Spete pretentii comerciale. Decizia 75/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 75
Ședința Publică de la 15.02.2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristina Scheaua
JUDECĂTOR 2: Iulia Prelipcean I -
GREFIER - - -
.
Pe rol fiind pronunțarea cererii de apel formulată de apelanta parata - SRL, împotriva sentinței comerciale nr.239F din data de 11.06.2008, pronunțată de Tribunalul I, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamanta - ROMANIA SA.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 08.02.2010 fiind consemnate prin încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 15.02.2010.
CURTEA
Prin sentința comercială nr.239 F/11 06 2009 pronunțată de Tribunalul Ialomițas -a admis acțiunea formulată de reclamanta - România SA în contradictoriu cu pârâta - SRL F care a fost obligată să-i plătească reclamantei suma de 764 725,1 lei, reprezentând despăgubiri datorate conform contractului de depozitare nr.-/ 23 06 2005. În baza art. 274 proc.civ. pârâta a fost obligată să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 62207 lei.
În considerentele sentinței se rețin următoarele:
Între părți s-a încheiat contractul de depozitare din data de 16.06.2005 înregistrat la reclamantă sub nr.-/23.06.2005 și la pârâtă sub nr.1397/17.06.2005, în care s-a prevăzut la pct. 2 din capitolul " orzului la depozitare", că recepția orzului se face în prezența reprezentanților părților, moment în care începe derularea contractului. La pct.3 se menționează că la recepție se va încheia un proces-verbal de recepție/transfer și un certificat de depozit. Părțile au mai convenit în capitolul "Răspundere" că pentru orzul de bere pierdut sau complet deteriorat din culpa dovedită a depozitarului, nu se va plăti de către deponent nici un tarif de depozitare sau remunerație, iar valoarea despăgubirii ce trebuie plătită se ridică la contravaloarea a 150 euro/ tonă. În baza acestui contract au fost întocmite note de transfer și certificate de depozit. La data de 6 01 2006 au fost prelevate probe din orzul depozitat și s-a constatat că este complet deteriorat, pârâta necontestând analizele efectuate și rezultatul acestora.
Tribunalul Ialomițaa reținut că toate cantitățile de cumpărate de reclamantă au fost depozitate la pârâtă în baza contractului de depozit, fapt confirmat și de adresa nr. 1377/ 10 08 2006 pârâtei ( 73) în care se precizează că este depozitată o cantitate de 4247,44 tone în silozul Instanța a apreciat că răspunderea contractuală a pârâtei trebuie angajată în baza contractului de depozit, a cărui executare s-a realizat ulterior executării contractului de vânzare-cumpărare nr. -/ 4 10 2004 încheiat între aceleași părți. Faptul că la recepția mărfii nu au fost efectuate analize în laboratoarele nu poate fi invocat în apărare de către pârâtă în condițiile în care a semnat notele de transfer și certificatele de depozit. Pârâta a achitat reclamantei o sumă de bani ulterior declanșării litigiului, sumă ce a fost scăzută din suma totală datorată de pârâtă, astfel că acțiunea a fost considerată întemeiată și pârâta a fost obligată la plata sumei de 764 725,1 lei reprezentând despăgubiri în baza contractului de depozitare.
Pârâta a declarat apel împotriva acestei sentințe și a solicitat modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca nefondată.
Apelanta consideră că instanța a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, pentru că a interpretat greșit actul dedus judecății, schimbând natura acestuia și a obligat nelegal pârâta la respectarea unui contract care nu și-a produs efectele.
Se susține că instanța nu a ținut seama de faptul că între părți au existat două contracte distincte, cu obiect, drepturi și obligații diferite, respectiv, contractul de vânzare-cumpărare nr. -/ 4 10 2004 și contractul de depozit nr. -/ 23 06 2005. Apelanta consideră că în măsura în care ar fi fost dovedită culpa exclusivă a pârâtei pentru totala depreciere a orzoaicei, răspunderea ar fi trebuit să intervină în baza contractului de vânzare-cumpărare, nu a celui de depozit, întrucât obiectul său nu fusese predat. La momentul încheierii contractului de depozit (iunie 2005), care este un contract real, recolta nu era strânsă pentru a putea fi depozitată spre păstrare depozitarului și cu atât mai mult răspunderea pârâtei nu poate fi antrenată decât în baza contractului de vânzare cumpărare încheiat în 2004 și al cărui obiect era individualizat la momentul culegerii recoltei și predării către cumpărător. asupra recoltei în cazul pieirii sau distrugerii sale fortuite se transferă de la vânzător la cumpărător în momentul livrării recoltei către cumpărător. Apelanta subliniază că răspunderea sa pentru stricarea orzului poate să intervină doar ca urmare a nerespectării contractului de vânzare cumpărare, dovada în acest sens fiind și atitudinea cumpărătoarei reclamante, care imediat după strângerea recoltei a înțeles să returneze orzoaica pe motiv că nu corespunde din punct de vedere calitativ. Pentru ca depozitul să-și fi produs efectele, era necesar să fi operat vânzarea cu tot ceea ce implică acesta, inclusiv riscul contractului aflat în sarcina vânzătorului. După strângerea recoltei, potrivit contractului de vânzare cumpărare, au fost încărcate 42 de vagoane și livrate, la cererea cumpărătorului, la stația de destinație H și după constatarea necorespunderii mărfii din punct de vedere calitativ, aceasta a fost returnată către stația Apelanta arată că marfa nu s-a depreciat în locul special convenit pentru depozitare, ci deprecierea s-a stabilit de către cumpărătoare, odată cu livrarea și recepția făcută în urma vânzării, anterior ajungerii mărfii în depozit.
O altă critică invocată de apelantă se referă la neadministrarea probei cu o expertiză contabilă în scopul determinării cu exactitate a cantității depozitate și mai ales dacă marfa respecta perimetrii calitativi. Lipsa proceselor-verbale de recepție și a certificatelor de depozit care să confirme cantitatea depozitată și calitatea orzului pun sub semnul întrebării calitatea mărfii la momentul depozitării, necunoscându-se cu exactitate dacă orzul nu era depreciat încă de la acel moment. Reclamanta a dat dovadă de rea credință în executarea obligațiilor contractuale, în schimb, lipsa atitudinii culpabile a pârâtei constituie un element determinant și suficient pentru stabilirea netemeiniciei acțiunii care, în mod greșit a fost admisă de către prima instanță.
Nu s-a formulat întâmpinare.
Cererea apelantei de administrare a probei cu o expertiză contabilă a fost apreciată ca neutilă și neconcludentă pentru lămurirea litigiului, având în vedere toate înscrisurile de la dosarul cauzei.
Analizând sentința atacată prin prisma criticilor invocate, Curtea a reținut următoarele:
O primă critică invocată de apelantă se referă la interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, respectiv că instanța a aplicat eronat principiile răspunderii contractuale în temeiul contractului de depozitare a orzului încheiat în data de 23 06 2005 între reclamantă în calitate de deponent și pârâtă în calitate de depozitar și al cărui obiect nu a fost predat. S-a afirmat că răspunderea contractuală ar fi putut fi antrenată doar în temeiul contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 4 10 2004 între reclamantă, în calitate de cumpărător și pârâtă, în calitate de vânzător.
Critica este neîntemeiată.
Din probele administrate în fața instanței de fond (înscrisuri și interogatorii) rezultă că cele două părți aflate în conflict au încheiat două contracte, unul având ca obiect vânzarea cumpărarea de materie primă - orzoaică (aprox. 1200 tone) și cel de al doilea, contractul de depozitare a unei cantități de 4247,44 tone de. În baza contractului de depozit au fost întocmite note de transfer și certificate de depozit care atestă depozitarea de către reclamantă în silozurile aparținând pârâtei a unei cantități de 4247,44 tone de ( 75-86 dosar ). Certificatele de depozitare sunt semnate de către reprezentantul legal al depozitarului care, prin adresa nr.1377/10.08.2006 precizează că reclamanta a depozitat în silozurile sale o cantitate totală de 4247,44 tone de (73). Prin acțiunea pe care a formulat-o împotriva pârâtei, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata despăgubirilor aferente cantității de depozitate și depreciate, în temeiul clauzei contractuale din capitolul "Răspundere" în care se prevede că pentru orzul pierdut sau deteriorat complet din culpa dovedită a depozitarului, nu se va plăti nici un tarif de depozitare, iar valoarea despăgubirii se ridică la valoarea a 150 euro/tonă.
Prin urmare, instanța de fond a interpretat corect actul juridic dedus judecății în baza probelor aflate la dosar. Și a apreciat că răspunderea contractuală a pârâtei trebuie angajată în temeiul contractului de depozit, a cărui executare a avut loc ulterior executării contractului de vânzare-cumpărare.
Cea de a doua critică adusă sentinței atacate se referă la neadministrarea probei cu o expertiză contabilă prin care să se stabilească cantitatea depozitată și dacă acesta respecta parametrii calitativi. Se afirmă că nu au fost întocmite procesele - verbale de recepție/transfer și certificatele de depozit, nu au fost făcute analizele pentru primirea mărfii, astfel că marfa ar fi putut fi depreciată chiar de la momentul vânzării-cumpărării.
Într-adevăr, la recepția mărfii nu au fost făcute analize în laboratoarele reclamantei, însă pârâta a semnat notele de transfer și certificatele de depozit, acceptând prin urmare să depoziteze cantitatea de fără a se face verificarea parametrilor calitativi ai mărfii.
De asemenea, din actele dosarului reiese că în urma analizelor efectuate la data de 6.01.2006 de către reclamantă și a constatării deteriorării orzului, pârâta a răspuns prin adresa nr.80/18.01.2006 (38 dosar ) că recunoaște rezultatul analizelor și că va face demersuri pentru înlocuirea orzului.
Mai mult, pârâta a achitat suma de 1 150 000 lei din valoarea totală a despăgubirilor pretinse de reclamantă în baza facturii nr.-/5.10.2006 (1.914 725,1 lei).
Așadar, administrarea unei probe cu o expertiză contabilă nu răspundea exigenței de utilitate impusă de art.167 alin.1 proc.civ. precum și de art.201 alin.1 proc.civ. astfel că în mod just a fost respinsă proba.
Având în vedere clauza specială din capitolul "Răspundere" al contractului de depozit, precum și faptul achitării de către pârâtă a sumei de 1 150 000 lei, în mod corect instanța a obligat pârâta la plata sumei de 764 725,1 lei reprezentând diferența rămasă neachitată din factura emisă cu titlu de despăgubiri pentru orzul deteriorat.
În concluzie, Curtea reține că prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică, legală, ce urmează a fi menținută, iar apelul va fi respins ca nefondat, în considerarea argumentelor anterioare și în conformitate cu dispozițiile art. 296 proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanta parata - SRL cu sediul în F, str.- -, Z 29,.1, Județul I, împotriva sentinței comerciale nr.239F din data de 11.06.2008, pronunțată de Tribunalul I, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamanta - ROMANIA SA cu sediul în B, Str.-, Complex S -, Clădirea A2, mr.11-15,.4, sector 1.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 15.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - I -
GREFIER
- -
Red.Jud.IP. - 11.03.2010
Tehnored.E - 11.03.2010
4 ex.
Tribunalul Ialomița - Secția Civilă
Președinte:
Președinte:Cristina ScheauaJudecători:Cristina Scheaua, Iulia Prelipcean
