și unicul beneficiar al efectelor juridice generate de semnarea convenției din 18.04.2001 (pct.3 din Contract).
Analizând natura juridică a acestui contract de cesiune, în raport cu efectele pe care le are convenția din 18.04.2001 între părți, instanța a reținut următoarele:
pe cesionara Centrum Cehia drept unica creditoare a tuturor obligațiilor derivate din convenția menționată, părțile contractului de cesiune au înțeles în realitate să cedeze acesteia toate drepturile și obligațiile derivate din relațiile comerciale cu - Vișeu de.
În primul rând, intenția părților semnatare ale contractului de cesiune era aceea ca singurul partener de discuții să apară, față de - Vișeu de, societatea Centrum Cehia, și aceasta rezultă din lecturarea prevederilor contractuale. Astfel, potrivit art.977 Cod civil, "interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor", potrivit art.978 Cod civil, " când o clauză este primitoare de două înțelesuri, ea se interpretează în sensul ce poate avea un efect, iar nu în acela ce n-ar putea produce nici unul" iar potrivit art.979 Cod civil" termenii susceptibili de două înțelesuri, se interpretează în interesul ce se potrivește mai mult cu natura contractului". Concluzia este aceea că în speță este vorba de un contract de cesiune.
Cu privire la cererea reconvențională reclamanta pârâtă reconvențional a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al pârâtei reclamante reconvențional iar excepția a fost apreciată ca neîntemeiată întrucât în speță sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.24/1992 publicată în Monitorul Oficial nr.46/20.03.1992 pentru aderarea României la Convenția asupra prescripției în materie de vânzare internațională a mărfii și la Protocolul de modificare a Convenției din 1974 asupra prescripției în materie de vânzare internațională, iar potrivit art.8, termenul de prescripție este de 4 ani.
Raportat la data introducerii cererii reconvenționale - 22.06.2004, dreptul la acțiune nu este prescris.
Cererea reconvențională a fost apreciată ca întemeiată în parte, în sensul că probele administrate în cauză au confirmat existența unor datorii ale Centrum Cehia în cuantum de 29.240,04 Euro și ale SC. în cuantum de 119.522,51 Euro, reprezentând contravaloarea mărfii recepționate și neachitate, totalizând 148.812,55 Euro.
Pentru plata facturilor cu întârziere și a facturilor neachitate până la data de 30.06.2005, data efectuării expertizei, reclamanta-pârâtăreconvențional, datorează dobânzi conform art.43 Cod comercial, în cuantum de 46.689,94 Euro (33.771,66 Euro - pentru ia și 12.918,28 Euro - pentru Centrum Cehia (-Anexa 1 -C2 și 1-C3 la raportul de expertiză.
Expertiza a constatat că din cauza minusului de încasări realizat în termen pentru marfa livrată celor 2 clienți, Se., a recurs la împrumuturi bancare pentru a putea continua fluxul tehnologic și pentru achitarea furnizorilor, a salariilor și a obligațiilor bugetare.
Valoarea fiecărui credit obținut de beneficiar se află în Anexa 12 pag.166 unde s-au evidențiat analitic creditele obținute pe perioada 24.11.1999 -12.12.2000.
De asemenea dobânda se află evidențiată în Anexa 11 coloana 3 pag.164 din Anexe lucrare iar data rambursării se află în Anexa 12 coloana 4, pag.166 din Anexe lucrare
Calculul dobânzilor pentru creditele angajate a fost efectuat și centralizat în Tabelul nr.11 din expertiză.
Dobânzile aferente creditului luat în contul facturilor neplătite de S au însumat 55.789,42 Euro iar cele aferente creditului luat în contul facturilor neplătite de Centrum Cehia au însumat 50.088,12 Euro în total 105.877,54 Euro.
Întrucât prin cererea reconvențională pârâta-reclamantă-reconvențional - a solicitat daune, deoarece prin neachitarea prețului la scadența facturilor, s-au produs dobânzi bancare din culpa reclamantei-pârâte-reconvențional, iar din probele administrate în cauză, rezultă că există legătură cauzală între dobânzile achitate și neplata facturilor fiind îndeplinite condițiile art.1086 Cod civil, pretențiile pârâtei reconvenționale sunt întemeiate.
In considerarea celor de mai expuse, tribunalul a respins acțiunea principală și a admis în parte cererea reconvențională, potrivit dispozitivului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Societatea comercială Centrum SRL - rezidentă în Cehia, reprezentată prin administrator dipl. ing, solicitând admiterea apelului considerând că sentința nr.4887 este în totalitate netemeinică și nelegală.
Referitor la fondul cauzei se susține că prima instanță nu a rezolvat două chestiuni majore de drept ce trebuiau dezlegate anterior abordării fondului.
Apelanta că prin cererea de chemare în judecată cât și prin cererea reconvențională, au investit prima instanță cu soluționarea unui litigiu cu element de extraneitate - element de internaționalitate conform Convenției d l Viena din 1980 ratificată de Romania În 1996.
În cazul litigiilor cu element de extraneitate și după rezolvarea conflictului de legi instanța are posibilitatea să înlăture legea străină dacă și numai dacă se constată imposibilitatea stabilirii conținutului legii străine sau dacă aceasta încalcă ordinea publică de drept internațional privat.
Solicită a se constata că prima instanță nu a rezolvat nici conflictul de legi și nici conflictul de jurisdicții - deși societatea SRL a solicitat dezbaterea acestor probleme în mod explicit în scris începând cu ședința publică din 07.04.2005, apoi reiterând aceste chestiuni de asemenea în scris în ședința publică din 12.05.2005 și ulterior în ședința publică din 16.11.2006, cât mai ales printr-o cerere distinctă de redeschidere a dezbaterilor pe aceste teme de drept.
În mod nelegal prima instanță a admis cererea de contraexpertiză formulată de pârâta reclamantă reconvențională intimată - SRL și arată că prima expertiză contabilă a fost efectuată de o echipă de trei experți judiciari iar raportul a fost depus la dosarul cauzei în data de 24.11.2004 iar prima instanță a încuviințat contraexpertiza cu trei termene mai târziu respectiv prin Încheierea din 26.05.2005.
Față de cele expuse consideră că cererea de contraexpertiză a fost admisă cu încălcarea dispozițiilor art. 212 alin. (2) Cod. pr. civ. conform căruia "Expertiza contrarie va trebui cerută motivat la primul termen după depunerea lucrării ".
Așa fiind și având în vedere că prima lucrare a fost depusă la dosarul cauzei în 24.11.2004 contraexpertiza trebuia cerută motivat cel mai târziu la termenul de judecată din 15.12.2004.
În condițiile în care prevederile art. 212 alin. (2) Cod. pr. civ. sunt imperative apreciază că cererea de contraexpertiză efectuată la al 3-lea termen după depunerea primei lucrări a fost nelegală după cum la fel de ne legală este și admiterea acestei cereri la al 6-lea termen după înregistrarea primei lucrări.
Prima instanță nu a dezbătut și nu s-a pronunțat nici prin Încheiere interlocutorie și nici prin sentința atacată. asupra cererii reclamantei privind anularea (înlăturarea) raportului de expertiză efectuat de.
Printr-o cerere autonomă SC SRL a solicitat primei instanțe să constate încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 208 alin. (1) cod. pr. civ. iar în baza art. 105 alin. (2) cod. pr. civ. - art. 108 cod. pr. civ. să dispună anularea raportului de expertiză efectuat de expertul.
În fapt expertul judiciar nu a convocat părțile litigante în vederea efectuării expertizei prin carte poștală recomandată cu dovadă de primire, la lucrarea acestuia neexistând anexate dovezile de primire - astfel cum imperativ dispune art. 208 alin (1) cod. pr. civ.
Ori raportul întocmit în cauză a ignorat în totalitate art. 208 alin (1) Cod. pr. civ. precum și documentele depuse în probațiune.
Fiind diligențe și acte esențialmente de natură procedurală, definite și reglementate ca atare de codul d e procedură civilă și statuate în acest sens de jurisprudența Instanței Supreme ( decizia nr. 1585 I 1998 - fosta ) - actele expertului judiciar desemnat în cauză efectuate cu nerespectarea formelor legale sunt supuse sancțiunii anulării lor.
Această sancțiune se impunea în cauză cu atât mai mult cu cât prin neconvocarea părților la efectuarea lucrării și prin ignorarea documentelor depuse de reclamanta în probațiune s-a adus o gravă vătămare dreptului la apărare.
Prin registratura instanței fondului SC SRL a depus cerere de recuzare a expertului judiciar, la data de 30.06.2006, în temeiul art. 27 pct. 5 și pct. 9 cod. pr. civ.
În fapt SC SRL a formulat plângere penală împotriva expertului judiciar pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu (art. 246 cod penal) și încercarea de a determina mărturia mincinoasă ( art. 261 alin. 2 cod penal).
Prin plângerea penală, în esență, a reclamat atitudinea abuzivă și ilicită a expertului judiciar, atitudine manifestată față de SC SRL încă de la numirea domniei sale în prezentul dosar comercial precum și încercarea acestui expert de a influența nemijlocit opinia expertului asistent - de asemenea desemnată ca expert judiciar în prezentul dosar comercial.
Prin Încheierea din 16.07.2006 prima instanță a respins cererea de recuzare și astfel l-a menținut pe acest expert în cauză.
Apelanta a formulat critici referitoare la soluțiile de respingere a excepțiilor invocate de SRL.
S-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a societății SRL pe considerentul că, în totalitate, pretențiile din cererea reconvențională au fost fundamentate pe raporturi juridice derulate exclusiv cu societatea terță SRL - rezidentă în ia.
Ori în condițiile în care această societate nu a fost chemată sau introdusă în cauză, neavând calitate procesuală, societatea SRL nu putea să fie menținută în cauză ca pârâtă pentru eventuale debite datorate de un terț.
Soluția de respingere este nelegală și netemeinică întrucât prin cererea reconvențională pârâta reclamantă reconvențională nu a inclus în pretențiile sale și facturile ( sumele) la care face referire anexa 2 primului raport de expertiză, ceea ce face ca instanța fondului să acorde un plus petita și astfel să mențină în mod nelegal societatea cehă ca pârâtă pentru o așa zisă" datorie" nepretinsă în cererea reconvențională.
S-a invocat excepția neîndeplinirii procedurii prealabile a concilierii directe, prima instanță respingând această excepție pe considerentul că "..după efectuarea probațiunii această procedură nu-și mai poate produce efectul în sensul de a se încerca soluționarea litigiului pe cale amiabilă".
Consideră că soluția este greșită și nelegală întrucât instanța fondului nu a făcut corecta aplicare a art. 720 indice 1 alin (1) cod. pr. civ. și art. 720 indice 5 alin (1) cod. pr. civ. din care rezultă că în litigiile comerciale evaluabile în bani procedura concilierii prealabile directe nu mai este necesară în cazul cererii reconvenționale dacă și numai dacă aceasta derivă din același raport juridic.
Prima instanță a dat o interpretare eronată a dispozițiilor legale invocate prin excepție întrucât a ignorat caracterul prealabil al procedurii concilierii ca și condiție a caracterului afirmativ a pretențiilor pecuniare în materie comercială.
În cauză s-a invocat și excepția inadmisibilității cererii reconvenționale, această excepție fiind întemeiată de asemenea pe prevederile art. 720 indice 5 alin (1) Cod. pr. civ. potrivit căruia " Dacă pârâtul are pretenții proprii împotriva reclamantului derivând din același raport juridic, el poate face cerere reconvențională ".
a contrario dacă pretențiile pârâtului nu derivă din același raport juridic cererea reconvențională este inadmisibilă în materie comercială, pârâtul având calea acțiunii principale.
Prima instanță nu s-a pronunțat asupra acestei excepții.
Referitor la motivele de nelegalitate și netemeinicie privind soluționarea fondului arată că prima instanță a greșit în mod esențial și într-o manieră inadmisibilă atunci când a recalificat convenția din 18 aprilie 2001 ca fiind un înscris încheiat între persoane fizice.
Această teză nu poate fi reținută și solicită a fi înlăturată de C pentru simplul motiv că între aceste persoane fizice nu s-au derulat raporturi juridice și ca urmare acestea nu pot fi reținute ca subiecte de drept în raporturi juridice la care nu au participat vreodată.
Este indubitabil și fără echivoc că părțile participante la convenția din 18 aprilie 2001 au fost și sunt SC - SRL Viseu de, SC SRL ia, SC SRL Cehia și persoana fizică. Persoanele fizice și au semnat convenția din 18 aprilie 2001 nu în nume propriu ci în numele și pentru societățile comerciale pe care le reprezentau în calitatea acestora de administratori - aceste societăți fiind subiectele de drept participante la raporturile juridice care au format obiectul desocotirii financiare prevăzute în convenția respectivă.
Arată că prima instanță a greșit și atunci când a susținut că, întrucât cele stipulate în convenția din 18 aprilie 2001 nu se regăsesc în contabilitatea pârâtei, debitele nu există.
. contabile, în sensul efectuării sau neefectuării lor în conformitate cu dispozițiile legale speciale, nu conferă caracterul de legalitate sau/și nelegalitate a raporturilor juridice de drept comercial derulate între anumite subiecte de drept.
În condițiile în care convenția din 18 aprilie 2001 nu se regăsește în contabilitatea pârâtei, înseamnă că există o problemă cu disciplina contractuală și fiscală a pârâtei și nu cu însăși contractul și efectele juridice ale acestuia.
Consideră că în mod nelegal și netemeinic prima instanță s-a substituit voinței reale a părților și a recalificat convenția din 18 aprilie 2001 modificând practic natura juridică a acesteia dintr-o convenție comercială într-una civilă după cum la fel de netemeinica și în afara legii este și susținerea că valabilitatea convenției ar depinde de împrejurarea dacă aceasta se reflectă sau nu în evidențele contabile ale pârâtei - SRL Viseu de.
Neegalitatea și netemeinicia soluției de respingere a cererii principale este cu atât mai evidentă cu cât, pe fond, pârâta - SRL nu a invocat lipsa calității procesuale pasive pe motiv că obligațiile financiare asumate prin convenția din 18 aprilie 2001 nu i-ar fi opozabile astfel că o atare problemă de drept nu a fost dezbătută în proces în contradictoriu așa cum imperativ dispun prevederile Cod. pr. civ. astfel că prima instanță s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut.
Consideră că soluția de admitere a cererii reconvenționale este practic ruptă și cu totul străină de petitele acesteia.
Petitul principal al cererii reconvenționale este o cerere în compensare prin care pârâta reclamantă reconvențională solicită compensarea propriilor pretenții cu pretențiile formulate prin cererea principală astfel cum acestea au fost fundamentate pe convenția din 18 aprilie 2001 - a se vedea calculul din pag. 5 cererii reconvenționale.
Solicitând explicit această compensare pe cale judecătorească pârâta reclamantă reconvențională recunoaște încă o dată și fără echivoc pretențiile formulate de SC SRL cărora le opune, pe cale judecătorească, propriile pretenții bănești.
Judecătorul fondului trebuia să observe că suma pretinsă prin cererea reconvențională este în mod explicit rezultatul compensării solicitate de pârâta reclamantă reconvențională.
Consideră că o gravă eroare de judecată a comis prima instanță și când a dispus că suma este datorată de SC SRL deși în considerente reține că peste 80% din această sumă provine din raporturile juridice derulate cu firma ă SRL.
Raportul de expertiză întocmit de este o lucrare esențialmente viciată atât în formă cât și în conținut. Lucrarea este lovită de nulitate întrucât, a fost întocmită cu nerespectarea revederilor art. 208 cod. pr. civ. expertul și-a depășit atribuțiile legale făcând aprecieri personale în legătură cu natura juridică a litigiului, cu calitatea procesuală a părților și cu culpa acestora. Expertul a refuzat de la bun început și constant să analizeze setul de documente depuse la dosar de SC SRL și practic acesta nu a răspuns la obiectivele formulate de această societate.
Intimata SC - SRL VIȘEU DE prin întâmpinare solicită respingerea apelului ca nefondat cu consecința menținerii în integralitate a sentinței atacate iar în justificarea poziției procesuale adoptate a relevat referitor la conflictul de legi invocat de apelantă, că acțiunea introductivă de instanță a fost motivată în drept exclusiv prin invocarea articolelor din dispozițiile legii române iar legea contractului este legea română.
Susținerile vizând admiterea în mod nelegal a cererii de contraexpertiză au fost convertite prin invocarea dispozițiilor art. 212 Cod procedură civilă coroborat cu prevederile art. 129 alin 5 Cod procedură civilă.
Intimata a mai arătat referitor la susținerile apelantei vizând nulitatea raportului de expertiză că nu sunt incidente dispozițiile art. 208 alin 1 întrucât fiind vorba de o expertiză contabilă nu s-a impus deplasarea la fața locului a expertului.
Argumentele referitoare la modalitatea de administrare a probatoriului au fost combătute prin relevarea împrejurării că la momentul solicitării disjungerii cererii principale de cererea reconvențională reclamanta a relevat că în ceea ce privește cererea principală probațiunea este încheiată.
Analizând apelul promovat de apelanta CEHIA prin prisma motivelor de apel, în raport de starea de fapt determinată și aplicarea legii de către prima instanță Curtea reține următoarele:
Reclamanta CEHIA prin acțiunea introductivă de instanță promovată în contradictoriu cu pârâta - SRL VIȘEU DE a solicitat obligarea pârâtei la executarea obligațiilor contractuale de a livra întreaga producție de lamele lungime fisă și marfă îmbinată în dinți exclusiv în beneficiul pârâtei conform clauzei de exclusivitate și în subsidiar obligarea pârâtei de plata de daune cominatorii în valoare de 5.000 Euro pentru fiecare lună întârziere și obligarea pârâtei la plata sumei totale de 204.440 Euro reprezentând datorii comerciale contractuale și dobânzi comerciale conform anexei nr. 1 precum și înființarea sechestrului asigurător și a popririi asigurătorii.
Acțiunea a fost motivată prin invocarea dispozițiilor art.942, art. 969, art. 970, art. 1073, art.1075, art. 1080 alin 1 și art. 43 și art. 46 Cod comercial.
Starea de fapt invocată în susținerea acțiunii a fost circumscrisă raporturilor comerciale derulate între cele două societăți începând cu anul 1999 relatându-se istoricul acestora.
Acțiunea s-a întemeiat pe invocarea efectelor convenției încheiată la data de 18 aprilie 2001 între și d-l arătându-se că în cuprinsul acestei convenții pârâta - recunoaște că datorează reclamantei suma totală de 891.195,13 DM, sumă în care este inclus și creditul privat acordat de d-na administratorului pârâtei care ulterior a fost utilizat în interesul societății arătându-se totodată că, prin aceeași convenție s-a procedat la efectuarea unor compensări în ceea ce privește obligațiile părților.
reclamanta a renunțat la judecata petitului privind obligația de executare a clauzei de exclusivitate precum și la cele vizând sechestrul asigurător și poprirea asigurătorie.
Pârâta a formulat cerere reconvențională împotriva reclamantei CEHIA solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 206.654 Euro reprezentând contravaloarea facturilor neachitate pentru livrarea mărfii și dobânzi comerciale potrivit anexei nr. 1 și 276.491 Euro reprezentând prejudiciu calculat potrivit anexei nr. 2.
Acțiunea a fost motivată prin invocarea împrejurării că în executarea obligațiilor care îi incumbau pârâta a procedat la furnizarea de material lemnos către reclamantă iar ca urmare a neexecutării obligației corelative de plată a prețului pentru întreaga cantitate de material lemnos furnizat reclamanta a acumulat o obligație de plată în favoarea pârâtei reclamantă reconvențională în cuantum de 206.654 Euro iar ca urmare a neexecutării acestei obligații la termen se afirmă că se impune obligarea și la plata dobânzilor legale.
Instanța de apel verificând probatoriul administrat în cauză de către prima instanță după rejudecarea subsecventă casării cu trimitere prin care s-a dispus administrarea probei cu expertiză, prin prisma dispozițiilor art. 201 și următoarele Cod procedură civilă reținând că prin motivele de apel formulate s-au invocat nulitatea absolută a raportului de expertiză care a fundamentat soluția pronunțată de către prima instanță a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 208 Cod procedură civilă.
Apelanta a invocat împrejurarea că întocmirea raportului de expertiză s-a realizat cu încălcarea prevederilor art. 208 Cod procedură civilă respectiv fără citarea părților prinscrisoare recomandată cu dovadă de primire,astfel că s-a încuviințat refacerea raportului de expertiză în condițiile art. 212 Cod procedură civilă, ambele părți formulând obiective apreciate ca fiind utile și pertinente în vederea soluționării apelului promovat.
Raportul de expertiză întocmit de către un colectiv de trei experți desemnat de instanță în condițiile art. 202 Cod procedură civilă a concluzionat subsecvent verificării tuturor documentelor prezentate în probațiune și a evidențelor contabile conduse de părțile implicate că, în ceea ce privește convenția din 18 aprilie 2001 aceasta nu este întocmită în baza unor documente contabile iar "compensarea" operată nu este conformă cu prevederile HG nr. 685/1999 și nici una din sumele menționate în cauză nu se regăsesc la data de 18 aprilie 2001 în contabilitatea SC SRL sau în cea a.
Experții au relevat că în ceea ce privește efectele unei convenții trebuie reținută prevalența economicului asupra juridicului, principiu potrivit căruia pentru ca informația contabilă să fie credibilă trebuie ca evenimentele și tranzacțiile pe care le reprezintă să fie reflectate în contabilitate în concordanță cu realitatea economică și nu numai cu forma lor juridică iar fondul tranzacțiilor sau al altor evenimente nu este întotdeauna în concordanță cu ceea ce transpare din forma lor juridică sau convențională.
Întocmirea anexelor convenției s-a realizat fără verificarea situației existente în contabilitate sumele înscrise nefiind bazate pe datele evidenței contabile fapt care este confirmat de anexele întocmite de experți care redau derularea relațiilor comerciale dintre părți în perioada 1999-2002.
Experții au mai relevat în ceea ce privește suma de 500.000 DM că aceasta apare ca fiind înregistrată și este indicată anexa în care este evidențiată la data de 20 aprilie 2000 fiind întocmită de asemenea o situație a facturilor care au fost stinse prin plata acestei sume.
Referitor la creditul cu dobândă în sumă de 205.000 DM și creditul privat în sumă de 140.000 DM se relevă că acestea nu se regăsesc în contabilitatea intimatei neexistând contracte de credit aferente acestor sume sau alte documente contabile privind încasarea lor.
Procedând la verificarea livrărilor de mărfuri din "99" conform listei din 31 decembrie 1999 experții au menționat că nu se regăsește în contabilitatea intimatei întrucât toate importurile efectuate de intimată au la bază declarații vamale de import achitate de către.
Analizând situațiile întocmite în baza documentelor contabile ale intimatei experții au reținut că la data de 18 aprilie 2001, dată de referință în raport de convenția invocată ca fiind temei al acțiunii introductive de instanță SC are facturi de achitat către SC SRL în cuantum de 289.769,93 Euro iar CEHIA are facturi de achitat către SC SRL în cuantum de 29.290,04 Euro.
Colectivul de experți a mai reținut că derularea raporturilor comerciale dintre cele două societăți s-a realizat fără întocmirea unor contracte, facturile aferente livrărilor efectuate în perioada octombrie 2.-27 ianuarie 2000 fiind acceptate la plată de cumpărător și ținând loc de contract, fapt uzual în materie comercială.
Primul înscris care cuprinde mențiuni referitoare la existența unei clauze privind scontul comercial este cea încheiată la data de 9 iulie 2000 subsecvent acestuia intervenind numeroase modificări a convenției purtând denumiri diferite dar care vizau modificarea cu preponderență a prețului de livrare astfel, existând o convenție încheiată la data de 6 februarie 2001 în care se precizează că plata se va face la 14 zile cu aplicarea unui scont de 3 % ulterior emițându-se noi convenții care menționează efectuarea plății la 14 zile fără scont comercial astfel că, s-a concluzionat că perioada în care a operat clauza privind scontul a fost 6 februarie 2001-23 octombrie 2001.
Referitor la creditele angajate experții au reținut că în perioada 24 noiembrie 1999-12 decembrie 2000 intimata SC SRL a contractat credite bancare pe termen scurt în sumă totală de 9.450.000.000 ROL din care a rambursat în această perioadă 6.450.000.000 ROL iar din analiza creditelor nu se reține corelația între neplata sau plata cu întârziere a facturilor în perioada 20 aprilie 2000-16 decembrie 2000 întrucât intimata a înregistrat încasări în avans la livrările efectuate.
Înscrisul denumit "lista din 31 decembrie 2." s-a reținut că nu poate fi considerat document contabil justificativ în sensul prevederilor Legii nr. 82/1991 iar traducerea autorizată a acestui document relevă că au fost incluse expresii de genul "plată la negru", "diferență la negru", "material de contrabandă".
Colectivul de experți a relevat că și în ceea ce privește cesiunea de creanță intervenită la 15 ianuarie 2004 între și pe de o parte și CEHIA pe de altă parte, nu au fost prezentate documente contabile din care să rezulte înregistrările contabile efectuate care să reflecte existența obligațiilor cuprinse în convenția invocată.
În concluzie s-a reținut că din întregul material contabil prezentat experților nu rezultă că la data semnării convenției din 18 aprilie 2001 situația economică dintre cele două părți ar fi fost cea reflectată în acest act întrucât în documentele contabile ale nici uneia dintre cele două societăți nu se regăsesc datoriile și obligațiile menționate nici la data semnării convenției și nici ulterior acesteia iar din documentele prezentate de nu se poate reține că SC SRL ar datora sume de bani apelantei CEHIA ci prin coroborarea documentelor se relevă că, apelanta este cea care datorează intimatei suma de 134.427,43 Euro sumă aferentă livrărilor de mărfuri efectuate și găsite neachitate la data efectuării expertizei fiind identificată și suma de 29.290,04 Euro reprezentând facturi neachitate de către CEHIA către SC SRL.
Înscrisul denumit " în Vișeu-Convenție încheiată între și Dl- " având ca participanți pe d-l, d-na, d-l, d-na, translator, cuprinde noua aliniate care vizează aspecte legate de relațiile existente între persoanele menționate și diferite sume de bani și detalii despre producția de lamele și este însoțită de situația îndatoririlor financiare ale - către, convenția fiind încheiată la data de 18 aprilie 2001.
Dispozițiile art. 969 și art. 973 cod civil invocate de apelantă pot fi interpretate doar în sensul în care convențiile legal făcute produc efecte între părțile acestora iar susținerile vizând împrejurarea că aprecierea experților vizând faptul că nu pot produce efecte convențiile în măsura în care documentele contabile nu reflectă realitatea celor cuprinse în acestea nu pot fi primite având în vedere că prin însuși textul invocat este impusă cerința de legalitate a convenției.
Convențiile legal făcute produc efecte între părțile semnatare iar interpretarea clauzelor cuprinse în acestea trebuie realizată în consonanță cu voința internă a părților.
Un înscris indiferent de denumirea pe care acesta o poartă nu poate deveni document justificativ în sensul legii contabilității decât în ipoteza în care este reflectat ca atare în evidențele contabile.
Înscrisul denumit " în Vișeu-Convenție încheiată între și Dl- " nu poate fi considerat în sine o sursă de obligații în abstract fără a fi analizate documentele întocmite anterior acestui moment care reflectă realitățile existente la momentul încheierii acestei convenții și cele întocmite ulterior care se reflectă în modalitatea de derulare a raporturilor comerciale dintre cele două societăți.
Convenția în discuție nu poate produce efecte prin sine în ceea ce privește datele referitoare la obligațiile existente între cele două societăți la 18 aprilie 2001 ci doar în măsura în care aceste sume apar înscrise în evidențele contabile ale celor două societăți iar așa cum a relevat raportul de expertiză contabilă întocmit în soluționarea apelului, acțiunea introductivă de instanță așa cum s-a reținut de altfel și în prima instanță apare ca neîntemeiată.
Susținerile referitoare la împrumutul privat de 140.000 Euro ale apelantei nu au fost confirmate în nici o modalitate de probatoriu administrat în cuprinsul tuturor înscrisurilor prezentate în probațiune relevându-se împrejurarea că împrumutul este acordat de o persoană fizică altei persoane fizice, indiferent de scopul pentru care a fost acordat, și coroborat cu împrejurarea că nu apare reflectat în contabilitate la rubrica aferentă "462" în balanța analitică a contului relevă că nici sub acest aspect acțiunea reclamantei nu poate fi apreciată ca întemeiată.
Întregul probatoriu administrat a relevat în concluzie împrejurarea că acțiunea introductivă de instanță formulată de CENTRUL CEHIA apare ca nefondată așa cum a reținut în mod corect și prima instanță astfel că, apelul promovat sub acest aspect este nefondat.
Alegațiile apelantei vizând modalitatea de administrare a probatoriului de către prima instanță respectiv a împrejurării că s-a procedat la încuviințarea întocmirii unui raport de expertiză în condițiile art. 212 Cod procedură civilă nu pot fi confirmate prin interpretarea dispozițiilor legale incidente.
Intimata în mod judicios a subliniat că în raport de dispozițiile art. 212 Cod procedură civilă analizate și din perspectiva prevederilor art. 129 alin 5 Cod procedură civilă administrarea raportului de expertiză s-a realizat în scopul lămuririi aspectelor neelucidate de către experții desemnați anterior în vederea prevenirii oricărei greșeli pentru aflarea adevărului în cauză pentru stabilirea corectă a stării de fapt în vederea aplicării dispozițiilor legale incidente.
Împrejurarea că raportul de expertiză a fost întocmit cu neluarea în considerare a dispozițiilor art. 208 Cod procedură civilă a determinat refacerea raportului de expertiză.
Apărările formulate de apelanta reclamantă, pârâtă reconvențională în ceea ce privește cererea reconvențională formulată în cauză, au vizat în cuprinsul memoriului de apel incidența dispozițiilor art. 7201alin 1 respectiv art. 7205alin 1 Cod procedură civilă întrucât acestea ar fi fost aplicabile în speță în ipoteza în care obiectul cererii reconvenționale deriva din același raport juridic.
Aserțiunea apelantei vizând interpretarea dispozițiilor art. 7205alin 1 Cod procedură civilă nu poate fi primită având în vedere interpretarea logică a dispozițiilor legale incidente respectiv și a prevederilor art. 119 Cod procedură civilă care statuează că dacă pârâtul are pretenții în legătură cu cererea reclamantului el poate să facă cerere reconvențională.
Interpretarea dispozițiilor enunțate nu poate fi realizată în sensul dat acestor prevederi de către apelantă, raportul de drept material în raport de care este justificat demersul judiciar fiind același așa cum este relevat de modalitatea de motivare a pretențiilor deduse judecății de ambele părți în cererea introductivă de instanță și în cererea reconvențională.
dintre calitate și interes și existența lor relativ autonomă rezultă din împrejurarea că uneori cel care acționează în justiție o face în considerarea unui drept subiectiv propriu și se îndreaptă împotriva aceluia care are obligația corelativă respectivului drept, alteori însă legea indică în mod expres persoanele care, în anumite situații, pot acționa în justiție.
Legitimarea procesuală activă implică îndreptățirea persoanei, fizică sau juridică, de a participa în calitate de reclamant în proces, calitatea procesuală analizându-se în cerința existenței unei identități între persoana reclamantului și persoana celui care este titularul dreptului subiectiv dedus în justiție, iar legitimarea procesuală pasivă implică îndreptățirea persoanei de a participa în calitate de pârât în proces, calitate ce se justifică prin analizarea existenței unei identități între persoana obligată în raportul de drept dedus judecății și pârât.
Justificarea legitimării procesuale pasive incumbă reclamantului care și-a justificat calitatea și se raportează la raportul de drept material dedus judecății iar reclamanta reconvențională a justificat calitatea procesuală a pârâtei reconvenționale din perspectiva raportului de drept material pe care se fundamentează demersul judiciar.
Considerentele enunțate au relevat că apelul declarat de reclamanta CENTRUL CEHIA este nefondat, motivele cuprinse în memoriul de apel nefiind de natură a justifica o altă soluție în raport de starea de fapt relevată de probatoriul administrat și în aplicarea dispozițiilor legale incidente astfel că, în temeiul art 296 și următoarele C pr civ, Curtea va respinge apelul declarat de reclamanta CENTRUL CEHIA împotriva sentinței civile nr. 4887 din 30.11.2006 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o va menține în întregime.
Apelanta fiind partea care a căzut în pretenții va fi obligată în temeiul art 274 pr civ l să plătească intimatei SC SRL VIȘEU DE suma de 15.000 lei, cheltuieli de judecată în apel, constând în onorariul avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanta CENTRUL CEHIA împotriva sentinței civile nr. 4887 din 30.11.2006 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o menține în întregime.
Obligă apelanta să plătească intimatei SC SRL VIȘEU DE suma de 15.000 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 24 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red./
4 ex.7.05.2008
Jud.fond.-
Președinte:Augusta ChichișanJudecători:Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț
