Spete pretentii comerciale. Decizia 73/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIA NR.73/
Sedința publică de la 01 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Sarmisegetuza Tulbure dr. - -
JUDECĂTOR 2: Simona Gavrilă
Grefier- - -
-.-.-.-.-.-.-
Pentru astăzi fiind amânată judecarea apelului declarat de către parata C SA, cu sediul în comuna, jud. împotriva sentinței civile nr.3059/5.11.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SRL - prin lichidator judiciar SPPI G, cu sediul in-, având ca obiect pretenții.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 30 septembrie 2009 și consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la data de 01 octombrie 2009, când a pronunțat prezenta hotărâre;
CURTEA
Asupra apelului de față;
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele;
Prin acțiunea înregistrată sub nr-, la Judecătoria Galați, reclamanta C. SRL prin lichidator judiciar SC SPPI G, a solicitat obligarea pârâtei SA, Jud. G la plata sumei de 574.971 lei din care 191.509,41 lei preț, suma de 365.898,81 lei penalități și suma de 17.562,77 lei dobândă.
În motivarea acțiunii reclamanta a învederat instanței următoarea situație de fapt:
Între cele două societăți au existat relații comerciale care s-au derulat fie pe bază de contract, fie relații constând în vânzare-cumpărare marfa pe bază de factură.
I - În baza contractului de prestări servicii pentru lucrări agricole mecanice nr. 434/8.09.2003 reclamanta a executat pentru pârâtă, în perioada septembrie - noiembrie 2003, lucrări agricole mecanice, din cele înscrise în anexa la contract. Pentru plata contravalorii acestor lucrări s-a emis factura nr. -/2.12.2003, comunicată prin poștă cu confirmare de primire, care atestă că a intrat la SC SA în data de 3.12. 2003. Valoarea acestei facturi este de 66 781,65 lei și a rămas neachitată.
Penalități calculate și pretinse sunt de -,6.
II - Cu factura nr. -/1411 2003 SC SRL Gav ândut pârâtei sămânță de certificata C2, tratată, beneficiind de ajutor financiar conform HG nr.1588/2002. Contravaloarea acestei facturi este de 80827,42 lei și a rămas neachitată.
Cu privire la cele două facturi învederează instanței următoarele: ambele facturi sunt acceptate la plată, motivat de următoarele considerente: factura nr. -/2.12.2003 este emisă în executarea contractului 434/2003, (nefăcând decât să-i recunoască existența); a fost comunicată pârâtei iar faptul că nu există un refuz la plată pentru aceasta dovedește că se află în prezența unei acceptări tacite; cea de a doua factură este o factură acceptată și dovada este semnătura de pe aceasta. Ea atestă încheierea în formă simplificată a unui contract de vânzare-cumpărare și în cuprinsul ei sunt enumerate clauzele contractului. Cum nu este prevăzută scadența, sunt aplicabile dispozițiile art. 1362 cod civil și data emiterii este data scadenței. Primirea facturii joacă rolul de acceptare a propunerii cumpărătorului și contractul este considerat perfectat.
În drept reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 720(1); 720(5), 969, 972, 1362, 1073 Cod civil, art. 46,47 Cod comercial.
În susținerea acțiunii reclamanta s-a folosit de proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 1289/13.02.2007 Judecătoria Galația declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați, având în vedere dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a Cod procedură civilă, valoarea pretențiilor fiind peste un miliard lei vechi.
Pe rolul Tribunalului Galați cauza a fost înregistrată sub nr-.
Prin întâmpinarea depusă pârâta a invocat următoarele:
În cazul facturii nr. -/2.12.2003, pentru suma de 66.781,65 lei, simplul fapt al comunicării acesteia către societate, nu este de natura a naște o obligație de plată.
Aprecierile reclamantei cu privire la valoarea juridica a tăcerii sunt inexacte.
Prin ea însăși tăcerea nu are valoare de consimțământ, care sa angajeze din punct de vedere juridic.
In mod excepțional, tăcerea poate valora consimțământ, doar atunci când prin lege se da o astfel de semnificație tăcerii. Este spre exemplu cazul dispozițiilor art. 1437 Cod civil, care se refera la tacita relocatiune.
Ori în speța nu exista niciuna din situațiile de mai sus sau de natura situațiilor de mai sus pentru ca reclamanta sa poată pretinde ca simplul fapt al transmiterii unei facturi echivalează cu un angajament de plată al destinatarului sau cu acceptarea plații solicitate prin factură.
Raporturile dintre părți nu pot fi apreciate în acest caz decât prin prisma contractului de prestări servicii 434/8.09.2003.
In cazul facturii nr. -/14.11.2003, reclamanta pretinde că factura semnată face dovada unui contract, ale cărui clauze sunt cele ce rezultă din mențiunile din conținutul facturii.
Dacă lucrurile stau astfel, atunci în egala măsura, punându-se în discuție tot un raport juridic sinalagmatic, pentru a putea pretinde plata, reclamanta ar trebui să facă proba ca produsele menționate în factură, au fost livrate.
Astfel, în cuprinsul contestației, se arata că suma din factura nr. -/16.09.2003 pentru care creditoarea solicită penalități nu este datorata. Nu interesează argumentele aduse în acea contestație în sprijinul afirmației că suma nu este datorată, important este că nu se recunoaște datoria ci aceasta este contestata.
In consecința, contestația făcuta în procedura falimentului nu are valoarea unei recunoașteri ci dimpotrivă afirmă lipsa oricărei datorii către SC SRL
Așa fiind, invocă stingerea dreptului la acțiune al reclamantei prin prescripție, în condițiile în care dreptul la acțiune s-a născut la 16.09.2003 iar formularea pretențiilor pe cale de acțiune a fost făcuta în ianuarie 2007.
Cât privesc penalitățile și dobânzile solicitate prin acțiune, dat fiind caracterul accesoriu al unor astfel de obligații, ele sunt sau nu datorate după cum obligația principala exista sau nu.
Sub un alt aspect, potrivit art. 4 alin. 3 Legea nr. 469/2002, totalul penalităților de întârziere la care creditoarea este îndreptățită, nu poate depăși cuantumul sumei
asupra cărora sunt calculate.
Societatea era creditoare a reclamantei, în aceeași perioada pentru care s-au formulat pretențiile din acțiune.
Potrivit art. 1144 Cod civil compensația operează de drept, cele doua creanțe
stingându-se reciproc, în momentul când ele exista deodată și până la
concurenta cotităților lor respective.
Așa fiind, daca s-ar considera întemeiate pretențiile reclamantei, în baza art. 1144 Cod civil, în speță a operat o compensare legală, mod de stingere a obligațiilor, până la concurența sumei celei mai mici a creanțelor reciproce, astfel încât obligarea sa ar putea opera numai pentru obligația de plata nestinsa prin compensare.
Prin sentința comercială nr.3059 din 05.11.2008, Tribunalul Galația admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la plata sumei de 191.509,41 lei preț, suma de 22.089,1 lei dobânda legală calculată pentru perioada 15.11.2003 - 29.10.2007 pentru factura fiscală nr.-/2003 și suma de 463.121,13 lei penalități de întârziere calculate pe perioada 03.12.2003 - 29.10.2007, respectiv 18.09.2003 - 29.10.2007 pentru factura fiscală nr.-/2003 și respectiv -/2003.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 8.09.2003 între părțile litigante s-a încheiat contractul de prestări servicii pentru lucrări agricole mecanice.
Potrivit contractului reclamanta s-a obligat să execute lucrări agricole mecanizate: recoltat păioase - 26,81 euro/ha fără TVA, recoltat soarelui - 26,81 euro/ha fără TVA, recoltat soia - 26,81 euro/ha fără TVA, recoltat porumb - 26,81 euro/ha fără TVA.
Contractul s-a încheiat pentru perioada anului agricol 2003 până la sfârșitul acestuia.
Reclamanta a emis factura fiscală nr. -/2.12.2003 în valoare de 66781,65 lei reprezentând costul lucrărilor de recoltare a culturilor de soia, soarelui și porumb executate în perioada septembrie - noiembrie 2003, factură comunicată pârâtei prin scrisoare cu confirmare de primire, semnată de reprezentantul societății la data de 3.12.2003.
Cum pârâta nu a făcut dovada că ar fi refuzat plata acesteia și a refuzat să prezinte expertului documentele și evidențele contabile privind executarea lucrărilor, acest lucru nu înseamnă că nu au fost executate lucrările, apărarea pârâtei în sensul că reclamanta nedovedind cu procesul-verbal de recepție că s-au executat lucrările, înseamnă neexecutată prestația, nu poate fi primită având în vedere faptul că aceasta pe parcursul desfășurării expertizei a manifestat o atitudine de refuz, chiar dacă instanța a solicitat în acest sens pârâtei.
Așa cum rezultă din Raportul de expertiză, lucrările cuprinse în factura fiscală nr. -/2.12.2003 au fost executate, iar deplasarea utilajelor la pârâta beneficiar pentru executarea lucrărilor este confirmată de faptul că acestea, după terminarea lucrărilor agricole au rămas în custodia ei, conform procesului-verbal din 29.11.2003.
În ceea ce privește factura fiscală nr. -/16.09.2003 în valoare de 43.900,39 Ron, a reținut următoarele:
La data de 6.06.2003 între aceleași părți s-a încheiat contractul nr. 291 pentru închirierea echipamentului utilajelor agricole de la reclamantă, având ca obiect instalații de irigare cu aspersor pe furtun cu auto înfășurare pe tambur tip DS -110x300.
Potrivit art. 2 din contract s-a prevăzut obligația ca proprietarul să predea utilajele chiriașului pe baza de proces-verbal de predare-primire care se va anexa la contract.
Așa cum rezultă din Raportul de expertiză, pârâta a pus la dispoziția expertului procesul-verbal încheiat la data de 16.06.2004 de doi prepuși ai părților aflate în litigiu din care rezultă că reclamanta a ridicat din custodia pârâtei utilaje agricole ( 1 combină -) rămânând în paza acesteia o combină, alte utilaje precum și instalația de irigat.
Deși factura fiscală nr. -/16.11.2003 nu este semnată de primire de pârâtă, atâta timp cât procesul-verbal încheiat la data de 16.06.2004 de reprezentanții părților litigante, rezultă că reclamanta și-a onorat obligația de predare a echipamentului spre închiriere, născându-se obligația corelativă de a plăti prețul chiriei.
Atitudinea pârâtei de negare în sensul că din procesul-verbal de custodie echipament agricol din procesul-verbal de custodie echipament agricol al reclamantei nu rezultă că acesta ar fi fost închiriat acesteia, nu o absolvă de plata chiriei atâta timp cât nu a probat o situație contrară celor afirmate de reclamantă și susținută de cele două convenții încheiate de părți fiind un început de dovadă în folosul reclamantei potrivit art. 255 Cod procedură civilă.
Apărarea pârâtei, în sensul că reclamanta avea obligația sarcinii probei conform art. 1169 Cod civil, nu poate fi primită, atât timp cât procesul-verbal de recepție a lucrărilor și bonurile de lucru, documente ce ar fi atestat executarea obligațiilor, sunt documente ce ar fi trebuit să fie încheiate de pârâtă și tot de ea administrate, dacă nu ar fi manifestat o atitudine lipsită de interes și cooperare.
În ceea ce privește obligarea la plata de penalități de întârziere și dobânzi legale a pârâtei, instanța reține că cererea este fondată deoarece potrivit disp. art. 6 din care contractul nr. 291/2003 proprietarul este îndreptățit să perceapă penalități de întârziere de la data emiterii facturii până la achitarea integrală a chiriei. În acest sens sunt și dispozițiile Cap. V pct. 3 din contractul nr. 434/2003.
În ambele contracte părțile au avut în vedere disp. art. 4 alin. 3 din Legea 492/2002 potrivit cărora totalul penalităților de întârziere la care creditoarea este îndreptățită, nu poate depăși cuantumul sumei asupra cărora sunt calculate.
De asemenea instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 43 Cod civil coroborat cu art. 1362 Cod civil, datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobânda de drept din ziua în care devin exigibile.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta, criticând- sub aspectul legalității și al temeiniciei, solicitând fie desființarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare, fie schimbarea în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
În motivarea cererii de apel a arătat pârâta că a invocat neefectuarea procedurii prev. de art.7201pr.civ. față de pretențiile rezultând din factura fiscală nr.-/2000 întrucât adresa de conciliere nu cuprinde date certe, locul și ora, și că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acestei excepții.
Pe fondul cauzei, a arătat pârâta că obligația de plată nu se poate naște dintr-o factură nesemnată ci din executarea contractului de prestări servicii și că reclamanta ar fi trebuit să dovedească faptul că a executat contractul nr.434/2003, respectiv că a executat lucrările agricole mecanizate.
Că potrivit art.6 din contract, lucrările trebuiau recepționate de beneficiar prin procese verbale de recepție și bonuri de lucru, iar în lipsa acestora lucrările nu sunt dovedite.
A mai arătat pârâta că în mod greșit a apreciat instanța că nu s-a făcut dovada refuzului de plată în condițiile în care nu s-a făcut dovada efectuării lucrărilor.
Că în contract nu era stipulat că pentru a se invoca excepția de neexecutare este necesară exprimarea refuzului de plată și că de altfel neplata facturii echivalează cu un refuz.
De asemenea, aceasta a arătat că în mod greșit instanța a reținut că din refuzul ei de a prezenta documente expertului, rezultă existența creanței întrucât nu sunt îndeplinite condițiile art.174 pr.civ. și că ea nici nu putea să dețină documentele respective, fiind vorba despre documente aparținând reclamantei.
Pârâta a arătat și faptul că în mod greșit prima instanță a apreciat că din încheierea procesului verbal de custodie ar rezulta efectuarea lucrărilor, aceasta fiind contrar atât disp. Art.1203 civ. și că potrivit contractului, singura modalitate de determinare a cantităților recoltate o constituiau procesele verbale de recepție și bonurile de lucru, aspecte ce oricum nu puteau fi dovedite cu martori.
Apelanta-pârâtă a indicat și faptul că nici pretențiile rezultând din factura fiscală nr.-/2003 nu trebuiau acordate arătând în esență, că factura nu este semnată de un reprezentat legal al său, că nu există un proces verbal de predare-primire a instalațiilor de irigat, că actul de custodie a fost întocmit în iunie 2004 iar obligația de predare a bunurilor vizate de contractul 291/2003 era scadentă în perioada mai-septembrie 2003.
În esență, pârâta a arătat că nu s-a dovedit executarea obligațiilor izvorâte din contractele nr.291 și 434/2003 și că procesele verbale de recepție nu pot constitui început de dovadă scrisă.
Pârâta a mai arătat și faptul că a invocat prescripția dreptului la acțiune și că instanța de fond nu s-a pronunțat pe această excepție.
În ceea ce privește pretenția în sumă de 80.827,42 lei a arătat pârâta că instanța nu a intrat în cercetarea fondului acestei pretenții și că deși prin dispozitiv ea a fost obligată la plata acestei sume, motivarea o ignoră cu totul.
A mai arătat pârâta că factura nr.-/2003 este semnată de o persoană nedeterminată și nu este ștampilată.
În ceea ce privește penalitățile și dobânzile, a arătat pârâta că în condițiile în care nu datorează principalul nu datorează nici accesoriile.
A mai arătat aceasta că și în condițiile în care s-ar considera că datorează principalul, nu s-au respectat disp.art.4 alin.3 din Legea nr.469/2002 în sensul că penalitățile calculate depășesc capitalul.
Pârâta a indicat și faptul că invocase în apărare, pe cale de excepție și stingerea creanței reclamantei ca efect al compensării și că prima instanță a ignorat în totalitate acest capăt de cerere.
Că ea este înscrisă în tabelul creditorilor cu suma de 274.892 Ron, creanță rezultând din factura fiscală nr.-/15.03.2004 și -/2005, că potrivit art.52 din Legea 85/2006 operează compensarea prin referire la art.1144 civ. și că disp.G 685/1999 vizează compensarea condiționată, fapt pentru care nu sunt incidente în cauză.
În termen legal, intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului pârâtei.
Analizând sentința atacată în limitele cererii de apel, Curtea apreciază că prezentul apel este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente;
În ceea ce privește sumele solicitate cu titlu de preț se apreciază că în mod corect prima instanță a reținut că, reclamanta are un drept de creanță pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește suma de 66.781,55 lei rezultând din factura fiscală nr.-/2003, Curtea apreciază că, contrar susținerilor pârâtului procedura de conciliere a fost îndeplinită pentru următoarele considerente:
Adresa de conciliere nr.288/2006 prevede locul de conciliere, respectiv atât sediul reclamantei "din G,-", cât și data, aceasta din urmă fiind lăsată la alegerea pârâtei în intervalul "cel puțin 15 zile, dar nu mai mult de 30 zile de la data primirii notificării.
De remarcat că pentru a se atinge finalitatea procedurii instituite de disp.art.7201pr.civ. nici nu este recomandabil să se stabilească o oră exactă la o anumită dată, destinatarul notificării trebuind să aibă posibilitatea de a veni la conciliere.
În ceea ce privește dovedirea efectuării obligațiilor asumate prin contractul nr.434/2003 se reține faptul că disp.art.46 Cod comercial permite dovedirea obligațiilor comerciale și a executării lor prin orice mijloc de probă, inclusiv prin facturi acceptate, fără a indica o ierarhie a acestor probe.
Acceptarea facturilor se poate face fie expres, prin indicarea în scris, fie în mod tacit, prin necontestarea facturii primite într-un termen rezonabil, adică prin neexercitarea dreptului de refuz de plată.
Față de acest text legal, nu pot fi reținute apărările pârâtei în sensul că prin dispozițiile contractuale s-ar fi restrâns dreptul de a dovedi executarea numai la folosirea proceselor verbale de recepție și a bonurilor de lucru, dispozițiile art.6 din contract nefăcând vreo referire la administrarea de dovezi în fața instanței.
În condițiile în care reclamanta a făcut dovada comunicării facturii fiscale nr.-/2003 (vezi comunicare de primire fila 8 verso dosar) iar pârâta nu a făcut dovada exprimării unui refuz se apreciază de către instanță că acest înscris reprezintă o "factură acceptată" în accepțiunea legii, fapt pentru care apărările pârâtei întemeiate pe disp.art.1169 civ. art.174 pr.civ. 1203 și 1191.civ. nu pot fi primite.
Nici apărările pârâtului privitoare la suma de 43.900,34 rezultând din factura fiscală nr.-/2003 nu pot fi primite, în mod corect prima instanță reținând că pârâta datorează suma, pentru următoarele considerente:
Si în materie comercială este admisă prezumția ca mijloc de probă.
La data de 29.11.2003 s-a încheiat procesul verbal de custodie prin care reclamanta cere aceleași bunuri ce au format obiectul contractului de închiriere (fila 11 dosar ) și din probatoriu nu rezultă pentru ce părțile - societăți comerciale, au încheiat un astfel de contract comercial prin natura sa oneros, iar în speța de față cu titlu gratuit sau de ce s-au deplasat acele utilaje către spațiul pârâtei (deplasare care presupune niște costuri).
De asemenea, pârâta nu indică de ce ar fi acceptat să depoziteze aceste bunuri, având în vedere "neseriozitatea" reclamantei rezultând din executarea contractului de închiriere.
Față de aceste considerente, văzând și practicile obișnuite în materie comercială, Curtea reține că aceste bunuri se aflau deja în posesia pârâtei și că urmare a expirării contractului de închiriere a fost necesară încheierea contractului de depozit (procesul verbal din 29.11.2009) astfel încât apreciază susținerile reclamantei ca fiind dovedite.
În ceea ce privește problemele penalităților, a prescripției și a compensării, Curtea apreciază că trebuie schimbată ordinea de analiză a acestora, în sensul că în condițiile în care intervine compensarea, creanțele reciproce se sting în limita celei mai mici dintre ele, pentru creanța stinsă nemaicurgând penalitățile și nemaipunându-se problema prescripției.
Față de acestea, Curtea va analiza cu prioritate problema compensării.
În această privință se reține, pentru considerentele mai sus indicate faptul că pârâta datora reclamantei sumele de 66.781,65 aferente facturii fiscale nr.-/02.12.2003 și de 43.900,34 lei aferentă facturii fiscale nr.-/16.09.2003.
De asemenea, se reține că și reclamanta este creditoare față de pârâtă, aceasta fiind înscrisă la masa credală (filele 33 - 43 dosar).
În aceste condiții, operează compensarea legală în temeiul disp.art.1143 și următoarele:
Apărările intimatei în sensul că nu operează compensarea (filele 52 - 56 dosar) nu pot fi reținute pentru următoarele considerente:
Dispozițiile art.1145 civ. condiționează existența compensației de îndeplinirea condițiilor lichidității și a exigibilității.
În speță, fiind vorba despre datorii bănești comerciale, cele două condiții sunt îndeplinite.
În speță, fiind îndepărtate apărările apelantei în sensul că nu ar datora nimic intimatei-reclamante, nu pot fi reținute nici apărările acesteia din urmă în sensul că din moment ce apelanta nu ar interveni compensația. Dispozițiile art.1144 civ. indică faptul că această compensație intervine de drept, deci independent de voința părților, astfel că nu este necesar un eventual accept sau o recunoaștere a creanței. Pornind de la aceleași rațiuni, o parte nu poate "renunța la compensație" aceasta nefiind lăsată la latitudinea părților.
Se mai reține faptul că nici o dispoziție legală nu cere ca cele două creanțe să fie "certe", existente și întinderea lor, putând a se stabili judecătorește.
Nici susținerile intimatei referitoare la imposibilitatea intervenirii compensării în condițiile în care apelanta este înscrisă la masa credală nu pot fi reținute, compensarea intervenind înainte de deschiderea procedurii, respectiv la momentul existenței creanțelor reciproce. Dispozițiile art.123 din Legea 85/2006 referitoare la respectarea ordinii de prioritate nu sunt aplicabile în speță, ele referindu-se la distribuirea sumelor de bani în procedura insolvenței.
Față de aceste aspecte, Curtea apreciază că în temeiul disp.art.1143 și urm. Civ. a intervenit compensația rămânând ca reclamanta să plătească pârâtei-apelante suma de 38.012 lei conform calculului însușit de ambele părți.
Față de constatarea compensării apărările referitoare la cuantumul penalităților și la excepția prescripției rămân fără obiect.
Față de aceste considerente, urmează a se admite apelul pârâtei și a se respinge ca nefondată acțiunea reclamantei.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, Curtea reține că potrivit disp.art.274 pr.civ. acestea sunt în sarcina părții căzute în pretenții, ori din punct de vedere procedural în prezenta cauză are calitatea de parte pârâta și nu reprezentantul acesteia, astfel încât urmează a fi obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată și a se respinge cererea formulată în contradictoriu cu reprezentantul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de pârâta A, cu sediul în comuna, jud.G, împotriva sentinței civile nr.3059/05.11.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, pe care o schimbă în sensul că;
Respinge ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta prin lichidator judiciar - C G, în contradictoriu cu pârâta, având ca obiect pretenții.
Obligă reclamanta la plata sumei de 5181,09 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtă.
Respinge cererea pârâtei de obligare a lichidatorului reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 01 octombrie 2009.
Președinte, dr.- - | Pt.Judecător, - - plecată la un seminar internațional PREȘEDINTE, |
Grefier, - - |
Red-
Tehno.O/16.11.2009/4 ex.
Fond-
Președinte:Sarmisegetuza TulbureJudecători:Sarmisegetuza Tulbure, Simona Gavrilă
