Spete pretentii comerciale. Decizia 699/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIE Nr. 699/
Ședința publică de la 24 septembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alexandrina Zaharia dr.- -
JUDECĂTOR 2: Gina Ignat
JUDECĂTOR 3: Elena Romila
Grefier - -
.-.-.-.-.-.-.-
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în recursul declarat de către reclamantul, domiciliat în B,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 50//26.02.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, și - SRL B, cauza având ca obiect pretenții.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 22 septembrie 2008 consemnate fiind în încheierea de ședință din aceeași dată care face parte integrantă din prezenta, când, instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la 24 septembrie 2008.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 50//26 februarie 2008, Tribunalul Brăila, secția comercială a admis acțiunea formulată de reclamanții, și, împotriva pârâtei Societatea Comercială "" SA B - prin succesoarea sa Societatea Comercială " " SRL B și, în baza art. 271-273 Cod procedură civilă a luat act de tranzacția încheiată între reclamanții:, și pârâta - " " SRL B, tranzacție care face parte din dispozitivul prezentei sentințe; a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei valoarea celor 562 părți sociale respectiv 37.075 lei; a constatat că reclamanta nu mai are calitatea de asociat în această societate și a constatat că în prezent structura capitalului social se repartizează astfel: - "" SRL B 1.686 +338 părți sociale, 562+56 părți sociale, 562+56 părți sociale, 562+56 părți sociale, 562+56 părți sociale.
Ca parte căzută în pretenții, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 2.850 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a luat act de tranzacția încheiată în temeiul art. 271-273 Cod procedură civilă între reclamanți și pârâtă și a obligat-o pe pârâtă, pe baza recunoașterii acesteia la interogatoriu, să plătească reclamantei c/valoarea părților sociale în cuantumul stabilit în raportul de expertiză judiciară.
Împotriva menționatei hotărâri, în termen legal, reclamantul a declarat recurs invocând următoarele motive: nu i-a fost comunicat raportul de expertiză contabilă și nu și-a putut formula apărările de cuviință; instanța nu s-a pronunțat printr-o hotărâre de expedient; hotărârea a fost pronunțată prin încălcarea dispozițiilor art. 720 Cod procedură civilă care obligă la conciliere prealabilă.
Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a invocat excepția lipsei interesului în promovarea recursului și a solicitat respingerea recursului, motivat de faptul că la finele anului 2007 cei doi asociați și au primit integral banii, că au participat la concilieri la sediul firmei și că reclamantul nu are interes să promoveze recurs, raportat la tranzacția încheiată în fața primei instanțe.
În ceea ce privește excepția lipsei interesului, Curtea, urmează să o respingă ca nefondată deoarece recurentul a participat la încheierea tranzacției în fața primei instanțe. În recursul său, acesta a criticat hotărârea recurată și cu privire la tranzacție situație în care interesul său fiind legitim și personal, excepția lipsei interesului nu poate fi primită.
Recursul nu este fondat.
Este de necontestat că la data de 12 martie 2007 părțile în litigiu au încheiat o tranzacție (fila 26 dosar fond) prin care au înțeles să litigiul dintre ele în următoarele condiții:
"1. - "" SRL B se obligă să plătească reclamanților și suma de 25.000 lei de fiecare în mod eșalonat în 9 (nouă) rate lunare în perioada aprilie-decembrie 2007 respectiv câte 3.000 (treimii) lei în primele 8 rate și 1000 (una mie) lei în cea de a noua;
2. Reclamanții și se obligă să își cesioneze părțile sociale deținute la - " " SRL către asociații rămași în societate prin acte încheiate la Oficiul Registrului Comerțului B, în prima zi lucrătoare după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii de expedient pronunțată de instanța de judecată.
3. Neîndeplinirea obligației de plată de către pârâtă a unei rate lunare face ca întreaga sumă tranzacționată să devină scadentă, exigibilă și executorie;
4. Neîndeplinirea obligației reclamanților de cesionare a părților sociale din culpa lor, în condițiile arătate mai sus, exonerează pârâta de obligația de plată asumată.
Prezenta tranzacție s-a încheiat în trei exemplare de valoare juridică egală."
Prima instanță a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 271-273 Cod procedură civilă, în sensul că a luat act de această tranzacție prin hotărârea recurată, situație în care critica referitoare la nepronunțarea unei hotărâri de expedient nu este întemeiată.
Nici critica referitoare la faptul că nu i-a fost comunicat raportul de expertiză nu este întemeiată, recurentul-reclamant având termen în cunoștință pe durata soluționării cauzei, astfel cum prevede textul art. 153 alin. 1 Cod procedură civilă. Necomunicarea raportului de expertiză putea fi invocată la termenele de judecată din 29 ianuarie 2008 și din 26 februarie 2008.
Raportul de expertiză a fost depus la data de 25 ianuarie 2008 (fila 120 dosar fond) pentru termenul din 29 ianuarie 2008, iar la acest termen cauza a fost amânată la 26 februarie 2008, când a și fost soluționată în fond. Fiind respectate dispozițiile art. 209 Cod procedură civilă referitore la depunerea raportului de expertiză, corect prima instanță a procedat la soluționarea cauzei, situație în care critica referitoare la încălcarea dreptului la apărare nu este întemeiată.
Din moment ce părțile în litigiu au încheiat tranzacția din data de 12 martie 2007, nici critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 720 Cod procedură civilă nu este întemeiată.
În raport de cele expuse mai sus, recursul declarat de reclamantul, nefiind fondat, urmează ca în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă să fie respins.
Ca parte căzută în pretenții, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, recurentul-reclamant va fi obligat să plătească intimatei-reclamante suma de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, constând în onorariu avocat, conform chitanței nr. 39 din 1 septembrie 2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca fiind nefondată, excepția lipsei de interes invocată de intimata reclamantă.
Respinge, ca fiind nefondat, recursul declarat de reclamantul, domiciliat în B,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 50//26.02.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Obligă pe recurentul reclamant la plata către intimata reclamantă a sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 septembrie 2008.
Președinte, dr. - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. dr.
Tehno: 3 ex./ 15.10.2008
Fond:
Președinte:Alexandrina ZahariaJudecători:Alexandrina Zaharia, Gina Ignat, Elena Romila