Spete pretentii comerciale. Decizia 73/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ nr. 73/2009
Ședința publică din 5 mai 2009
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 2: Axente Irinel Andrei
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta - - SRL împotriva sentinței comerciale nr. 3832/C din 17 noiembrie 2008 pronunțată în dosarul cu număr unic - al Tribunalului Comercial Cluj, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect pretenții.
dezbaterilor, concluziile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 28.04.2009, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de azi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr. 3832 din 17 noiembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Clujs -a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune ca neîntemeiată.
S-a respins acțiunea formulată de către reclamanta - - SRL împotriva pârâtei ca neîntemeiată.
Reclamanta a fost obligată să plătească în favoarea pârâtei suma de 4.380 lei cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând onorariu avocațial.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că obiectul acțiunii este unul de răspundere civilă contractuală, reclamantul susținând că pârâta și-ar fi depășit atribuțiile acordate de către fostul administrator statutar al ei, producându-i prejudicii prin întocmirea unor acte de dispoziție, erijându-se în funcția de administrator al societății. În concret, ce i s-a imputat pârâtei că ar fi făcut să dispară din stocul de marfă al societății mai multe bunuri.
În primul rând, excepția prescrierii dreptului la acțiune a fost respinsă ca neîntemeiată, întrucât inventarierea efectuată de către executorul judecătoresc s-a făcut în luna ianuarie a anului 2005 (filele 263, 264, vol. I), în urma unor încheieri civile având ca obiect constatarea unei stări de fapt și asigurare de dovezi, pronunțate în data de 24 ianuarie 2005, respectiv 17 decembrie 2004 (filele 251, 252, vol. I). Contractul de cesiune de părți sociale încheiat între fostul unic asociat și administrator, și fratele său, (acesta semnând acțiunea în numele societății) ce a dobândit și funcția de administrator a fost încheiat în data de 18 mai 2005 (filele 225, 232, 233. vol. I). Activitatea pârâtei a fost una în formă continuă, ce implica în mod efectiv acte de gestiune a activității societății aproape zilnic, părțile încheind convenția verbală pe o durată nedeterminată, dată fiind starea specială de prietenie dintre fostul unic asociat și administrator și pârâtă. Cum între reclamantă și pârâtă nu a fost încheiat nici un contract prin care să fie stabilite părților drepturile și obligațiile față de gestiunea activității persoanei fizice, de la încetarea lui urmând a curge și termenul de presriere extinctivă a dreptului la acțiune, instanța va considera că acest termen curge din momentul concret și precis determinat al manifestării de voință a societății de a opri colaborarea cu pârâta. Acest termen este tocmai data de 12 noiembrie 2004 (vezi interogatoriul reclamantei), când atribuțiile privind gestionarea societății au fost acordate unui frate al fostului unic asociat și administrator,. Astfel, acțiunea a fost introdusă în data de 21 septembrie 2006, în termenul general de prescriere de trei ani.
Pe fondul cauzei, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Așa cum s-a arătat și în art. 152 din Legea nr. 31/1990 în vigoare la momentul introducerii acțiunii, executarea operațiunilor societății poate fi încredințată unuia sau mai multor directori executivi, funcționari ai societății, aceștia fiind răspunzători față de societate ca și administratorii, pentru neîndeplinirea îndatoririlor lor, conform dispozițiilor art. 148 din același act normativ. Cum între părți nu a fost încheiat vreun contract prin care pârâtei să-i fie stipulate în mod expres ce acte are voie să îndeplinească, ba mai mult, dovedindu-se că ea putea efectua orice act de administrare dorește, bineînțeles ce nu este contrar legii, nu se poate susține că prin activitatea desfășurată ea ar fi încălcat vreo obligație stabilită în sarcina sa. Datorită faptului că fostul unic asociat a fost cetățean străin, el lipsind perioade îndelungate de timp din România și specificului activității societății (comerțen grosscu textile și accesorii), era firesc ca activitatea curentă să fie condusă de către cineva ce se putea afla oricând era nevoie la sediu ei. Aceste lucruri rezultă chiar din interogatoriul luat reclamantei, ea recunoscând că pârâta a fost mandatată pentru îndeplinirea activităților cerute pentru gestionarea de fapt a societății, fără a se încheia vreun contract cu ea. Tot în interogatoriul luat reclamantei se recunoaște că aceasta a desfășurat activitatea de gestiune a societății în perioada 2001-2004, fostul unic asociat ocupându-se de o altă societate având sediul în Italia. Este evident că dacă ar fi existat ceva probleme de modul cum pârâta și-a îndeplinit atribuțiile, aceasta nu ar fi fost lăsată atâta timp să conducă societatea, fiind evident că ea avea drept de semnătură pentru a putea încheia contracte cu furnizori și clienții săi. Fostul unic asociat și administrator în acea perioadă dacă nu cunoștea, trebuia să cunoască ceea ce se întâmplă în cadrul societății, el fiind la fel de răspunzător pentru eventualele nereguli comise de către persoana pe care a desemnat-o să îl înlocuiască, la fel ca și aceasta (art. 73, 148, al. 1 și 2 din Legea nr. 31/1990). Delegarea de atribuții de către administrator unor alte persoane nu implică și "delegarea răspunderii" asupra a ceea ce acele persoane urmează să facă. Prin urmare, voința societății fiind în perioada 2001-2004 identică cu voința unicului ei asociat, acesta încredințându-i pârâtei administrarea activității curente a societății și cunoscând cum aceasta își îndeplinea atribuțiile sau cel puțin având obligația să cunoască acest aspect (neputând invoca propria culpă în cauză), acțiunea nu poate fi admisă. La momentul intrării în societate a unui nou asociat, acesta, la rândul său, cunoștea sau trebuia să cunoască, situația persoanei juridice, el preluând-o cu activul și pasivul din acel moment. Dacă cedentul i-a ascuns cesionarului situația reală în care se găsește societatea (situație ce nu putea fi descoperită în mod firesc de către acesta din urmă), răspunderea revine primului. Practic, ceea ce s-a întâmplat în speță a fost aceea că fostul asociat unic și administrator a "delegat" fratelui său sarcina de a căuta vinovați pentru pierderile suferite de către societate, deși răspunderea pentru situația creată îi revenea în primul rând lui.
Acțiunea este neîntemeiată și dintr-un alt motiv: nu s-a dovedit o legătură clară de cauzalitate dintre prejudiciul pretins produs reclamantei și faptele pârâtei. La depozitul reclamantei aveau acces și alți angajați (în interogator recunoscându-se existența unui număr de șapte), o parte dintre ei fiind audiați ca martori și evident că neavând nici un motiv să susțină că ei ar fi sustras ceva.
Celelalte litigii purtate între părți, inclusiv cele de natură penală, nefiind nici unul finalizat prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să antameze fondul prezentei cauze, nu au nici o relevanță în acest litigiu.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel apelanta - - SRL solicitând admiterea acestuia așa cum a fost formulat în scris.
În dezvoltarea motivelor de apel, se arată că hotărârea este nelegală întrucât în mod neîntemeiat a fost respinsă acțiunea reclamantei de obligarea pârâtei la plata despăgubirilor în cuantum de 317.652 lei.
Astfel, prin acțiunea principală s-a arătat că în virtutea relațiilor de concubinaj pe care le-a avut asociatul și administratorul societății reclamante cu pârâta acesteia din urmă i-a fost permis să supravegheze întreaga activitate desfășurată în depozitul din P-ța - închiriat de la pârâtă care și-a depășit atribuțiile de simplă supraveghere și a făcut acte de dispoziție, a întocmit facturi semnându-l în fals pe administratorul societății și a efectuat totodată acte de administrare fără să fie abilitată de asociați.
Ori, din întreg probatoriul administrat în cauză, respectiv interogatoriul pârâtei și declarațiile martorilor rezultă fără dubiu că în perioada 2002-2004 aceasta a desfășurat activități de gestiune în depozitul reclamantei și în cadrul acestei activități a primit și livrat marfă, a făcut plăți, a exercitat în fapt atribuțiile unui gestionar, producând un prejudiciu reclamantei în cuantum de 317.652 lei.
Intimata prin întâmpinarea depusă la data de 2 aprilie 2009 solicită respingerea apelului,cu consecința menținerii în totalitate a dispozițiilor sentinței comerciale pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată (17-22).
La data de 27 aprilie 2009 intimata a depus completare la întâmpinare (23-25).
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate și a actelor atașate la dosar, Curtea de apel constată următoarele:
Prin acțiunea comercială formulată de reclamanta - - SRL s-a solicitat în contradictoriu cu pârâta obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 263.387 RON cu titlu de despăgubiri, sumă ce a fost ulterior precizată la 317.652 lei precum și la plata dobânzilor comerciale calculate de la data formulării cererii și până la plata integrală a sumei.
În motivarea acțiunii reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata sumei sus menționate motivând pe considerentul că aceasta și-ar fi depășit atribuțiile de simplă supraveghere a activității, nefiind angajata societății reclamante și a făcut acte de dispoziție (a întocmit facturi) fără a fi abilitată de către asociați.
Din probele testimoniale administrate în cauză (interogatoriile părților și declarațiile martorilor) rezultă că între pârâtă și numitul (asociatul și administratorul reclamantei - - SRL) au existat relații de concubinaj în perioada 1991-2002, perioadă în care au locuit împreună și au desfășurat în comun activități comerciale atât pentru - LINE SRL (societate comercială unde ambii erau asociați) cât și în cadrul - - SRL.
În acest context, pârâta avea acces la toate actele și bunurile societății reclamante iar din probele dosarului rezultă cu certitudine faptul că societatea reclamantă avea angajați cu atribuții de gestionar așa cum s-a prevăzut în contractele de muncă încheiate de aceștia cu societatea.
Deoarece relațiile de concubinaj au încetat în anul 2002, în continuare pârâta a desfășurat activități comerciale în cadrul societății reclamante iar în primăvara anului 2004 primit și drept de semnătură pentru a putea desfășura operațiuni bancare.
În toată această perioadă, stocul de marfă al - - se afla depozitat în imobilul proprietatea pârâte situat în C-N- 67 pe care societatea însă îl folosea în baza contractului de închiriere, iar cheile se aflau și în posesia celorlalți angajați.
Reclamanta susține că pârâta prin activitățile desfășurate de aceasta i-a produs un prejudiciu în cuantumul arătat prin aceea că a efectuat acte de dispoziție fără a avea consimțământul societății reclamante.
Pentru angajarea răspunderii civile delictuale este necesară întrunirea unor condiții precum și existența unui prejudiciu, a unei fapte ilicite cauzatoare de prejudiciu ce poate fi reținută în sarcina persoanei ce urmează a-i fi imputată, vinovăția acesteia și raportul de cauzalitate.
În speță, însă pe de o parte prejudiciul cauzat societății nu a fost dovedit și chiar și în ipoteza în care s-ar fi dovedit acesta nu poate fi imputat pârâtei câtă vreme în perioada de referință nu s-a efectuat nici un inventar al mărfii din depozit, la stocul de marfă au avut acces mai multe persoane iar aceasta avea angajați cu funcții de gestionar cărora le revenea ca principală atribuție supravegherea mărfii.
Totodată la data încetării raporturilor comerciale între pârâtă și societatea reclamantă reprezentantul acesteia din urmă nu i-a imputat nici un fel de prejudiciu așa încât formularea unei acțiuni în răspundere civilă delictuală întemeiată pe susținerile mai sus arătate este neîntemeiată.
Potrivit art. 152 din Legea nr. 31/1990 în vigoare la momentul formulării cererii, executarea operațiunilor societății poate fi încredințată unuia sau mai multor directori executivi, funcționari ai societății, aceștia fiind răspunzători față de societate ca și administratorii, pentru neîndeplinirea îndatoririlor lor.
Cum între pârâtă și societatea reclamantă nu a fost încheiat vreun contract prin care să-i fie stipulată în mod expres actele pe care urma să le îndeplinească nu se poate susține că prin activitatea desfășurată ar fi încălcat vreo obligație stabilită în sarcina sa.
Totodată fostul asociat unic și administrator al societății reclamante era răspunzător pentru eventualele nereguli cauzate în societate, acesta având calitatea de asociat unic și administrator, așa cum stipulează de altfel prevederile art. 73, art. 148 aln (1) și (2) din Legea nr. 31/1990.
Nu în ultimul rând nu s-a dovedit legătura de cauzalitate dintre prejudiciul pretins-produs și faptele pârâtei de vreme ce la depozitul în care se afla stocul de marfă aveau acces și alți angajați.
Pentru toate cele mai sus arătate, Curtea constată că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală așa încât în temeiul dispzițiilor art. 296 Cod procedură civilă, apelul declarat de reclamanta - - SRL urmează a fi respins ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiat apelul declarat de către apelanta - - SRL la cabinet avocat C-N, nr. 28 județul C în contradictoriu cu intimata cu domiciliul în C- str - nr. 4-6. 48 județul C,având ca obiect sentința comercială nr. 3032/C/2008 a Tribunalului Comercial Cluj.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 5 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - --- - - -
Red./
4 ex./4.06.2009
Jud.fond.-
Președinte:Claudia IdriceanuJudecători:Claudia Idriceanu, Axente Irinel Andrei
