Spete pretentii comerciale. Decizia 65/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 65
Sedința publică din 03 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Minodora Condoiu
JUDECĂTOR 2: Ana Maria State Ungureanu
GREFIER - - -
****************
Pe rol judecarea cererii de apel, formulată de apelanta reclamantă AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva încheierii de la 25.02.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care: Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială la data de 31.05.2004 sub nr. 7801, reclamanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVE STATULUI a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC SA, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care pârâta să fie obligată la plata sumei de 44.308,6 USD și suma de 5.654.400.765 lei cu titlu de daune interese datorate ca urmare a desființării contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.191/18.05.2000, daune constând din: suma de 43.500 USD cu titlu de penalități calculate conform art.8.10 alin.7 din contract ca urmare a neîndeplinirii obligației investiționale de protecție a mediului, suma de 808,6 USD cu titlu de penalități calculate conform art.8.12.2 din contract ca urmare a neîndeplinirii obligației de a determina societatea să realizeze un volum de export de 4.043 USD din cel asumat pe o perioadă de 3 ani de la data semnării contractului, suma de 539,648.582 lei reprezentând dobânzi aferente ratelor nr.1 și 2, suma de 5.114.752.183 lei reprezentând penalități aferente ratelor nr.1 și nr.2, precum și obligarea pârâtelor la plata dividendelor datorate de cumpărător.
Prin sentința comercială nr. nr.2020/4.05.2005 pronunțată de Tribunalul București -Secția a VI-a Comercială a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, în contradictoriu cu pârâta SC SA, și in consecință: a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 44.891.238 lei reprezentând dobândă pentru ratele 1 și 2 calculate pentru perioada 30.04.2001-31.05.2005, suma de 1.468.827.931 lei reprezentând penalități aferente ratei nr.1 calculate pentru perioada 30.04.2001-31.05.2002 și suma de 1.071.189.430 lei reprezentând penalități aferente ratei nr.2 calculate pentru perioada 30.04.2002-31.05.2002. A fost respinsă cererea pentru plata penalităților calculate conform art.8.10 alin.7 și art.8.12.2 din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.19/18.05.2000. A fost respinsă cererea pentru plata daunelor interese reprezentând contravaloarea dividendelor încasate de pârâtă în perioada 2000-2002. S-a luat act că reclamanta nu a solicitat plata cheltuielilor de judecată.
Prin cererea formulată de reclamanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI la data de 30.11.2007 s-a solicitat în temeiul dispozițiilor articolului 281 pr.civ. îndreptarea erorii materiale strecurată în sentința comercială nr. 2020/4.05.2005 pronunțată în dosarul nr- (Nr. vechi 7801/2004), în sensul următor:"obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 494.891.238 lei reprezentând dobânda pentru ratele 1 și 2 calculate pentru perioada 30.04.2001 - 31.05.2005, suma de 2.809.212.017 lei reprezentând penalități aferente ratei nr. 1 calculate pentru perioada 30.04.2001- 31.05.2002 și suma de 219913.061. lei reprezentând penalități aferente ratei nr. 2 calculate pentru perioada 30.04.2002 - 31.05.2002, cu menținerea celorlalte dispoziții reținute în sentință".
Prin încheierea de la 25.02.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr- a fost admisă în parte cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, în contradictoriu cu SC SA și s-a dispus îndreptarea erorii materiale cuprinsă în dispozitivul sentinței comerciale nr.2020/4.05.2005 în sensul celor menționate prin minută (fila 2 verso), astfel: " Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 494.891.238 lei reprezentând dobândă pentru ratele 1 și 2 și penalități aferente perioadei 30.04.2001 _ 31.05.2002 / rata nr. 1) în cuantum de 1.468.827.931 lei și aferentă perioadei 3.04.2002- 31.05.2002 ( rata nr.2) în cu antum de 1.071.189-430 lei".
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a avut în vedere dispozițiile legale în materie.
Împotriva acestei încheieri a formulat apel reclamanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI apreciind că instanța nu s-a pronunțat asupra cuantumului penalităților ratelor 1 și 2 deși în cuprinsul cererii de îndreptare formulată s-a arătat pe larg care este raționamentul cu privire la sumele solicitate.
La termenul din 17 decembrie 2008 Curtea în temeiul articolului 1551Cod procedură civilă față de faptul că apelanta reclamantă nu a îndeplinit dispozițiile date de C prin încheierea de ședință de la termenul anterior privind depunerea la dosarul cauzei a relațiilor de la Registrul Comerțului cu privire la adresa sediului intimatei, a dispus suspendarea judecății cauzei.
Prin cererea depusă prin serviciul registratură la 9.06.2009 AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI a solicitat repunerea pe rol a cauzei anexând un înscris emis la Oficiul Național al Registrului Comerțului.
Analizând actele și lucrările dosarului Curtea reține următoarele:
Din înscrisul depus la dosarul cauzei de către apelanta reclamantă privind informații despre istoricul firmei SC SA rezultă că intimata - pârâtă este radiată ca urmare a dispozițiilor sentinței nr.2176 din 22.09.2006 prin care s-a închis procedura falimentului în temeiul articolului 132 din Legea nr. 85/2006.
Față de faptul că intimata-pârâtă este radiată din registrul comerțului rezultă că nu mai are capacitate procesuală de folosință cunoscut fiind faptul că la persoanele juridice capacitatea de folosință începe de la data înregistrării și încetează de la data radierii, adică încetării persoanei juridice însăși.
Având în vedere considerentele arătate Curtea în temeiul articolului 137 Cod procedură civilă va admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a intimatei - pârâte SC SA și în consecință va respinge apelul formulat în contradictoriu cu o persoană fără capacitate procesuală de folosință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință.
Respinge apelul formulat împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință, declarat de apelanta reclamantă AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI cu sediul ales în B, sector 1,--11, împotriva încheierii de la 25.02.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA cu sediul în B, sector 4, Prelungirea-.
Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 3 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
- -
Red.Jud.
Tehnored.Ex. 2/2.03.2010
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Minodora CondoiuJudecători:Minodora Condoiu, Ana Maria State Ungureanu