Spete pretentii comerciale. Decizia 71/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.71
Ședința Publică de la 15.02.2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristina Scheaua
JUDECĂTOR 2: Aurica Avram
GREFIER - - -
.
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelanta INSTITUTUL NATIONAL DE CERCETARE DEZVOLTARE AGRICOLA, împotriva sentinței comerciale nr.1652 din 30.08.2006, pronunțată de Tribunalul C, în dosarul nr.2318/C/2006, în contradictoriu cu intimata - SRL.
La apelul nominal, făcut în ședință publică au răspuns apelanta, reprezentată de avocat dna. și intimata, reprezentată de avocați dna. și dl..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:
Apărătorul intimatei - SRL apreciază că nici prin răspunsul la obiecțiuni, așa cum a fost detaliat, expertul nu a răspuns obiectivului inițial stabilit de instanță, raportat și la dispozițiile deciziei de casare, în sensul că prețul a fost stabilit prin raportare la valoarea sorgului furajer și nu a sorgului pentru sămânță, așa cum prevedea contractul între părți, nefiind stabilit prețul pentru produsul contractat; nu solicită efectuarea unei contraexpertize ci revenirea cu adresă către expert pentru a răspunde acestui obiectiv.
Apelanta reclamantă, prin apărător, solicită respingerea cererii formulată de intimata reclamantă. Învederează că expertul a răspuns la obiectivului stabilit, a determinat prețul raportat la produsul efectiv livrat, circumstanțiind caracteristicile acestuia, și nu la produsul contractat, cu indicii de calitate pe care acesta ar fi trebuit să-i atingă.
Curtea deliberând, respinge solicitarea apărătorului intimatei pârâte cu privire la reconsiderarea răspunsului la obiecțiuni de către expert.
Apelanta reclamantă, prin apărător, cu privire la răspunsul la obiecțiunile proprii formulate la raportul de expertiză tehnică, apreciază că expertul nu a detaliat cu privire la existența unui preț de piață pentru sorgul furajer și distinct pentru sorgul de sămânță, obiecție raportat la care sumele stabilite nu corespund realității și nu reflectă valoarea produsului livrat.
Apărătorul intimatei - SRL solicită respingerea obiecțiunilor formulate de apelantă raportat la răspunsul formulat de expert, apreciind că în acest moment nu se poate discuta cu privire la calitatea produselor livrate pentru că aceasta presupune determinarea culpei, însăși apelanta nu contestă faptul că o anumită cantitate de produs livrat a întrunit parametrii contractuali de calitate, și că distincțiile făcute de expert pentru sorg sămânță și sorg furajer nu își aveau rostul.
Curtea deliberând respinge și aceste obiecțiuni, apreciind că s-a răspuns detaliat la obiectivele stabilite de instanță cu respectarea dispozițiilor art.315 alin. 1. proc.civ.
Părțile prezente, având pe rând cuvântul, au arătat că nu mai au alte cereri de formulat.
Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, declară terminate dezbaterile și acordă cuvântul asupra apelului.
Apelanta pârâtă A, prin apărător, solicită admiterea apelului, modificarea sentinței comerciale apelate, în sensul respingerii acțiunii, ca nefondată, pentru motivele invocate și dezvoltate pe larg la dosarul cauzei; depune concluzii scrise. Referitor la cheltuielile de judecată efectuate în prezentul apel, apelanta pârâtă arată că își rezervă dreptul de a le solicita pe calea unei acțiuni distincte.
Intimata reclamantă - SRL, prin apărător, solicită respingerea apelului, ca nefondat, menținerea hotărârii de fond, ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată; depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA:
Asupra apelului de fata, deliberând reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 2318/C/27.12.2005, pe rolul Tribunalului Călărași, reclamanta - SRL a chemat în judecată pârâta Institutul de Cercetare - Dezvoltare Agricola, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de -,28 lei, reprezentând contravaloare a 28.000 kg semințe sorg, la prețul de 4,3 lei/kg, 120.400 lei și 45.900 kg semințe sorg la prețul de 7,5 lei /kg, 349.064 lei, cu 89.198,2 lei TVA aferent, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea cererii, s-a arătat că părțile au încheiat contractul nr. 2766/21.04.2004 de execuție, având ca obiect înmulțire linii consangvinizate sorg, reclamanta, în calitate de înmulțitor, s-a obligat să înmulțească liniile consangvinizate de sorg din semințele puse la dispoziție de beneficiar, executând la timp și în mod corespunzător lucrările, conform tehnologiei specifice puse la dispoziție de pârâtă, care a supravegheat suprafețele cultivate pe toata durata ciclului de producție, constatând îndeplinirea condițiilor de calitate.
Deși produsele obținute au fost livrate cu respectarea condițiilor contractului, pârâta nu și-a îndeplinit obligația corelativă de determinare și achitare a prețului.
Pârâta a motivat neexecutarea propriilor obligații, susținând ca produsul livrat nu a îndeplinit parametrii prevăzuți de lege, cota de germinație fiind insuficientă, între 17 - 77 % sub STASUL impus, în contradicție cu cele constatate prin actele de inspecție, cu atât mai mult cu cât pe parcursul derulării ciclului de producție și la livrare, pârâta nu a ridicat obiecțiuni.
S-a mai arătat că buletinele de analiză au fost eliberate în lunile februarie, martie și aprilie 2005, la câteva luni de la data preluării, timp în care nu au fost ridicate obiecțiuni cu privire la calitatea produselor.
Prin procesul - verbal de negociere, pârâta a refuzat prețul propus de reclamanta, propunând o suma inferioară, acceptate de reclamantă, pe care însă a refuzat de asemenea să o achite.
In drept, cererea s-a întemeiat pe dispozițiile art. 7201pr.civ.art. 35 - art. 59 cod comercial, art. 1073 cod civil.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la termenul din 21.02.2006 pârâta Institutul de Cercetare - Dezvoltare Agricola a solicitat respingerea ca nefondată a cererii.
S-a învederat că refuzul la plată este justificat de calitatea vădit inferioară standardelor impuse de lege a produselor livrate.
nu a asigurat recoltarea produselor în perioada optimă, ci în luna noiembrie 2004, așa cum atestă avizul de însoțire al mărfii, ceea ce a determinat înregistrarea unui grad de umiditate de peste 22% peste limita admisă de tehnologia impusă, ceea ce a pus în pericol germinația semințelor; faptul că prin procesul de uscare și procesare al semințelor s-a obținut reducerea gradului de umiditate, așa cum s-a menționat în buletinele de analiză, nu a avut drept consecință salvarea calității acestora; de altfel, s-a apreciat că semințele au avut un grad de umiditate mult mai ridicat însă instrumentele de măsurare erau reglate de producător pentru sorg la 22%, apreciat ca nivelul maxim.
părților cu privire la un posibil preț pentru produsele livrate s-au purtat, în opinia pârâtei numai în considerarea îndeplinirii unor condiții de calitate, cu atât mai mult cu cât prin contract s-a stipulat că plata se face la valorificare, fapt imposibil de realizat.
In drept au fost invocat dispozițiile art. 115 - 118 pr.civ.
Prin sentința civila nr. 1652/30.08.2006, Tribunalul Călărașia admis acțiunea, a obligat pârâta la plata sumei de 558.612,28 lei contravaloare cultură semințe sorg și TVA-ul aferent; a obligat reclamanta la plata sumei de 8.874 lei taxă de timbru.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că părțile nu au contestat existența contractului și a clauzelor acestuia, faptul că producția de sorg cultivată pentru pârâtă a fost recoltată de reclamantă în luna noiembrie în loc de luna octombrie 2004, apreciată ca fiind perioada optimă, ceea ce a determinat un grad crescut de umiditate.
S-a apreciat, că din probatoriul administrat, a rezultat culpa exclusivă a pârâtei în recoltarea cu întârziere a producției de sorg.
Cu referire la termenii contractului din interpretarea cărora rezultă că obligația de determinare a prețului incumbă pârâtei, instanța a apreciat că aceasta nu și-a îndeplinit obligația nejustificat, nu a propus în timpul procesului un preț pentru produsele livrate, astfel că sigurul preț ce poate fi reținut este cel propus de reclamanta prin raportare la prețurile practicate de pârâtă în raporturile cu alte societăți.
Impotriva acestei sentințe, a formulat apel pârâtul Institutul de Cercetare - Dezvoltare Agricola criticând-o pentru nelegalitate.
In esență, s-a susținut pe de o parte, că în mod greșit prima instanță, deși a reținut că produsele livrate nu au prezentat indici calitativi impuși prin contract și lege, cu încălcarea dispozițiilor art. 8 din contractul părților potrivit cărora, beneficiarul este ținut a plăti numai dacă buletinele de analiză emise de laboratoarele autorizate corespund din punct de vedere al indicilor calitativi, a obligat la plată beneficiarul, reținând în sarcina acestuia culpa în recoltarea cu întârziere a producției.
Apelanta s-a prevalat de dispozițiile art. 5 din contract, potrivit cărora graficele de livrare sunt supuse modificărilor părților raportat la stadiul de vegetație, nicidecum graficele de recoltare care sunt în sarcina producătorului, beneficiarului revenindu-i obligația de stabilire și comunicare a datei recoltării; nici depozitarea recoltei nu era condiționată de existența spațiilor de depozitare, atât reclamanta cât și pârâta, având posibilitatea de a apela la serviciile unor terțe societăți.
Refuzul de a primi produsele livrate nu s-a datorat lipsei spațiilor de depozitare, ci calității inferioare a produselor livrate, în considerarea termenilor contractului potrivit cărora produsele necorespunzătoare calitativ rămânând la dispoziția executantului cu interdicție de comercializare.
In ceea ce privește obligarea beneficiarului la plata prețului lucrărilor, s-a susținut că nici acestea nu sunt datorate, fiind incluse în prețul produselor necorespunzătoare calitativ, câtă vreme acestea nu sunt primite în prețul ce include și cheltuielile de producție, nu este datorat în integralitatea sa.
Prin decizia nr. 88/14.02.1007, pronunțată în dosar nr-, Curtea de APEL BUCUREȘTIa respins ca nefondat apelul, a obligat apelanta să achite, cu titlul de cheltuieli de judecată suma de 1.400 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța a înlăturat primul motiv de apel, în esență, reținând culpa apelantei pârâte, așa cum aceasta a fost determinată prin raportul de expertiză administrat, în care s-a reținut ca deficiențele calitative s-au datorat nu numai perioadei târzii în care s-a efectuat recoltarea, ci și procedurii de uscare a semințelor, procedura ulterioară recoltării și livrării ce cădea în sarcina beneficiarului.
S-a reținut că toate etapele procesului de producție au decurs corespunzător tehnologiilor aprobate de beneficiar, până la recoltare când beneficiarul nu a putut asigura preluarea și uscarea în timp optim, începând cu data de 15.10.2004, când potrivit determinărilor efectuate, umiditatea semințelor în panicul era de 16%, la cererea pârâtei recoltarea efectuându-se între 08.11.2004 și 23.11.2004, când umiditatea a crescut la 21,5 - 22%; a fost avută în vedere și depoziția martorului.
S-a reținut, de asemenea, și încălcarea dispozițiilor art. 4 și art. 5 din contract, faptul că pârâtei îi revenea obligația de a acorda asistență tehnică de specialitate, inclusiv de a dispune cu privire la recoltarea producției.
Cu privire la cel de al doilea motiv al apelului, referitor la determinarea prețului lucrărilor, s-a reținut că acesta nu poate fi efectuata decât prin raportare la prețurile stabilite și acceptate de beneficiar pentru lucrări similare; în condițiile în care pârâta a refuzat să determine prețul cuvenit pentru produsele livrate, iar în combaterea prețului solicitat de reclamantă, în temeiul decontului întocmit, nu a administrat dovezi și nu a solicitat efectuarea unei expertize contabile cu acest obiectiv, prețul solicitat a fost apreciat ca fiind cel datorat.
Impotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul Institutul National de Cercetare-Dezvoltare Agricola, invocând motive de nelegalitate circumscrise dispozițiilor art. 304 pct. 4, 8 si 9 pr.civ.
S-a susținut, în motivarea recursului, că în mod greșit instanța de apel, a menținut soluția instanței de fond, procedând la greșita aplicare a dispozițiilor art. 1169 cod civil, retinând că apelantul nu a combătut probator prețul solicitat, determinat prin raportare la prețurile practicate de institut în raporturile comerciale stabilite cu terții producători.
Prin decizia comerciala nr. 3859/28.11.2007, pronunțată în dosar nr- al ICCj a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis pricina spre rejudecare aceleiași instanțe.
S-a apreciat, că pretentiile reclamantei, respectiv, prețul solicitat prin raportare la prețurile practicate de pârât în contractele de execuție cu terțe societăți partenere, nu sunt susținute probator, cererea reclamantei neîntrunind condițiile art. 1169 cod civil.
Instanța de apel stabilit greșit că sarcina probei incumbă apelantului pârât, inversând principiul obligativității probei statuat de art. 1169 cod civil, potrivit căruia cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
In apel, după casare, pricina a fost înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI sub nr-.
Prin cererea înregistrată la termenul din 09.06.2008, apelatul pârât a solicitat, în temeiul art. 404 indice 2 alin. 2 pr.civ. întoarcerea executării silite, ca urmare a desființării hotărârii executate, respectiv a deciziei nr. 88/14.02.2007.
In motivare s-a arătat că intimata reclamantă a solicitat punerea în executare a deciziei nr. 88/2007 și a procedat la executarea parțiala a sumei acordate, ca urmare a desființării titlului impunându-se restituirea sumelor achitate în temeiul unui titlu desființat.
Cu privire la această cerere, retine că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 7208pr.civ. nefiind întrunite cerințele art. 4042alin. 2 pr.civ.
In cauză, s-au administrat înscrisuri și expertiză tehnică de specialitate, având ca obiectiv stabilirea prețului datorat pentru produsele livrate de reclamanta - AGRO SRL pârâtei.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
In considerarea dispozițiilor art. 315 alin. 1 si 3 pr.civ. deși prin decizia de casare s-a dispus numai cu privire la stabilirea întinderii despăgubirilor cuvenite cu titlul de preț, fără a se cenzura și considerentele referitoare la culpa pârâtei în executarea propriilor obligații contractuale, câtă vreme s-a dispus casarea în tot a deciziei atacate,va supune analizei toate motivele invocate prin cererea de apel.
Intre părți a intervenit contractul nr. 2766/21.04.2004, având ca obiect înmulțirea liniilor consangvinizate de sorg izolate în spațiu la 400, contract prin care s-a obligat să pună la dispoziția executantului, contra cost, sămânța de prebază a formei parentale, respectiv sorg boabe 261 pentru 40 ha și sămânță sorg 76 - 79 pentru 20 ha; să asigure tehnologiile specifice de cultură și să asigure asistență tehnică executantului; să verifice calitatea lucrărilor pe parcursul ciclului de producție; să primească întreaga cantitate de produse rezultată din suprafața însămânțată; să achite contravaloarea produselor primite care întrunesc indicii de calitate.
La rândul său, reclamanta s-a obligat să însămânțeze suprafața prevăzuta în contract, cu sămânța furnizată, într-un spatiu de izolare minim de 400; să execute toate lucrările mecanice și manuale conform tehnologiei furnizate de beneficiar; să predea întreaga cantitate de produse ce rezultă din cultura contractată; să garanteze calitatea produselor livrate, în condițiile în care acestea nu sunt respectate produsele rămânând la dispoziția executantului.
Așa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică agricolă, administrat în prima instanță, cauza deprecierii calității semințelor de sorg a constituit-o întârzierea recoltării, faptul că reclamantei i s-a interzis recoltarea la data de 15.10.2004, când umiditatea semințelor extrase din panicul a fost de 16%, conform probelor efectuate de cercetătorul desemnat de pârâtă a asigura asistența tehnică executantului; întârzierea recoltării și livrării la 08.11.2004 pâna la 23.11.2004, s-a datorat exclusiv beneficiarului care nu a putut asigura uscarea semințelor conform tehnologiei, în 6-8 ore.
Apărările apelantei, potrivit cărora recoltarea nu era împiedicată de lipsa spațiilor de depozitare, nu poate fi primită, întrucât prin tehnologia stabilită și cu respectarea obligațiilor asumate prin contract, acesteia îi revenea obligația preluării produselor imediat după recoltare și a asigurării uscării de îndată; din acest motiv, cu încălcarea dispozițiilor art. 4 si 5 din contract, pârâta a refuzat întocmirea, împreună cu reclamanta a graficelor de recoltare și de livrare.
In aceste condiții, culpa în neexecutarea obligațiilor contractuale aparține exclusiv beneficiarului, care s-a obligat să asigure asistenta tehnica de specialitate, ce implica incusiv a dispune recoltarea la timp a producției.
Reclamanta și-a îndeplinit întocmai obligațiile contractuale asumate, etapele impuse prin tehnologia producerii de sămânță sorg au fost respectate, fapt confirmat de cercetătorul ce a asigurat asistența tehnică, la termenul optim pentru recoltare, semințele întruneau indicii de calitate impuși, astfel că este irelevant faptul că ulterior, ca urmare a recoltării târzii, prin buletinele de analiză întocmite conform art. 8 din contract, s-a constatat calitatea inferioară a acestora, interzicându-se comercializarea.
Plata contravalorii produselor livrate este într-adevăr condiționată, conform art. 8 din contract de confirmarea indicilor calitativi prin buletinele de analiză eliberate de laboratore autorizate, acesta însă nu exclude posibilitatea stabilirii culpei în obținerea unor produse inferioare calitativ.
Imposibilitatea asigurării condițiilor optime recoltării și livrării, datorată lipsei unui uscător, nu poate fi asimilată cauzelor obiective exoneratoare de răspundere.
In consecință, va înlătura motivele invocate de apelantul pârât, întemeiate pe culpa exclusiva a reclamantei în executarea obligațiilor contactuale, retinând că, dimpotrivă, culpa aparține beneficiarului care nu a fost în măsură să permită recoltarea și livrarea în perioada optimă.
Cu privire la despăgubirile cuvenite pentru produsele livrate de către - SRL, reține concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, din cuprinsul căruia a rezultat că în determinarea sumei cuvenite s-a avut în vedere procesul de producție al culturii de sorg, a tehologiei aplicate și a modului de respectare a obligațiilor contractuale asumate de părți.
Intrucât, în contract, părțile nu au prevăzut la ce preț se vor deconta semințele ce nu se încadrează în indicii de calitate, s-a apreciat că singurul preț ce poate fi stabilit este cel raportat la prețul sorgului furajer; de asemenea, întrucât la sorg nu există un preț de piață, expertul a determinat prețul prin raportare la costurile de producție, procedând la însumarea costurilor directe și indirecte, la care se adaugă profitul mediu pe ramura agricolă; la prețul de producție astfel obținut s-a adăugat adaosul comercial determinând astfel prețul de achiziție.
In stabilirea acestor prețuri, ca urmare a faptului ca părțile nu a întocmit devize de lucrări comune, au fost supuse cenzurii evidențele contabile întocmite de ambele părți.
Instanța va înlătura opinia separată a expertului parte, propus de apelantul pârât, în sensul că suma datorată cu titlul de preț pentru produsele improprii livrate este de 162.015 lei, întrucât concluziile acestuia nu au ca temei o analiză obiectivă a devizelor întocmite de - SA, deși, se reține că din înscrisurile administrate rezultă că acesta a respectat fluxul tehnologic prevăzut pentru culturile ce au făcut obiectul contractului, executând toate lucrările consemnate în deviz.
Au fost reținute și răspunsurile la obiecțiunile formulate de către părți la raportul de expertiză în sensul că nu se poate stabili un preț real prin raportare la produsul sorg de sămânță, câtă vreme doar parte din producție a întrunit indicii minimi de calitate, fără a se încuviința comercializarea acesteia sub acesta formă; faptul că prețul practicat pe piața internațională pentru sorgul furajer nu poate fi avut în vedere, întrucât România nu participă pe această piață; determinarea prețului de producție presupune cu necesitate și includerea cheltuielilor indirecte de producție, costuri ce nu pot fi determinate pe unitate de produs, prin raportare la evidențele contabile; rata profitului avută în vedere la determinarea prețului a fost inferioară celei propuse de apelanta pârâtă, la întâlnirile cu expertul și reprezentanții reclamanți.
In consecință, va reține că despăgubirile datorate pentru produsele livrate, în conformitate cu dispozițiile art. 1073 cod civil, sunt în cuantum de 304.880 lei, suma ce cuprinde și TVA de 48.678 lei.
In temeiul art. 296 pr.civ. va admite apelul, va schimba în parte sentința apelată, în sensul că va obliga pârâta la plata sumei de 304.880 lei, reprezentând 256.202 lei contravaloare produse și 48.678 lei TVA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta INSTITUTUL NATIONAL DE CERCETARE DEZVOLTARE AGRICOLA, cu sediul în orașul, str. - nr. 1, județul C, împotriva sentinței comerciale nr.1652 din 30.08.2006, pronunțată de Tribunalul C, în dosarul nr.2318/C/2006, în contradictoriu cu intimata - SRL, cu sediul în comuna Adunații, județul G și cu sediul ales în B,-,. 18,. 2,. 7,. 76, sector 4.
Schimbă în parte, sentința apelată, în sensul că obligă pârâta la plata sumei de 304.880 lei, reprezentând 256.202 lei contravaloare produse și 48.678 lei TVA.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică de la 15 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- -
GREFIER,
- -
Red.Jud. - 12.03.2010
Tehnored. - 12.03.2010
Nr.ex.: 4
Președinte:Cristina ScheauaJudecători:Cristina Scheaua, Aurica Avram