Spete pretentii comerciale. Decizia 696/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIE Nr. 696/
Ședința publică de la 22 septembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alexandrina Zaharia dr. - -
JUDECĂTOR 2: Gina Ignat
JUDECĂTOR 3: Elena Romila
Grefier - - -
.-.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind judecarea cererii de revizuire a deciziei civile nr. 313/10.06.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- formulată de revizuienta - SRL, cu sediul în B,-, județul B, în contradictoriu cu intimații F, - SRL și - SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde revizuienta reprezentată prin consilier juridic și intimata - SRL prin avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că cererea este motivată, timbrată corespunzător, cu 10 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei și s-au atașat dosarele solicitate de instanță.
După verificarea actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dosarelor solicitate a fi atașate, Curtea constată taxa de timbru legal satisfăcută și cauza în stare de judecată.
Avocat invocă excepția tardivității formulării cererii de revizuire. În motivare solicită a se constata că în raport de prevederile legale care reglementează această cale de atac, termenul legal de formulare a unei astfel de cereri (30 de zile) și data pronunțării hotărârii supuse revizuirii, cererea este tardiv formulată. Pe excepția invocată solicită respingerea cererii de revizuire cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar. Invocă ca practică judiciară decizia nr. 926/2008 a Curții de APEL GALAȚI.
Reprezentantul revizuientei solicită respingerea excepției tardivității ca nefondată. Susține că Tribunalul Galația pronunțat în completarea deciziei care face obiectul revizuirii o încheiere de îndreptare eroare materială. Întrucât la acel moment s-a dispus citarea tuturor părților a apreciat că este o continuitate și că termenul de 30 de zile începe să curgă de la data pronunțării încheierii de îndreptare, situație în care consideră că cererea de revizuire este formulată în termen. Referitor la practica judiciară invocată de apărătorul intimatei susține că nu are legătură cu cauza, acea hotărâre nici nu a fost motivată, în prezent fiind în termenul formulării căilor de atac.
CURTEA
Asupra cererii de revizuire de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin decizia nr. 790 din 2 noiembrie 2006 Tribunalul Galați, secția civilă, a admis recursul declarat de " " împotriva sentinței civile nr. 512/ 23 martie 2006 Judecătoriei Galați pe care a modificat-o în sensul că a respins ca nefondate acțiunile formulate de reclamanții, și și a respins ca nefondate cererile de chemare în garanție.
În temeiul art. 274. proc. civ. au fost obligați intimații reclamanți la plata sumei de 1894,19 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către recurentă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că în mod greșit reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 998-999 din Codul civil.
Prin decizia nr. 313/ 18 aprilie 2008 Tribunalul Galați, secția comercială, a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta " " B, în contradictoriu cu intimații, " " și " " B, împotriva sentinței civile nr. 2767/ 30 noiembrie 2007 Judecătoriei Tecuci.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că în mod corect prima instanță a apreciat ca nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1201. civ. deoarece prima acțiune a fost întemeiată pe răspundere delictuală, iar cea de a doua pe răspundere contractuală.
Prin cererea de revizuire înregistrată la Curtea de APEL GALAȚI, secția comercială, sub nr. 891/44/ 14 iulie 2008, " " Bas olicitat în temeiul art. 322 alin. 1 pct. 7. proc. civ. revizuirea deciziilor nr. 760/ 8 noiembrie 2006 Tribunalului Galați, secția civilă și nr. 313/ 18 aprilie 2008 Tribunalului Galați, secția comercială și anularea celei din urmă decizii.
În motivarea cererii, revizuienta a susținut că în una și aceeași cauză tribunalul a pronunțat două hotărâri definitive potrivnice.
Cererea de revizuire este tardivă;
Potrivit art. 324 alin. 1 pct. 1 teza ultimă proc. civ. termenul de revizuire este de o lună și curge de la pronunțarea ultimei hotărâri.
În speță, ultima hotărâre a cărei anulare se solicită a fost pronunțată la data de 18 aprilie 2008, iar cererea de revizuire a fost formulată la data de 10 iulie 2008, astfel cum rezultă din ștampila aplicată pe plicul de la fila 3 dosar revizuire, cu depășirea termenului de o lună prevăzut de dispozițiile legale mai sus citate, termen care s-a împlinit la data de 18 mai 2008( art. 101 alin. 3. proc. civ.).
Nu poate fi primită susținerea revizuientei, în sensul că termenul de o lună începe să curgă de la data de 10 iunie 2008, când a fost pronunțată decizia nr. 480 prin care s-a dispus completarea deciziei civile nr. 313/ 18.04.2008 a Tribunalului Galați, deoarece contravine dispozițiilor textului art. 324 alin. 1 pct. 1 teza ultimă proc. civ.
Față de cele de preced, cererea de revizuire urmează să fie respinsă ca tardivă.
Ca parte căzută în pretenții, în temeiul art. 274. proc. civ. revizuienta va fi obligată să plătească pârâtei " ", suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat conform chitanței din 19 septembrie 2008( fila 30 dosar revizuire).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca fiind tardiv formulată, cererea de revizuire a deciziei civile nr. 313/10.06.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- formulată de revizuienta, cu sediul în B,-, județul B, în contradictoriu cu intimații, și .
Obligă pe revizuientă să plătească intimatei - "" SRL suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 septembrie 2008.
Președinte, dr.- - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. AZ/ 30.09.2008
Tehno MD
2 ex./ 01.10.2008
Președinte:Alexandrina ZahariaJudecători:Alexandrina Zaharia, Gina Ignat, Elena Romila