Spete pretentii comerciale. Decizia 742/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr intern 981/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 742

Ședința publică de la 17 iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ruxandra Monica Duță

JUDECĂTOR 2: Mirela Polițeanu

JUDECĂTOR 3: Tatiana

Grefier -

**************

Pe rol judecarea cauzei comerciale de față, având ca obiect recursul formulat de pârâtul recurent în contradictoriu cu intimata reclamantă - ASIGURĂRI SA B, împotriva Sentinței comerciale nr.1982/23.11.2007 pronunțată de Judecătoria Turnu Măgurele și a Deciziei comerciale nr.19 R/18.04.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul cu număr unic -.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul personal, care se identifică cu seria - nr.- emis de Primăria în data de 22.01.1999, lipsind intimata.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează faptul că au fost depuse la dosar, prin Serv. Registratură, note scrise de către recurent, după care:

Având cuvântul pe cereri, recurentul solicită judecarea definitivă a căii de atac formulată în cauză și învederează că nu mai vrea ca dosarul să se reîntoarcă pentru rejudecare, sau suspendarea cauzei până la soluționarea urmăririi penale conform art.244 pct.1 și 2 Cod procedură civilă.

Curtea reține pricina pentru soluționare pe aspectul inadmisibilității recursului.

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin sentința civilă nr.1982 din 23.11.2007 pronunțată de Judecătoria Turnu Măgurele - Județul T s-a admis acțiunea civilă în pretenții introdusă de reclamanta - - asigurare SA împotriva pârâtului și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 2.641,40 lei, eprezentând contravaloare prejudiciu și dobânda legală începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea debitului, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia comercială nr.19 R din 18.04.2008 pronunțată de către Tribunalul Teleorman în dosarul nr- s-a admis recursul declarat de către recurentul pârât împotriva sentinței civile nr.1982 din 23.11.2007 a Judecătoriei Turnu Măgurele, s-a casat în tot

sentința atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Împotriva deciziei comerciale nr.19 R din 18.04.2008 a Tribunalului Teleorman și împotriva sentinței civile nr.1982 din 23.11.2007 Judecătoriei Turnu Măgureles -a declarat recurs de către pârâtul care a apreciat că poate să mai exercite încă o cale de atac ordinară care să privească deopotrivă amândouă hotărârile judecătorești.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a V- Comercială sub nr-.

Procedând la judecarea cauzei în ședința publică din 17.06.2008, Curtea a invocat și a pus în discuția părților excepția inadmisibilității recursului, pe care o apreciază întemeiată și pe care urmează să o admită pentru următoarele considerente:

Împotriva sentinței civile nr.1982 din 23.11.2007 a Judecătoriei Turnu Măgurele se putea promova calea de atac a recursului în considerarea dispozițiilor art.299 Cod procedură civilă raportate la art.1 pct.1 Cod procedură civilă coroborat cu art.2 pct.1 lit."a" Cod procedură civilă și în considerarea valorii obiectului cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta - - ASIGURARE SA, valoare care nu a depășit suma de 100.000 lei (RON).

Pârâtul a declarat însă calea de atac a apelului împotriva sentinței sus-menționate, cale de atac calificată, în mod corect, ca fiind recurs de către instanța de control, respectiv de către Tribunalul Teleorman.

Așadar judecătoria a pronunțat o hotărâre susceptibilă de recurs, iar prin decizia comercială nr.19 R/2008 Tribunalul Teleorman, văzând și dispozițiile art.299 Cod procedură civilă, a soluționat recursul declarat împotriva sentinței, singura cale de atac prin care se putea desființa hotărârea dată fără drept de apel.

Nu mai poate fi exercitată încă o dată calea de atac a recursului împotriva hotărârii primei instanțe, care a fost casată în mod irevocabil prin decizia comercială pronunțată de către Tribunalul Teleorman, iar împotriva deciziei irevocabile a tribunalului nu se poate exercita calea de atac ordinară a recursului.

Față de cele expuse, având în vedere dispozițiile art.299 Cod procedură civilă, dispozițiile art.312 Cod procedură civilă și faptul că nu pot fi atacate cu recurs deciziile instanțelor de recurs, Curtea va admite excepția invocată și va respinge recursul declarat de către recurentul ca fiind inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul pârât, împotriva deciziei comerciale nr.19 R din 18.04.2008 a

Tribunalului Teleorman, prin care s-a casat sentința civilă nr.1982 din 23.11.2007 Judecătoriei Turnu Măgurele și prin care s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, în contradictoriu cu intimata reclamantă - - ASIGURARE SA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17.06.2008.

Președinte,

--- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

-

Red. Jud.

IN

2 ex./27.06.2008

Președinte:Ruxandra Monica Duță
Judecători:Ruxandra Monica Duță, Mirela Polițeanu, Tatiana

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 742/2008. Curtea de Apel Bucuresti